5,243 matches
-
a executa grandiosul clasic în materiale atât de nepotrivite. Pereții, care, spre a corespunde intenției clasice a scării de lemn, ale cărei capete de jos erau sprijinite pe doi copii de stejar, adulterări donatelliene, ar fi trebuit sa fie de marmură sau cel puțin de ștuc, erau grosolan tencuiți și zugrăviți cu șablonul și cu mâna, imitând picturile pompeiene, și îndeosebi porfirul, prin naive stropituri verzi și roșii. Însă sistemul de perspective și festoane în loc să fie tratat pe întregul câmp al
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
stucuri. Pereții erau tapetați cu hârtie dungată, și de tavan atârnau lămpi electrice cu abajururi plisate. În anticamera apartamentelor se vedeau chiar picturi murale alegorice, cam convenționale și reci, dar de factură îngrijită. La capetele scării vegheau doi copii de marmură, tociți și lucioși ca de ceară. Otilia sună apăsat soneria electrică. Se auziră pași grăbiți și grei, și Pascalopol însuși deschise ușa, îmbrăcat într-un halat larg de mătase fină, legat la mijloc cu un mare cordon, pomădat și parfumat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de unde ar fi devenit obeză, fără să pară totuși. Părul negru era creț și înfoiat ca al unei napolitane. Două mari gropițe în obraz păreau artificiale. Ceea ce uimea și colabora în chip armonios cu plasticitatea trupească era o finețe de marmură a incarnatului. Nici un por nu se zărea pe netezimea obrazului sau a buzelor. Mâinile erau lucii ca sideful și unghiile subțiri și în migdală. Sprâncenele, genele erau înfipte ca-n carnea unei piersici netede. Un fior trecu prin trupul lui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
toți țigani, veseli, de-au umplut cârciuma. A doua zi, au ridicat o gheretă de lemn și-au întins desagii la umbră, așteptând materialele. Într-o săptămână făcuseră o șosea lată peste maidan pe care alergau camioanele pline de ciment, marmură în bucăți mari de, nu le ridicai, răngi de fier, bile pentru schele, cofraje, șipci, var și bulumaci. Veniseră și patru ingineri cu măsurătorile, și săpătorii s-au apucat să scormone pământul pentru temelie. Treceau oamenii și se închinau în fața
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
primăria. Cărămidarii terminaseră. Într-o săptămână au pus turlele, au bătut tabla deasupra, au potrivit streșini și burlane, ghiventuri de aramă, s-o împodobească, și s-au dat jos de pe schele. 131 Atunci a venit un meșter talian să așeze marmura la fată, să îmbrace biserica pe dinafară. Tencuială nu-i trebuia lăcașului decât pe dinăuntru, unde se pictau sfinții. Frumos om, ăsta, meșterul. Înalt și subțire, cu pielea întunecată și ochi arzători. Cânta pe limba lui și nici dinii nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu mai lătrau în mahala când începea. Se suia pe schele dimineața cu oamenii lui, negri de soare, cu piepturile pline de un păr creț ca de miel, ținând în mâini mistrii ușoare și dălți de scobit piatra. El cioplea marmura și pe ceilalți îi avea de ajutor. Unii legau bucățile mari, lustruite de lanțurile macaralei, alții o așezau pe bile și el le meșterea. Întâi au potrivit niște ciubucuri și flori albe deasupra intrării, împrejurul ușii înalte de stejar negru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ciubucuri și flori albe deasupra intrării, împrejurul ușii înalte de stejar negru, pe care puteai să intri călare. Așterneau un chenar de piatră dreaptă, cu muchii ascuțite, apoi, la mijloc, deasupra, au pus o floare cât omul, cu petale de marmură. Jos, ucenicii lui înveleau stâlpii și bolțile cu plăci subțiri, lipindu-le cu ipsos, ușor de nici nu se vedea lucrătura. La firide, în margini, unde geamgiii puseseră sticle colorate, să îndulcească lumina, talianu scobea figuri de sfinți. Lucra cântând
