90,777 matches
-
etanșe mai toți cei de față aveau o resemnare care poate fi condensată în formula orice ar fi tot aia e. Nu confundăm însă, astfel, statutul economic din ce în ce mai ingrat al scriitorului cu propriile noastre treburi din interiorul breslei? Am mai observat că simpatiile sau militantismul politic ale celor mai mulți a creat o falie între cei care merg pe mîna puterii și cei care au mizat pe fosta putere. Ce are a face literatura cu politica?, se întreba în Jurnalul său Maiorescu exasperat
Întrebările unui scriitor alegător by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16244_a_17569]
-
iulie 1883. În această scrisoare, niciodată publicată pînă acum integral, Simțion îl informează pe marele critic despre starea lui Eminescu, internat în sanatoriul dr. N. Șuțu: "Aseară l-am văzut și după afirmările doctorului și după toate cîte am putut observa noi, boala înaintează agravîndu-se. Se află - aproape neîntrerupt - foarte agitat. Pronunță puține idei și foarte multe vorbe, care nu aparțin nici unei limbi și care le forțează a se rima în penta și hexametru. Din mai mulți cîți l-am văzut
Documente inedite Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16231_a_17556]
-
repede "de amăgirea grosolană", putînd avea asupra lui efecte dramatice, întrebîndu-se, naivă, de ce nu l-a numit regina secretarul ei particular. Și, apoi, îi dădea referințe despre starea fizică degradată a poetului ("Dar fizic îl găsesc foarte rău. I-ai observat expresia bătrînicioasă a feței, tendința tuturor liniilor feței de a se lăsa în jos. Mi-a sărit în ochi pîntecul său umflat. Sau așa era și înainte? În sfîrșit, din punct de vedere fizic îl vom îngriji noi."). La 30
Documente inedite Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16231_a_17556]
-
vorbe ducem lipsă. Cu opera stăm prost. Frenezia cu care se scrie la gazetă și cu care se publică culegerile de articole poate naște în timp un nou soi de folclor. E ca într-un vis urît, apar ziare care "observă" ce se scrie în alte ziare. Mai rămîne să mă apuc și eu să fac cronica cronicilor de teatru. De o bună bucată de vreme, în tine locuiesc două persoane: regizorul și directorul Teatrului "Odeon". Creatorul și managerul. Înainte, propunerile
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]
-
o numea a "greșelilor făcute de oameni culți". În gramatică, totuși, se manifestau atât "abuzuri culte" (de pildă generalizarea stilului nominal, sau fenomene de hipercorectitudine), cît și tendințe mai generale ale limbii. Morfo-sintaxa e, de altfel, nivelul la care se observă cel mai bine continuitatea între tendințele de acum 30 de ani și cele actuale. În mod previzibil, se adaugă multe exemple noi de neglijare a acordului; pe de o parte pentru că formele de acord prin atracție și după înțeles corespund
Dinamica limbii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16252_a_17577]
-
special al lui datorită, care înlocuiește tot mai mult locuțiunea din cauza; acum se adaugă noi citate, precum și o analiză a atît de ironizatei și inevitabilei locuțiuni vizavi de, în evidentă ascensiune după 1990. Reactivarea prepoziției întru e un fenomen cult, observat în 1972, pentru care e certă influența teoretizărilor lui Noica. În noua ediție e menționat și o greșeală care s-a extins între timp foarte mult - și care rămîne, mi se pare, foarte supărătoare: ca și folosit în loc de ca, în
Dinamica limbii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16252_a_17577]
-
o greșeală care s-a extins între timp foarte mult - și care rămîne, mi se pare, foarte supărătoare: ca și folosit în loc de ca, în contexte în care are sensul "în calitate de" ("a intervenit ca și lider", p. 66); fenomenul are, cum observă autoarea, răspîndire dialectală, fiind frecvent în Banat și Transilvania. Și constatarea extinderii prepoziției pe (p. 64) e o noutate: tendința provine din limba vorbită și se impune rapid: "fumează pe hol" mi se pare azi uzul normal, față de care "fumează
Dinamica limbii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16252_a_17577]
-
ne autodefini nu izvorăște din spaima că n-avem identitate, ci din iritarea că identitatea nu ne este recunoscută la valoarea ei. Cu excepția tînărului Cioran, nici unul din gînditorii noștri naționaliști nu are comportare schizofrenică, defensivă, autocritică și pesimist-prăpăstioasă. Paranoia se observă clar la cei mai mulți, ultimul exemplu (dar cît de caracteristic!) fiind Noica, ofensiv, critic îndeosebi la adresa altora și optimist mai dincolo de marginile adevărului.
