3,738 matches
-
notele lui? Întîi grandoarea, amplitudinea proporțiilor: prăpastia este adîncă, mugetul lung, sălbatic, grozav, clocotul apei izbite de stînci provoacă o detunare cruntă. Valurile se sparg În aer și stropii scot scîntei. În sensibilitatea veselului Alecsandri apare un sentiment obscur: sentimentul măreției În dezordinea naturii (tema vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru asemenea peisaje? Sfîrșitul tabloului citat arată că sublimul În sălbăticie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
privirea, dar Împiedică percepția elementelor În materialitatea lor specifică. Contactul senzorial cu lucrurile este, În acest fel, aproape exclus. Alecsandri ține lucrurile la distanță, privirea le străbate, dar nu le apropie, privirea le integrează doar Într-un cadru de o măreție, de regulă, statică. Bucuroasă, privirea trece, apoi, la alt grup de elemente, altă scenă, alt tablou... În Grui-SÎnger, Alecsandri cultivă fiorosul din natură, măreția lirică În orgia vegetală. Elementele materiale alcătuiesc un grandios tablou de Întunecimi sublime: cărări Încîlcite, neguri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
privirea le străbate, dar nu le apropie, privirea le integrează doar Într-un cadru de o măreție, de regulă, statică. Bucuroasă, privirea trece, apoi, la alt grup de elemente, altă scenă, alt tablou... În Grui-SÎnger, Alecsandri cultivă fiorosul din natură, măreția lirică În orgia vegetală. Elementele materiale alcătuiesc un grandios tablou de Întunecimi sublime: cărări Încîlcite, neguri sure, umbre mortale, fiare „povestice”, peșteri negre și amenințătoare, arbori cu ramurile Încrucișate ca niște spînzurători, stînci „fantasme pleșuve, mute, oarbe” etc. Toate semnele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acestor procedee, În efortul de adoptare a unei mitologii (populare și romantice) și a unei retorici care se interpune Între simțuri și obiectul liric. În primele cicluri (Doine, Lăcrămioare) tendința este cea semnalată Înainte: o vagă sensibilizare a ideii, o măreție abstractă a obiectului („falnic ca un stîlp de pară”), o mitologizare În care lucrurile aspiră la Însușirile lor arhetipale. În Pasteluri percepția este mai directă și, cum am dovedit, cu un mai mare efort de a intimiza obiectul. Obiectul este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
numărul adversarilor, copleșit dar nu Înfrînt: obstacolele se dovedesc, la urmă, a fi trepte ale izbînzii sale. Se observă ușor că Alecsandri mobilizează În poemele istorice și patriotice o geografie specifică, o geologie grandioasă, o faună ce simbolizează forța și măreția (unele care nu aparțin geografiei noastre: leul, pardosul [...], păsări reputate pentru semeția lor, de felul vulturului... Nu el aduce prima oară munții, rîurile și fluviile (ca Întruchipări ale spiritului național) În poezie, dar el este cel dinții care construiește, cu ajutorul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scrie. O penetrație lentă, o supunere progresivă a lucrurilor. Scrisul nu cunoaște praguri. Căminul: spațiul securizant. Cabinetul și tabieturile scriitorului. Gustul pentru panoramele armonioase. Pastelul exotic, gustul „depărtării”. Tabloul, scena din natură și figurile spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de a le pricepe stările sufletești și crizele. Dionisio se temea, cu toate că era protejat de unchiul său, de încă un transfer al prietenului său: în orice loc Tommaso aducea cu sine un fel de perturbare, dar mai ales sentimentul unei măreții care îi strivea pe toți, devenind aproape insuportabil, tânărul însă fiind un simplu călugăr fără funcții ierarhice. Crezi că ar frebui să ajung la o împăcare cu mine însumi, așa-i? Ești parte dintr-o familie și trăiești într-o
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să credeți că aș fi putut vreodată să ajung eu până la curtea Regelui? Numai gândul acesta ar trebui să vă aducă în starea în care mă aflu eu acum; voi ar trebui să fiți cei acuzați: m-ați înălțat până la măreția Regelui sau l-ați coborât pe Rege la biata mea condiție. Dumnezeu vă va judeca pe voi. Dumnezeu o să trimită un înger exterminator ca să vă reteze capul. Știa că amenințările născute dintr-un crescendo retoric generau un afect înspăimântător chiar
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Galilei, în cartea lui, demonstrează lucruri exacte și adevărate și deci nu mi se poate cere, tocmai mie, să-l țintuiesc pe cruce, când eu, dimpotrivă, aș vrea să-l așez pe altar, fiindcă mai bine decât alții a interpretat măreția lui Dumnezeu. Vreți să mă trimiteți înapoi să putrezesc în pușcărie. Sunt aici, gata să mă întorc în beznă, să îndur din nou toată cruzimea animalică, dar nu voi semna nimic împotriva acelui om extraordinar. Ca și cum n-ar fi fost
