2,843 matches
-
pe care-l dansează militarul pensionat cu frumoasa necunoscută. Trei minute. Sau două. Necunoscuta nu mai apare și, Îmbătrînind, Al Pacino nu mai poate miza pe chipul său emblemă a anilor ’70, pe farmecul și aerul acela imobil disperat și melancolic á la Alain Delon, Însingurat tot ca el, un samurai american blazat, inteligent, tandru, paroxistic și violent, metamorfozîndu-se odată cu trecerea anilor dintr-un actor cu explozie, Într-un actor cu giruetă, ce seamănă acum, din cauza căderii pleoapelor inferioare ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe ochi seara pe deal, În consecință a-nceput să tot vină cu trenul, s-a apucat de asalturi, de poezie, s-a Îndrăgostit de-o preafrumoasă fată din care nu se văd oriunde te-ai uita decît buzele enorme, melancolice, și Stelian Moțiu l-a propus prim-ministru. Ar fi primul prim-ministru din istoria lumii cu lămpaș. Exact ca Eminescu. Azi am Întîlnit-o pe Fairuza Balk În autobuzul 137? Parcurg o frază compusă de un om din Iași. „Există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pipi. Or, simplul gînd de a scrie te obosește pînă la pierderea dezinteresată a controlului sfincterelor (nu și pe al celor psihice, care rămîn strînse cu Încrîncenare). Nu vreau Însă să las impresia că-s permanent abătut, scîrbit de viață, melancolic. Dimpotrivă. Acum tocmai am venit de la un parastas. I.M. Toate cărțile tale s-au bucurat de elogii, au fost răsplătite cu numeroase premii. Într-o lume (teoretic) neatentă la cultură te-ai bucurat de recunoaștere. Este această recunoaștere cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ani de viață Îmi făcea frecții cu Carmol, pentru răceală, pentru a-mi spori IQ-ul, pentru a mă stimula În carieră. De la ea am Învățat bunele maniere. Apoi le-am uitat. S-a stins la Caritas Într-o rezervă melancolică, cu noblețe, galbenă de la hemoragia cerebrală, gătea excepțional. Pe măsuță stătea un gîndac roșu. Bunicul din partea mamei avea mai multe case și trei restaurante mari În același tembel București, era foarte puternic. Putea să ridice un om de 100 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de parfum și lichior - aceeași culoare a apei folosind la fel de bine, probabil, pentru „Nights of Parma“ și „Irish Malt“. Mașina se mai mișcă un centimetru. Ajunseră lîngă un cinematograf, Tivoli. Lumea stătea la coadă la bilete, și ea se uită melancolică, observîndu-le pe fete cu prietenii lor, pe soți cu soțiile lor. Cinematograful era Îmbrăcat În lumini colorate, care păreau că strălucesc mai sinistru, mai luminos, pentru simplul fapt că luceau În amurg, nu În Întuneric. Vedea mici detalii ciudate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cîrlige În locurile În care, cîndva, atîrnaseră candelabre. MÎna curentă a balustradei avea curbe elegante și ornamente delicate. Dar, deși holurile aveau covoare roșii superbe, acestea erau acoperite cu pînză, aproape distrusă din cauza tocurilor Înalte. Pereții erau vopsiți În nuanțe melancolice de verde, crem și gri, și arătau mai rău ca niciodată În lumina albăstruie slabă. În hol era un vălmășag de paltoane, pălării și umbrele de damă. Pe o masă erau risipite hîrtii și corespondență neridicată. Bineînțeles, oberlichtul fusese acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
așteptare, cu un pahar mare de gin, Îmi simt organul acela absurd din piept umflat și greu ca o tărtăcuță. Momo stă chiar lângă mine. De când am plâns În aeroport, asistenta mea a fost excesiv de grijulie. Enervată de străina asta melancolică ce s-a apucat să-i vorbească despre sensul vieții, Momo și-o dorește Înapoi pe Kate cea normală, la fel ca și mine, bănuiesc.. —Kate, fac schimb cu tine: Îți dau Harvard Business Review și tu-mi dai Vanity
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
ore Întregi, În timp ce unul din cei doi, de obicei masculul, dar uneori și femela, Își trece cu blândețe ciocul prin penele perechii sale. Timp de cinci sau șase luni, până atinge maturitatea completă, gângurelile masculului au o tonalitate tocită și melancolică, acestea Înlocuind sunetele slabe și relativ nazale ale adolescentului. Gângurelile devin În final mai nuanțate În momentul În care pasărea se Împerechează. Din Obiceiurile porumbeilor E liniște aici pe pervazul exterior. Se aud claxoanele și zumzetul traficului de dedesubt, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
