4,413 matches
-
Isidor de Sevilia. Titlul se potrivește bine doar cu prima parte a operei, dedicată descrierii vieții sacerdotale, în timp ce a doua parte se ocupă de diferitele activități pe care preoții le pot efectua, cum sînt administrarea proprietăților Bisericii și gestiunea bunurilor pămîntești, iar cartea a treia conține descrierea viciilor și a virtuților (conform unor surse, ar fi constituit o operă de sine stătătoare). Tratatul se sprijină foarte mult pe învățătura lui Augustin. Stilul lui Iulian e simplu și lipsit de podoabe, dar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
abordează exclusiv prin prisma filozofiei problemele centrale ale vieții omului, iar această filozofie, pe baza căreia Boetius discută problema destinului și a liberului arbitru, a realității materiale și a acelui Unu din care se trage lumea, a renunțării la viața pămîntească și a întoarcerii în patria cerească, este filozofia neoplatonică; vom relua această problemă imediat. Pe lîngă această producție filozofică „profană” mai există și aceea constituită din scurte tratate consacrate în mod expres definirii unor dogme ale credinței creștine, cum este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
grad de integrare politică, socială și culturală. Așadar, din acest punct de vedere, Spania este laboratorul noii societăți creștine, așa cum o cunoaștem în Evul Mediu timpuriu și apoi în lumea modernă occidentală condusă de regii însuflețiți de catolicism..., o societate pămîntească din care fuseseră eliminați, pe cît era posibil, dușmanii cetății cerești către care această societate, prin vocație, trebuie să-i conducă pe membrii ei”. a) Activitatea literară Așa cum am spus, Isidor a fost mai ales un erudit, însă erudiția sa
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a lui Nestorie. Proclus a reușit să se reconcilieze cu ioaniții, adepții lui Ioan Hrisostomul, care, după depunerea acestuia, în 404, nu mai recunoscuseră autoritatea următorilor patriarhi, iar la 27 ianuarie 438 a adus în mod solemn la Constantinopol rămășițele pămîntești ale lui Ioan Hrisostomul. A murit în 446, bucurîndu-se de aprecierea aproape unanimă a contemporanilor și a celor ce i-au urmat; Socrate subliniază faptul că era iubitor de pace și că a renunțat la folosirea forței împotriva ereticilor. Socrate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Opera aparține genului numit „oglinda principiilor”, deoarece prezintă preceptele necesare unei bune guvernări a supușilor. însă cele expuse de Agapet rămîn foarte generice, preocuparea lui fiind mai ales aceea de a-l preamări pe împărat: acesta a primit sceptrul împărăției pămîntești, asemănătoare celei cerești (1); el e plasat într-o poziție inaccesibilă oamenilor, din cauza măreției împărăției pămîntești (8); deși e la fel cu ceilalți oameni prin substanța trupului său, împăratul e asemănător cu Dumnezeu prin puterea ce derivă din funcția sa
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cele expuse de Agapet rămîn foarte generice, preocuparea lui fiind mai ales aceea de a-l preamări pe împărat: acesta a primit sceptrul împărăției pămîntești, asemănătoare celei cerești (1); el e plasat într-o poziție inaccesibilă oamenilor, din cauza măreției împărăției pămîntești (8); deși e la fel cu ceilalți oameni prin substanța trupului său, împăratul e asemănător cu Dumnezeu prin puterea ce derivă din funcția sa (21); în epoca lui Iustinian s-a realizat statul ideal preconizat de Platon, unde vor domni
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
literare: ea e pomenită, aplaudată și premiată de toate taberele. Faptul se explică probabil în primul rînd prin valoarea literară adevărată a celor scrise de ea și despre asta o să fie vorba în continuare, dar mai există și o explicație pămîntească: Mariana Marin are ceva din fiecare generație literară. Trăiește boem și nepăsător ca histrionii anilor '60, are în poemele ei o intransigență morală asemeni celei anunțate de generația '80 (și a participat cu mult ecou, chiar dacă cu un scris cumva
Integrala poeziei Marianei Marin by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14997_a_16322]
-
