2,425 matches
-
destulă pricepere, surpriza. Probă eficientă, un bun mijloc preliminar de cunoaștere. Surpriza i-ar lovi, însă, nu în mai mică măsură, de data asta, și pe ei. Linii și culori obișnuite, tenul palid, aproape alb. Un chip, totuși, de o nefirească armonie. Perfecta banalitate a trăsăturilor, de o ciudată puritate. Frumusețe parcă prea bine și de mult cunoscută, care își stăpânea strălucirea. Cozile lungi și groase, coroane suprapuse, prinse cu perle albe și strânse, pentru a descoperi fruntea netedă și căldura
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
desigur, repetase, încă o dată, într-un târziu, bărbatul de lângă dânsa... de chipul acela, adică, de o atât de bizară claritate și armonie al Simonettei Vespucci... cu care, credea Hariga, necunoscuta semăna. Dacă ar fi apărut pe pânza unui peisaj accidentat, nefiresc, de o stranie răceală manieristă, cum îl gândise, atât de riguros, pictorul de demult... Un impuls neașteptat, atingerea, uneori din greșeală, a unui circuit secret declanșează asemenea apropieri. Cum pornesc adesea, provocate, și visele, viziunile de o fantastică exactitate și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
sever conturată primește aerul fantastic, sufletul nestatornic al orfanului alergând, rătăcind, fără liniște ? Vinovată, poate, pentru tot ce s-a întâmplat, ar găsi curajul să-l roage să-i arate cartea cu animale închipuite de dânsul și pierdută demult, frumusețea nefirească a ființelor între care ar fi vrut să trăiască. Desenate, se spune, în peniță, cu o migală greu de atribuit unui temperament atât de neliniștit ca Piero. Omul-iepuraș i-ar aminti, din nou, hora monștrilor care reapar, provocați de măiestrie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
priveau bănuitor, plini de o Îndoială sfioasă și neliniștită. Căldura, afecțiunea și libertatea curajoasă pe care le găsise În gestul ei dispăruseră În clipa cînd o văzu și-i auzi glasul neprimitor. Iar acum propriul său glas răsună sec și nefiresc cînd Încercă să-i explice prezența sa aici, să-i arate cine este și de ce a venit. Dar se Împiedica În cuvinte, luptînd cu Încăpățînare Împotriva sentimentului oribil de regret, nedumerire și Îndoială, care-i cuprinsese sufletul, Înăbușind bucuria de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
făcut. Toată lumea ne-a ovaționat cînd am plecat: actorii au ieșit din restaurant și s-au uitat cum am pornit În noaptea liliachie și catifelată și-mi amintesc că am privit În urmă și le-am văzut fețele zîmbitoare și nefirești, măștile strălucitoare, ochii Însingurați și hăituiți. Îi strigau tatei tot felul de glume și-l Întrebau dacă mai are de transmis vreo ultimă dorință, și mai era acolo și De Wolfe Hopper, care alerga și necheza ca un cal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se aprovizionează de la București, că e mai ieftin. Ne grăbim și noi spre zona de conservă în care avem bilete. În zarva generală, văd un bărbat de vreo șaizeci de ani căzut peste patru sacoșe mari. Capul îi e întors nefiresc într-o parte, ochii holbați, buzele înnegrite. A plonjat din alergare. Sabina îl privește înfiorată: - Poate îi e rău. hai să-l ajutăm. - Nu, n-are rost, e mort. A căzut la datorie. Alergăm. Ea plânge. Ajungem la compartiment. Înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
întinse pe labele din față, își înălță coada, arătându-i biluțele de sub ea. Prima grijă a lui Cosmin fu să scoată din rucsac Sfânta Treime și s-o așeze pe polița unde se mai afla fotografia unui tip cu tenul nefiresc de alb. Barba și părul lung, cârlionțat, îi erau negre, deși firele albe începuseră să strice contrastul dintre ten și capilură. Bărbatul din poză părea să aibă în jur de treizeci de ani. Cearcăne mari, vineții, îi înconjurau ochii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
lângă cadavrele colegilor ei. Cu o clipă înainte râdeau, ascultau muzică, făceau planuri pentru weekend. Apoi, într-o fracțiune de secundă, râsetele s-au transformat în gemete, oasele au trosnit, sângele a împroșcat parbrizul și scaunele, corpurile s-au răsucit nefiresc, fețele s-au turtit, bărbiile s-au pierdut în gât, nasurile au intrat sub frunte, de parcă erau niște păpuși vechi, sparte. Și nu mai era nimic de făcut. L XXXIII Tot nu reușisem să înțeleg ce se întâmplă cu Sabina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Vremuri grele, de grevă. Singura noutate era că ne venise un coleg de matematică nou, transferat de la Liceul IMGB. Un ins de statură mijlocie, pe care nu l-ai fi remarcat în niciun fel dacă n-ar fi avut capul nefiresc de umflat și o mână în ghips. Varianta oficială era că alunecase de pe un scaun în timp ce culegea via. Madam Sitaru, însă, responsabila cu orarul și cu viețile noastre private, mi-a dezvăluit că omul credea cu tărie că în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
