4,293 matches
-
contribuții fundamentale la cunoașterea lumii, adică pretenția lor de a reprezenta știința cea mai înaltă. De îndată ce devenim conștienți că propozițiile nu pot exprima nimic mai înalt (6.42), va trebui TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 171 să admitem că enunțurile metafizicii, ca tot atâtea încercări de a spune ceva despre ceea ce nu poate fi obiect al descrierii - despre absolut, despre necondiționat, despre valori -, sunt nonsensuri. Ceea ce nu înseamnă, cum au putut crede cei care au receptat Tractatus-ul drept o critică empiristă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
încercări de a spune ceva despre ceea ce nu poate fi obiect al descrierii - despre absolut, despre necondiționat, despre valori -, sunt nonsensuri. Ceea ce nu înseamnă, cum au putut crede cei care au receptat Tractatus-ul drept o critică empiristă și pozitivistă a metafizicii, că acestor enunțuri li se contestă orice semnificație. Semnificația lor va fi căutată însă în ceea ce „se arată“ în ele, nu în ceea ce „spun“ ele. Nici observația de la 6.54 că cel care îl înțelege pe autor va recunoaște propozițiile
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
orientare a gândirii între Tractatus și acea „reformă a filozofiei“ care a fost proclamată de Cercul de la Viena și promovată ulterior de empirismul logic. Nici programul reducerii enunțurilor cu sens la enunțuri empiric verificabile, nici distanțarea în spirit pozitivist de metafizica tradițională nu pot găsi sprijin în Tractatus. Impresia că lucrurile stau altfel a fost favorizată de citirea „Introducerii“ lui Russell drept o expresie fidelă a gândurilor lui Wittgenstein și amplificată apoi de interesul acordat Tractatus-ului în Cercul de la Viena și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
din punct de vedere logic. Limbajul aparține însă în aceeași măsură domeniului despre care nu se poate spune nimic ca realitatea transcendentă și valorile, care au constituit în mod tradițional obiectul predilect al discursului filozofic. În temeiurile ei, raportarea la metafizica tradițională a susținătorilor „cotiturii filozofiei“ a fost esențial diferită de cea a Tractatus-ului. Din punctul de vedere al acelei critici empiriste a metafizicii pe care o întâlnim în scrierile lui Rudolf Carnap sau ale lui Otto Neurath, enunțurile metafizicii sunt
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
valorile, care au constituit în mod tradițional obiectul predilect al discursului filozofic. În temeiurile ei, raportarea la metafizica tradițională a susținătorilor „cotiturii filozofiei“ a fost esențial diferită de cea a Tractatus-ului. Din punctul de vedere al acelei critici empiriste a metafizicii pe care o întâlnim în scrierile lui Rudolf Carnap sau ale lui Otto Neurath, enunțurile metafizicii sunt lipsite de obiect, în opoziție cu enunțurile care pot fi raportate la fapte. Acestea din urmă sunt enunțuri verificabile. Referindu-se la ultima
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
la metafizica tradițională a susținătorilor „cotiturii filozofiei“ a fost esențial diferită de cea a Tractatus-ului. Din punctul de vedere al acelei critici empiriste a metafizicii pe care o întâlnim în scrierile lui Rudolf Carnap sau ale lui Otto Neurath, enunțurile metafizicii sunt lipsite de obiect, în opoziție cu enunțurile care pot fi raportate la fapte. Acestea din urmă sunt enunțuri verificabile. Referindu-se la ultima propoziție a Tractatus-ului „despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă“, Nuerath o aprecia
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Or, despre tot ceea ce există în mod real se poate vorbi și ar trebui să se vorbească. Este o observație care semnalează o neînțelegere elementară. Perceperea scrierii de tinerețe a lui Wittgenstein drept o operă reprezentativă pentru o critică a metafizicii, care se întemeiază pe principiile noii filozofii empiriste a cunoașterii 79, o percepere favorizată de reacțiile la Tractatus ale lui Russell și ale unor membri influenți ai Cercului de la Viena, se sprijină, de fapt, pe o legendă. Este o legendă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și să trateze paragraful 6.54 drept un simplu paradox. A citi Tractatus-ul astfel înseamnă a omite tot ceea ce îl desparte de „orientarea științifică“ din filozofia vremii, acea orientare care promova empirismul în filozofia cunoașterii și a științei, precum și „depășirea metafizicii“ prin analiza limbajului cu instrumentele sintaxei și semanticii logice. Este ceea ce nu au făcut acei membri ai Cercului de la Viena care au identificat în Tractatus tendințe și poziții de care au înțeles să se delimiteze.81 Tânărul Wittgenstein a fost
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