la Anticrist și la dușmanii împărăției lui Dumnezeu fac parte dintr‑un ansamblu de credințe desemnat de termenul «eshatologie»” (p. 1). Sau, două pagini mai departe: „Eshatologia generală a poporului ales se împarte în eshatologie transcendentă sau cerească și eshatologie pământească, numită și națională, istorică și politică”. În plus, mărturiile scripturistice pe care el le invocă sunt de fapt scrierile intertestamentare. Din păcate, prejudecățile sale apologetice sunt atât de puternice, încât întreaga documentație de prim ordin nu conduce la nici un rezultat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pământ împreună cu ceilalți îngeri (ai întunericului) din jurul său. Versetele 10‑12 alcătuiesc un imn de slavă înălțat de îngerii din cer. Acesta poate fi de asemenea înțeles ca un imn de bucurie din partea creștinilor care participă, încă din viața lor pământească, la fericirea cerească (creștinii sunt triumfători în fața diavolului „prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor” - v. 11). Așadar, diavolul se refugiază pe pământ („Vai vouă, pământule și mare, căci diavolul a coborât la voi, având mânie mare, căci știe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este cel mai bine reprezentat de Irineu. În viziunea episcopului Lyonului, numărul 666 sugerează simultan două idei: cea de recapitulare a răului în persoana Anticristului și cea a imperfecțiunii, prin analogie cu 888, numărul perfecțiunii cerești, și 777, numărul perfecțiunii pământești. De altminteri, cifra 7 joacă un rol esențial în economia simbolică a Apocalipsei: 7 trâmbițe, 7 plăgi, 7 x 3 bătrâni așezați împrejurul tronului dumnezeiesc etc. Numărul 666 simbolizează, așadar, imperfecțiunea, dar nu imperfecțiunea smerită, care‑și recunoaște limitele strict
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pildă, cuvântul ∗∀∴:Τ< are o conotație strict negativă; nu este la fel însă pentru un păgân. Pentru acesta din urmă, daimonii ar reprezenta divinitățile care asigură legătura dintre lumea celor nemuritori și cea a muritorilor, dintre sfera cerească și lumea pământească. În concepția lui Iustin, demonii sunt esențial răi, îngerii, esențial buni; cei dintâi stăpânesc oamenii inspirându‑le teamă (1 Apol. 5); natura adevăratului Dumnezeu este însă rațională. Teama și rațiunea (8(≅Η) se confruntă de‑a lungul întregii istorii. Socrate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
altceva decât să îndepărteze pe oameni de Dumnezeu, Care i‑a creat și de Cristos, Primul‑Născut al Său. Astfel, pe cei ce nu sunt în stare să se ridice de la pământ, i‑au pironit și‑i pironesc de lucrurile pământești și cele făcute de mâna omenească, iar pe cei ce înaintează spre contemplarea celor dumnezeiești îi ocolesc și, dacă nu dau dovadă de o judecată înțeleaptă și nu duc o viață curată și lipsită de patimi, îi atrag la impietate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a fost întotdeauna supus tentației idolatriei și că, pentru a pune frâu acestei tentații, Dumnezeu i‑a transmis tablele Legii (precum și instrucțiunile legate de ridicarea templului). Așadar, Legea și templul au slujit revelației creștine. Irineu definește poziția centrală a templului pământesc în Vechiul Testament, poziție care va fi acaparată de Anticrist, ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ™ < ƒΔ0:φΦγΤ<. „În acest templu va ședea potrivnicul, încercând să se înfățișeze pe sine drept Cristos.” În consecință, cea dintâi calitate mesianică uzurpată este regalitatea. Totodată, reconstrucția templului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
altă semnificație. Într‑adevăr, probabil sub influența unei tradiții orale, Irineu stabilește o echivalență între personajul judecătorului nedrept (iniquus iudex) și Anticrist, între văduvă, despre care ni se spune că era „uitătoare de Dumnezeu” (oblita Dei) și terrena Hierusalem, „Ierusalimul pământesc”. Câteva decenii mai târziu, Hipolit va adopta, cu unele nuanțe, această interpretare. Văduva reprezintă Sinagoga, abandonată de Dumnezeu pentru a nu fi recunoscut pe Isus ca Mesia. Ea va recunoaște un fals mesia, judecătorul nedrept, cu care va conviețui o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ți‑a spus: «Fiul meu, intrând în odaia de nuntă, a căzut mort», nenorocirea care l‑a lovit arată ruina Ierusalimului”. Mama îndurerată ar fi, așadar, cetatea Sionului sau Ierusalimul ceresc, în timp ce fiul său mort la nunta sa închipuie Ierusalimul pământesc. Irineu simplifică lucrurile, aplicând acestui episod o grilă de interpretare creștină, potrivit căreia Ierusalimul pământesc este blestemat, căci nu l‑a recunoscut pe Mesia, iar Ierusalimul ceresc este Biserica însăși, locuită de uerus Israel, poporul sfinților. Pentru Irineu, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
