KorAP: Find »[drukola/base=miros & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...88 89 90 ...695 >

17,356 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

posibilă visarea (polenizare într-o grădină suspendată de cer). Dimineața, asamblați scenariile ca pe niște piese de puzzle; când ați lipit și ultima piesa, visul și-a început proiecția în ceașca de cafea. Iarba are miros de primăvară. Femeia are miros de dragoste. Mama miroase a lapte. Tata miroase a șantier. Fetița, miros de păpușă tristă. Băiatul miroase a camion plin cu ciocolată. Bunicul miroase a lagăr. Bunica, a fântână neîncepută. Tanti Didina miroase a curvă. Nebunul miroase a vis. Diazepamul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ca pe niște piese de puzzle; când ați lipit și ultima piesa, visul și-a început proiecția în ceașca de cafea. Iarba are miros de primăvară. Femeia are miros de dragoste. Mama miroase a lapte. Tata miroase a șantier. Fetița, miros de păpușă tristă. Băiatul miroase a camion plin cu ciocolată. Bunicul miroase a lagăr. Bunica, a fântână neîncepută. Tanti Didina miroase a curvă. Nebunul miroase a vis. Diazepamul slobozea curelele. În vis nu există timp ca în realitate. Șarpele nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în toiul iernii. Pădurea de brazi ascundea turla bisericii, fumul chiliilor scria pe cer, rugăciunea zgâria oglinda, îngerii orbi citeau cu degetele: prima Catismă despre un împărat al necuprinsului, ultima pecetluia mormântul până la a doua venire. Bătea vântul, slovele cu miros de rășină înmiresmau norii. Ningea ca dintr-o psaltire scuturată peste brazi. Până la schit, un drum șerpuit, sinuos, parcă desenat de un arhitect bolnav de parkinson; de la șosea se putea arunca cu piatra pe acoperișul stăreției; de la șosea până în ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ascultări după puterea fiecăruia, alegea canoanele mânăstirii. Slujirea, după sfântul munte, prăznuirile de-asemenea, dezlegări doar acolo unde boala sfredelea osul. Stârlici peste castronul cu borș, în postul mare, niciodată; vin de "Buna Vestire" și de "Întâmpinare", jumătate de cană; miros de pește nici în cutiile de conservă linse de câini. Cum să nu dai mână liberă unui duhovnic ce-și ținea turma aproape, chiar dacă unii nu se puteau adapta nici în ruptul capului atmosferei cazone din schit?! Auzi, părinte Ilarion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
urmau să se nască îngâna un refren, pântecele meu ca o catedrală în noaptea de Înviere. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Miros! Primăvara în siropul de tuse scutură păpădia. Vara, greierii inspiră aroma grâului copt. Toamna gutuile parfumate îmbibă fotografiile. Se desfac florile albe în vârful salcâmilor ianuarie sfidează anotimpurile. Mirosul resuscitează memoria. Portocala de Crăciun, una împărțită la cinci, a cincea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Miros! Primăvara în siropul de tuse scutură păpădia. Vara, greierii inspiră aroma grâului copt. Toamna gutuile parfumate îmbibă fotografiile. Se desfac florile albe în vârful salcâmilor ianuarie sfidează anotimpurile. Mirosul resuscitează memoria. Portocala de Crăciun, una împărțită la cinci, a cincea parte încă o dată tăiată în trei tata, de dragul nostru, spunea că ni-i plac portocalele. Mirosul imașului ars sub copitele vacilor, mirosul harbuzului furat din grădina părintelui Tatu, mirosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
parfumate îmbibă fotografiile. Se desfac florile albe în vârful salcâmilor ianuarie sfidează anotimpurile. Mirosul resuscitează memoria. Portocala de Crăciun, una împărțită la cinci, a cincea parte încă o dată tăiată în trei tata, de dragul nostru, spunea că ni-i plac portocalele. Mirosul imașului ars sub copitele vacilor, mirosul harbuzului furat din grădina părintelui Tatu, mirosul bălții în care peștii zgâriau cerul de august limpede. Genia, despre ce ispitire îmi vorbești? Amintirile nu mi-au ținut loc de pat plin, de fagure pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