diagrama pietrelor din jur. Chipul său frumos era neted și feminin, și avea acel stil lejer al hipnotizatorilor de scenă, dar se vedea clar că era conștient de ostilitatea celor care se agitau În jurul lui. Surîsul său vag părea aproape melancolic; din cînd În cînd Își pleca fruntea, ca un om sensibil și conștient că, din pricina vreunei ciudățenii a caracterului său, nu fusese niciodată simpatizat. Prinzîndu-și mîinile la spate, se plasă lîngă mormînt, spărgînd bulgării de pămînt sub pantofii săi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
lance de turnir și holbîndu-se la psihiatru cu un aer răvășit. — Doctore, de ce-ai venit? Bibi nu te-a invitat. Sanger ridică mîinile Într-un gest de liniștire a celor prezenți, dar și de calmare a tînărului suedez. ZÎmbetul melancolic păru că i se desprinde de pe buze și plutește liber. Privind În jos, se Întoarse din nou cu spatele la groapă, dar Andersson n-avea de gînd să-l lase să plece. — Sanger! Profesor doctor... nu pleca..., spuse el, arătînd În batjocură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ceva? — Nu... mulțumesc. Sanger pipăia suprafața pietrei funerare, atingînd cu degetele sale fine literele tăiate În marmura șlefuită. Era și În piatră aceeași nuanță gri-argintie ca și În părul și În costumul lui, iar ochii Îi erau Încă și mai melancolici decît mi-i aminteam. Reuși În sfîrșit să plaseze crinii pe piatra de mormînt și, făcînd un pas Înapoi, mă luă ușor de cot. — Ei... cum arată? — E o placă frumoasă, l-am asigurat. Mă bucur c-a venit toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
fani, stătea În picioare lîngă umbrar, Înveșmîntat Într-un halat de mătase. Îi făcu cu mîna fetei din piscină și Își ridică paharul, admirîndu-i plonjoanele Însuflețite, deși lipsite de metodă. De la distanța aceea de circa zece metri, Îi vedeam zîmbetul melancolic schițat de buzele subțiri. — Sanger? Deci astea-s bungalourile lui... — Colțul lui de rai, spuse Crawford, Înfigîndu-și dinții Într-una dintre șipcile murdare. E-n stare să joace rolul lui Dumnezeu, pe-al lui Adam și pe-al șarpelui fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
apartament. Nu știu ce fac ai mei. Și zău că nici nu mă interesează în acest moment! Simt că mă sufoc și că am neapărată nevoie de aer. Ies pe balcon, mă sprijin de balustradă și mi ridic privirea, înfășurată în aerul melancolic al unei după-amiezi de sfârșit de iarnă. îi simt materialitatea sub forma unor trepte nevăzute care urcă, neabătut, spre cer. Zăresc în fața mea un nor mare și alb care trece pe deasupra blocului și se îndepărtează plutind tăcut, cu spatele la mine. Are
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
din panta terenului mlăștinos, ca din senin. Numele său este Codrul lui Wistman. Habar n-am cine a fost Wistman - dacă a fost vreun proprietar de demult sau dacă denumirea derivă din vechiul cuvânt dialectal din Devonshire wisht, care Înseamnă melancolic și straniu, fantomatic; și care stă la baza uneia dintre cele mai vestite povestiri ale lui Conan Doyle, „Câinele din Baskerville“. Ea n-ar fi apărut niciodată dacă n-ar fi existat legenda, mult mai veche, a câinilor Wisht din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
varză, fiartă tot cu slănină. Așa, ajunse să întrebe, de un Kameraden mai vorbăreț, dacă nu cumva Gulaschkanone ascunde, printr-un giumbușluc soldățesc, numele bucătăriei nemțești de campanie. Vorbărețul, având un picior lipsă, până aproape de coapsă, i-a confirmat, surâzând melancolic, că așa este și i-a intonat un cântec pe limba lor, în care era vorba de mazărea cu slănina cotidiană și de "tunul cu gulaș", bucătăria pe roți a companiei, poreclă moștenită de germani din regimentele de austrieci. În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
părinți, morți de "limbă-umflată", în timpul Eliberării, fără frații mai mari, dispăruți în vâlvorile de foc ale războiului, crescuse, între spinăriile de pe coasta Baisei, mândră și gingașă, ca o floare roșie. În ochii ei, ca două medalii aurii, jalonați de o melancolică și necurmată lamentare, Nicanor se simțea tot așa de caraghios, ca atunci când plecase, chiuind falnic, în căruțe, cu alți recruți de un contingent, spre centrul de tras sorții la militărie. Iar acolo, la oraș, o comisie de ochelariști, năsoși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în sonuri duioase, ce aminteau de Livenii lui Enescu. Pianistul, rășchirând degete subțiri și agile, răscoli și reașeză claviatura la loc, după trecerea acelui talaz grăbit al mulțimii clapelor ce reproduse nespus de fermecător aceleași suspine ale viorii, acompaniindu-și, melancolic, discursul insolit: Eh, rumene, rumene, rumene, rumeneee Ghive na mola landa zisia șeineee Eh, rumene, rumene, rumene, rumeneee Ghive na mola landa zisia faine Dah tu naine niesen fenghe nighin Budut neise nihem neser knighen A mamalighele A carnațele A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ați ști ce mi s-a întâmplat, dragii mei, confrați de călătorie! O, dacă ați ști și ați pricepe, dragii mei contemporani!... Ținându-și strâns pumnul mâinii stângi, îi privi cu ochi adumbriți de efortul reacomodării la prezentul temporal. Îngăimă, melancolic, mai mult pentru sine însuși decât pentru auditoriu: Cred că m-am întâlnit cu o Fată nemaivăzut de frumoasă și cu tatăl ei, Vânătorul, care poartă numele O'Piatră. Dacă nu mă înșeală intuiția mea naturală, Vânătorul s-a furișat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
