2,327 matches
-
circa un secol și corespunde apogeului abației. În 1478 regele Matia Corvin i-a chemat pe dominicani să repopuleze abația, ale cărei venituri nu permiteau decât subzistența a doi călugări. În 1543 abația a fost ocupată și parțial distrusă de otomani, după ce călugării fugiseră. În secolele al XX-lea și XXI-lea, începând din 1964 și mai ales din anii 1980, lucrări de restaurare ale construcțiilor medievale sunt în curs.
Abația Vérteskeresztúr () [Corola-website/Science/334413_a_335742]
-
Ierusalimului, de exemplu, Ierusalimul a avut patru porți, câte una la fiecare fațetă. Actualele ziduri au fost construite de Suleiman Magnificul, care le-a înzestrat cu șase porți; niște porți mai vechi, care au fost înconjurate cu ziduri după venirea otomanilor, au fost lăsate așa cum erau. În cazul Porții Aurii, mai înainte sigilată, la început Suleiman a deschis-o și a reconstruit-o, dar apoi a reîmprejmuit-o cu ziduri. Numărul porților funcționale a crescut la șapte după adăugarea Porții Noi în
Ierusalimul Vechi () [Corola-website/Science/335052_a_336381]
-
Asediul Timișoarei a fost un conflict militar din 1552 între Monarhia Habsburgică și Imperiul Otoman. Finalul asediului a fost victoria decisivă a otomanilor, în urma căreia Timișoara a intrat sub control otoman pentru 164 ani. După ce Soliman Magnificul a ocupat Belgradul în 1521 și Ungaria a fost învinsă în Bătălia de la Mohács din 1526, Regatul Ungariei a fost împărțit în două părți. Partea de
Asediul Timișoarei (1552) () [Corola-website/Science/335110_a_336439]
-
de la Sânandrei. Scăderea apelor Timișului și a mlaștinilor, din cauza secetei din luna iulie, i-a favorizat pe asediatori. Între 20 și 25 iulie s-au dat bătălii mari și lupte decisive, iar comandantul orașului, Stefan Losonczy, a început negocieri cu otomanii, la presiunea negustorilor. Comandanții militari otomani au promis să părăsească cetatea, dacă apărătorii vor depune armele. Capitularea imperialilor a avut loc în 25 iulie 1552, dar otomanii au rupt armistițiul și i-au ucis pe toți apărătorii. Stefan Losonczy, care
Asediul Timișoarei (1552) () [Corola-website/Science/335110_a_336439]
-
mari și lupte decisive, iar comandantul orașului, Stefan Losonczy, a început negocieri cu otomanii, la presiunea negustorilor. Comandanții militari otomani au promis să părăsească cetatea, dacă apărătorii vor depune armele. Capitularea imperialilor a avut loc în 25 iulie 1552, dar otomanii au rupt armistițiul și i-au ucis pe toți apărătorii. Stefan Losonczy, care era rănit, a fost capturat la 27 iulie 1552 și decapitat, iar capul său, umplut cu pleavă, a fost trimis la Istanbul ca un „dar” oferit sultanului
Asediul Timișoarei (1552) () [Corola-website/Science/335110_a_336439]
-
patru sangeacuri), a rămas sub stăpânirea acestora în perioada 1552-1716, când a fost recucerită de trupele imperiale conduse de prințul Eugen de Savoia, care, imediat după capitulare, i-a liniștit pe beglerbegi, anunțându-i că nu va proceda ca și otomanii, în 1552, care, încălcându-și cuvântul, i-au măcelărit pe oștenii creștini ce capitulaseră.
Asediul Timișoarei (1552) () [Corola-website/Science/335110_a_336439]
-
mai vechi moschei imperiale din oraș. Construcția moscheii a început în anul 1501 din ordinul sultanului Baiazid al II-lea. A fost finalizată în anul 1506 de către arhitectul Yakub Sah și a fost al doilea mare complex religios construit de otomani, după Moscheea Fatih, construită în anul 1470. De-a lungul timpului moscheea a suferit mai multe incendi și cutremure, fiind reconstruită parțial de mai multe ori în stiluri diferite, la fel ca vechiul complex de la Moscheea Fatih. În anul 1509
Moscheea lui Baiazid al II-lea () [Corola-website/Science/331687_a_333016]
-
al Imperiului Otoman. Tratatul de la Sân Stefano și apoi cel de la Berlin au acordat altor state teritorii locuite de albanezi. Incapacitatea Porții de a-și proteja interesele într-o regiune locuită în proporție de 70% de musulmani și predominant loială otomanilor i-a obligat pe liderii albanezilor să-și organizeze apărarea dar și să ia în calcul înființarea unei administrații autonome, pe modelul celor pe care le avuseseră Șerbia și Principatele Dunărene înainte de a-și obține independența. Liga a fost înființată
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
intenția de a păstra integritatea teritorială a Imperiului Otoman în Balcani susținând Poartă, legea islamică Sharia, si de „a lupta cu arma în mână pentru a apăra integritatea teritoriilor Albaniei”. Articolul 6 al aceluiași document reafirmă ostilitatea albanezilor, ca loialiști otomani, față de independența Bulgariei și Șerbiei. „Nu trebuie să lăsăm armate străine să calce pământul nostru. Nu vom recunoaște numele Bulgariei. Dacă Șerbia nu pleacă pașnic din țările ilegal ocupate, trebuie să trimitem (akingii) și să luptăm până la capăt pentru a