rol în Sclava Isaura. Normal că ea nu-și uita binefăcătoarea și făcea pe dracu-n patru ca Val să fie angajată ca sclavă pe domeniul moșierului fioros din conacul de la marginea pădurii. Noua sclavă cu zulufi blonzi, atât de nefirești pentru emisfera respectivă, reușea în cele din urmă să evadeze, după ce acceptase să fie violată de trei ori de vechilul cu favoriți imenși al moșiei - însă doar din pure rațiuni comerciale. Fără să-și dea seama, evadase în coloana sonoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
birmanez cenușiu, cu ochi de metal albastru. Era atât de înnebunit după carnea crudă, de miel mai ales, că o mușca de degete dacă îl hrănea direct din mână. Ne-am decis să-l botezăm Tubu, dat fiind trupul lui nefiresc de lung. Peste două seri am primit un telefon de la Botoșani. Îl așteptam. Ce voia să știe Sabina era motivul zăbovirii mele în capială. Spune-mi sincer, e vorba de vreo femeie? Mă întreba cu o voce calmă, afectuoasă chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
vreau să aflu niciodată cine sunt sau cine au fost părinții mei, dar... eu sunt cel nebun sau la o determinare dată reacționează normal, deci sunt normal? Mai clar: dacă reacția mea ar fi cea firească și aș ignora situația nefirească În care mă aflu, nu cumva comportamentul meu ar fi puțin pieziș față de logică? Să zicem „dionisiac“, am propus au atunci, dar cred că nu ați acceptat propunerea mea. L-ați lăsat pe Solemnul să-mi facă el o scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
nimicului - ecou al lui Cinis et umbra sumus -, unde dulceața pulpelor tale /și sângele ce flecărește vrute și nevrute nu pot fi motiv de uitare (cum să uit că bătrânețea nu se jupoaie / de pe trup ca blana de pe miel), poetul evocă spații nefirești, improprii cel puțin respirării, adică visării: sertarele noptierei; un sertar în care chiar s-au copt strugurii, deci un univers închis, în care se simte afundat în spaimă /ca într-o cochilie de melc, astfel încât până și sentimentul, în general
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
ostilă - atât înainte de ’89, cât și după (întreagă-mi putere a luat țeapă / ba de la ceaușescu ba de la șefii literaturii române / ba de la prieteni ba de la cei ce-mi erau împotrivă) -, își manifestă revolta împotriva a tot ce simte ca nefiresc, dar, în același timp, pare a-și dori o asemenea lume imperfectă care-i stimulează și-i satisface propensiunea revoluționară, creându-i circumstanțele pentru a arde sau a incendia, focul având și aici funcție punitivă și purificatoare. De aceea, între
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
exacerbate de interacțiunea cu un univers pe care poetul îl percepe ca fiind dominat de trei forțe: Dumnezeu, Femeia și Dobermanul politic, polarizând antinomiile care bântuie lăuntrul lui sufletesc (surâsul cosit de neliniști), pe de o parte, mereu revoltat împotriva nefirescului, simțit cu disperare în jur, într-o democrație purulentă, dar, pe de altă parte, hipersensibil la frumusețea feminină ale cărei date sunt omniprezente, elemente ale morfologiei acesteia fiind identificabile la nivelul tuturor regnurilor. În poemul-manifest, cu care se deschide Cartea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
semn că o ființă omenească ar fi trecut, înaintea lor, pe-acolo. Într-o noapte, pe la începutul lui octombrie, "vîntul din sud" devine, brusc, șovăielnic, abia tîrîndu-se printre platanii de pe strada Cămătarilor, după care se oprește. Se așterne o liniște nefirească, atmosfera se limpezește și, curând, apar pe cer stelele, curate, strălucitoare, ca desenate cu mâna. De peste tot se aud, atunci, pocnete de obloane ridicate. Asybariții deschid larg ferestrele, ca să intre în case aer proaspăt. Acea minunată pace, când nici o adiere
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
și aspră; ultima a apărut regina, robustă cu aripile înfoiate încingând lanțuri brune, roșcat-verzui pe spate; fâlfâindu-le, se deconspira arătându-și dorsala albăstruie-roză și burta gălbuie. Au tresărit recunoscând-o fără tăgadă, și-au rămas uimiți de frumusețea ei nefirească. Animalele prezente din folclor: corbi, scorpii, cai, vulpi și pisicile maronii completau tabloul viețuitoarelor mării din năvod, alături de vestiții curcani sălbatici care se strigau prin curtea fără de sfârșit a pescarilor; când aveau nevoie, pescărușii erau momiți în plase cu o