profesorul îl lăsase, ca un marcaj tubular, în vegetația abundentă a Munților Violeți. Bărbatul gonflabil se arătă interesat de un anume lucru: Cum ați spus că-l cheamă pe Vânătorul ăla al dumneavoastră? Îl chema O'Piatră! răspunse scurt și melancolic Profesorul. Tăcerea care urmă a cantonat lungă vreme în jurul lor. Din văpaia verde a pădurii de pe Munții Violeți, ghidul-șofer apăru cu aceleași zigzaguri de prepelicar. Zise cu reproș: Profesore, în afară de urmele dumneavoastră, nu am aflat nici o urmă străină, deși am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nenumărate mătănii și cruci în fața icoanei Sfintei Fecioare, mărturiseau bucuroși că era pentru prima oară după mulți ani când se puteau bucurau de prezența lui Dumnezeu într-o biserică. Câteodată, seara, în fața unui foc la văpaia căruia frigeau slănină, voci melancolice se împleteau cu acordurile jalnice ale unei armonici. Smaranda întrebase pe unul din ei despre cuvintele care răscoleau, chiar dacă nu înțelegeai limba. Crezuse că aceștia plângeau după familiile sau țara lor, lucru de înțeles la niște oameni aflați departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
unison, uniți într-o clipă magică de tainica și invizibila acoladă a sunetelor muzicale. Un dop de șampanie pocnește inoportun. Câțiva protestează, scandalizați. Apoi nu se mai aude decât cântecul, discret îngânat de cei care cunosc versurile. Cu un gest melancolic, fata ridică spre buze vârful degetelor unde depune o sărutare pe care apoi o aruncă cu un gest larg sălii căzută în adorație. Într-un ropot nebun de aplauze, luminile se aprind și un buchet mare de flori poposește laudativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
căsătoresc. Fac o mică petrecere la Sinaia, la casa de vacanță a Marineștilor. Crezi că poți veni? Da, în mod normal nu cred că poate interveni ceva. Ofițerul blond și perechea lui piruetează elegant pe parchetul ceruit în ritmul unui melancolic tangou argentinian. Fata, cu ochii voalați și capul lipit de umărul tânărului, îl strânge de parcă se teme să nu-l piardă. Odată melodia terminată se îndreaptă către masa lor. În timp ce îl ține cu amândouă mâinile de brațul dinspre ea, tânăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
exagerat puțin cu paharul... Te rog, Marius, suntem deja avizați cu toții asupra manierei lui de comportament. Un mitocan alunecos și obraznic. "Te port mereu, în gândul meu, pe tine ..." se aude deodată vocea ușor graseiată a solistului pe ritmul unei melancolice melodii. Marius se apleacă spre Smaranda. Vrei să dansăm? Cu multă plăcere. La celălalt capăt al camerei, Iorgu scoate o cutiuță de aur din buzunar. Inspiră lacom, pe nas, un praf alb, foarte fin. Unii se privesc scandalizați pe sub sprâncene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
prindă cel mai mic sunet din interior. Renunță. E imposibil să distingă ceva cu tot zgomotul din jur. Din celelalte camere răzbat voci gălăgioase și râsetele groase ale unor masculi pofticioși. Un patefon răgușit dat la maximum deapănă o romanță melancolică prin vocea catifelată, dar viril convingătoare a lui Cristian Vasile. Undeva, zgomotul ritmic al arcurilor unui pat interferează cu gâfâitul excitat al unei femei: "Nu te opri! Așaaa! Daaaa!" Cu infinite precauții, Manfred apasă pe clanță. Îndepărtează câțiva milimetri ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
desfășoară pe capacul deschis al unui sicriu. Iar asta o știu cel mai bine ei, veteranii. Calmi, aceștia au încremenită pe față acea seninătate născută numai dintr-o acceptare realistă a situației prezente. Un soldat cântă din frunză o melodie melancolică. Unii scriu acasă, sau își curăță armele. Alții, fixează pur si simplu tavanul, stând întinși în paturi, o expresie foarte politicoasă pentru stratul subțire de fân acoperit cu foile de cort. Așezat pe un scaun desfundat, Marius trage cu dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]