2,429 matches
-
-i spun ce? Pe la Chitila, Ester a plecat din ușa compartimentului. M-am despărțit posac de B. N-am vrut să o mai conduc. Aproape că am repezit-o, deși, știam, puștoaica nu avea absolut nici o vină. Decât că era nepăsătoare, îi plăcea muntele, mai ales Omul cu vârful lui, și prea puțin îi păsa cine o scotea la peisaj. Nu a înțeles atunci și nici n-a aflat vreodată ce se întâmplase, de-am expediat-o chiar de pe peronul gării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a mai scăpa de o parte din datorii. Eram înglodat până peste cap după moartea tatei și nu găseam nici o posibilitate de a face rost de bani. Din salariul meu mizer abia îmi târam zilele, de la o votcă la alta, nepăsător la tot ce mă înconjura sau mi se întâmpla. Gândul că sunt întruna dator mă chinuia, cu sâcâitoare statornicie, precum mult hulitele picături chinezești. Și măcar de-ar fi fost niște sume nemaipomenite. Datoriile mele, adunate, nu făceau mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
clienților, cu uniformele lor albe, prin care adeseori li se zăreau chiloții și sutienele, cu rochițe scurte vara, în toiul căldurilor, dezbrăcate pe sub ele, frământând aluatul, sporovăind, povestindu-și necazuri, bucurii, drame, aventuri, toate de-ale femeilor, în gura mare, nepăsătoare la clientela din prăvălie. Am văzut vânzătoarele de aici îmbătrânind, odată cu mine, fetișcanele din studenția mea cum se lasă cotropite de vârste, devenind, an de an, anotimp de anotimp, femei împlinite, cu păr alb, cu riduri, cu suferințe și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
celor destul de mulți ani adunați, prin descoperirea acelor analize dezastruoase. Voi face ce voi putea să repar ce-i de reparat, dacă se mai poate. Știu că viața mea, începând cu acest an, se îndreaptă sigur, grabnic și teribil de nepăsătoare spre Moarte. O Moarte urâtă, probabil. O privesc senin, aproape împăcat. Încerc să cred în ceea ce este bun din ceea ce mi-a mai rămas. Să nu las ca măcar puținul tot mai puțin de pe o zi pe alta să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de scurtă durată și vizează răbufniri imediate. Își ucide vecinul pentru o brazdă de pământ, dar suportă - chiar cu secretă admirație - hoțiile celor ce-i iau ogoarele, pădurile, apele. Se încrâncenează în „răzbunare“ pentru un pumn de cuie, dar privește nepăsător cum uzine, mine, șantiere sunt prădate, făcute de nimic. Există, din această cauză, o mare diferență între scrierile despre anii prigoanei. Multe dintre ele par „blânde“ în relatările celor ce au trăit pe atunci, au fost chinuiții acelor vremuri. Altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ridicat îi dezgolește spatele, cam la două palme deasupra blugilor. Pare aproape dezbrăcată, cu tricoul roz. Lângă ea un flăcăiandru anost, slab, cu păr creț citește cufundat. Cu mâna stângă, posesiv, între picioarele fetei. Nu face nici o mișcare. Amândoi par nepăsători. Sala prinde a se aglomera. Tot fete, mici, necăjite. Sărăcia se vede clar în ținuta lor, în aerul lor. Majoritatea, remarc, văzându-le cum vin și se duc la catedra custodei, au bluze scurte, cu buricul dezgolit. Se poartă ostentativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
liber la Basarabia! Prostește, am izbucnit în râs. — Hai, popo, du-te. Nu-i lăsa să te-aștepte la Comisie, i-am spus, împingându-l și trântind ușa mașinii. Am traversat, într-adevăr, și am intrat la „Gambrinus“. Am trecut nepăsător pe lângă mine, cel rămas încă în ușa localului în veșnică așteptare, ezitând dacă să mă duc la masa mea cu cei doi orbi schimbând tandreți doar de ei știute, pipăindu-se cu limbile, ca și cum și-ar degusta obrajii, urechile, negurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
povestire a literaturii române. Vei regăsi un timp frânt, clipe de neant în care te-ai lăsat dus, neștiind dacă ai revenit tu sau un altul în viața pe care o duci. Vei scrie cărți din deznădejdea de a fi, nepăsător la cititorul care crede că te citește, care speră că pătrunde, prin cartea ta, în textul tău. Nu am știut aceasta, până deunăzi. Credeam eu însumi în astfel de baliverne. Eu însumi eram cititor avid de a coborî în textele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe piept, ca și cum și-ar strânge și legăna cine știe ce gând drag. Ea însăși amintire, femeia dintr-un timp pierdut pare că-l va întreba ceva, pare că-i va șopti ceva, pare că-l va