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
o am, am scris: "Lumea, așadar, este viață, suflet și timp, statuie al celui din tării, făcută spre slava sa cu putere, înțelepciune și iubire. De nimic nu se plânge. În ea se petrec nenumărate morți și vieți ce slujesc măreției sale. Moare în noi pâinea, și se face chil, apoi acesta moare și se face sânge, apoi sângele moare și se face carne, nervi, vase, duh, sămânța pătimește felurite morți și vieți, dureri, voluptăți; dar vieții noastre slujesc, iar noi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Păi, dacă așa mi-a rămas numele... Pârnaie abia dacă îl mai învrednici c-o privire, în timp ce Iadeș își culegea de pe jos fesul care sărise odată cu pleasna de pe țeasta cheală. Apoi se întoarse la mormanul care se ridica, în toată măreția lui. — E ceva de lucru aicea... — Vai de capul meu, se tângui chelul iar, trăgându-și fesul țuguiat ca pe un ciorap întors. Pârnaie se întoarse și ridică palma. Iadeș ! răcni celălalt, ca din gură de șarpe. — Așa că vezi, zise
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pielea asta, ale cărei riduri păreau puse cu ghearele, îi dădea Bunelului un aer de reptilă. Hainele erau și ele pe dimensiunile pielii, și nu ale trupului, atârnând și fluturând, ca niște rufe puse la uscat. Singurul care-și păstrase măreția de odinioară și pe care pielea, cu toate strădaniile ei, nu reușea să prisosească, era nasul coroiat, cu niște nări uriașe care, înfundate de umezelile ce se scurgeau din ochi, se opinteau să tragă aerul, ca niște foale. Și, cum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
guvizi uscați, lozurile. Cum două raze betege, care abia se strecuraseră prin fereastra gălbejită, îi ajunseseră până pe frunte, își îndreptă spinarea și rămase astfel, cu mapa înțesată de lozuri la subsuoară, precum Moise cu Tablele Legii. Doar câteva clipe de măreție, căci apoi, încovoiat și cu umerii căzuți, redeveni Ioan al ultimei zile sau Jenică, cum i-a spus, în pruncie, o mătușă care își dădea aere că știe franțuzește și așa i-a rămas numele. Își prinse bărbia în palme
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe care Universul îl are asupra lui, acest Univers nu l cunoaște. Pascal consideră că omul e o mare enigmă, pe care găndirea nu-l poate descifra. Filosofii care s-au raportat la om l-au privit unilateral, remarcănd fie măreția, fie nenorocirea sa. Ființa mizerabilă, incapabil de adevăr absolute omul se superiorizează prin rapoarte conștiința la infinitatea oarbă a Universului. Concluzia lui Pascal este legată de necesitatea recunoașterii măreției condiției umane, deoarece partajul mizeriei și grandorii constitutiv naturii umane are
Valoarea supremă a omului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]
-
s-au raportat la om l-au privit unilateral, remarcănd fie măreția, fie nenorocirea sa. Ființa mizerabilă, incapabil de adevăr absolute omul se superiorizează prin rapoarte conștiința la infinitatea oarbă a Universului. Concluzia lui Pascal este legată de necesitatea recunoașterii măreției condiției umane, deoarece partajul mizeriei și grandorii constitutiv naturii umane are ca unic remediu credința. Immanuel Kant reflect în operele sale variate teoria cunoașterii, concepția politică, estetică. Sistemul său etic care se bazează pe convingerea că rațiunea este cea mai
Valoarea supremă a omului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]
-
reaminti importanța trecutului în formarea istorică a națiunii și în construcția unei responsabilități colective în ceea ce privește viitorul. Astfel, patrimoniul apare structural dependent de măsura în care națiunea protectoare este conștientă de el, pentru a descoperi și aprecia în el marca propriei măreții istorice și a alegerilor responsabile care o leagă de ea [...]. Statul se erijează în moștenitor legitim al șirului de generații care au constituit națiunea, luând în posesie bunurile culturale considerate reprezentative și transformându-le în vectori ai unității naționale. Acest
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
pe Pământ, organismele vii luptă împotriva deshidratării. Această luptă reprezintă dramatica, ancestrala dependență de lichidul de care nu se poate lipsi nici o celulă vie. Omenirea s-a suprapus circulației apei. Marile civilizații s-au născut din apă și au asigurat măreția prin stăpânirea apei, prin buna sa administrare. Construirea canalelor, barajelor, a amenajărilor hidraulice a contribuit la consolidarea civilizațiilor. Puterea apei a fost convertită în energie electrică prin alimentarea centralelor, iar ulterior prin răcirea unităților nucleare. Toate religiile au avut raporturi