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de sfinți. Lucra cântând cu vocea lui puternică, și fetele zidarilor se luaseră de gânduri. Oftau lângă cratițe, mai ieșeau afară să privească. Așa tablou de bărbat nu mai pomeniseră. A stăpânit meșterul peste Cuțarida. Trei luni cât a așezat marmura, dormea noaptea mereu în alt pat de muiere. Cum făcea, cum dregea, nu -lau dovedit. Călca și prin casele ălor măritate. Doar Gogu a prins-o pe-a lui. O știa rea de muscă. A pîndit-o, s-a nimerit, nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
până sus malul roșcat ca o pecingine. În țarcul lui moș Leu, armăsarii săi stăteau nemișcați, cu gâturile întinse, adulmecând spre ei. Erau negri și puternici, și păreau mai mari în încremenirea lor. Pieile asudate aduceau de departe cu o marmură spălată cu apă. . <■ - îți place? curmă fata tăcerea. -Da. - Nu-i bine? Procopie se întoarse spre ea, curios: .-. . 263 - Ia spune-mi, nu ți-e teamă că într-o zi ai s-o pățești dacă mai vii singură pe aici
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
deschisă s-auzea o vioară schingiuită. Metafizicul nostru se apropie să se uite și razele pătrunseră prin ușă și-i loviră fața. Nu era un cap urât acela a lui Dionis. Fața era de acea dulceață vânătă albă ca și marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, și ochii tăiați în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor - un zâmbet fin și cu toate astea atât de inocent
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îngerească umbră de om. Era aninat într-un cui bustul în mărime naturală a unui copil ca de vro optsprezece ani, cu păr negru și lung, cu buzele subțiri și roze, cu fața fină și albă ca {EminescuOpVII 96} taiată-n marmură și cu niște ochi albaștri mari sub mari sprâncene și gene lungi negre. Ochii cei albaștri ai copilului erau așa de străluciți, de un colorit. atât de limpede și senin, încît păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu mai el, ce acoperea brațul ei, atârnând pe marginea patului, cu sărutări. El adormea în genunchi. Visau amândoi acelaș vis. Ceruri de oglinzi, [îngeri] plutind cu înalțatele aripi albe și cu brâie de curcubeu, portale nalte, galerii de-o marmură ca ceara, straturi de stele albastre pe plafonduri argintoase - toate pline de un aer răcoare și mirositor. Numai o poartă închisă n-au putut-o trece niciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc, deasupra ochiului un proverb
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
după tactul lor; îngerii ce treceau surâzând pe lângă el îngînau cântările ce lui îi treceau prin minte. În haine de argint, [cu] frunți ca ninsoarea, cu ochi albaștri care luceau întunecat în lumea cea solară, cu sânuri dulci, netezi ca marmura, treceau îngerii cei frumoși cu capete și umere inundate de plete; iar un înger, cel mai frumos ce l-a văzut în solarul lui vis, cânta din arfă un cântec atât de cunoscut... notă cu notă el îl prezicea... Aerul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
oare? - Da! Nu mă iubești... repet-o, spune-o... te cred, fiindcă tu nu m-ai iubit niciodată, zise el cu amărăciune. Negri vor trece anii mei... În toate chipurile voi căuta să te uit. Tu ai o inimă de marmură... Nici zâmbiri, nici lacrimi, nici rugăciuni, nici îndărătnicia n-o înmoaie. - Lasă, lasă! gândi ea și zâmbi cu mândrie că poate fi atât de aspră. - Eu ți-am spus-o, domnul meu, de atâtea ori, că numai amiciția adevărată poate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de tabloul acoperit c-o pânză, o ridică și se uită întrucît înaintase lucrarea "Căderei îngerilor". Cu fața de o senină seriozitate întindea Arhangelul Mihail spada sa de foc în aer. Pletele lui blonde fluturau împrejurul capului său alb ca marmura și a frunții boltite și ochii lui albaștri străluceau pare că de putere și energie. Brațu-i se întindea spre caos... aripele lungi și albe păreau a se ajunge într-o elipsă deasupra umerilor lui și deasupra frunții se-ncovoia un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iute mâna la ochi iar, până ce i se răcori sufletul... Apoi ridică un degețel,... cel mic, deasupra ochilor și se uită printre degete... Văzu un cap frumos pe niște umeri largi și albi, pe un bust ce părea lucrat în marmură... Acum era să-i pleznească colanul... ea-l descheie din sponci și, răsuflând din ce în ce mai liniștit, începu să privească întregul acel model frumos, din a cărui mușchi și forme respira mândria și nobleța... Mînele ei îi căzură-n jos, căci era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