sustrase filozofiei lucruri ce pot fi tratate în mod exact de fizică“. (Citat după Brian McGuiness, Approaches to Wittgenstein, Routledge, London, 2002, p. 163.) 4 Vezi B. Russell, „Introduction“, în op. cit., p. 23. 5 Socotind că prețuirea lui Wittgenstein pentru metafizica tradițională și ceea ce el numea „misticul“ ar fi incompatibil cu concluziile analizei pe care o face acesta logicii limbajului, Carnap vedea aici expresia unui conflict lăuntric între intelect și afectivitate: „Intelectul săuă recunoscuse că multe enunțuri din domeniul religiei și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
tradițională și ceea ce el numea „misticul“ ar fi incompatibil cu concluziile analizei pe care o face acesta logicii limbajului, Carnap vedea aici expresia unui conflict lăuntric între intelect și afectivitate: „Intelectul săuă recunoscuse că multe enunțuri din domeniul religiei și metafizicii nu spun, strict vorbind, nimic. În onestitatea lui absolută față de sine, el nu a dorit să închidă ochii în fața acestei idei. Acest rezultat a fost însă extrem de dureros pentru el din punct de vedere emoțional, ca și cum ar fi fost constrâns
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de plecare l-a constituit încercarea de a clarifica natura adevărurilor logice (vezi op. cit., p. 20). 31 Vezi E. Stenius, op. cit., p. 21. 32 Vezi M. Black, op. cit., p. 8. Va trebui să fim, desigur, rezervați față de termenii „semantică“ și „metafizică“ dacă ei vizează o teorie asupra limbajului și o teorie asupra lumii. 33 Ibidem, p. 27. 34 Br. McGuiness, Approaches to Wittgenstein, p. 188. 35 N. Malcolm, Wittgenstein: Nothing is Hidden, Basil Blackwell, Oxford, 1988, pp. 2-3. 36 Este ceea ce
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
atunci când acest produs este adevărat. (Vezi L. Wittgenstein, Briefe, p. 252.) 56 Pentru o argumentare convingătoare, în acest sens, vezi Newton Graver, „The Metaphysics of «Tractatus»“, în op. cit., p. 88. 57 Br. McGuiness, op. cit., p. 172. În studiul lor, consacrat „metafizicii Tractatus-ului“, L. Goddard și B. Judge disting trei straturi: 1) faptele obișnuite, ale căror „imagini“ sunt propozițiile; 2) stări de lucruri atomare care există; 3) obiecte. La nivelul primului strat există proprietăți perceptibile, la nivelul celui TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
lui Kant și Wittgenstein ar fi fost, în acest sens, diferite. (Op. cit., pp. 56-57.) 66 Ibidem, p. 68. 67 Hacker observă că dacă privim propozițiile Tractatus-ului din această perspectivă, atunci lucrarea va putea fi caracterizată drept „cântecul de lebădă al metafizicii“. (Vezi op. cit., p. 27.) Iar Cora Diamond, ale cărei contribuții la interpretarea Tractatus-ului au reținut atenția, a subliniat cu referire la faptul că lucruri ce nu pot fi „spuse“ „se arată“ în limbaj: „Punctul de vedere este că acest mod
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Într-un alt pasaj, Haller găsește identitatea a ceea ce numește „filozofia austriacă“ în „sublinierea metodei logice de critică a limbajului și postularea unei baze empirice a cunoașterii, o filozofie care este caracterizată negativ prin respingerea sinteticului a priori și a metafizicii speculative a idealismului german“ (op. cit., p. 22). Încadrarea Tractatus-ului în această tradiție de gândire nu va surprinde din partea unui autor care afirmă că Wittgenstein „ar fi fost convins că întrebările metafizice vor fi eliminate doar printr-un criteriu al sensului
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a „ontologiei Tractatus-ului“, găsim într-un text al lui Richard Rorty. Axa de susținere a Tractatus-ului, afirmă Rorty, este distincția dintre realități accesibile cunoașterii sensibile și acele entități suprasensibile de care se interesează logica. Regăsim aici presupoziția de bază a metafizicii occidentale, postularea a două niveluri ale existenței: cea a esențelor pure și cea a faptelor accesibile experienței. „Obiectele logice ale lui Russell, categoriile lui Kant și ideile lui Platon trebuie să facă cognoscibilă și descriptibilă o altă mulțime de obiecte
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
clarificări prin activități cum sunt imaginarea jocurilor de limbaj care se asociază diferitelor situații de viață și activități oferă, credea el acum, posibilități de exprimare a personalității, este adevărat foarte diferite de cele pe care le oferea marea tradiție a metafizicii speculative, dar tot atât de generoase. Dacă comparăm scrierile mai târzii ale lui Wittgenstein cu ceea ce reprezintă nota dominantă a filozofiei profesionale, îndeosebi în țări de limbă engleză, în vremea lui ca și mai aproape de noi, s-ar putea spune că în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și mai aproape de noi, s-ar putea spune că în ele filozofia ni se înfățișează considerabil mai imaginativă și, în acest sens, mai ambițioasă. Ambițioasă însă într-un cu totul alt fel decât a fost ea în marile sisteme de metafizică speculativă. Drury povestește că odată, în anul 1936, Wittgenstein i-a citat cu multă însuflețire un pasaj din Lessing: „Dacă Dumnezeu ar ține în mâna sa dreaptă toate adevărurile, iar în cea stângă doar năzuința neobosită spre adevăr, chiar dacă cu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