Obsesia identității by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16245_a_17570]
-
de bătălie canonică, oarecum curent în S.U.A. anilor '80 ai secolului XX, pus la noi în circulație, zece ani mai tîrziu, de același Virgil Nemoianu într-un articol din România literară. Dacă ne aruncăm ochii pe istoria literară proaspăt reperiodizată, observăm imediat cel puțin două momente în care bătălia canonică a despărțit apele: în momentul junimist de la 1865-1875, cu faimoasa polemică maioresciană împotriva romantismului, și în momentul sburătorist de după primul război, cu tot atît de faimoasele revizuiri lovinesciene. Actuala generație optzecistă
Periodizări by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16267_a_17592]
-
Iliescu nu mai pare dispus să cauționeze Priboi împotriva imaginii sale personale de susținător al intrării României în NATO. * Cronicarul, care l-a urmărit cu atenție pe președindele Iliescu de cînd acesta a revenit la Cotroceni, nu poate decît să observe că dl Iliescu a renunțat brusc la discursurile de felul celui de la Focșani, pentru a deveni un lider (european?) tolerant și din ce în ce mai atent la imaginea României. * Să nu uităm de amănuntul că de cînd s-a întors la Cotroceni, dl
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16243_a_17568]
-
reprezintă "întoarcerea poetului la uneltele sale". După un ocol de aproximativ opt ani dat mie însămi, cuvintele, metaforele atâta vreme interzise reveneau în forță. " Se dăduse drumul la dragoste" era expresia tragi-comică a perioadei. Desigur, unele sechele se mai pot observa în aceste cărți, dar se pornise un relativ dezgheț, care n-a mai putut fi stăvilit. Cum vă explicați faptul că, în primul deceniu postbelic, aproape toți intelectualii de marcă ai țării (Călinescu, Sadoveanu, Camil Petrescu ș.a.) - cu mici excepții
Nina Cassian - "Simțeam nevoia unei evadări într-o zonă în care se mai putea strecura feeria" by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/16234_a_17559]
-
atunci încoace eforturi de imaginație considerabile pentru a-și reface prestigiul. Basmele cu priză la prostime ale lui Pavel Coruț sunt cel mai bun exemplu, dar nu singurul. Că securiștii iuți de condei și-au impus punctul de vedere se observă chiar în aceste zile: competiția grotescă între Ion Iliescu și Adrian Năstase, dar și între diverși generali de armată ce și-ar dori uitat trecutul de mânuitori docili de roabe pe șantierele socialismului, descrie infantilismul, ca să nu spun prostia crasă
Ordine, jurăminte, pseudonime by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16268_a_17593]
-
colțul gurii, făcîndu-l des, în timp ce semna, să închidă un ochi cu un rictus aristocratic. Nimic nu mai e cum a fost. Totul aici dă impresia a fi ca altădată, dar semnele reînnoirii acoperă autenticitatea. Doar eu văd,... am prilejul să observ, pe ușa de la intrare, dată de perete, - cu pornirea mea de a mă interesa mai întîi de ceea ce pare să se ascundă: din modestie, - plăcuța de alamă coclită, pe care, concentrîndu-te, poți desluși numele: Mihai Ralea. E, sînt convins, singurul
Război și pace by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16258_a_17583]
-
și italienilor -, arăta profesorul Guarnieri, în condiții istorice diferite, a fost pentru ei o bază pentru o adevărată înflorire, în vreme ce pentru noi - un element de coeziune și apărare, punct de referință în zbaterea pentru supraviețuire ca entitate națională. Silvio Guarnieri observa că motivației comerciale sau militare din vremea romanilor i s-a adăugat în epoca modernă cea de ordin religios, nu mai puțin ambițioasă, chiar dacă nu a ajuns să prevaleze asupra primeia. Pe vremea Habsburgilor, de exemplu, italienii veneau în grupuri