dojeni sau poate va zâmbi, nepăsătoare, la rându-i, la timpul care, până și în acele clipe de tihnă în jurul unui tort, se prelinge fără susur, fără cadență, fără povară. Va urmări naratorul de peste timp cum la un moment dat femeia aceea doar întoarce amuzată capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cele din urmă în berărie. Mă vor fi enervat cei doi orbi. Mi se va fi părut că, după toate întâmplările acelei nopți fără amintiri, prezența lor la masa mea va însemna o insuportabilă batjocură. Felul acela brusc, dur și nepăsător al întâmplării de a-ți răvăși, iar și iar, clipele, oricum și așa răvășite în acel moment. De a trăi năuceala să nu mai știi chiar nimic despre tine, dacă mai ești, dacă doar te închipui, dacă nu cumva altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-o dimineață de demult, într-un alt timp parcă, într-o altă viață, probabil, dimineață oarecare acum, în coborâre, urcasem Bulevardul, tot pe-acolo, cu Ester la braț. Râdeam sub fulgii care în mod sigur numai pentru noi cădeau. Nepăsători și buimaci urcam pe Bulevard spre niciunde, de parcă și pe noi ne adusese chiar atunci cine știe ce rotocol de fulguire pe Pământ și îi descopeream minunile. Apoi mi-am amintit de alte și alte nopți de demult, în care, tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-un pustiu de alb. Doar fulgii, mai mult ghiciți în materialitatea lor, zburătăcesc în chenarul ferestrei. Unii parcă se opresc o clipă, mă cercetează, îmi zâmbesc, își scot și-mi arată limba, fac fel și fel de ghidușii, zănatici, nepăsători. Am încercat să deschid de câteva ori fereastra, să prind un astfel de fulg, să-l privesc în ochii lui adânci și să-l întreb ce mi s-a întâmplat, ce s-a întâmplat și cu Lumea, de s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așa. Mai bine pentru toți. Ea Întîrzie să răspundă și, cînd o făcu, lăsă cuvintele să cadă cu greutate. - N-am să te iert niciodată, spuse. El o privi În tăcere, gînditor, și În cele din urmă făcu un gest nepăsător, ridicînd mîinile ca și cum ar fi vrut să Înfrunte ceva care se afla cu totul În afara razei lui de acțiune: - Ce mai contează un dușman În plus sau În minus? Întrebă. SÎnt obișnuit cu ei dintotdeauna... Și ține minte: poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Ne vor duce? repetă ea alarmată. Nu te baza pe mine. N-am de gînd să mă urc În barca asta și să Încerc o aventură absurdă În largul mării... Oberlus se uită la ea cu o privire rece și nepăsătoare, absolut dezumanizată. - După cum Îți vei da seama, Începu el, n-am de gînd să las pe nimeni aici ca să le povestească celor care vor veni că mă aflu, lipsit de apărare, Într-o barcă și să vină după mine... Făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vulcanului Pichincha, pe coastele abrupte și sălbatice ale orașului Quito, avea să dispară definitiv, Înghițită de nisipul de pe fundul celui mai mare și mai adînc dintre oceane. Sau poate totuși ar pluti? Da, poate că, umflîndu-se, ar fi plutit, iar nepăsătorul curent, acea forță ireductibilă, Împotriva căreia erau deja douăsprezece zile de cînd luptau zadarnic, avea să-i tîrască trupul pînă pe plajele acelor insule exotice despre care citise că se aflau la celălalt capăt al lumii. Era plăcut, aproape senzual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
umezeală și i-l puse la tîmplă, ducîndu-și poruncitor degetul la buze, Într-un gest prin care impunea, inechivoc, tăcerea. Dar chiar și așa, sărmanul cotinuă să cînte. Oberlus trase cocoșul armei În chip ostentativ. Celălalt Îl văzu făcînd asta, nepăsător, izbucni În rîs, amuzat fără Îndoială de obscenitatea melodiei, și continuă ca și cum s-ar fi aflat - și de fapt chiar se afla - pe altă lume. - Nu-l ucide, interveni Niña Carmen. Nu vezi că și-a pierdut mințile? - Ceea ce văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lăsă să cadă pe saltea, iar portughezul Ferreira, cu picioarele rășchirate pe banca sa, deschidea tot mai mult gura ca să respire, ca și cum ar fi făcut un efort supraomenesc să-i ajungă aerul În plămîni. Iguana Oberlus se uita la el nepăsător. Cam patru ceasuri mai tîrziu, portughezul șopti din nou ca prin vis: - Mi-e foame... Fu ultimul lucru pe care Îl mai spuse. Puse fruntea pe marginea bărcii, rămase foarte liniștit și Încetă cu totul să mai respire. CÎnd nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Își clarifice sentimentele. Se trezi la