2,466 matches
-
Nici nu știu ce să zic și ce să cred... Uite, ce am pățit eu. Înainte de a mă culca, m-am uitat dacă era destul ulei în candelă și, văzând că ajunge până dimineață, m-am culcat. Noaptea, am auzit gălăgie prin ogradă și câinii lătrând. Imaginează-ți că intră cineva în casă. Eu stăteam nemișcată în pat, de frică nu puteam să zic nimic. Simțeam un cuget de a spune rugăciune, dar nu puteam. Erau mulți și toți bărbați. Îmbrăcați frumos, în
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Alexandra se apropie de mine și-mi zise cu sinceritate și blândețe: - Poftiți și dumneavoastre la mine acasă. Facem o masă de pomenire a celor răposați. Haideți, veniți cu Maria împreună. Eu am acceptat cu plăcere. Când am intrat în ograda mătușei Alexandra, mirosea a sărbătoare. Acasă, fiicele ei deja pregătiseră masa. Mai întâi, a fost binecuvântată masa, apoi s-a cântat „Tatăl nostru”. După aceasta, stăpâna a dăruit fiecărei persoane invitată câte un colăcel cu o lumânare aprinsă, pomenind de fiecare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
păscut dimineața cu cireada, iar oile erau la stână sub grija ciobanului. Mama mea, care era bolnavă și nu putea munci la câmp, făcea ce putea pe lângă casă. Eu eram un copil care mă plictiseam repede și mereu ieșeam din ogradă, fără ca să-i spun mamei, pornind în căutarea aventurilor. Îmi vizitam buneii, moșii și mătușele, nașii de botez, prietenele și neprietenele, dintr-un capăt al satului, până în celălalt. Când ajungeam acasă flămândă, mama mă certa, sărmana, zicea că nici mâncare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ar fi fost nicio problemă, sora ei ar fi fost bucuroasă, dar acest lucru nu se putea întâmpla. Conștiința era de acord, dar sufletul o durea. El, sufletul, nu se putea împăca cu această pierdere. - Nu voi mai intra în ograda noastră nicicând, nu voi mai putea rupe strugurii pe care îi așteptam să se coacă atât de mult, pe care tata îi culegea atunci când știa că venim în ospeție și îi punea pe masă... Nu mă voi mai descălța și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să am grijă de păsări. Mama plângea des și lacrimile ei mă făceau să sufăr. O rugam plângând ca să nu mai plângă, că le voi face eu pe toate. Dar uitam de promisiunile mele și, de multe ori, ieșeam din ogradă fără ca să-i spun. Când mă întorceam, ea mă certa, dar îi trecea repede supărarea, știa că eram un copil. Tata muncea și el din zori până seara, ca să reușească să ne țină pe toți grămadă și în rând cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
avea douăzeci și unu de ani... Ce cuvinte aș putea găsi pentru a descrie acea durere și suferință, pe care am văzut-o cu ochii mei de copil, durere care nu s-a șters din inimile părinților mei până la moarte? Îmi amintesc ograda noastră plină cu oameni, tata plângând și noi toți ținându-ne care de mâinile, care de picioarele lui... Mama, doar înghițea câte o gură de apă, era mai mult moartă decât vie... Tata o ruga plângând să fie tare și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cu picăturile ei, cum îmi mângâie obrazul și îmi alină suferința. Ea mă cuprinde și mă ascultă. Mirosul de praf udat și de aer proaspăt și curat, pe care îl lasă ploaia în urmă, îmi aduce aminte de casa și ograda părintească și de ulicioarele din mahala. Îmi aduce aminte cum eram mică și ieșeam prin ploaie fără voie, cum mă întorceam plină de glod până în cap. Biata mamă, când mă vedea, îi venea să plângă. Parcă aud și acum cum
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Dumnezeu nu le dăruiseră copiii pe care îi așteptaseră mulți ani. Cred că de aceea și iubeau toți copiii satului. Își aveau căsuța exact ca o ciupercă în mijlocul ierbii. Niciun fel de îngrădire. Putea intra oricine și oricând dorea în ograda lor, chiar și în casă, la o adică. Nici tu gard, nici tu poartă, dar nu se temeau de nimeni. Când îl întreba cineva pe moș Anton dacă nu se temeau, el răspundea zâmbind: - Da de ce să ne temem? Nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și, cu ochii plini de lacrimi, se uita la toți din jur, și cu toate că încercau unii s-o alunge, ea a stat acolo ca semn de ultimă RECUNOȘTINȚĂ către stăpâna sa, căreia i-a slujit optsprezece ani. A ieșit din ogradă și ea în urma sicriului, și în privirea ei se simțea o „neînțelegere” pe care o putea exprima cu adevărat numai câinele credincios. După înmormântare, s-au dus toți pe la locurile lor. Iar Șurca, credincioasă, păzea ograda zi și noapte... Sărmănica