Autohtonismul românesc "față cu" italienii by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/16264_a_17589]
-
de atîtea ori, cultura costă, dar prostia costă infinit mai mult! Acolo unde nu a călcat picior de soldat rus niciodată, au ajuns Tolstoi și Dostoievski, de exemplu. Și victoria lor este definitivă. Asta este la îndemîna cui dorește să observe. Prin oricît de mari greutăți ar trece o țară, un popor, nimeni, dar absolut nimeni, indiferent pe ce treaptă ierarhică s-ar afla, nu are voie să-și desconsidere cultura, spiritul, adică identitatea comunității, fără consecințe catastrofale. Sigur că am
Augustin Buzura "Iepurii de odinioară au îmbrăcat blănuri de tigri" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16170_a_17495]
-
de cărți, că aș fi membru al unor academii și societăți culturale și științifice străine, că am fost și am rămas omul meu ca și înainte de Revoluție - cînd mulți îngroșau birourile sau rezervele de cadre ale partidului - asta nu se observă. Și nici că Fundația a ținut, ani întregi, locul unor ministere și al atîtor inutile consilii interministeriale, comisii și comitete. Bugetul Fundației este echivalent cu prețul a cinci mașini ale S.P.P. Am mai spus-o, bugetul Fundației noastre este, mai
Augustin Buzura "Iepurii de odinioară au îmbrăcat blănuri de tigri" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16170_a_17495]
-
ea. Cine a dorit să mă citească, a făcut-o. Dar am parte de tot mai puțini lectori calificați, critici competenți pe opinia cărora pot pune preț și din ce în ce mai numeroși, în buna tradiție națională, comentatori după ureche. De fapt, am observat că la noi, pe măsură ce sporește numărul geniilor, scade îngrijorător numărul cărților notabile. Romanul este discutat la niște universități străine, a beneficiat de comentarii mai mult decît elogioase. Nu spun unde, în ce țară, deoarece cu Drumul cenușii am avut o
Augustin Buzura "Iepurii de odinioară au îmbrăcat blănuri de tigri" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16170_a_17495]
-
științific, pentru felul în care prezintă o imagine sintetică a tendințelor limbii române contemporane. Desigur, nu e ușor de găsit strategia ideală care să păstreze dintr-o astfel de carte valoarea de mărturie pentru o anumită fază a limbii (fenomenele observate de Valeria Guțu Romalo în anii '60, ilustrate de un material cules mai ales în perioada 1969-1970) și în același timp să o actualizeze. Autoarea a preferat o operație de amplificare care să conserve caracterul unitar al vechii ediții, în
Corectitudine și greșeală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16281_a_17606]
-
ei despre literatură (de fapt despre proză) și despre imperioasa nevoie de "situare" a prozatorilor, mai ales a celor "recuperați". La afirmația lui Al. George cum că se simte mai apropiat de "generația războiului" decât de "leatul" său, Cornel Regman observă că mai degrabă este vorba despre o "înrudire cu Șerban Cioculescu, urmaș direct al școlii lovinesciene, prin pasiunea pentru glosarea faptelor de istorie literară (...), cu precizarea că la înaintaș, implicarea susținută a eului, cu toate ale sale: orgolii, resentimente, incriminări
Ironie și franchețe by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/16283_a_17608]
-