dă Wittgenstein „idealului științei“ în filozofie: „Filozofii au în mod constant în fața ochilor metoda științelor naturii și sunt tentați în mod irezistibil să pună întrebări și să răspundă la ele în felul științelor naturii. Această tendință este adevărata sursă a metafizicii și îl conduce pe filozof într-un întuneric complet. Aș vrea să spun aici că treaba noastră nu poate fi niciodată aceea de a reduce ceva la altceva sau de a explica ceva. Filozofia este într-adevăr «pur descriptivă».“ (Caietul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
două prejudecăți care blochează din capul locului posibilitatea unei bune lecturi a textelor reprezentative pentru filozofia lui mai târzie. Prima dintre ele este presupunerea că ceea ce ar distinge, în primul rând, gândirea lui Wittgenstein ar fi fost aversiunea lui față de metafizică sau, în cel mai bun caz, lipsa de înțelegere față de sursele și motivațiile acelei orientări a minții omenești care susține îndeletnicirile metafizicii. Wittgenstein ar fi fost un „atotdistrugător“ mult mai radical decât a fost Kant. El s-ar fi sprijinit
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
este presupunerea că ceea ce ar distinge, în primul rând, gândirea lui Wittgenstein ar fi fost aversiunea lui față de metafizică sau, în cel mai bun caz, lipsa de înțelegere față de sursele și motivațiile acelei orientări a minții omenești care susține îndeletnicirile metafizicii. Wittgenstein ar fi fost un „atotdistrugător“ mult mai radical decât a fost Kant. El s-ar fi sprijinit pe o analiză empiristă și verificaționistă a cunoașterii, care i-a fost inspirată de standarde de excelență ale științei exacte.3 A
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
întreaga încredere în gândirea comună, în intelectul sănătos. Or, autorul Cercetărilor filozofice a distins tot atât de net gândirea care oferă înțelegere și orientare de cea inspirată de știința modernă sau de gândirea comună ca și marile nume ce au ilustrat tradiția metafizică occidentală inaugurată de greci sau acel critic al acestei tradiții care ÎNȚELEGEREA FILOZOFICĂ: „A VEDEA MAI BINE“ 253 a fost contemporanul său Martin Heidegger. Ceea ce, să recunoaștem, este greu de observat la prima vedere. Căci lecțiile și însemnările sale oferă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ceea ce enunțăm noi despre fapte și faptele așa cum sunt ele, indiferent de ceea ce se afirmă sau se neagă despre ele. Aristotel, căruia îi datorăm prima formulare a teoriei, se exprimă în mod cu totul concludent în cartea a noua a Metafizicii scriind că „spune adevărul cel care gândește disociate un subiect și un predicat care sunt disociate în realitate sau cel care le gândește asociate pe cele care sunt asociate“13. Există multe folosiri ale expresiilor adevăr și adevărat ce concordă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Cea mai mare parte a acestui text, care a fost scris în toamna anului 1936 în Norvegia, reprezintă o prelucrare a Caietului brun, dictat de Wittgenstein unui mic grup dintre studenții lui de la Cambridge, în anii 1934 1935. 13 Aristotel, Metafizica, traducere de Andrei Cornea, Humanitas, București, 2001, p. 307. 14 Foarte instructivă în acest sens este pledoaria lui Karl Popper pentru teoria adevărului ca o corespondență cu faptele și împotriva altor teorii ale adevărului, pe care el le numește „subiective
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
va produce, în prima parte a anului 1920, va confirma ceea ce pentru Wittgenstein era deja destul de clar, și anume că judecățile lor asupra a ceea ce conferea însemnătate acestei lucrări sunt diferite. Dincolo de acordul lui cu respingerea pretențiilor de cunoaștere ale metafizicii tradiționale și cu înțelegerea cercetării filozofice drept o activitate de clarificare logică a gândurilor, Russell socotea că însemnătatea Tractatus-ului stă în primul rând în a fi arătat că adevărurile logicii sunt tautologii. El a apreciat că în această privință abordarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
analitică, de cei care priveau cu simpatie această reorientare a filozofiei, cât și de cei mai înverșunați adversari ai ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]