3,535 matches
-
de luciditate programul de autodistrugere pe care și-l declanșase Încă din adolescență, prin desfrâu și alcool. Apoi plonjam cu gândul În structura ascunsă a lumii aceleia abominabile, atârnată de un fir de paianjen În care trăiam, și cotrobăiam În neant după o cale de izbăvire a sufletului meu păcĂtos, care se lăsase Îngreunat Încă o dată. Greșisem față de Dodo când Întorsesem spatele iubirii, și iată, eram acum pedepsită din plin, pentru că greșisem din nou - față de ingrid. Devenisem o altă ființă chinuită
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
de luciditate programul de autodistrugere pe care și-l declanșase încă din adolescență, prin desfrâu și alcool. Apoi plonjam cu gândul în structura ascunsă a lumii aceleia abominabile, atârnată de un fir de paianjen în care trăiam, și cotrobăiam în neant după o cale de izbăvire a sufletului meu păcătos, care se lăsase îngreunat încă o dată. Greșisem față de Dodo când întorsesem spatele iubirii, și iată, eram acum pedepsită din plin, pentru că greșisem din nou - față de ingrid. Devenisem o altă ființă chinuită
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
s-a pomenit umăr la umăr cu cel al cărui nume l-am pomenit ceva mai sus. Așa a ajuns el În vârful istoriei acelor clipe, și zile, a istoriei anilor care au urmat și continuă să se mistuie, În neant, asemeni unui lanț, care, În clipita existenței se vede, iar, de Îndată ce clipita consumată a intrat În umbra celei ce o urmează, gata!, lanțul a dispărut, și el, odată pentru totdeauna. Eroul nostru, Însă, nu a dispărut. Dimpotrivă. A devenit parte
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
doctor, vă simțiți bine? Pot pleca să... Tainicele cărări ale iubirii - Nu ai plecat încă? Bineînțeles că mă simt bine, îi răspunse Laura, evitând să se întoarcă astfel încât asistenta să nu-i vadă chipul. Era palidă, cu privirea pierdută în neant, privind un punct nedefinit. Se ridică încet și merse în fața oglinzii, la chiuvetă. Se sperie de paloarea ce-o avea și de ochii triști ce o fixau de dincolo de luciul oglinzii. Își stropi fața cu apă rece adunată în căușul
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
frază știam că Melville avea nevoie de acest tip de înfățișare în fața cititorului, o frază sim plă, dar cu efectul unui cuțit care taie un cordon ombilical. E ca și cum i-ar spune cititorului : „cordonul ombilical care mă ținea legat de neant, de tăcere, de obligația de nu destăinui nimic nimănui, acest cordon, deci, a fost tăiat. între mine și tine, dragă cititorule, nu mai există nicio baricadă, mă numesc Ismael și pot să încep să-ți spun această poveste.” Tot atît
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
zare, linia fină a mării, norii și cețurile, siluetele umane rătăcind pe plajă, uneori ploaia oblică amintind de stampele lui Hokusai, toate aceste realități fixe, dar și schimbătoare în același timp, aveau capacitatea de a deturna spre o formă de neant ceea ce trebuia să devină text ? Bernard nu avea răspunsuri nici la această întrebare și nici la altele. Chiar și cînd reușea, cu un efort gigantic, să nu-și ridice privirile de pe foaia albă și să nu privească pe fereastră, Bernard
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
să marcheze istoria contemporană și să intre în eternitatea culturală. Dacă Cioran ar fi trăit, ar fi avut fără îndoială motive să fie mîndru de reușita românilor, ar fi putut constata cu ochii săi că românii reușiseră să iasă din „neantul valah” (atît de criticat de marele scriitor) și din „pura biologie” pentru a urca în sfîrșit în trenul istoriei. Brusc, ca prin miracol, toate complexele culturale din codul genetic al scriitorilor români dispărură. nimeni nu se mai simți responsabil că
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de Veneția. Număr corespunzând, în interpretarea lui Etteilla, celor 78 de hieroglife din Cartea lui Thot. Și pe care cartomanta nu încetase să le mestece, să le dirijeze în șiruri și să le întroneze în cerc. Păstrând deoparte cartea de neant sau lamele pentru surpriză, manevrîndu-le cu viteză variabilă, potrivită întețirii sau deșirării povestirii străinului. - ...În loc de asta - își reluă firul istorisirii necunoscutul -, m-am deșteptat într-un oraș București pândit, înjunghiat și lepădat pe marginea unui câmp cu mortăciuni... Dincolo de Hala
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
