4,012 matches
-
pe culoare sau pe ulițe se auzea distinct micul lor chițcăit de agonie. Dimineața, în mahalale, îi găseai întinși, prin aceleași rigole, cu o mică floare de sânge pe botul lor ascuțit, unii umflați și putrezi, alții țepeni și cu mustățile încă zbârlite. Îi găseai chiar și în oraș în mici grămezi, pe paliere sau în curți. De asemenea, uneori mureau și izolat, în holurile administrative, în curțile școlilor, pe terasele cafenelelor. Concetățenii noștri, uluiți, îi descopereau în locurile cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
minute mai târziu trecea pragul unei case joase de pe strada Faidherbe, dintr-un cartier mărginaș. În mijlocul scării răcoroase și împuțite îl întâlni pe Joseph Grand, funcționarul, care cobora să-l întâmpine. Era un om de vreo cincizeci de ani, cu mustața gălbuie, înalt și gârbov, cu umerii înguști și membrele subțiri. \ E mai bine, spune el când se apropie de Rieux, dar am crezut că o să-și dea sufletul. ÎȘI SUFLA NASUL. LA AL DOILEA ETAJ, ULTIMUL, PE UȘA DIN STÂNGA, RIEUX
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ostenească. ― Liniștiți-vă, spune Rieux. Nu-i nici o problemă, credeți-mă, și eu trebuie să dau o declarație. ― O ! făcu celălalt. Și se azvârli iar pe pat, să plângă cu mici sughițuri. Grand, care de câtva timp își tot mângâia mustața, s-a apropiat de el. ― Lăsați, domnule Cottard, spune el. Încercați să înțelegeți. Putem spune că doctorul e răspunzător. Dacă, de pildă, vă apucă pofta să încercați iar... Dar Cottard spuse, printre lacrimi, că n-o să mai încerce, că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
le însoți de comentarii, în afară de unul singur, puțin mai târziu, referitor la o conversație despre un anume Camps. Tarrou asistase la discuția dintre doi încasatori de tramvai: ― Tu l-ai cunoscut doar pe Camps, spunea unul. ― Camps ? Unul înalt, cu mustața neagră ? ― Exact. Lucra la macaz. ― Ei, da! ― Ei bine, a murit. ― Nu mai spune! Și când ? ― După povestea cu șobolanii. ― I-auzi! Și ce-a avut ? ― Nu știu, febră. Și apoi, nu era prea voinic. A avut niște bube sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lui, nu trebuiau să se lase cuprinși de panică: era vorba de o febră cu complicații inghinale, asta era tot ce se putea spune, ipotezele în știință ca și în viață fiind întotdeauna primejdioase. Bătrânul Castel, care-și mușca liniștit mustața îngălbenită, ridică niște ochi limpezi spre Rieux. Apoi întoarse o privire binevoitoare spre asistență și atrase atenția că el știa foarte bine că era vorba de ciumă, dar că, bineînțeles, a o recunoaște oficial ar impune și măsuri nemiloase. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cuvinte. Dar iubirea nu durează mult. La un moment dat ar fi trebuit să găsesc cuvintele care ar fi reținut-o, dar n-am putut". Grand își ștergea nasul cu un fel de șervet în carouri. Apoi și-a șters mustățile. Rieux îl privea. ― Iertați-mă, domnule doctor, zise bătrânul, dar cum să spun ? ... Am încredere în dumneavoastră. Cu dumneavoastră pot vorbi. Și atunci, asta mă emoționează. Vizibil, Grand se afla la o mie de kilometri de ciumă. Seara, Rieux i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
au și plecat lăsând aviz că nu-s la domiciliu, și-mi expediază pachetul la oficiul poștal de la gară, la 2 km distanță. Spre fericirea mea nu era poșta română (uitasem că e duminică), ci un tânăr spilcuit cu o mustață răsucită (să pară mai bărbat) având un pachet voluminos, elegant împachetat (pentru o mai bună impresie). Mi se recomandă foarte mieros și foarte politicos că-i trimis din partea U.D.M.R.-ului, special din partea domnului Marko Bella care, generos cu dragii
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
1848 și după, iar când Hitler și Mussolini le-a făcut cadou nordvestul Transilvaniei au săvârșit masacrele de exterminare de la Ip, Trăsnea etc... În sinea mea mi-am zis să mă feresc de acest cadou. Deși îi spun celui cu mustața răsucită că n-am nevoie de cadouri, omul insistă și mă determină să primesc oferta. Deși nu avem nevoie, mă prefac interesat de ofertă și chiar mai întreb încă o dată dacă ceea ce-mi arată e cadou, fără vreo obligație
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