infernal. - Ce nenorocit trebuie să fi fost când reamintirea îi schimbă fața - gândi Cezara și o duioșie dulce și liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se discleștară c-o dulce espresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Dacă mi-ar da pace, gândi el în sine, totuși ar fi cum ar fi. Atunci aș ținea-o de mâna ei mică și ne-am uita în lună - în virgina lună - atunci o privesc ca pe o statuă de marmură sau ca pe-un tablou zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... Parecă părul ei e o spumă de aur, atât de moale-i... Și fața ei se poliește într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea ca un privaz părul negru și urcat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o sărutare pentru ea? - Da. Ea se urcă repede în palat și peste două minute veni c-o spadă pe care i-o încinse, folosindu-se de ocazie de a-l strânge de mijloc. ? Dulcele meu sloi de gheață - tu marmură! tu, piatră, tu! - Dă-mi pace Cezara. Îmi vine să mor. - Nu, nu! îngerul meu... mergi acasă... Să nu ți se întîmple nimica pe drum... gândește la Cezara ta... mărgăritariule. Nu se putu opri de a-i lua capul între
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era împătimită ca un strat cu florile pe jumătate veștezite de arșiță. Când ajunse în dumbravă umbra mirositoare a arborilor nalți arunca un reflect albastru asupra pieliței ei, încît părea o statuă de marmură în lumină viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. "Ah! gândi ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încet, încet cu mâna din fiecare frunte de val câte o stea, ca și când ar fi prins albine de aur, apoi punîndu-le în poale le aduse în casă și le vărsă pe masă. Astfel jucam cărți pe o frumoasă masă de marmură, și jocul nostru era o poveste lungă și încurcată, căria nu-i mai dam de capăt până ce nu încetam, beți de somn. Dar somnul nostru! Brațe în brațe, tologiți în perini de matase galbenă ca aurul, gura mea apăsată pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
colorile curcubeului și-ncinși în brâie de curcubeu, iar blondele lor capete erau încadrate de lungi plete de aur, și ochii albastri se plecau timizi și mari *, și pleoape și gene lungi. Portale cu stâlpi nalți de aur, galerii de marmură albă, stele albastre pe plafondele de aur a salelor mari, toate pline de un aer răcoare și mirositor; numai o poartă închisă n-am putut-o trece neciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc, și deasupra ochiului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și strângea împrejurul umerilor ei goi plapoma țesută din argint și din colori de curcubeu. Când însă își deschidea ochii, sorii răsărea calzi și frumoși, iar noi ne sculam râzând, somnoroși, unul de altul, apoi, spălîndu-ne fețele în basin * de marmură, ieșeam afară în aerul cald și strălucit a fericitei noastre lumi. Și viața se-ncepea din nou, fericită și lină, o eternă repetițiune a fericirei de ieri. {EminescuOpVII 140} [SCRISOAREA LUI DIONIS] 2255 poți oare ghici simțirea cu care ți-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Dacă mi-ar da pace, gândi el în sine, totuși ar fi cum ar fi... Atunci aș ținea-o de mânuța ei mică și ne-am uita în lună, în virgina lună, atunci o privesc ca pe o statuă de marmură sau ca pe un tablou zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... pare că părul ei e o spumă aurită, și fața ei se poliește într-un mod ciudat... Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]