3,270 matches
-
domenii în care minciuna se poate manifesta: • ontologic: a iluziona, a plăsmui, a modela, a obtura, a obnubila; • (epistemo)logic: a minți, a falsifica, a neadeveri, a greși, a substitui, a voala etc.; • axiologic: moral: a păcătui, a trișa, a păcăli, a amăgi, a acoperi; estetic: a născoci, a imagina, a pastișa, a fabula; juridic: a înșela, a sustrage, a vicleni, a subtiliza, a fura etc.; • praxiologic: cultural: a oculta, a vrăji, a mitiza, a machia, a deghiza, a inventa; social-economic
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
una de tip sado-masochist, în care unul chinuie cu satisfacție și altul este plăcut chinuit de minciuna partenerului; ipocrizie, în care fiecare dintre parteneri știe că celălalt minte, doar că ambii acceptă tacit situația, fiecare avînd sentimentul că l-a păcălit pe partener; se generează astfel o situație în care este greu de stabilit: Cine a păcălit pe cine?"; modul în care este receptată de către supuși proba "hainelor invizibile" ale împăratului descrie o elocventă împrejurare de acest gen; cooperare, în care
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciuna partenerului; ipocrizie, în care fiecare dintre parteneri știe că celălalt minte, doar că ambii acceptă tacit situația, fiecare avînd sentimentul că l-a păcălit pe partener; se generează astfel o situație în care este greu de stabilit: Cine a păcălit pe cine?"; modul în care este receptată de către supuși proba "hainelor invizibile" ale împăratului descrie o elocventă împrejurare de acest gen; cooperare, în care minciuna inconștientă a unuia devine premisă pentru (auto)minciuna celuilalt; relația dintre Don Quijote și Sancho Panza
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
considerată un act condamnabil. Așa cum consemnează Scheibe (1979:83): Prometeu a ajuns vestit nu numai pentru că a furat focul și l-a dăruit omenirii, ci și pentru talentul său în a fabula. Sentimentul de admirație pentru cei care reușeau să păcălească nu le era străin grecilor antici. Autorul anonim al cărții The Lying Intelligencer (Iscoada mincinoasă), alegînd drept introducere pentru lucrarea sa satirică motto-ul "Splendide mendax", prin care atrăgea atenția publicului londonez, a scris: N-aș vrea ca cititorii mei
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Pseudodoxia epidemica, a mers chiar mai departe cu această observație. El susținea că: atît de întins este Imperiul Adevărului, încît trece chiar dincolo de granițele Iadului, și Diavolii înșiși sînt obligați zi de zi să-l respecte; deși pe noi ne păcălesc cu adevărurile Moralei, ei nu se mint unul pe altul; înțelegînd că orice comunitate rămîne unită cu ajutorul Adevărului și că nici Iadul n-ar putea exista fără acesta. (Browne 1964:76). Nu cred că Sir Thomas avea vreo dovadă pe
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ne putem simți tentați să punem la îndoială presupunerea lui Sir Thomas că diavolii nu se mint unul pe altul; dacă aceștia ar fi asemenea oamenilor, este de crezut nu numai că și-ar minți neîncetat victimele, ci s-ar păcăli și între ei din cînd în cînd. S-au scris multe cărți, documentate sau nu, ce expun moduri în care se pot depista minciunile și mincinoșii (e.g. Ekman 1985, 1989) și, de asemenea, multe articole din revistele psihologice au ca
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
eșecul încercării de a induce în eroare. De asemenea, se referă și la afirmațiile percepute în mod greșit drept minciuni de către cei care le aud sau le citesc, și prin care autorul lor nu a avut de fapt intenția să păcălească. Conform definiției noastre, erorile și neînțelegerile nu sînt neapărat minciuni, cu condiția ca la baza lor să existe o intenție de bună credință, deși în limbajul copiilor mici și în unele exprimări populare ele sînt uneori etichetate drept minciuni. De
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care se referă la neînțelegeri curente, ca de exemplu o discuție a unui fizician asupra teoriei cuantice (Davies 1979), și care n-au nici o legătură cu inducerea în eroare ce se produce fără a exista o intenție reală de a păcăli. Pe de altă parte, apare și un capitol scris de Thomas Szasz (1979:122) intitulat "Adevărurile înșelătoare ale psihiatriei", în care el acuză psihiatrii că s-ar folosi de "o groază de... teorii amăgitoare și practici viclene". Cu alte cuvinte
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
