2,543 matches
-
n ar învinge și cineva care n-are neapărat o constituție de învingător, atît timp cît are noroc ?) și filmul altminteri uimitor de antrenant mai suferea și de pe urma unui simbolism prea apăsat (unul dintre clienții oftalmologului era un rabin care orbea inexorabil). Dar Allen avea să revină la tema crimei fără pedeapsă (citîndu-l explicit pe Dostoievski și introducînd decisiv în ecuație elementul noroc) în cel mai palpitant film al său, Match Point (2005). Ucigașul de-acolo suferă și el de remușcări
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
rând, nu era tanc, ci un TAB20. De ce să-i zici tanc? S. B.: Eii, probabil că cei care au făcut documentarea nu au făcut armata și atunci... M. M.: Și mai e un aspect: sigur că acela de acolo, orbit de fum, de foc, o fi lovit sau călcat pe cineva, cert este că nu a împușcat pe nimeni. S. B.: Sunt morți accidentale, căci atunci când faci o manevră în stradă cu ditamai agregatul nu știi, nu poți vedea cine
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
constă, în acest caz, în a neutraliza luminile pe care epoca le radiază pentru a descoperi tenebrele, acea unică obscuritate care, cu toate acestea, nu este separabilă de lumina sa.” (trad. mea, A.M.) Contemporanul, spune Agamben, nu se va lăsa orbit de luminile secolului său pentru a sesiza în ele „sumbra lor intimitate” ăleur sombre intimitéĂ. Astfel : „Con- temporain est celui qui reçoit en plein visage le faisceau de ténèbres qui provient de son temps”. „Contemporan este cel care primește în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
că răul se întoarce asupra celui care-l face. Oare Lady Macbeth, stăpânită de patima măririlor, nu moare nebună, chinuită de fantomele tuturor celor la a căror ucidere a contribuit, chiar și numai ca factor moral? Iar Medeea, roaba iubirii, orbită de furia geloziei, omorându-și copiii, nu se ucide pe sine prin ei? Cât despre cea de a treia femeie, Lena din zona Năsăudului, mama care-și blastămă feciorul... cum ar mai putea scăpa de răzbunarea pământului care se cutremură
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
unde să pună ștampila (la ultimul scrutin, din milioanele de români din străinătate, au votat doar câteva zeci de mii). În cuvântările și interviurile de început de mandat, noul ministru de externe ne dădea speranța intensificării relațiilor României "Urbi et Orbi", și speram că se va produce un reviriment și pe America Latină. Și s-a produs! Între multele acorduri, convenții și înțelegeri negociate și semnate de-a lungul anilor cu Uruguayul, figura și un "Memorandum de înțelegere pentru stabilirea unui mecanism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
lui Ștefan tot la turci, ucrainenii tot pe Bâstroe, cubanezii și alții tot nu-și achită datoriile, Corneliu Mănescu tot singurul român ajuns președinte al Adunării Generale ONU și Nicolae Titulescu tot singurul ministru de externe român cunoscut "Urbi et Orbi"! Păcat! Ce probleme interne grevează activitatea instituției? Probleme de management, de organizare, logistice, de cod de conduită. La 18 ani de "vremuri noi", MAE nu are încă un sediu corespunzător, multe ambasade au dotări de pe timpul lui Gheorghiu-Dej, cu câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Oedipe va prezenta o tragedie - să-i spunem - a timpurilor noastre, cu conflictele unei societăți În tranziție, dar cu ideea centrală a căutării unei soluții vii, umane... În final, vom simți cu toții unde vor să ne transporte Enescu și Sofocle. Orbindu-se voluntar, Oedipe, care atunci când vedea nu vedea, Începe să vadă cu ochii conștiinței până atunci adormite. Fostul idealist ia drumul exilului, care În decorul nostru e reprezentat de nimeni alta decât... Statuia Libertății. Oedipe, după ce a eșuat În comunism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ceea ce contează este alegoria medievală. În Londra elisabetană, unde trăiau doar două sute de evrei, problema evreiască era cu totul inexistentă. Shylock sau negrul Othello sunt figuri exotice, folosite ca hiperbole pentru a expune acțiunea viciilor asupra omului: În Othello, omul orbit de orgoliu, În Shylock, omul cu inimă de piatră. Dar, chiar dacă am admite că piesa vorbește despre condiția evreului, și nu a omului În general, trebuie recunoscut atunci că nici creștinii din piesă nu sunt deloc prezentați ca fiind mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Împreună cu actorii În condiții de laborator, unde totul poate fi testat, unde ai voie să greșești și să reîncepi. În cele cinci săptămâni de repetiții la Public nici nu putea fi vorba de așa ceva, dar la Început entuziasmul m-a orbit și m-a făcut să cred În acest miraj. Note din tunel Nu m-am eliberat de gustul amar nici după premieră. Dimpotrivă. Am plecat curând după aceea la Paris, dar nici acolo nu m-am liniștit. Melancolia pusese stăpânire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
