3,831 matches
-
care semăna Întrucîtva cu amurgul, cu răcoarea, cu tristețea și bucuria, și privind chipurile tinerilor care zăceau În lanul de grîu, chipurile banale și, vai, atît de cunoscute și de străine În moarte ale americanilor căzuți, au rămas o clipă nemișcați gîndind, simțind, gîndind, cu inimile pline de o uimire profundă și mută: — În fapt de seară, stînd În pragul unor uși minunate, pe cînd ne Învăluiau tăcerea și lumina piezișă și coamele dealurilor, am văzut pe pămînt ciudate forme tăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În al doilea rând: aduc pacea în suflete. În al treilea rând: merg numai pe adevăr. Așa pășesc ei, din adevăr în adevăr. Dacă s-ar întâlni cu vreo minciună, pantofii Anei sar opri, n-ar mai merge. Ar sta nemișcați până când Ana ar descoperi cu mintea ei adevărul adevărat. Eu am observat asta pentru că am stat tot timpul cu ochii pe Ana și pe pantofii ei. ...Dar ce face ea acum? Ana fuge spre Castel. Pantofii o lasă. Deci
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
venit dis-dedimineață, înaintea ei. Stai și aștepți. Dar dintr-odată răsună strigătul disperat al vedetei: „Nu, John, nu trage!” Apoi se aude o împușcătură și zgomotul unei prăbușiri. Secretara sună la Poliție. Intri în încăpere împreună cu polițiștii, vezi vedeta zăcând nemișcată, la pământ și spui: „Arestați poștașul! El e criminalul.” Ai dreptate, dar de unde știai că... el e John? Doar nu-i cunoșteai pe cei trei. Așa e, nu-i cunoșteam și nici n-am fost de față. Dacă eram de
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
neplăcut că se afla abia la începutul unei perioade în care va avea nevoie de răspunsuri evazive pentru a supraviețui. După ce vorbi el, urmă o perioadă de tăcere. Observă că Vocea Unu și Vocea Doi stăteau cât se poate de nemișcați. Și i se păru indicat să-i imite câtă vreme "excelența sa" cugeta la vorbăria care constituise răspunsul "prizonierului". Nu era prea greu de ghicit ce se întâmplase. Se părea că instrumentele lor reacționaseră întrucâtva la procesele mintale cu ajutorul cărora realizase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Cu fiecare secundă care trecea. Gosseyn devenea tot mai conștient de cât de idioată trebuia să pară această mică întrecere pentru privitori. Dar, bineânțeles, din moment ce împăratul era implicat, nimeni nu îndrăznea să i se opună. Așadar, stăteau cu toții acolo, înghețați, nemișcați ca și cei doi competitori. Dintre cei aproape treizeci de oameni, fără a mai pune la socoteală gărzile din spate, numai trei, deși nici ei nu făceau nici o mișcare, păreau să privească situația speculativ. Gosseyn putea să-l vadă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
problemă să înțeleagă situația în care se afla. Secundele treceau, și Breemeg stătea acolo, privindu-l fix. Așa că lui Gosseyn i se păru că era timpul să facă ceva practic; el neavând nimic comun cu realitatea emoțională care-l ținea nemișcat pe celălalt. Ceea ce spuse el, avea legătură cu realitatea sa, mult mai simplă: - Cât mai e până să ajung la Stabiliment? - Uhhh! făcu Breemeg. Dacă așa ceva era posibil, omul păru să se albească și mai tare la față. Părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
vizita lui Gilbert Gosseyn și dispariția lui Gorrold. Neprielnic moment. Chiar în acea clipă senzația din capul său deveni un vârtej întunecat. 19 Gosseyn deschise ochii într-un întuneric de nepătruns, Amintindu-și ce se întâmplase - senzația de vârtej - rămase nemișcat. Și trecură cel puțin zece secunde până ce se contură gândul că... Era, fusese posibil?... Ideea care-l sperie fu aceea că acum era exact ca atunci când corpul lui Gosseyn Trei se trezise după ce capsula spațială fusese adusă la bordul navei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
ciudate, în două picioare, care-l fixau cu niște ochi rotunzi, negri, fără pleoape,... fu un moment de confuzie... Suficient pentru a declanșa o reacție. 20 Sosi gol, încă stând întins pe spate, cu fața în sus. Gosseyn Trei stătea nemișcat, cercetând cu privirea o cameră însorită. Nu-i era ușor, pentru că încă era prezentă confuzia acelor clipe în care înregistrase imaginea străinilor. Și mai era teama de ei, de ceea ce ar putea face; și, simultan, o tentativă rapidă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