prînz, urină, puse mîna În tăcere pe vîsle, verifică direcția și Începu din nou să vîslească, fără să se mai oprească din treabă decît pentru a mînca ceva la căderea verii și a continua, nepăsător și tăcut, tot restul nopții. CÎnd soarele răsări din spatele munților Înalți, lumină cu primele raze oblice un peisaj auriu de nisip alb, un mare deșert de pe țărm, care se Întindea, monoton, de la un capăt la altul al orizontului, pe toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să ne bucurăm de rezultate dorite. Ne frigeau tălpile piciorușelor, așa de fierbinte era pământul. Nu mai vedeai culoare verde în jur. Pomii stăteau cu crengile întinse, murind de sete ei se rugau de vlagă la nori. Dar norii treceau nepăsători. Fiind copii, noi nu conștientizam ce pericol mare prezenta seceta și lipsa ploilor pentru viață, dar părinții noștri, care au trăit și simțit foamea în copilărie, lor le era bine cunoscut, ei erau cei ce sufereau mult. Această suferință a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
meu, spuse Costache, iar pleoapele Generalului, după ce bătură de câteva ori nehotărâte, coborâră peste ochi a aprobare. Ridică paharul, cu un vin rubiniu care lăsa franjuri transparenți pe pereții de sticlă. — Pentru tine, spuse cu un ton care se voia nepăsător. MIERCURI 31 DECEMBRIE Viitorul și trecutul 1 Mai sunt câteva ore și se termină anul. Ce-amfăcut cu el sau mai bine zis din el? Am descoperit menuetul lui Händel, adică melodia de la ceasul muzical al lui Jacques. Asta e bine
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fericire este posibilă după depășirea Infernului. Fericirea a existat și înainte de apariția lecturii. Dar era probabil mult mai anemică. Fericirea este utopică pentru că își propune să logodească extazul cu durata. Fericirea omului nu trebuie lăsată pe mâna factorilor întâmplători și... nepăsători. După ce i-a apărut prima carte, simțea că sunt doi. Ești fericit când îți trăiești viața cum dorești, nu cum vor alții. Venită la ordin și fericirea e sălcie. Fericirea - o enigmă cu iz testamentar, transmisă obsedant de la o generație
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
coridor, unii s-au așezat pe propriile lor valize, alții, pur și simplu, pregătiți parcă să coboare la prima stație, stăteau în picioare. Pe la mijlocul vagonului, în interiorul unui compartiment, chiar lângă ușa deschisă permanent, trei bărbați tineri și veseli, aproape total nepăsători față de preocupările celor din jur, jucau șeptic, aruncând cărțile uzate cu o precizie de fachir pe bucata de placaj ce o țineau pe genunchi, confecționată special să țină loc de masă de joc. Erau obișnuiții trenului, poate chiar ai vagonului
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
se împrăștiaseră care-încotro pe la casele lor, el era cel care nu mai avea somn, el se scula cu noaptea-n cap și, fără să vrea, își trezea nu numai consoarta, ci și câinele care în cotlonul lui încă sforăia tolănit nepăsător. De data aceasta rolurile s-au inversat. Adormise de cu seara, mai devreme ca de obicei, cu gândul la ce i se întâmplase în București și la geanta cu cinci fermoare care stătea burdușită în fața lui, gata-gata să pocnească. Soția
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Anton, și, din nou, un val de revoltă începu să crească într-însul... - De ce m-ai despărțit de ea, Doamne! strigă el aproape răstit. A înflorit liliacul... ...Și zilele, săptămânile, lunile s-au scurs mai departe, călcând ca un tăvălug, nepăsător peste viața întregii lumi... A venit primăvara... Totul lucește verde... Totul reînvie... În aerul limpede e ceva subtil... ceva greu de înțeles. Cireșii în floare străluceau ca făclii aprinse. Cucul își trimitea chemarea de undeva, din fundul văii, o chemare
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
simțindu-i spaima, îi șopti: - Farmecul, cucoani... farmecul începe a se simți..! Fiara stătea ca încremenită, sub clar de lună, adulmecând cu nările în direcția vântului. Sub razele lunii, proiectat pe cer, apare înspăimântător de clar. Cu gâtul întins, parcă nepăsător, animalul cercetează, adulmecă dincotro bate vântul, își rânjește colții mari, cu ochii arzători și cu limba setoasă. Privirea aceea sălbatică străbate dincolo de codri, spre zare. În neclintirea lui, animalul cu statura-i vânjoasă și viguroasă, este măreț... nu poți sa
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]