3,713 matches
-
guvernează lumea - criminali, teroriști, sociopatologici - s-au folosit de libertăți pentru a ne ataca societatea. Nu este greu să prognozăm că vom ajunge să ne târguim cu propria noastră intimitate pentru păstrarea siguranței în viitor, dacă, și atunci când ne vor pândi amenințări grave, care se pot finaliza cu pierderi de vieți omenești. În prezent, cei mai mulți dintre noi ar putea să nu ia în considerație existența medicamentelor care controlează mintea umană, implanturile pe creier, insecte consumatoare de petrol sau atacuri cu viruși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
inovațiilor pentru a face față schimbărilor datorate populației uriașe, pe care era ce urmează le va cere. Viitorul Chinei va fi definit prin modul în care își va folosi inovațiile pentru a gestiona riscurile care se referă la pandemiile care pândesc să se răspândească și până la cererile extreme de energie. De la asigurarea hranei pentru miliarde de oameni până la apovizionarea cu apă potabilă, de la străzi sigure până la transportul corespunzător, China va avea nevoie de inovații la o scară uriașă. Având mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
pentru urmărirea celor rătăciți În deșert fără mâncare și apă. Oriunde și oricând cineva murea fără piatră de mormânt, Își făceau apariția lângă cadavru. Dacă simțeau nevoia, puteau să se prefacă În plante, pietre sau animale, În special În vulturi. Pândeau nenorocirile, observând scena de pe margine sau de deasupra, deși se știe de asemenea că uneori hărțuiau caravanele, furau puțina mâncare de care săracii aveau nevoie ca să supraviețuiască, Îi speriau pe pelerinii plecați În călătoria sfântă, atacau procesiunile sau șopteau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În buzunar cîteva fișe din carton alb lucios. E un obicei cu care am rămas. Chiar dacă tata mai văzuse filmul de douăsprezece sau de cincisprezece ori, ținea să-l revadă odată cu spectatorii cu care urma să discute mai apoi. Îmi pîndea și mie reacțiile, iar cînd s-a Întîmplat să revăd alături de el pentru a zecea oară La Strada sau Vacanța domnului Hulot, Îi făceam ușor semn cu cotul la fiecare din momentele noastre preferate. CÎnd Jacques Tati a venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
tata m-a luat cu el la proiecția pentru presă și la recepția care a urmat. Mama venise cu noi. A lăudat bufetul, numai că nu aveam chef să aud vorbindu-se despre sparanghel și jambon de Parma cînd eu pîndeam momentul În care Jacques Tati va fi liber ca să-l pot aborda. Aveam de gînd să-i spun că utilizarea pe care el o dădea planului amplu Îi conferea spectatorului o libertate a privirii care-i Îngăduia mai apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o haină veche pe care n-o mai Îmbracă nimeni niciodată? Am aflat pînă la urmă, după moartea și a unuia, și a celuilalt, că bunicul refuzase să bage bani În editura fiului Într-un moment cînd pe acesta Îl pîndea falimentul - o editură care, după cum se știe, trăia mai ales din vînzarea cărților scrise de fiul respectiv. Nu știu mai multe. În familia mea, un tată nu se interesase de cărțile fiului, iar soarta asta mă pîndea și pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pe acesta Îl pîndea falimentul - o editură care, după cum se știe, trăia mai ales din vînzarea cărților scrise de fiul respectiv. Nu știu mai multe. În familia mea, un tată nu se interesase de cărțile fiului, iar soarta asta mă pîndea și pe mine! CÎnd bunicul a murit În Austria În 1963, la ferma fratelui său mai tînăr - el era cel mai mare din cei șapte băieți -, am sosit În ajunul Înmormîntării și m-a trezit din somn plînsul tatei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
spus iute: „Imaginea asta nu are ce căuta În camera unui tînăr“. Mai am și alte amintiri de genul ăsta. La paisprezece ani, mă amorezasem de o fată de treisprezece, care locuia pe aceeași stradă cu noi. În fiecare dimineață, pîndeam la fereastră clipa cînd urma să iasă din casă și mă grăbeam s-o ajung din urmă ca să-i propun să-i duc ghiozdanul. De fiecare dată minunea se Înfăptuia: ea accepta să mi-l Încredințeze, iar eu i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