hipersensibilitate, era și tare de urechi. Uneori, la masă, noi, băieții, observam brusc două lacrimi mari prelingându-se pe obrajii plini ai Mademoiselleei. „Nu mă băgați În seamă“, spunea ea În șoaptă și continua să mănânce până ce lacrimile neșterse o orbeau; atunci, cu un sughiț sfâșietor, se ridica și ieșea Împleticindu-se, din sufragerie. Treptat, adevărul ieșea la iveală. Să zicem, de pildă, că se discuta la masă despre vasul de război comandat de unchiul meu și ea percepea toată povestea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mare în toată țara..." Grigore Ureche Letopisețul Țării Moldovei A A 'NĂLBIT POIANA CU TRUPURILE LOR 26 iulie 1476 Fugi Măria ta!!! Fugi! strigă, se milogește tânărul oștean alergând după Măria sa. Domnul Moldovei, în cămașă de zale, cu părul vâlvoi, orbit de sângele ce-i șiroiește pe frunte, în mână cu sabia goală, picurând, calcă peste cadavre, prin mocirlă, prin bălți cu noroi și sânge. "Aiaia Allah-Allaaah!!!"... "Moldova!!! Moldova!!!" Strigăte. Răcnete.Blesteme. Săgețile vâjâie. Pușcile trăsnesc. Plutește o pâclă înecăcioasă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
val de sânge îl îneacă... Tușește. Scuipă sânge. Ștefan, împietrit, tace. De piere Ștefan, piere Moldova!!! strigă disperat Șendrea. Și Moldova cui o lași?!?!... strigă într-un glas oștenii. Cui?!?! Ștefan, sfârșit, rătăcit, își șterge fruntea de sângele ce-l orbește. Să... să buciume, îngână el răgușit, cu fălcile încleștate... Să buciume... Să buciume retragerea la codru!! strigă oștenii porunca Măriei sale... Să buciume!!! Ștefan, rătăcit, orbit, cu ochii în gol... Și pe obrajii mânjiți se preling dâre de sânge îndoit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fost mai uluit. Nu-și credea auzului. "Cum?! Cum?! Nu!! Nu se poate!! Cum așa?!?! Nu este cu putință!! Oastea Împărăției?!?! Sublima urdie?!?! Stropșită?!?!... Spulberată?!?!... Și... și de către cine?! De o ceată de ghiauri și țărănoi?! Cum a fost posibil?!?!" Orbit de furie, a pus ca aducătorul veștii proaste un pașă ce tremura ca varga a pus să fie biciuit la sânge. În sublimul Padișah s-a aprins mânia cea grozavă. După obicei, sultanul și-a dat palme, și-a smuls
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-l urmăm până la moarte", încremenisem locului. "Singur împotriva unei oștiri întregi", bolborosește Ștefan. Dumnezeule! Ce luptă! N-o să uit niciodată... Lovea! Tăia! Și râdea... Zburau capetele osmanlâilor câte două odată! Deschisese cărare în turcime! Cu părul vâlvoi, plin de răni, orbit de sânge, lupta și hohotea! Era fantastic! N-am mai pomenit asemenea luptă. Poate Leonida la Termopile... Nu mai era om, era un arhanghel! Turcii, înspăimântați de așa arătare fantastică ce-i secera ca pe spice, au început să dea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mi-au împuțit cetatea! Și dă pinteni, întrând în curtea cetății. * Scrâșnetul lanțurilor, tropotul cailor, zarva o făcură pe Maria să arunce cartea și să dea fuga la fereastră, pe care o deschise smulgând-o aproape. Ploaia îi biciui fața, orbind-o. Curtea nu se vedea, era dincolo de al doilea zid de incintă, dar se auzea. Ar fi vrut să-l strige; oricum, n-ar fi auzit-o. Îl strigă totuși... Dar un tunet prelung îi acoperi strigătul. Haricleea!! strigă ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pământul Moldovei. În voi mi-era nădejdea... În "Oastea cea mare a Moldovei"! De mă părăsiți... Fără voi... fără voi... sunt nimeni. Ce să fac?! îi întreabă și se întreabă și își șterge cu palmele broboanele de sudoare ce-l orbesc, ia o gură de aer. Ce mă fac?!?! spune el fierbinte, disperat, cu voce răgușită. Vă rog!!... Nu mă părăsiți!! Fără voi, Moldova e pierdută!!... Se lasă o tăcere grea... Ștefan tresare, cu bucurie: Moș Toadere! strigă el recunoscându-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu sabia... Floarea oștirii mele... îngână Ștefan, sleit, lac de sudoare, cu ochii în pământ. Au căzut ca niște viteji, îngână