și mecanismul de la ușă... Faptul că ființele Troog nu dădeau nici un semn că ar fi știut că el se afla acolo începu să-l irite. O pierdere de timp. Mai presus de orice, avea nevoie de un public să stea nemișcat pentru a auzi ce are el de spus. Gândul acela neplăcut se afla încă în mintea sa când, puțin mai târziu, o voce de tenor rosti, în engleză, din tavan: - Gilbert Gosseyn, ești cu totul sub controlul nostru. Aici, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Gosseyn. Având la dispoziție doar gâtul acela subțire cu care să execute mișcarea, dădu din cap spre musafirul - prizonier, își ridică din nou capul până ce acesta reuși să stea într-un echilibru precar deasupra corpului; și se așeză, Gosseyn rămase nemișcat. Se simți o clipă copleșit. Fuseseră rostite atâtea cuvinte încât simți nevoia unei reacții, de apărare, de a evidenția și mai ales de a întreba de ce acest comportament agresiv din partea lor; și mai avea și alte întrebări. Îi trebui ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
trezea după o noapte de somn odihnitor. 31 La cererea doctorului Kair, Gosseyn se așezase din nou în scaunul acela special, și-i fusese din nou atașat tot echipamentul. De data aceasta nu mai fu imobilizat; promise numai să stea nemișcat în momentul-cheie. Cum stătea acolo, simțea cum dispozitivul de vizualizare îi era ajustat în partea din spate a capului, puțin în lateral. Nu mișcă și nici nu dădu din cap când bruneta Leej trecu pe lângă el și ocupă o poziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
este semănată este necultivat sau nu este potrivit s-o primească. Cuvântul este, în el însuși, demn în mod infinit: „Nimic nu-l poate infirma. Primit sau respins, nici nu câștigă și nici nu-și pierde valoarea, care rămâne imutabilă nemișcată în orice situație; nu omul este acela care determină valoarea autocomunicării lui Dumnezeu; dimpotrivă, autocomunicarea lui Dumnezeu este aceea care determină exclusiv valoarea omului”. Acest gând umple inima omului de neliniște și de responsabilitate pentru că nu trebuie să abuzeze nici
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
puțin după acel punct, în acea după-amiază, ceva păru să se schimbe. Era încă cald. Dar aerul era și umed. Mirosuri care deveneau mai puternice și condimentate. O ușoară adiere, o vălurire de moment. Imediat după aceea, apa a rămas nemișcată. Fără să fi spus nimic, am făcut ca bătaia să devină mai puternică și am mărit cadența. Vroiam să ajung acasă înainte să înceapă ploaia, dar chiar rîul cu suprafața sa netedă, chemătoare, cerea mai multă putere. David a înțeles
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
de la primul etaj al marelui hotel, ar fi văzut doi băieți bronzați lungiți, unul, prelungire a celuilalt, capul unuia aflîndu-se nu departe de genunchii prietenului său, înfășurați strîns în învelișul bărcii lor înguste, ținută în echilibru de două vîsle subțiri. Nemișcați, înconjurați de apa albastră, nu un vas cu un echipaj, ci un sarcofag. Nimeni nu a privit în jos. Noi am privit, pe cînd ne aflam în dreptul fațadei largi, în sus, spre cer, care era aproape la fel de albastru ca apa
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
ca ra porturile sistemului nervos omenesc cu lumea exterioară și în consecință înglobează semantica. Ea constituie o metodă de integrare pentru orice gândire și orice experiiență umană. Urmă o tăcere. Discipolul parcă-i privea, fiindcă acum masa de umbră era nemișcată. Angoasa de scurtă durată, dar intensă, pierea. Își privea dușmanul cu ochi pătrunzători și, rapid, atitudinea lui se modifică. De fapt, ce putea Discipolul împotriva lui? Cu prudență, Gosseyn își luă ochii de la el o clipă pentru a înregistra restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Și ce o să fac acolo? - Examinează situația. Te vom urma până la cea mai apropiată bază. Gosseyn încuviință. Acum închise ochii. Imaginea schimbătoare a zonei memorizate apăru, precisă, clară. Când deschise ochii era la bordul aerulotei. Nu se mișcă imediat, dar, nemișcat, primi senzațiile. Un flux nervos liniștit emana de prin preajmă. "Servitori, se gândi, ocupați mereu cu sarcinile lor." Se uită afară. Sub ei se întindea o câmpie plată. Departe pe dreapta întrezări luciul apei. Sub ochii lui, marea dispăru. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
descoperise că acest gen de distorsoare nu funcționau decât în direcția unei matrice permanente. Nădăjduia că acesta era reglat pe cartierul general personal al Discipolului în galaxie. Trase de levier fără ezitare. * După ieșirea din vid, Gosseyn rămase pe moment nemișcat. Se afla într-o mare încăpere tapisată cu cărți. Printr-o ușă întredeschisă, zărea colțul unui pat. Își lăsă creierul secund să penetreze elementele vii ale clădirii. Erau multe, dar din ansamblu emana o impresie de tranchilitate și pace. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