jenantă. Da, și își mai clătină o dată țeasta. La ora aceea, Alcibiade Adrian Nicolici era de mult mort și dizolvat în neființă, cu trupul împrăștiat prin viroagele munților și ale Crematoriului, cu spiritul stins și absorbit într-una dintre bulboanele neantului. Alcibiade Adrian Nicolici nu mai exista. Sub nici o altă formă. Afară de cea a amintirii. Un demon din apropierea cutelor draperiei (care până atunci se tot îmbulzise, pentru a-și tăia pârtie prin vălmășagul sufrageriei), căpătă încuviințare de-a imita particularitățile și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
E ea! își spuse fericit, eliberat de apăsarea ce-l cuprinsese. Ajungând lângă el, Flora și-a strecurat palma în mâna lui și a început s-o strângă cu înfrigurare. În clipa aceea, pentru Laur toate necazurile au dispărut în neant. Un timp care i se păru viu se instală între cei doi; își uneau imperceptibil umerii încordați, se apăsau și stabileau ce să facă. Totul dispăruse între cei doi și-i învăluise într-un singur ghem care se desfășura de
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
se îndreaptă nicăieri, ci se epuizează în finalitatea internă a actului. Devii cu atât mai esențial, cu cât răpești "istoriei" tale caracterul de temporalitate. Privirile spre cer n-au dată, iar viața în ea însăși e mai puțin localizabilă decât neantul. În dorul după absolut există puritatea unui vag, care trebuie să ne lecuiască de infecțiile temporale și să ne servească de prototip al neîncetatei suspendări. Căci aceasta nu-i, în fond, decât deparazitarea conștiinței de timp. De câte ori mă gândesc la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
desfășurări fără obiect nu ne poate oferi nimic. Plictiseala e prizonieratul în timpul inexpresiv, emancipat de viață, ce-o evacuează chiar, spre a-și crea o sinistră autonomie. Și atunci ce mai rămîne? Vidul omului și vidul vremii. Împerecherea a două neanturi generează plictiseala - doliu temporal al conștiinței separate de viață. Ai vrea să trăiești și nu poți "trăi" decât în timp; ai vrea o baie de imediat și nu poți decât să te usuci în aerul purificat de ființă al unei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
adormire mută și viața tace resemnată, în ceremonialul funebru de-ngropare a spiritului. Un vis de monotonie neagră căruia locașurile de veci sânt prea înguste imensității lui crepusculare. Idioțenia este o groază ce nu poate gândi asupra ei însăși, un neant material. - Când separația de tine însuți prin reflexie își pierde din tărie și n-ai distanță de propria ta groază, o introspecție atentă te obligă la o privire frățească spre idioți. Ce mare boală este groaza! Cu fiecare zi sîntem
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici un blestem, dacă nu-L auzi sfîrșindu-se în tine. Viața este ceea ce aș fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului. Mor în suflet ecourile echivoce ale clipei în care viața - surpriză a indiferenței inițiale - străpuns-a liniștea neantului. Dumnezeu este încercarea ultimă de a ne îndestula dorința de somn... Astfel devine el un cuib de câte ori cresc aripi oboselii noastre. Dezlipirea muzicală de lume subțiază obiectele în fantome; nimic nu se mai întîmplă în preajma ta și ochii nu mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
toate spre un tot, în care viață și moarte înalță bolțile unui suspin? De-acum să urci prin extaz spiralele unei lumi ce lasă în urmă nimicul și alte ceruri, în spațiul ce adăpostește singurătatea, atât de pur că și neantul îl pătează. Unde, unde? - Dar nu simți o adiere, ca visul de nevinovăție al spumei? Nu respiri paradisul făurit de utopia unui trandafir? Așa trebuie să fie amintirea neantului într-o floare veștejită-n Dumnezeu. Doamne, m-am născut sfârșit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ceruri, în spațiul ce adăpostește singurătatea, atât de pur că și neantul îl pătează. Unde, unde? - Dar nu simți o adiere, ca visul de nevinovăție al spumei? Nu respiri paradisul făurit de utopia unui trandafir? Așa trebuie să fie amintirea neantului într-o floare veștejită-n Dumnezeu. Doamne, m-am născut sfârșit în tine, în tine Prea-sfîrșitule. - Și uneori ți-am jertfit atâta viață, c-am fost fântână săritoare prin restriștea ta. Sânt stârv sau vulcan în tine? Sau nici tu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ajutor! ca viața să nu moară de infinitul ei... Caut astrul cel mai departe de pământ; în el să-mi fac un leagăn și un sicriu, și să mă nasc din mine și să mor în mine. Când aspirația spre neant atinge intensitatea unei erotici, timpul sau eternitatea nu-ți mai spun nimic. Acum sau pururea sânt elemente cu care se operează în lume, sânt puncte de reper, convenții de muritor. Eternitatea ne pare un bun, pe care umblăm să-l