se leagă de probleme ale ontologiei și epistemologiei, de corespondență, sau de o relație asemănătoare între ceea ce este și ceea ce se spune că este. Veridicitatea și înșelătoria, în schimb, țin de caracterul moral al intenției. Dacă manifestăm intenția de a păcăli, atitudinea noastră este neveridică; dacă acțiunea neveridică pe care o întreprindem este de a afirma ceva cu intenția de a induce în eroare, atunci înseamnă că mințim. Habermas (1979:68) face o distincție similară între adevăr și veridicitate, ca principii
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
înșela chiar dacă ceea ce i s-a transmis ar avea un caracter veridic. În plus, ceea ce este mai important, că presupusa victimă a unui mesaj înșelător își poate da seama de natura acestuia, sau poate evita în alte moduri să fie păcălită. Minciunile rămîn minciuni, chiar atunci cînd nu-și ating scopul. La fel cum sînt clasificate în minciuni reușite și nereușite, în funcție de rezultatul lor, ele mai pot fi împărțite în categorii în funcție de intenția mincinosului. Din acest punct de vedere, minciunile ajung
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciuna din punct de vedere moral), ar fi recomandabil de ales o perspectivă diferită. Pentru început putem face o distincție netă între minciuni binevoitoare și răuvoitoare, în funcție de intenția mincinosului de a acționa împotriva sau în interesul celui pe care-l păcălește. Dacă A își vizitează prietena bolnavă B, care se află în spital, și spune: "Sînt sigură că în curînd te vei face bine și vei putea pleca acasă", intenția ei este de a o consola pe B, deși nu crede
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o minciună și risc să fiu invitat și altă dată la o serată plictisitoare, din cauză că am fost imprudent. Pe de altă parte, dacă mă înșel în convingerea mea că afirmația făcută va fi considerată o formalitate, interlocutorii mei se vor păcăli în ciuda faptului că eu n-am mințit. Și dacă ei vor descoperi, mai tîrziu, care au fost adevăratele mele sentimente în privința petrecerii, vor spune că sînt un mincinos. În viziunea lucrării de față, majoritatea așa-ziselor minciuni sociale nu sînt
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
N-am nici cea mai mică îndoială că te vei însănătoși curînd", poate să supere ușor un naiv care ia afirmația ca atare și descoperă mai tîrziu eroarea. Pe de altă parte, o minciună răuvoitoare poate să nu reușească să păcălească o persoană isteață, și se poate chiar întoarce împotriva celui care a spus-o. În orice studiu asupra minciunii trebuie luate în considerare ambele perspective, numite de Bok (1978:20-28) punctul de vedere al mincinosului și punctul de vedere al
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
spart-o!" (Berry 1988). Deși sîntem tentați să considerăm tăcerea care induce în eroare ca fiind o minciună măruntă sau insignifiantă, ea diferă de minciuna propriu-zisă prin faptul că, în timp ce aceasta din urmă este destinată să strecoare în mintea celui păcălit o convingere falsă, e mult mai greu de verificat sau controlat modul exact în care va fi interpretată o tăcere înșelătoare. O minciună propriu-zisă îl direcționează pe cel indus în eroare spre o anumită interpretare greșită, pe cînd o tăcere
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Feehan diferențiază modalitățile de inducere în eroare pe baza rezultatului acestora, cu alte cuvinte, pe baza eventualei direcții pe care o ia viziunea păcălitului asupra lucrurilor. Asemenea definiții care se înfiripă pornind de la analiza intențiilor mincinosului sau a convingerilor celui păcălit ar putea mulțumi niște discuții filosofice pe subiectul moralei, însă într-un studiu sociologic nu este suficient să ne îndreptăm atenția numai asupra acestor două criterii. Michael Gilsenan (1976:191-192) subliniază faptul că: Minciuna ni se arată în plan social
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de a induce în eroare. Acest gen de neînțelegeri apar mai ales atunci cînd se fac afirmații false care celui care le spune îi par inofensive, însă pe care ascultătorul le ia în mod eronat drept adevărate, și astfel se păcălește. O minciună spusă în viu grai poate constitui doar o parte dintr-un mesaj înșelător; e posibil ca mincinosul să se folosească, inconștient sau conștient, și de ceea ce în mod normal numim limbajul gesturilor, mărindu-și astfel șansele de a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
conștient, și de ceea ce în mod normal numim limbajul gesturilor, mărindu-și astfel șansele de a reuși să inducă în eroare; pe de altă parte, anumite gesturi involuntare îl pot trăda pe cel care minte. Există și alternativa de a păcăli numai prin minciună și gesturi. Un exemplu fascinant al deosebirii dintre cum induc în eroare spusele cuiva și cum ne poate păcăli felul în care se spune ceva îl oferă Oliver Sacks (1986:76-80) relatînd reacția avută de cîțiva pacienți