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
de constă din șaisprezece reprezentanți din zonele Kolonjë, Korçë, Arta, Berat, Pârga, Gjirokastër, Përmet, Paramythia, , Mărgăriți, Vlorë, Tepelenë și Delvinë. La început, autoritățile otomane au susținut Liga de la Prizren, dar Sublima Poartă a presat delegații să se declare în primul rând otomani și abia apoi albanezi. Unii delegați, în frunte cu șeicul din Kalkandelen, au susținut această poziție și au pus accent pe solidaritatea musulmană și pe apărarea pământurilor musulmane, inclusiv Bosnia și Herțegovina. Această poziție inițială a ligii, bazată pe solidaritatea
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
diplomatică, albanezii s-au lansat pe calea conflictului militar cu vecinii balcanici. Liga de la Prizren avea 30.000 de membri înarmați sub controlul său, care au lansat o revoluție împotriva Imperiului Otoman după eșecul de la Congresul de la Berlin și după ce otomanii au ordonat oficial dizolvarea Ligii, de teama că ea va dori independența față de Imperiu. Prima operațiune militară a ligii a fost , generalul otoman care urma să supervizeze transferul teritoriului Plav-Gucia către Muntenegru. La 4 decembrie 1879, membrii Ligii au participat
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
a cerut o comisie care să traseze frontieră între Imperiul Otoman și Muntenegru. Congresul a cerut Greciei și Imperiului Otoman să negocieze o soluție la disputa lor de frontieră. Rezistență albanezilor față de tratat a obligat Marile Puteri să returneze Imperiului otoman Gusinje și Plav acordând Muntenegrului în schimb orașul de coastă Ulcinj, majoritar albanez. Albanezii au refuzat să capituleze. În cele din urmă, Marile Puteri au impus o blocada maritimă asupra Ulcinj-ului și au forțat autoritățile otomane să-i țină pe
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
Vâlcea, podul lui Traian dela Drobeta Turnu Severin și ruinele dela Turnu Măgurele și Turnu Roșu. La Călugăreni, la vest de pod, este desenată o mică movilă având deasupra o cruce reprezentând simbolic lupta și biruința lui Mihai Viteazul asupra otomanilor. Opera stolnicului Constantin Cantacuizino este prima hartă întocmită de un român și reprezintă un neprețuit tezaur de informații dela sfârșiul secolului al XVII-lea pentru geografie, istorie, hidrologie, demografie etc. Prin marea ei valoare documentară și istorică, prin bogăția informațiilor
Harta Țării Românești - Constantin Cantacuzino () [Corola-website/Science/332582_a_333911]
-
cu armele împotriva oricărui dușman al Poloniei, chiar și "„împotriva craiului Ungariei”". Acest act al voievodului moldovean a provocat nemulțumirea curții maghiare, în contextul în care Regatul Ungar avea nevoie de asigurarea spatelui față de Polonia rivală, date fiind luptele cu otomanii. Cu scopul de a scoate Moldova de sub suzeranitatea Poloniei și de a o înlocui cu vasalitatea față de Ungaria, Sigismund de Luxemburg a organizat așadar o campanie militară "„contra moldovanos”". Odată cu începerea anului 1395, Sigismund a declanșat pe direcția Cristuru Secuiesc
Bătălia de la Ghindăoani () [Corola-website/Science/332644_a_333973]
-
continua să lupte, deși cea mai mare parte a teritoriului său se afla sub ocupație străină. Pierderile armatei române au fost estimate la 300 - 400.000 de soldați, morți, răniți, dispăruți sau prizonieri. Pierderile cumulate ale germanilor, austriecilor, bulgarilor și otomanilor au fost estimate la aproximativ 60.000 de oameni. Campania victorioasă a întărit mult moralul trupelor germane și a generalilor lor: Falkenhayn și Mackensen (Esposito, "Atlas of American Wars, vol. 2"). În cele mai multe cazuri, victoriile fuseseră obținute de diviziile germane
Participarea României în campania anului 1916 () [Corola-website/Science/332778_a_334107]
-
și Palestina a făcut parte din teatrul de luptă din Orientul Mijlociu din Primul Război Mondial și a reprezentat o serie de lupte dintre Imperiul Britanic și Imperiul Otoman, care a fost ajutat de Imperiul German. Campania a început cu încercarea otomanilor de a face un raid asupra Canalului Suez în 1915 și s-a finalizat cu Armistițiul de la Moudros din 1918, care a dus la pierderea de către otomani a Palestinei și Siriei. Până în anul 1914 Egiptul a făcut parte din Imperiul
Campania din Sinai și Palestina (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/333606_a_334935]
-
pe timpul înaintării pe teritoriul Imperiului Otoman, fiind angajat imediat în lupte grele în împrejurimile satului Seliolu. Forțele bulgare au reușit să înfrângă trupele otomane în bătălia de la Kirk Kilisse dar nu au continuat imediat urmărirea acestora, fapt care a permis otomanilor să organizeze o nouă linie defensivă mai la sud, în jurul localității Lule Burgas. Colonelul Kiselov s-a făcut cunoscut prin exemplul personal și prin grija pentru menținerea unui moral ridicat în cele mai dificile momente ale luptei. Bătălia de la Lule