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
aceeași în toate exemplarele unei specii, ea reușind în chipuri felurite în fiecare exemplar în parte, la fel, ea nu izbutește, luând chipul libertății, să se distribuie în același grad în fiecare individ uman. Excelența unui destin sau mediocritatea lui, măreția sau nimicnicia nu pot de aceea să stea sub merit sau sub blam, ci numai sub generozitatea sau inclemența cu care natura s-a distribuit, ca libertate, în om. Tocmai pentru că potențialul dinamic al fiecărei vieți cade în afara alegerii noastre
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
conștiința eșecului. De aceea prostia nu poate fi sesizată decât din afară; surprinsă dinăuntru, ea se dizolvă de îndată în propria ei recunoaștere. Rămâi prost câtă vreme poți fi contemplat. Fiind o inconștiență lipsită de tresăriri, prostia respiră calmul și măreția unui peisaj. Ea are fanatismul naturii, care, trecut asupra omului, a pierdut atributele divinului. Prostia este demonismul fanatismului profan. ADAOS. Despre prostul care prostește și despre prostul prostit. - Comunismul își face intrarea în istorie sub forma marelui dezvăț. El pune
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și experiența pe care vi le-am descris par să fie unice la nivelul țărilor din est. (S-ar putea ca un fenomen oarecum asemănător să fi apărut în Cehoslovacia, legat de personalitatea lui Patocka.) El are, modelul acesta, incontestabil, măreția și neajunsurile lui. Pe de o parte, în condițiile unei închideri spirituale și ale unei izolări cum nu a cunoscut nici o altă țară din est, el a împiedicat lichidarea sistematică și totală a culturii umaniste, mizând tot pe ideea că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
trecute. 19 iunie Cărtărescu, în Jurnalul său, notează "la 3 noaptea": "Am citit deodată, într-o după-masă, Jurnalul de la Păltiniș, care mi-a apărut un fel de tragedie grotescă sau o farsă tragică. Dar orice nebunie își are, cumva, și măreția ei, și poți crede foarte bine, la urma urmei, că un om drag care-a murit e încă viu, pentru că trăiește în tine. Așa crede Noica în cultură. Cu el e invers decât spunea Paleologu: ar fi fost un geniu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
iar pe de altă parte tentația de a-ți împodobi discursul cu nume sonore ("Platon", "Kant", "Nietzsche" etc.) e prea mare (pentru că lucrul ăsta "dă bine" și "face cult" și te plasează într-o vecinătate selectă care îți împrumută din măreția ei) ― se ajunge la situații de felul celor de mai sus. Iar dacă, pe deasupra, poți să invoci nume ca acestea și să spui "bătrînei grotesc" sau "tataie excentric" sau "îndesîndu-și basca până la sprîncene" ― ei bine, lucrul acesta te mută din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pentru o asemenea Veranstaltung era Donnersberg, locul unde se află ruina gotică a unei construcții care era închinată lui Wottan, zeul tunetului și al furtunii. Este un soare putred de toamnă, locul e straniu prin amestecul acesta de puritate și măreție naturală cu impuritatea utilizării lui istorice. Și, ca și cum în felul acesta ai putea exorciza Umbra Răului, simți nevoia să te înstăpînești asupra locului altfel, ― prin joc ―, cu gândul secret că, prin inocență și gratuitate ludică, spațiul acesta ambiguu s-ar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
În tot ce a scris, Heidegger s-a ocupat de un singur lucru: de ceea ce apare as-cunzîndu-se. El însuși apărea, cu sărăcia acestei Hutte, ascunzîndu-se. Viața oricărui mare gânditor este un camuflaj. Ei trec prin lume purtând cu ei o măreție care nu se vede. Niciodată spectacolul gândirii nu se vede; însăși strălucirea lui este o garanție pentru invizibilul ei. El nu intră în ordinea lumii obișnuite și de aceea oamenii nu-l pot percepe. Așa cum cei de la Păltiniș au crezut
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și pace sufletească, prin care se cere de la stăpânul lumii repaosul de veci, vecinica amintire și orânduirea sufletului martir în corturile drepților. După săvârșirea serviciului divin, primarul orașului nostru, d. Tufăscu, rosti cu glas răspicat și mișcat el însuși de măreția momentului, următorul cuvânt. Cetățenii iașeni au îndreptat o telegramă de recunoștință către M. Sa Preaînălțatul nostru Domn, carele întotdeauna au dovedit cât de mult e mișcată inima Sa generoasă pentru toate durerile și bucuriele poporului și țărei Sale. Căci și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]