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
trezit în vecinătatea nemărginirii deșertice a oceanului și-n zgomotul asurzitor al valurilor. Atunci se întâmplă ceva straniu... o văpaie cu-n uruit își focaliză și spulberă spiritul până se unificară. Au rămas două schelete bătrâne, încrucișate într-o îmbrățișare nefirească să păzească și să împânzească paradoxurile. Dans haotic Ce blândă-i noaptea când se sfârșește în noi haotic! Frunzele valsează zbătându-se să nu cadă dintr-un cer răsturnat în altul; vântul se scurge cotrobăind spasmodic visele impersonale ale clienților
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
apărare. Bărbatul îi aplică un upercut scurt la ficat lansat cu repeziciune, violență și pricepere; se prăbuși fulgerată, moale ca o cârpă; căzuse inconștientă cu fața în sus; se uită la ea atent; respira greu iar picioarele îi erau contorsionate nefiresc sub banchetă; îi verifică expert poșeta; actele, banii și niște notițe despre un copil care suferea de o dizabilitate multiplă și complicată... nu-i luă nimic dar se confirma tot ce știa despre ea. Își aprinse calm o țigară; după
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
intre pe sub pielea puștiului care stătea în poziție de drepți și privea în gol, încercând parcă să se smulgă de lângă „unchiul“ cu un zâmbet etern și mustață neagră stufoasă. Și scena era atât de captivantă, atât de exagerată și de nefirească. încât am uitat că trebuia s-o ascult pe femeie, până când ea aproape că terminase și atunci mi-am dat seama că habar n-aveam despre ce vorbise. Se lăsă din nou o tăcere și mai lungă, și mai stânjenitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și șuierându-ne în urechi, în timp ce la coada ochilor ne țâșneau lacrimi plăcute de fericire. Bineînțeles că drumul înapoi era cu totul altceva. De obicei trebuia să coborâm de pe biciclete și să le împingem. Fiindcă eram copii cuminți, în mod nefiresc, cred acum - știam că părinții noștri se îngrijorau dacă lipseam mai mult de două ore, ceea ce însemna că la început vizitele noastre tindeau să fie răzlețe și pe fugă. Ne luam cu noi cărți, creioane, hârtie și ceva de mâncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la câmpie, munte, mare etc. O auroră ca în Marile State din anii '50-'60 invitând metode și promițând rezultate asemănătoare: degradarea treptată și susținută a tuturor percepțiilor așa-zis firești; agravarea treptată și susținută a tuturor deviațiilor așa-zis nefirești; ..................................................... .............................................................................................................................................” Kerch lasă deoparte acest opus pe cât de instructiv pe atât de plictisitor, cel puțin după o anumită oră, când în dosul ochelarilor cu ramă groasă i se instalează invariabil o migrenă fără leac. Nu o durere insuportabilă, mai degrabă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
vreau să v-o arăt. Și după aceea o să vă spun și o poveste. Cărțile se așează la rând unele sub altele. Pictorul dă la o parte celelalte lucruri de pe masă și cele treisprezece șiruri de câte patru cărți strălucesc nefiresc în lumina cenușie. Parcă am fi pe scoarța cerebrală, cugetă Pascal. Uitați-vă, face profesoara, aici, aici, aici și aici. În locurile astea, de câte ori întind cărțile, îmi apar aceleași figuri. Hai să mai dau odată să vedeți. Jucătoarea repetă operația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
merge, vor ajunge, presele vor presa, ciocanele pneumatice vor izbi, degeaba crâcnesc. Autobuzul sosește. Roțile scrâșnesc pe gheața neagră. E de mirare că zimții tăioși ai zăpezii înghețate nu sfâșie cauciucurile devenite rigide, aproape casante. Înăuntru, scăldați într-o lumină nefiresc de vie, șed și stau călătorii adunați de prin celelalte stații - pe scaune, boierii, cu respectabile căciuli și priviri pierdute în zare, de parcă nici n-ar face parte din acest autobuz și din această dimineață de iarnă, iar în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cizme Înalte din piele stătea lângă mormânt. Paracliserul se opri din săpat și Își Îndreptă spatele. Țăranul cu cizmele Înalte Îi luă lopata și continuă să umple mormântul - presăra pământul egal, ca un grădinar care presară bălegarul. Săparea mormântului părea nefirească În dimineața aceea de mai. Nu-mi Închipuiam cum ar putea muri cineva. — Imaginează-ți cum ar fi să te Îngroape Într-o zi ca asta, Îi spusei lui John. Nu mi-ar plăcea. — Păi, nici nu-i nevoie, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]