Pantelei Kiselov () [Corola-website/Science/333630_a_334959]
-
se afla sub dominație otomană. Comandamentul otoman n-a planificat careva acțiuni în această regiune, cu toate acestea, începutul ofensivei britanice i-a impus să formeze armata a 6-a ca să le poate ține piept în Mesopotamia. În anul 1916 otomanii au reușit să încercuiască și să ia ostatici o grupare de militari britanici din Kut, după care britanicii au devenit mai pasivi pentru o perioadă de timp. În pofida acestui fapt, în anul 1917, britanicii au reușit să cucerească Bagdadul, iar
Campania din Mesopotamia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/333804_a_335133]
-
Un Război Otomano-Mameluc a avut loc între 1485-1491 când Imperiul Otoman a invadat teritoriile Anatolia și Siria ale Sultanatului Mameluc. Acest război a fost un eveniment esențial în campania otomanilor de dominare a Orientului Apropiat. Totuși, după mai multe confruntări războiul s-a încheiat printr-o remiză iar un tratat de pace a fost semnat în 1491 care a restaurat "status quo ante bellum". Acesta a durat până când otomanii au
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
campania otomanilor de dominare a Orientului Apropiat. Totuși, după mai multe confruntări războiul s-a încheiat printr-o remiză iar un tratat de pace a fost semnat în 1491 care a restaurat "status quo ante bellum". Acesta a durat până când otomanii au mers din nou la război cu mamelucii în 1516-1517. Relația dintre otomani și mameluci era adversială: ambele state luptau pentru dominarea comerțului cu mirodenii iar otomanii aspirau să preia controlul asupra orașelor sfinte ale islamului. Totuși, cele două state
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
s-a încheiat printr-o remiză iar un tratat de pace a fost semnat în 1491 care a restaurat "status quo ante bellum". Acesta a durat până când otomanii au mers din nou la război cu mamelucii în 1516-1517. Relația dintre otomani și mameluci era adversială: ambele state luptau pentru dominarea comerțului cu mirodenii iar otomanii aspirau să preia controlul asupra orașelor sfinte ale islamului. Totuși, cele două state erau separate printr-o zonă-tampon ocupată de state turkmene precum Karamanizii, Statul Agqoyunlu
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
în 1491 care a restaurat "status quo ante bellum". Acesta a durat până când otomanii au mers din nou la război cu mamelucii în 1516-1517. Relația dintre otomani și mameluci era adversială: ambele state luptau pentru dominarea comerțului cu mirodenii iar otomanii aspirau să preia controlul asupra orașelor sfinte ale islamului. Totuși, cele două state erau separate printr-o zonă-tampon ocupată de state turkmene precum Karamanizii, Statul Agqoyunlu, Ramadanizii și Dulkadir care își transferau supunerea de la o putere la alta. Totuși, atât
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
sub comanda cumnatului său, Hersekzade Ahmed Pașa dar armata otomană combinată a fost din nou învinsă în Adana pe 15 martie. Karagöz Mehmed a fugit, Hersekzade Ahmed a fost luat prizonier iar Cilicia a revenit sub controlul mamelucilor. În 1487 otomanii au trimis din nou o armată numeroasă formată din soldați ordinari și ieniceri, sprijinită de flotă și de forțele din Dulkadir și condusă de Marele Vizir Koca Davud Pașa. Totuși, Davud Pașa a evitat operațiunile împotriva mamelucilor, folosind în schimb
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
flotă și de forțele din Dulkadir și condusă de Marele Vizir Koca Davud Pașa. Totuși, Davud Pașa a evitat operațiunile împotriva mamelucilor, folosind în schimb trupele sale pentru a înăbuși revoltele triburilor Turgudlu și Vasak, securizând spatele frontului. În 1488 otomanii au lansat un atac major, atât de pe uscat cât și de pe mare. Flota a fost condusă de Hersekzade Ahmed Pașa, eliberat din captivitate, iar armata a fost comandată de guvernatorul Rumeliei, Hadim Ali Pașa. Cu această ocazie au cerut venețienilor
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
60.000 de oameni, a preluat controlul Ciliciei. Totuși, o furtună a distrus flota iar mamelucii au fost capabili să înainteze spre Cilicia. Cele două armate s-au întâlnit la Ağaçarıyı în apropiere de Adana pe 26 august 1488. Inițial, otomanii au înregistrat progrese pe flancul stâng dar flancul lor drept a fost forțat să se retragă. Când soldații din Karaman au fugit de pe câmpul de luptă otomanii au fost forțați să se retragă, cedând câmpul și victoria mamelucilor. Armata otomană
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]