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de altă parte, anumite gesturi involuntare îl pot trăda pe cel care minte. Există și alternativa de a păcăli numai prin minciună și gesturi. Un exemplu fascinant al deosebirii dintre cum induc în eroare spusele cuiva și cum ne poate păcăli felul în care se spune ceva îl oferă Oliver Sacks (1986:76-80) relatînd reacția avută de cîțiva pacienți afazici, internați în spital, la vederea unui discurs televizat al lui Ronald Reagan, în 1984. Cu toții au izbucnit în hohote de rîs
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
grimasele, mimica prefăcută și mai ales tonalitățile și ritmul fals al vorbirii au fost ceea ce le-a lăsat impresia de nesinceritate acestor pacienți aflați în imposibilitatea de a înțelege cuvintele, dar extrem de senzitivi. Pacienții mei afazici, nefiind și neputînd fi păcăliți de vorbele în sine, au reacționat la ceea ce lor le-a părut fals, inadecvat, deplasat și aproape grotesc. Nu e nevoie să devenim afazici pentru a avea și noi o senzație asemănătoare, și nici măcar nu trebuie neapărat să-l ascultăm
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
protejare a martorilor" al Statelor Unite. Acesta a oferit identități false nenumăratelor persoane care astfel au devenit mincinoși sponsorizați de Guvern, nu pentru că ei ar fi avut intenția de a face rău vecinilor sau colegilor de serviciu pe care i-au păcălit, ci pentru că aveau nevoie să păstreze secret faptul că identitățile lor false fuseseră inventate. Minciunile lor sînt doar rezultatul unei înșelătorii la scară mai largă. Unii dintre acești martori pot să fi mințit deseori la viața lor, însă nu este
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
construi povești cu ajutorul imaginației". Aducînd drept argument cazuri studiate, Eck (1970:81) subliniază faptul că "în mitomanie dorința de a atrage atenția predomină, comparativ cu dorința de a induce în eroare". Astfel asistăm la paradoxul că, deși intenția de a păcăli este trăsătura esențială a mințitului, persoanele care spun mai multe minciuni, acelea supranumite mincinoși patologici, nu sînt impulsionate de dorința de a-i înșela pe alții. Selling (1947:484) observă că "trăsătura specifică a mințitului patologic este aparenta lipsă de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
orice context. În principiu, întîlnim minciuna în toate sectoarele vieții de zi cu zi, alături de o egală răspîndire a preferinței pentru adevăr, care are la bază cauze fie morale, fie pragmatice. Chiar și despre zei se spune că uneori îi păcălesc pe oameni pentru a-i pune la încercare sau doar pentru a-i induce în eroare, după cum arată și Vechiul Testament în povestea în care Iehova îl îndeamnă pe Abraham să-și sacrifice fiul, Isaac (Geneza 22:1; cf. Milton 1934
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
49; Walton 1951:92-93). În această privință lumea diplomației nu se deosebește prea mult de cea a spionajului, căreia deseori îi dă o aură de respectabilitate. Absența încrederii reciproce poate duce la o mulțime de minciuni, fiecare încercînd să-l păcălească pe celălalt, însă prezența încrederii nu implică neapărat inexistența minciunii. În relații apropiate, încrederea reciprocă poate asigura o bună colaborare între păcălitori și păcăliți, în scopul de a menține plauzibilitatea unei minciuni, cît și valabilitatea încrederii existente. Cînd se întîmplă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
În relații apropiate, încrederea reciprocă poate asigura o bună colaborare între păcălitori și păcăliți, în scopul de a menține plauzibilitatea unei minciuni, cît și valabilitatea încrederii existente. Cînd se întîmplă acest lucru, nu se mai poate spune cu exactitate cine păcălește pe cine. MILITĂRIA Domeniul militar este o zonă potrivită în care am putea să căutăm minciunile. Milităria se găsește la unul din polii fluxului de încredere-neîncredere, unde neîncrederea domină relațiile dintre prieten și dușman, însă și dintre prieteni, sau ceea ce
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Informațiile asupra metodelor, a intențiilor inamicului și a agenților din organizațiile dușmane sînt vitale. Desigur, acestea nu pot fi obținute decît de agenții dubli! (Masterman 1972:34-35) Pe timp de război, fiecare participant presupune că inamicul va încerca să-l păcălească, și la rîndul său, consideră că are dreptul să înșele; totuși, pretinde ca cetățenii propriei națiuni să ia drept adevărate afirmațiile sale. Una din sarcinile tradiționale ale guvernului este de a-și proteja cetățenii de inamic, să "ducă o politică
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]