reproșez că ce-mi oferă cadou (vorba să fie) nu e tocmai cadou, ci e un fel de afacere sub mască umanitară... Îl rog să-și reîmpacheteze cadoul și să plece la alți pensionari dispuși să suporte cheltuielile. Omul cu mustață împachetează fără grabă și începe să reducă din pretenții... iar eu (care nu voiam asemenea dar) insist că nu-mi trebuie și să mă lase în pace. Până să termine aranjatul obiectelor inox îmi readuce totul la 400 lei și
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
probleme, la o lună. Ieri, 16 decembrie, pe la orele 1530, soneria mă avertizează că cineva grăbit dorește să-i deschid ușa la căldură. Deschid și în prag se ivește zâmbitor, binevoitor, politicos de nu se mai poate, același ins cu mustața răsucită, având un pachet voluminos într-o mână și în cealaltă o haină de piele căptușită cu blăniță fină, numai bună de îmbrăcat pe o vreme rece cum era în acel moment. Îl primesc în primul hol în mod provizoriu
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
clar ca un asasinat pentru colaborare: nu exista nici o mențiune despre o posibilă implicare a Israelului. Dar reportajul era însoțit de o imagine a palestinianului ucis, care părea a fi o poză luată dintr-un album de familie. Arheologul, cu mustața lui deasă, încărunțită zâmbea la cameră ținând un pahar ridicat. Pe umărul lui se odihnea un braț al cărui posesor nu se vedea, ca și cum acesta ar fi pozat împreună cu un prieten nevăzut. Maggie se ridică și dădu să-l urmeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
care se găseau în cea nouă. În timp ce americanii făceau diferența între bine și rău, europenii - francezii se situau la cel mai jos nivel, iar britanicii aproape că îi egalau - se puneau în genunchi de fiecare dată când un dictator cu mustață începea să se împăuneze pe un podium. S-au prăbușit în fața lui Hitler, au făcut plecăciuni și s-au gudurat în fața lui Saddam. Și erau gata să vândă Israelul la fel cum fuseseră gata să-i trădeze pe evrei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
care creșteau chiar din interiorul urechilor, clapele verzi ale șepcii erau proiectate în afară, de-o parte și de alta a capului, ca niște semen de circulație ce indică în același timp două direcții opuse. Buzele pline, țuguiate, ieșeau de sub mustața neagră, stufoasă și se pierdeau la colțuri în niște cute mici, pline de dezaprobare și de firimituri de cartofi crocanți. Din umbra cozorocului verde, ochii disprețuitori ai lui Ignatius J. Reilly, și albaștri și galbeni, priveau în jos, spre ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
răspunse rece Ignatius. Părea destul de abătut. Ne-am fi putut opri în altă parte. Bănuiesc că poliția ar putea face oricum o razie în localul acesta, din moment în moment. Fornăi tare și își drese vocea. Mulțumesc lui Dumnezeu că mustața mea filtrează puțin duhoarea aceasta. Glandele melc olfactive au și început să trimită semnale de alarmă. După un lung răstimp umplut de clinchet de pahare și zgomot de uși de frigider care se închideau în umbră, barmanul apăru din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
unde-ai găsit prăjiturelele astea pentru vin, doamnă? o întrebă Darlene pe doamna Reilly. Sunt bune și fragede. La Holmes, păpușo. Ai de unde-alege. Au de toate felurile. Sunt destul de gustoase, încuviință Ignatius, trecându-și limba moale și roz peste mustață ca să vâneze firimiturile. Cred că am să iau și o pricomigdală, două. Totdeauna am considerat nuca de cocos un aliment fibros bun. Își alese cu atenție o prăjitură din cutie. — Mie-mi place to’deauna să sfârșesc masa c-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mare vâlvă și pe care aștept de mult timp s-o văd. Ne uităm mâine la anunțurile cu oferte de serviciu. — Sunt așa mândră c-ai să lucrezi în sfârșit, spuse emoționată doamna Reilly și-și sărută fiul undeva pe mustața jilavă. * „Ian te uită la baba asta“ își zise în sinea lui Jones, când o hurducătură a autobuzului îl aruncă peste femeia care stătea alături de el. „Crede că dacă-s de culoare am s-o violez. E gata să s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lipit cu vaselină de țeastă, în stilul anilor douăzeci. După ce își scoase și pardesiul, domnul Gonzalez văzu un colac de grăsime strâns într-o cămașă albă strâmtă, împărțită pe verticală de o cravată lată și înflorată. Se părea că și mustața fusese unsă cu vaselină, căci era foarte strălucitoare. Și apoi mai erau ochii aceia neobișnuiți, și albaștri și galbeni, dantelați cu vinișoare extrem de subțiri, roșii. Domnul Gonzalez se rugă aproape cu voce tare ca muntele acela de om să solicite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