spațiul umbros: răsuflă ușurat văzând corpul întins pe sol. Sosea la timp. Acum, problema consta în adăpostirea trupului său inconștient. Mai întâi de toate, ascunse matricea sub o lădiță de metal, pe o etajeră. Apoi, foarte repede, îngenunche lângă corpul nemișcat și își încordă auzul pentru a-i auzi respirația. Îi auzi inima bătând, sesiză pulsul și simți respirația lentă și măsurată a lui Gosseyn, cel lipsit de cunoștință. Era una dintre experiențele cele mai ciudate ale vieții sale, să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Se pomeni învins până să mai poată gândi. Efectul forței complexe era într-adevăr mai considerabil decât atunci când îl simțise în propriul corp și se opri fără voie, Este posibil ca aceasta să-l fi salvat în acest moment. Rămase nemișcat și se gândi din nou la vechea metodă de destindere cortico-talamică, metodă utilizată pentru condiționarea neofiților. "Acum eu mă destind, își zise, și toți stimulii parcurg ansamblul sistemului meu nervos, de-a lungul măduvei, până la talamus, trec de talamus, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
în pantaloni negri, cămașă albă și papion negru și fie era mut, fie era neobișnuit de reticent. Nu vorbea deloc; clienții i se adresau doar pentru a comanda cafea sau țigări, și atunci cînd nu le vindea, stătea atît de nemișcat încît tejgeaua părea o prelungire a corpului său, ca unul dintre inelele lui Saturn. O ușă de lîngă bar dădea într-un mic balcon situat deasupra intrării în cinematograf. Acolo era spațiu pentru trei mese înghesuite cu tăblii metalice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
neobișnuit de odihnit și de relaxat. Pielea tare de pe cot nu se mai întinsese. Se îmbrăcă, făcu sul manuscrisul și ieși. Vremea se schimbase în mod surprinzător. Ploaia mohorîtă și vîntul biciuitor fuseseră înlocuite de un aer într-atît de pătrunzător, nemișcat și rece, că trebui să mărească pasul, bătînd din brațe pentru a se încălzi și scoțînd fuioare de abur pe nări. în tramvai, degetele de la picioare și urechile îi înghețaseră și îl dureau, dar după ce urcă treptele cinematografului, mulțimea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
zicîndu-i: — Haide. Nu mă mai pot scuza din nou. Scoală-te și îmbracă-te. Ea rămase sprijinită de comodă, urmărindu-l cum se îmbrăcă încet, și după ce termină îi spuse neînduplecată: — La revedere, Lanark. Avea toate simțurile amorțite, dar rămase nemișcat o clipă, privindu-i prostește picioarele. La revedere, Lanark! repetă ea, îl prinse de braț, îl duse pînă la ușă, îl împinse afară și o trînti după el. Bîjbîi pe scară. Cînd ajunse aproape jos, o auzi deschizînd ușa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și se afundă printre creste de zloată; deschise ușile din sticlă spre foaier și urcă scările în grabă, dar cafeneaua era goală. Rămase la intrare și se uită în jur neîncrezător, dar nu era nimeni, nici chiar omul care stătea nemișcat în spatele tejghelei. Lanark se întoarse și coborî. Traversînd podestul de la jumătatea scărilor, văzu o fată în foaier cumpărînd țigări de la ghișeu. Era Gay. O strigă și se grăbi să ajungă jos. Arăta mai albă și mai slabă, dar îl salută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
plăcere să afli că pacienta ta e pe punctul de a deveni salamandră. — Ce? — Nu mai e nimic de făcut, desigur, dar grăbește-te, dacă vrei să guști spectacolul. Adu-ți și prietena. Lanark aruncă radioul și rămase o vreme nemișcat, mușcîndu-și degetul mare, apoi se ridică și începu să se îmbrace automat. Fata îl privea din pat uluită. — Mă părăsești ca să vezi așa ceva? gemu ea. — Ce să văd? O privi chinuit și adăugă: îmi îmi pare rău. Apoi își trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care urca și se cufunda mai sus spre movilele și bolovanii lui Ben Rua. Thaw se văzu dintr-odată ca și cum s-ar fi privit din cer - o figură măruntă începîndu-și drumul peste mlaștină, ca un păduche traversînd o plapumă. Stătu nemișcat și contemplă muntele. Pe vîrful verde-cenușiu păru să zărească chiar o siluetă, o pată albă, verticală care se mișca și gesticula, deși mișcarea probabil că era pricinuită de scînteierea aerului cald dintre vîrful muntelui și ochii lui. Lui Thaw mișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]