negre acoperindu-i umerii - asistam pentru prima oară la un curs al cărui auditoriu era mixt - mă gîndisem instantaneu că Într-o bună zi va fi soția mea. Se instalase În rîndul Întîi, iar eu, cu cîteva bănci mai sus, pîndisem momentele În care Îi puteam zări profilul de Lady Godiva sud-americană. O comparam cu tot ce văzusem pînă atunci, În cărți de artă și În muzee, În materie de femei cu păr lung și zîmbet ademenitor: cu Venus a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
aș fi stat cu chipul Întors spre tavan și l-aș fi văzut pe tata! Ce băiat, Într-o situație asemănătoare, doar dacă nu cumva are drept amantă o psihanalistă, s-ar duce să spună: „Am impresia că tata ne pîndește, iar asta Îmi taie tot cheful“? Nu aveam o impresie, ci o certitudine: „E aici, e aici, sînt sigur de asta!“. Aș fi putut să trag cuverturile peste noi, dar eram În iulie și era zăduf. Maureen a crezut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
treaba mea. Ea a spus că preferă să păstreze distanța... Dar mulți oameni simt așa - sau, mai bine zis, nu simt! Mulți vor să fie așa. Adică nu pun suflet. Se distanțează... de aceea e atîta răceală în lume: ne pîndește un îngheț general... eu deja am ajuns zilele astea să tușesc de o sută de ori pe minut... i-am spus că e vina ei, că îmi trimite țurțuri prin email... sigur că mă jucam, dar un adevăr tot este
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
n-ar fi așa, nu mi-ar mai fi plăcut de ea pînă acum! Însă dacă nu lasă acest sentiment să existe, să se intensifice și să încălzească sufletul, gheața se extinde și acoperă sclipirile solare... După cum am spus, ne pîndește un soi de răceală, un îngheț planetar... ai văzut gerurile astea și vremea? Nici soarele nu are cum să schimbe iarna... deși ar trebui. Ghețarii nu sînt veșnici, deși ghețurile polare ar părea astfel... nici soarele nu e veșnic, de
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ceea ce devenim sau sîntem în stare să aducem în această lume, totul este asemenea soarelui care pare infinit de luminos sau ghețarilor care rămîn încremeniți în răceala lor din vremuri inimaginabile... ceea ce sîntem depinde de ceea ce simțim, iar înghețul care pîndește în viitor, furtunile de zăpadă, viscolul tăios, noaptea rece a iernii, toate acestea pot fi efecte permanente ale unui exterior sau reflectări ale interiorului... Adică de ce fel de îngheț să ne ferim mai repede? Care este acea eră glaciară, acel
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
lui, se uita la pământul semănat cu minuscule fragmente de ceramică, la țărâna albicioasă și grunjoasă de dedesubt, la furnica rătăcită care ridica cu mandibulele puternice un spic de două ori mai mare decât ea, la forma unei pietre de unde pândea capul delicat al unei șopârle, ca de îndată să dispară. N-avea nici gânduri nici senzații, era doar cea mai mare dintre bucățile de lut, un bulgăre uscat pe care o ușoară apăsare a degetelor ar fi de ajuns s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
m-a împins să lupt împotriva mea cu o tenacitate penibilă, să afișez de timpuriu, cu o mare seriozitate, resentimente în care nu credeam, și să ascund cu grijă afecțiuni în care credeam. De cum deschid ochii privesc printre scânduri cerul, pândesc zgomotele posibile din hangar, cu toate că din momentul în care m-am suit în acest pod n-am auzit pe nimeni umblând pe-acolo și, când nu mai am nimic de făcut, zic și eu că e plictisitor să nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
septembrie Câțiva colegi m-au sărbătorit. Au adus vin și prăjituri. Am băut un pahar de vin ca să nu-i jignesc. Toți mă felicită că m-am repus pe picioare, iar eu îi invidiez pe ei. Mă surprind urmărindu-i, pândindu-i. Ei sunt sănătoși. Fac profesia pe care și-au dorit-o. Unii au copii. Își pot permite să fie generoși și să mă sărbătorească pe mine. Dar n-am nevoie de afecțiunea lor! Ea mă jignește. Aș prefera să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să fi fost a Arhivarului, dacă nu cumva visasem acest amănunt. Încă mai era întuneric. Uneori mi se părea că marea horcăia ca un animal muribund. Apoi își relua răsuflarea normală, puternică, de animal sănătos. M-am revăzut la închisoare pândind zorile într-un ochi de geam zăbrelit, acoperit cu pânze de păianjen pe care nu le puteam