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ani. A ieșit din ogradă și ea în urma sicriului, și în privirea ei se simțea o „neînțelegere” pe care o putea exprima cu adevărat numai câinele credincios. După înmormântare, s-au dus toți pe la locurile lor. Iar Șurca, credincioasă, păzea ograda zi și noapte... Sărmănica! Adesea era tristă, poate flămândă, poate înghețată... dar cea mai mare greutate pentru ea era singurătatea pe care greu o suporta. În una din zile, venise feciorul mătușei Ecaterina, Nicolae, care plecase la cimitir să tămâieze
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și-ar fi putut stăpâni mâinile. Șerbănică veni peste el bolborosind speriat: ― Ce-a fost asta? ― Fără demonstrații, scrâșni Raul Ionescu. Ne-am înțeles? Ioniță Dragu își înghiți lacrimile: Sînt un laș! Un laș mizerabil". Mașinile goneau lăsând în urmă ogrăzi pustii, mușcate râzând rural pe perdele croșetate, birturi fără mușterii, cu firma strâmbă, o basma albastră răsărită de după niște uluci. Pe o cutie poștală, o cioară croncănea Scuturîndu-și penele ude. * Avionul cu o cruce mare roșie zugrăvită pe fuselaj aștepta
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mă simt foarte singură acum. Cristescu remarcă alb: ― Poate că ar trebui să vă revizuiți intențiile vizavi de domnul Van der Hoph. Bătrâna își ridică ochii uzi. Încercă să surîdă: ― Înțeleptul Ridje spune: Cînd sufletul tău e pustiu, întoarce spatele ogrăzii tale și pleacă în deșert. Acolo, răsuflarea ta nu va putea ofili obrazul florilor, cuvântul tău nu va putea întuneca fețele prietenilor, mângâierea ta nu va mai alunga surâsul pruncilor. Așteaptă ca luna cea mare să răsară de 99 de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
sus vă trec în curte... Abia - apucă să li-o zică Și ei unul câte unul s-apropie - și de-a rândul (195) El la fiecare-i taie capul de chică țiindu-l Ș-a lor trupuri moarte - aruncă rășchiete în ogradă Și în urmă sare dânsul, ca să vadă, ce-a să vadă? Împăratul de zid strașnic și de poartă ce avea, Ferestrele stau deschise și ușile se crăpa. (200) Scări bătute-n pietre scumpe, repede voinicul sue Intră-n casele frumoase
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
700Drept în creștet o sărută pe-al ei păr de aur moale - Și bărbia ei ridică, s-uită-n ochii plini de apă Și pe sînu-i o desmeardă și din gură-i se adapă. Dar a doua zi voinicul mânios intră-n ogradă, Frații lui cum îl văzură la genunchi veneau să-i cadă 705- Iartă, frate, căci greșala, zău, de mult ne-apasă pieptul. - Ba nu, fraților, - li zise, să vedem ce e cu dreptul, Să facem o boambă mare, s-aruncăm
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Nu-i aproape sat nici drum, Singurică, nu știi cum Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ogradă, Pân-la streșină-o s-ajungă De s-alege iarna lungă? Văduvioară tinerică Șade - acolo singurică; Câte zile sunt lăsate Nu mai merge pe la sate, Cîtă-i vremea unei ierne, Cât zăpadă se așterne, Ea tot deapănă și țese Fire albe, pânze
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o poartă mare de fier, că nu Era-n stare să treacă nime afară de CĂLIN - NEBUNUL. Și el s-o suit pe poartă ș-o zis smeilor: - Hai să vă iau câte pe unul de chică să vă dau în ogradă. Și lua tot câte unul și cu paloșul le tăia capul pân ce o tăiat la toți. Ș-o intrat în ogradă, da-mpăratul, de grozav zid și poartă ce avea, ușile erau toate deschise. CĂLIN - NEBUNUL s-o suit sus
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pe poartă ș-o zis smeilor: - Hai să vă iau câte pe unul de chică să vă dau în ogradă. Și lua tot câte unul și cu paloșul le tăia capul pân ce o tăiat la toți. Ș-o intrat în ogradă, da-mpăratul, de grozav zid și poartă ce avea, ușile erau toate deschise. CĂLIN - NEBUNUL s-o suit sus pe scări și scările erau de aur bătute cu diamant, ș-o intrat în casă unde dormea fata. Da era lună