și schițe" ale anilor '90. Nici personajele lui Caragiale nu erau "reale", erau simpli exponenți sau prototipuri, nu "viață reală românească de secol XIX". Nu în numele unui oarecare autenticism se juca domnul Caragiale cu diversele registre ale limbii. Radu Cosașu observă foarte bine că autorul dorește în zadar să mențină pretenția autenticității în jocurile sale: Autorul se laudă peste tot că "așa e...",. "așa au zis..." și că nimeni nu a contestat vreodată benzile pe care i-a înregistrat, mot-à-mot. El
Vieți fără copyright by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16295_a_17620]
-
E. Lovinescu a depus încă o piatră prețioasă pe edificiul operei sale, și așa destul de impunător". Dar Călinescu, a cărui opinie avizată Lovinescu o aștepta (de aceea, în jurnal, nota "în sfîrșit, art. Adevărul literar"), într-o cronică perfid nimicitoare, observa că marele critic merită o critică dreaptă "cinstită, deoarece a fost mereu nedreptățit sau cu omagii prietenești sau cu injurii nedrepte". Cronica e, de fapt, o demolare meșteșugită a romanului, considerînd numai precedentele romane strict autobiografice Bizu și Firu-n patru
Un episod dramatic din viața lui E. Lovinescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16255_a_17580]
-
prin nimic demonstrată. Într-un loc (p. 128 din întîiul volum), referindu-se la scrisoarea lui Maiorescu către poetul aflat la sanatoriul vienez Ober-Döbling și la unele precizări ale aceluiași critic din nota sa asupra ediției (prefață), dl N. Georgescu observă: "Asta atestă, o dată în plus, că Titu Maiorescu nu-și ia răspunderea să schimbe ceva, că transmite un mansucris așa cum l-a primit (găsit) și supraveghează ca tipografia să-l scoată în această formă". Și își reia ipoteza pornind de la
Edițiile Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16299_a_17624]
-
teamă că aroganța d-lui Năstase e un semn al fricii intrate în oase. Promisiunile imposibil de onorat, strângerea tot mai pronunțată a lațului unei economii falimentare, deteriorarea imaginii internaționale sunt fapte obiective, imposibil de ignorat. Ne prefacem că nu observăm că, de câțiva ani buni, din România ies mai mulți dolari către instituțiile financiare decât intră. Returnăm, aproape pe șest, făcându-ne că plouă, două-trei miliarde pe an, însă de primit abia dacă primim câteva jigărite de sute de milioane
Bazinul carbonifer-securist by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16327_a_17652]
-
destinul personajului o ia pe un alt drum, fundamental potrivnic conștiinței inițiale. Se trezește treptat în el sentimentul apartenenței la neam. Pecetluirea reîntîlnirii cu tatăl, în vizita de acasă, unde se simte mereu un străin. De lumea femeilor (mama, logodnica), observă, în spiritul metodologiei alese de autorul nostru, adică de universul matern. Noua lui dragoste, Ilona, ar reprezenta un model opus celui matern. "Tatăl biologic și tatăl divin converg într-o unitate susținută acum de un fiu adult. Din acest moment
Rebreanu psihanalizat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16317_a_17642]
-
de condamnare, deși, pentru Puiu, prezența tatălui îi provoacă sentimentul vinovăției (în acest fel, producîndu-se despărțirea de tatăl și procesul de maturizare al fiului). Între cei doi se cască despărțenia. Într-un paragraf edificator intitulat "O psihanaliză ratată" dl Malița observă: "Apărîndu-și cu gelozie fiul, tatăl se dovedește în aceeași măsură dușmanul său. Intervenind inoportun în traseul expiator prescris, ocrotindu-l și răsfățîndu-l ca pe un fiu infantil ce se află, el amînă și îngreunează procesul de autoclarificare a acestuia. Astfel
Rebreanu psihanalizat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16317_a_17642]