îndepărta, căci nu ajungeam până acolo. După aceea mi-a venit în minte râsul nervos al unui doctor înghesuit de pacienți cu figuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu știam de ce. După ce am intrat în grațiile directorului închisorii a dispărut și nu l-am mai văzut multă vreme. Numai noaptea mi se întâmpla să mă trezesc cu senzația că mă privea prin deschizătura din ușa celulei. Stăteam atunci, pândind ușa, ore întregi treaz. Îmi țineam respirația ca să-l păcălesc. Eram atent la cel mai mic zgomot. În zadar. Când m-am plâns de asta, doctorul închisorii m-a trimis la plimbare. Pe urmă am fost duși, mai mulți inși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dar asta dura numai o clipă. Pe urmă mă așezam în fotoliu și mă priveam în oglinzi; nu se mai auzea nimic, murea și marea, murea lumina stelelor, murea totul; rămâneam eu și „ceilalți” care închideau ochii odată cu mine, mă pândeau cu pleoapele întredeschise și, dacă mă mișcam într-o parte, în aceeași fracțiune de secundă se mișcau și ei; caraghios și înfricoșător de prompți. Cât privește figura Bătrânului, ea devenea din ce în ce mai îndepărtată de realitate și mai aproape de vis, ca a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fraților. I-am zis: «Domnule scluptor, eu fără o pasăre nu mai sunt om». Și ce credeți? A râs”. Ba și Leon m-a învinuit, pe drept, recunosc, că-mi mirosea neputința lui, iar Dominic, din prietenie pentru Mopsul, o pândea pe Moașa pe coridor, încercând să deslușească pe figura ei soarta mea. „Prea are fumuri, n-ar fi rău să i se dea puțin peste nas”, ar fi zis el. Domnul Andrei mă ținea la curent cu ce spunea unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ale tale sau nu? M-am ridicat de pe scaun și apropiindu-mă de unul din pereți mă întrebam dacă nu cumva ne trăim mereu doar trecutul, însă după câțiva pași m-am oprit. Poate că Arhivarul ieșise pentru a mă pândi prin gaura cheii; poate că stătea afară și mă observa. M-am așezat la loc pe scaun și m-am felicitat pentru asta în clipa următoare fiindcă individul a apărut exclamând: „Ah, Doamne!” Era bine dispus. Răsturnându-se în fotoliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Eu cred că e nevinovat” și se apropie de mine: „Domnule sculptor, nu mă așteptam la asta”. După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai puteam nici să mă mișc și așteptam, pândind zgomotul pașilor de pe coridor. Nu se auzea nimic, eram foarte nedumerit din această cauză. Într-un târziu ușa se mai deschise o dată și, fără zgomot, intră Hingherul. „Ce mai faci Ehoan?” l-am întrebat. Fără să-mi răspundă, Hingherul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și buzele i s-au strâns de furie. Câteva clipe a ezitat. — Bine, a zis cu o voce care în alte condiții m-ar fi îngrozit. Și a început să împartă cărțile. Mă stăpâneam să nu mă întorc spre ușă. Pândeam, în schimb, oglinzile. Nu se vedea încă nici un fir de fum. Acum, pentru prima oară, am observat că degetele Bătrânului tremurau foarte rău. De aceea strângea cu toată, puterea cărțile. Se încleșta parcă de ele. Mi s-a făcut milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
moare setea, decât odată cu noi. Dar furtuna e ultima șansă ca să mă ridic deasupra mediocrității măcar acum; altfel aș vedea și în podul acesta o cușcă, în care aș rămâne, domesticit de guzgani... De cum ies din ascunzătorile lor, guzganii îmi pândesc răsuflarea, mă caută, ar vrea să mă atingă. Mă întreb chiar ce vor face fără mine. Nopțile lor vor rămâne pustii. Fără un scop. Nu vor mai ști, bieții, încotro să se îndrepte. Le va lipsi trupul meu, farul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
niște rezultate“. Număr nopțile, sună sistrul... Moarte, victoria ta Moarte, victoria ta... Dac-aspidistra ar vrea... Din inima zorilor (ah, inimă) tu albatros sinistru (dac-aspidistra ar vrea...) Moarte, victoria ta. Freamătă teii răcoroși, număr nopțile, sună sistrul, pupăza-acum mă pândește. Freamătă teii răcoroși. „Mai sunt și repetiții, n-am reușit să le evit, pare că se complică prea mult programul. Dar și repetițiile au, un sens poetic“. „Interesant“, zise Diotallevi. „Asta mă reconciliază cu mașina ta. Deci dacă eu aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]