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lucrurilor, ne scoatem capul nemulțumiți și ne trezim răzvrătiți din beția ființării, încercarea de evadare ne împinge spre negarea timpului. Decât, eternitatea ne obligă la o continuă comparație cu temporalitatea, ceea ce nu se mai întîmplă în suspendarea radicală din experiența neantului, care "este" neutralitate atât față de timp, cât și de veșnicie, neutralitate față de "orice". Eternitatea ar putea fi treapta finală a timpului, precum neantul sublimarea ultimă a eternității. Curios cum, atunci când îți dai seama că ființele sânt umbre, că totul e
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
obligă la o continuă comparație cu temporalitatea, ceea ce nu se mai întîmplă în suspendarea radicală din experiența neantului, care "este" neutralitate atât față de timp, cât și de veșnicie, neutralitate față de "orice". Eternitatea ar putea fi treapta finală a timpului, precum neantul sublimarea ultimă a eternității. Curios cum, atunci când îți dai seama că ființele sânt umbre, că totul e zadarnic - te îndepărtezi de lume pentru a găsi unicul rost în contemplația nimicului, când puteai rămâne prea bine în umbrele și în nimicul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că ființele sânt umbre, că totul e zadarnic - te îndepărtezi de lume pentru a găsi unicul rost în contemplația nimicului, când puteai rămâne prea bine în umbrele și în nimicul de fiecare zi. De unde să derive nevoia de a superpune neantului efectiv un neant suprem? Eventualitatea paradisului mă face să sorb toate amărăciunile de sub soare... Și chiar fără șansa acelei perfecțiuni, nu e îngrozitor să mori pe la mijlocul lor, să lași atâtea neîmplinite mâhniri, să te săvârșești în diletant al nefericirii? - De-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
umbre, că totul e zadarnic - te îndepărtezi de lume pentru a găsi unicul rost în contemplația nimicului, când puteai rămâne prea bine în umbrele și în nimicul de fiecare zi. De unde să derive nevoia de a superpune neantului efectiv un neant suprem? Eventualitatea paradisului mă face să sorb toate amărăciunile de sub soare... Și chiar fără șansa acelei perfecțiuni, nu e îngrozitor să mori pe la mijlocul lor, să lași atâtea neîmplinite mâhniri, să te săvârșești în diletant al nefericirii? - De-ți supraviețuiește o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
n-ar fi el o armă în contra plictiselii cosmice, a putregaiului imanent? Sau am luneca noi pe moarte cu încîntare și suspine, de n-am găsi în ea o cale de a fi spre neființă? Nu te poți consola de neantul lumii prin forță, ci prin orgoliu. Fiece om e prea mândru ca să se închine în fața evidențelor. Și atunci inventează existența. Intimitatea mea cu lucrurile ce se sting? Mă supraviețuiesc după orice tristețe... Doar fiind până în gât în nefericire, începe inima
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
deschisă fericirii. Până și faptul de a bea apă este un act religios. Absolutul se desfată și-n ultimul firicel de iarbă. Absolutul și Vidul... Unde nu-i Dumnezeu? Unde nu-i Dumnezeu și Nimicul? Deznădejdea-i o vitalitate a Neantului... Teologia n-a putut lămuri până acum cine e mai singur: Dumnezeu sau omul. A venit poezia. Și-am înțeles că-i omul... Revelația subită a irealității, când, prins de panică, îți vine să te-ndrepți spre sergentul din colț
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de obrăznicie, își expunea generos impudoarea, în care se desfăta nebunia clarvăzătoare a celui mai lucid muritor. Lucrurile își pierdeau virginitatea în ochiul lui sfredelitor, a cărui lecție pare a ne învăța despre o legătură mai adâncă între sinceritate și neant. Fost-a Diogene omul cel mai sincer? El pare a fi fost, de-ndată ce n-a cruțat pe nimeni și nimic; chiar bolnăvicios de sincer, căci nu i-a fost frică de urmările cunoașterii. Și aceste urmări sânt cinismul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un om incapabil de plictiseală. Viața este un minus de eternitate al morții, iar individuația o criză a infinitului. Atenția neîntreruptă la ființă este izvorul plictiselii. Ce păcat că existența nu rezistă spiritului! Până și Dumnezeu pierde prin atenția noastră. Neantul e atenție absolută. Bucuria e reflexul psihic al purei existențe - al unei existențe ce nu-i capabilă decât de ea însăși. Dorința de a muri ascunde prea multe garanții de absolut și de perfecțiune, prea multă insensibilitate la eroare, încît
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]