albe în vârful salcâmilor ianuarie sfidează anotimpurile. Mirosul resuscitează memoria. Portocala de Crăciun, una împărțită la cinci, a cincea parte încă o dată tăiată în trei tata, de dragul nostru, spunea că ni-i plac portocalele. Mirosul imașului ars sub copitele vacilor, mirosul harbuzului furat din grădina părintelui Tatu, mirosul bălții în care peștii zgâriau cerul de august limpede. Genia, despre ce ispitire îmi vorbești? Amintirile nu mi-au ținut loc de pat plin, de fagure pe limbă de clopot, de livadă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Mirosul resuscitează memoria. Portocala de Crăciun, una împărțită la cinci, a cincea parte încă o dată tăiată în trei tata, de dragul nostru, spunea că ni-i plac portocalele. Mirosul imașului ars sub copitele vacilor, mirosul harbuzului furat din grădina părintelui Tatu, mirosul bălții în care peștii zgâriau cerul de august limpede. Genia, despre ce ispitire îmi vorbești? Amintirile nu mi-au ținut loc de pat plin, de fagure pe limbă de clopot, de livadă cu dafini în fereastră, de puf de înger

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nedefinită; o movilă de clei gelatinos ardea ca o candelă oarbă; un smoc de păr fumega a tutun de proastă calitate; două botine din cauciuc pâlpâiau albastru, verzui; flacăra imita un cer curs în iarbă, o iarbă crescută deasupra pădurilor; mirosul înecăcios de hidrocarburi irita respirația. Pe ăsta poți să-l acoperi cu o cărămidă. Nimic nu a mai rămas întreg. Iată craniul, parcă este o coajă de pepene, i s-a topit până și maxilarul. Ehei, ce e omul, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
fi luat drept stâncă, cuib de șerpi ar fi trebuit să mi se adune în inimă. Astăzi soarele a curs ca o candelă spartă, câțiva stropi au picurat în cenușă, furnicile au ascuns firimituri de Dumnezeu sub altă brazdă. Posibil, miros a pământ nesigur (încă mai mișc). Posibil, un sfânt a coborât din icoană să moară om. Lumina rodește cât mai adânc, pojghița asta gelatinoasă se va spăla odată cu prima brumă. Astăzi nu am fost singur, o cârtiță, doi castori și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
la spitalul de urgență în zi de vizită. Aș putea interpreta această întâlnire mai sarcastic, dar cui îi mai arde să fie ironic cu moartea? Prietenii mei au fost în recunoaștere; probabil, vor să refacă drumul cu ochii închiși. După miros, sigur nu mă vor regăsi, put a pământ. Moartea ține evidența uitărilor; scârnăvia mă rabdă ca pe un dispreț de toamnă săracă; prietenii mei, cel puțin, până la noapte, până mâine, mă vor identifica după propriile nevoi. Tătuța nu a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844

că tot n-avea închizătoare, ba avea și niște pete ca de rugină pe el și frate-miu și-a pus-o la gât, pe sforicica de care avea legat săcușorul cu camfor vezi, dragă-Doamne, să ne ferească de răceală mirosul de camfor. Am început să râd când l-am văzut așa, cu cruce la gât "vezi să nu te faci popă !" i-am spus : doar nimeni nu purta cruce la gât decât popa satului, un bătrân venit de cine știe unde, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
e prea multă liniște, ba ploaia strălucește nu-știu-cum, ba că n-aveau ce căuta ghiocei la vremea fragilor și în iarbă erau și ghiocei, și lăcrămioare, și fragi, ba, uite, pe crengi erau mere coapte, dar și flori... ploaia trezise mirosul de salcâm înflorit, dar și de tei... iar la picioare... zmeura coaptă se răsfăța pe rugii cu frunze verzi și ruginii... Deodată, un fulger mă orbi, tunetul se rostogoli aproape, de parcă se zguduia tot pământul, am închis ochii de frică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
cel înviat din morți. Și prin mâna Lui , în cea mai lungă zi a anului, trece o rază de lumină care desenează jos, pe altar, o floare. O floare mică, albă, strălucitoare, pe Sfânta ostie. Și Sfânta ostie are atunci mirosul tuturor florilor de pe pământ așa spune lumea. Dar mie mi se pare că miroase numai și numai a trandafir. Și a cer senin. Fiindcă am uitat să vă spun dar pe măsură ce înălțam biserica, norii se risipeau, soarele putea fi văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
ajuns înapoi, abia dacă mai rămăseseră câțiva oameni pe tot pământul... arșița pârjolise totul... acum nu mai creșteau nici pietrele... Copilul căzu în genunchi, așa cum îl văzuse stând pe bătrân și, fiindcă nu știa ce să spună, și-a amintit mirosul de grâu, de ploaie, de flori, de iarbă, și-a amintit pacea, liniștea, bucuria de la pieptul bătrânului... și fiindcă nu știa să se roage, spunea singurele cuvinte ale bătrânului: Iartă-mă, te iubesc! Te iubesc, iartă-mă ! Întâi a început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