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Călin-Nebunul a trântit cu drucu-n scroafă. Ea a-nceput a țipa alergând, porcii toți după dânsa. Decât a auzit ei ș-o ieșit afară ș-o început a striga, care-i acolo de bate porcii? Da CĂLIN - NEBUNUL intră-n ogradă. Ei cum l-o văzut, l-o cunoscut. Și s-o sculat îndată și s-o pus în genunchi înaintea lui. - Iartă-ne frate, că ne cunoaștem greșala. Da Călin a zis așa: - Ba nu, fraților, hai să facem o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
De-a mai trăi cuconiță? Nu e păcat să piei Așa tânăr holtei? Doftore, sufletul meu, Scoală-mă din astă boală. Nu pot, frate, să te scol Că ți-e boala de amor. Tot se-ntîmpla vreodată De te zăream prin ogradă, Unde te văz sara prin casă Îmi pai făclie luminoasă, (Cutare-i) făclie aprinse Degetele tale ard nestinse. No. 19 A amorului dulceață Nu ține mai mult de-un ceas, Iar mâhnirea nu-ncetează, Nu se uită în viață Pentru
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
să-l povestești atunci pe moșul meu din Maramureș, cum să descrii într-un mod comprehensiv toate aceste fapte și fenomene înscrise, direct sau indirect, în contextele vaste ale mondializării dacă rămîi cu un ochi pe Coșbuc și unul pe ograda omului - care, eventual, este plecat în Spania sau Japonia ? Probabil că trebuie să învățăm să privim altminteri pentru a reuși să vedem ceea ce deocamdată pare să ne scape... Ajungem astfel la partea a doua a concluziei de mai sus, la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
soția și cu un vecin, care venise să ceară împrumut un topor. Către trei, după ce a plecat vecinul, fără să-mi schimb ritmul cu care începusem să mă obișnuiesc, mi-am zis să ard niște uscături care se adunaseră prin ogradă, așa, încet, de plăcere - „lent”, vorba dumneavoastră. Dar a început ploaia, așa că a trebuit să renunț. Și m-am hotărît să fac un downshifting în pat : ce poate fi mai plăcut decît un somn de după-masă pe ploaie ? și am
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în cap... dimineața, când se trezea din somn, se spăla pe mâini cu leșie și săpun, lua găleata, și la muls. Nu-mi venea să cred ochilor! Vaca nu era mulsă și omul meu nicăieri. Îl caut prin grădină, prin ogradă... Nici urmă de bărbat! Am intrat la bănuieli. O fi totuși la pădure; dar fără cai și fără căruță? De ce nu mi-a spus și mie că pleacă? La bufet nu, nu intră el acolo, iar așa devreme nici gestionarul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
au abătut puțin din drum pentru a face o scurtă vizită și la cele două domnișoare. Văzându-i prin fereastră că se apropie de gospodăria lor, cele două surori, îmbrăcate sumar, tremurând din cauza frigului, speriate de moarte, au ieșit în ograda plină de noroi puturos amestecat cu zăpadă și cu alte dejecții. Intrați, fetelor, în casă că o să răciți!, le îndemnă primarul zâmbind. Vreau să văd cum vă pregătiți pentru Crăciun! Deși casa avea două odăi și mai multe acareturi, ele
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și un băiat Ștefan care, după câteva tentative nereușite de a intra la o școală de subofițeri, și-a satisfăcut stagiul militar ca orice flăcău din sat. La început, Căpiță-tatăl o ajuta în gospodărie: la preparat hrană pentru orătăniile din ogradă, la săpat grădina, la tăiat lemne pentru foc, la reparat un gard, la văruit casa și pomii din livadă. Nu după mult timp s-a mutat la ea în una din camerele în care ați locuit. Gospodăria fiind mare, treburi
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
mărunțiș sau o sumă oarecare, deoarece nu cunoștea valoarea banilor, făcea orice treabă: căra saci sau alte obiecte grele, stivuia lemnele după tăiere și aduna rumegușul, ajuta la deszăpezire, săpa grădinile de zarzavat sau de flori, mătura frunzele căzute prin ogrăzi, în general făcea treburi care nu necesitau o calificare. Un bărbat în floarea vârstei cu suflet de copil, inocent și inofensiv, uitat în scutece de creatorului suprem, însă harnic și supus. Ocrotit de oamenii maturi cu scaun la cap, de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]