s-o facă pe Myrna să pară reacționară pe tărâmul acțiunilor sociale. Trebuia negreșit să-și dovedească superioritatea față de fufa aceea impertinentă. Luându-și lăuta, hotărî să se relaxeze deocamdată printr-un cântec. Se pregăti, trecându-și limba masivă peste mustață și apoi, zdrăngănind, începu să cânte „Nu zăbovi, mergi în calea ursitei/ Pășește grăbit, cu voia bună alături“. — Isprăvește! țipă domnișoara Annie de după jaluzelele trase. — Cum îndrăznești? îi răspunse Ignatius, îndepărtând cu violență propriile lui jaluzele și privind afară spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
trebui să faceți rost de un tun și săgeți, s-aruncați o bomb-atomică peste locul ăsta“. Omul râse din nou. Oricum n-avem nimic mai bun de făcut acolo la fabrică. Ne place s-ascultăm ce spune când își fâlfâie mustața aia groasă. Are să ne conducă într-o demostrațe mare, zice el, de-o să facă toate celelalte demostrații să pară sindrofie de dame. — Așa? Mi-mi pare c-o să vă conducă pe toț’ direct la pârnaie, spuse Jones, acoperind barul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
încercă încuietoarea, dar părea înțepenită. După vreun minut de zdrăngănit și împins, strigă: — Ajutor! * — Zi așa, Ignatius! Ai avut grijă să fii dat afară! — Te rog, mamă, sunt la capătul puterilor. Ignatius își băgă sticla cu bere Dr. Nut sub mustață și bău cu zgomot, sugând și gâlgâind sonor. Dacă-ți trece prin cap să te porți ca o harpie, o să mă împingi în brațele disperării. — O biată slujbă într-un birou și n-ai reușit s-o păstrezi. Cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ca un descântec, de studenți soioși și de copii de școală primară. Ignatius râgâi. Cred că voi mai lua unul din carnații aceștia picanți. După cel de-al patrulea crenvurșt, Ignatius își plimbă limba lui roz impresionantă peste buze și mustață și-i spuse bătrânului: — Nici nu mai știu de când nu m-am mai simțit atât de satisfăcut. Am avut noroc să dau de locul acesta. Mă așteaptă o zi plină de Dumnezeu știe ce grozăvii. Am rămas pentru moment șomer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Mult pentru Minorități! (Petiția va fi trimisă la Washington.) Semnați acum și salvați America de ignoranță sexuală, castitate și teamă! Ești destul de implicat ca să servești această îndrăzneață și crucială mișcare? — O, Doamne! exclamă Ignatius printre picăturile care îi curgeau din mustață. I se permite acum să vorbească și în public? Ce poate să însemne titlul acestei conferințe ridicole? Foarte indignat, Ignatius citi din nou afișul. Sunt sigur că va vorbi cu curaj și în mod pervers, aș dori să ascult cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
aia-mi rupe inima. A zis: „Nu-mi pasă mie de frig, drăguță. S’t-obișnuită cu el.“ Așa-i că-i curajoasă? Doamna Reilly privi emoționată spre Ignatius, ca să vadă dacă-i împărtășește părerea, dar nu văzu decât o mustață batjocoritoare. Nu-i nemaipomenit? Așa că știi ce-am făcut, Ignatius? I-am dat un sfert de dolar ș-am spus: „Uite, dragă, du-te și cumpără o jucărie pentru nepoței.“ — Ce spui? explodă Ignatius. Deci acolo merg câștigurile noastre? În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
verde? — Domnul Ignatius Reilly. El expedia scrisorile. Cine o fi scris ceva atât de îngrozitor? — Hei, se auzi vocea lui Jones la telefon. La voi la Levy Pants mai lucrează mutra aia grasă cu șapcă verde? Un alb mare, cu mustață? — Nu mai lucrează, răspunse domnul Gonzalez cu voce stridentă și trânti telefonul. — Cine era? întrebă domnul Levy. — Nu știu. Unul care-l căuta pe Reilly. Șeful de birou își șterse fruntea cu o batistă. Cel care a încercat să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
aur. Se desprinse de bar, înainte ca barmanul să o poată opri și veni la Ignatius, care stătea lipit de scenă, de parcă aceasta ar fi fost o sobă caldă. — Vrai ceva de băut, puiule? O răsuflare fetidă se filtra prin mustața lui Ignatius. Își smulse eșarfa de la șapcă și-și apără nările cu ea. — Mulțumesc, da, răspunse el cu vocea înăbușită. Un Doctor Nut, dacă ești amabilă. Și ai grijă să fie foarte rece. — Să văd ce avem, spuse enigmatic femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]