ea singură. Eu știu unde e și de aceea am venit." "Mă dau bătut, nu știu cine ești, lasă-mă să te ating", zise copilul și-i căută mâna. Și atunci străinul se aplecă, îl luă în brațe și copilul simți un miros necunoscut: miros de soare, de clopoței albaștri, de trandafiri de dulceață, de levănțică și gutui coapte de la bunica, de zăpadă proaspătă și de țurțuri strașnic de buni și-și spuse că numai un cioban tare frumos putea să miroase așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Eu știu unde e și de aceea am venit." "Mă dau bătut, nu știu cine ești, lasă-mă să te ating", zise copilul și-i căută mâna. Și atunci străinul se aplecă, îl luă în brațe și copilul simți un miros necunoscut: miros de soare, de clopoței albaștri, de trandafiri de dulceață, de levănțică și gutui coapte de la bunica, de zăpadă proaspătă și de țurțuri strașnic de buni și-și spuse că numai un cioban tare frumos putea să miroase așa. Îl ținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
așezat într-un colț, cât mai departe de toți și, când am văzut-o că-i prinsă cu de-ale casei, m-am răsucit încet-încet ca să pot măcar să mă uit afară: ploua. Îmi place ploaia: e liniște când plouă, e miros de pietre, de iarbă, de nouri și dacă plouă mai mult, atunci, spre seară, se ridică ceața de pe deal și, când ajunge sus, se face nor... și plouă iar... și, dacă te uiți mult-mult la ploaie, picăturile par fire de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
boț de aur. Și ce să vezi! Întâi, cămășuța copilului începu să se curețe, apoi se făcu strălucitoare că zăpada, apoi lumina ei urcă în trupul bărbatului și, așa, învăluiți amândoi în lumină, stătură o clipă și ajunse până la mine miros de ploaie și iarbă curată, de rouă și flori, mirosul soarelui de dimineață... Primul care se desprinse fu copilul. Se îndreptă spre masă, luă scândura și trase ușor de ea, s-o potrivească. Am văzut cum scândura aceea s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
începu să se curețe, apoi se făcu strălucitoare că zăpada, apoi lumina ei urcă în trupul bărbatului și, așa, învăluiți amândoi în lumină, stătură o clipă și ajunse până la mine miros de ploaie și iarbă curată, de rouă și flori, mirosul soarelui de dimineață... Primul care se desprinse fu copilul. Se îndreptă spre masă, luă scândura și trase ușor de ea, s-o potrivească. Am văzut cum scândura aceea s-a lungit, s-a lipit de celelalte două și masa era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
adică. Îmi era de ajuns bucuria așteptării. Taina Trenul părea că se grăbește și el. Eram aproape : scosesem capul pe geam și sorbeam cu nesaț valuri-valuri de aer dulce. Era dulce, așa cum numai aerul vacanței poate fi. Era dulce, cu miros de frunziș, de ploaie pe-nserat, de asfințit... miros și gust de libertate. În sfârșit, am ajuns. Cam pustie gara... mi-am spus. Ei, n-are importanță: e seară, e ploaia rece de munte, lumea nu se plimbă la ora asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Trenul părea că se grăbește și el. Eram aproape : scosesem capul pe geam și sorbeam cu nesaț valuri-valuri de aer dulce. Era dulce, așa cum numai aerul vacanței poate fi. Era dulce, cu miros de frunziș, de ploaie pe-nserat, de asfințit... miros și gust de libertate. În sfârșit, am ajuns. Cam pustie gara... mi-am spus. Ei, n-are importanță: e seară, e ploaia rece de munte, lumea nu se plimbă la ora asta. Oricât ar fi de îngrijită gara, acum sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
sete, dar știam că am să mă satur când o să vină el. Dacă o să vrea să-L duc în cer ? Am să stau aici să-L aștept. Eu știu drumul, așa că o să-L aștept. Aici. Într-un târziu, am simțit miros de soare, de miere și flori și parcă degetele Lui îmi mângâiau botul. I-am spus că știu drumul și că-L duc, dacă vrea... dar nu mă puteam ridica. Am să mai dorm puțin, apoi Te duc, i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
aprindeau pe boltă stelele și în ferestre luminile. Oamenii se întorceau acasă. Chiar și zarva copiilor se domolea. Ai fi spus că noaptea cobora în liniște, acolo, la poalele muntelui mai ales că răcoarea asfințitului lunecase în vale încărcată de miros de brad, de ape, de fum. Acum muntele respira, iar ceața atârna în nouri lungi pe crengile copacilor, pe frunze și flori. Când ușa casei s-a închis ("ca să nu iasă căldura", spun oamenii, fiindcă seara întotdeauna e răcoare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]