Daniil. Da... "au 'nălbit poiana", șoptește Ștefan sfârșit, ștergându-și cu palmele broboanele ce i se prelingeau în ochi, orbindu-l. Cei mai viteji oșteni ai Moldovei... De mă voi întoarce, pe oasele lor albe înălța-voi altar întru a lor pomenire, acolo unde a fost războiul. Războieni să se cheme în veac! Dumnezeu să-i așeze în ceata drepților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nedefinit, mă trezesc, sunt trezit, de fapt, de scena la care voi fi condamnat să asist, ca și în alte dăți, până la capăt. Cearta e în toi, lumina în cameră - aprinsă. Sigur e trecut de miezul nopții. Sunt atât de orbiți de vrajba lor încât nu mai țin cont de noi, copiii. Spaima noastră, care nu scade, deși certurile lor se țin lanț, aproape noapte de noapte, nu-i impresionează. O rog pe ea, ca și cum ea ar fi vinovată, să înceteze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
din clopotul cel mare, s-ar fi enervat în așa hal încât - după versiunea pe care mi-a servit-o un coleg malițios - vrând să iasă cât mai repede afară, în stradă, la aer, ca să se „răcorească”, s-a încălțat, orbit de furie cum era, anapoda, vârându-și piciorul drept în gheata stângă și viceversa! Ce colosală, antologică eroare de recepție! L-am respectat ca pe puțini alții și am ținut la Ion Caraion, un om care a suferit mult, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de fotbal. Nu mai fusesem pe un stadion de foarte multă vreme. Era o splendidă după-amiază de toamnă și Dani, mare susținător al Craiovei, m-a convins atunci să mă duc la acel meci. Cerul albastru, soarele blând, dar strălucitor, orbindu-mă până la lacrimi (lacrimi ambigue, provocate și de o puternică, inexplicabilă emoție), gazonul de un verde proaspăt, odihnitor, jucătorii evoluând incredibil de aproape, atât de aproape încât efortul pe care îl fac - și care se „pierde” pe micul ecran - este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu un soi de disperare liniștită, gândul că această caznă nu va avea leac și nu va putea lua sfârșit altfel decât iau sfârșit toate tortúrile insuportabile: prin sucombare, murind. Sau cel puțin, găsesc, de curând, o soluție mai bună: orbind. Să nu-i mai văd! În această stare maladivă am scris, de-abia deghizându-mă, „nuvela” de mai jos, publicată în Literatorul și intitulată Zi de vizită: ATENTIE CITAT RETRAS!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! — ... La început mi s-a făcut milă de pisici, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
s-au făcut biserici și mănăstiri cu ajutorul românilor. Multe daruri prețioase din aur au fost donate. Românii au fost darnici și milostivi. Cei din trecut, nu cei de azi. Și trăiau mai simplu, măi modest. Astăzi confortul ne-a orbit, credința a slăbit și mereu ne plângem. Ehei, vor veni timpuri grele, că prea ne-am dus departe de Dumnezeu. Să fim mulțumiți cu ce avem și ce ne dă Domnul. Că are El grijă. Cu cât vom trăi mai
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
-L ai, ai totul, ai Raiul! Dacă n-ai dragoste, n-ai nici milă și nici pe Dumnezeu. El stă unde este milă și dragoste. Iar unde nu este milă și dragostea este satana care ne leagă inimile și ne orbește să nu vedem ce trebuie să vedem. Stă călare pe inimă împietrita și-i șoptește mândrie, zgârcenie și să judecăm pe alții. Or, Sf. Ioan Iacob Românul prin viața lui aspră, prin suferință să, a trăit și răutatea lumii pe
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Tu mi-ai dăruit, Dar eu cu trufie Nu le-am socotit. Ochilor lumină Tu le-ai dat din plin, Să-mi fie privirea Că cerul senin, Dar cu nepăsare Eu i-am ațintit Spre lucruri deșarte Care m-au orbit. Mi-ai dat Tu o gură Că să Te slăvesc, Dar vorbe spurcate Eu cu ea vorbesc. În urechi sădit-ai Auzul deplin, Dar tot spre satana Eu mi le închin. Vezi, dar, Doamne Sfinte, Cât păcătuiesc, Căci nimic din
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
nu era servici. Citise scrisoarea. Marta un teren de contradicții. Cuvintele ei, rele, de piatră, de împrumut; ale mamei sale, fără inimă și pline numai de răutate. Însă lacrimile Martei curgeau nestăvilite, curate, sincere. Sunt aici două rele. Bătrâna e orbită de un egoism bolnav, iar Marta este victima ei. Bătrâna nu poate înțelege că fiica ei căsătorită, ar putea fi fericită departe de ea, și nu vede cum singură își distruge iremediabil singurul copil, împingându-l să trăiască împotriva voinței
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]