l‑a lovit arată ruina Ierusalimului”. Mama îndurerată ar fi, așadar, cetatea Sionului sau Ierusalimul ceresc, în timp ce fiul său mort la nunta sa închipuie Ierusalimul pământesc. Irineu simplifică lucrurile, aplicând acestui episod o grilă de interpretare creștină, potrivit căreia Ierusalimul pământesc este blestemat, căci nu l‑a recunoscut pe Mesia, iar Ierusalimul ceresc este Biserica însăși, locuită de uerus Israel, poporul sfinților. Pentru Irineu, ca și pentru predecesorul său, Iustin, creștinii au devenit după întrupare uerus Israel. Israel și‑a încheiat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
moară” valentinienilor. Nimic nu confirmă însă această ipoteză, susținută, între alții, de Antonio Orbe. În ceea ce ne privește, un lucru este sigur, odată cu Iustin, „piatra neazvârlită de vreo mână” devine simbolul lui Isus, Dumnezeul‑Om născut din Fecioară, fără tată pământesc (Dialogul cu Trifon, 70, 1; 76, 1; 100, 4; cf. Tertulian, Adu. Jud. 3, 8; 14, 3). Irineu cunoaște, de asemenea, această interpretare, dat fiind că notează în cartea a III‑a, 21, 7: De aceea și Daniel, prevăzând venirea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
venire a lui Cristos va inaugura, pe pământ, o perioadă de o mie de ani de pace și de bunăstare, de care vor beneficia exclusiv sfinții; b) credința că vârsta lumii este de șase mii de ani. Motivul millenium‑ului pământesc - adică al unei perioade de mare prosperitate materială, survenită la finele istoriei - era deja prezent în literatura iudaică intertestamentară (de exemplu, 2 Baruh 29) și exersa o anumită influență îndeosebi în comunitățile creștine din Asia Mică (cf. Iustin, Dial. 81
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
4) descoperim, în Dialogul cu Trifon (40, 4; 80, 5; 139, 4‑5), unul dintre primele sale ecouri. Într‑adevăr, Iustin consideră că toate trupurile vor învia la vremea rânduită, pentru o perioadă de o mie de ani, în cetatea pământească a Ierusalimului, restaurată, mărită și înfrumusețată. Dumnezeu, ne explică acesta, l‑a avertizat pe Adam că va muri chiar în ziua în care va mușca din fructul oprit. Cu toate acestea, potrivit mărturiei Scripturilor, Adam ar fi trăit încă nouă sute
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Auguste Luneau presupune, pe urmele lui Franz Cumont, că această tradiție a săptămânii milenare a fost împrumutată de Pseudo‑Barnaba dintr‑un curent rabinic influențat de teoriile magilor elenizați. Cele două motive de care tocmai am vorbit - cel al „mileniului pământesc”, împrumutat din literatura apocaliptică iudaică (fără legătură cu Apocalipsa lui Ioan) și cel al „săptămânii milenare”, propriu mediilor iudeo‑siriace - fuzionează pentru prima dată în fragmentul din Aduersus haereses având drept element catalizator teoria irineică a recapitulării: totul se va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de fericire petrecuți de Adam în rai vor fi retrăiți - de această dată pe pământ, noul rai - de sfinți în jurul Împăratului. În consecință, durata apostaziei va fi de șase mii de ani, adică va fi egală cu cea a lumii pământești. Anticristul, ca un fel de magnet magic, adună în sine tot răul săvârșit de‑a lungul istoriei. Irineu schițează principiile unei teodicee: dacă răul există, este pentru că Dumnezeu însuși l‑a îngăduit cu un anumit scop; dacă persecuțiile împotriva creștinilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
bogăția semantică - a simbolului „leului” permite valorificarea sa în două contexte radical opuse. „Leul” însă nu face decât să inaugureze o listă bogată și variată, pe care o prezentăm mai jos: 1) „Leu Cristos, leu Anticrist.” 2) „Rege Cristos, rege pământesc Anticrist.” Domnia pământească a lui Anticrist va avea o durată foarte scurtă și va fi ca orice altă domnie. Cea a lui Cristos va fi veșnică, incoruptibilă. 3) „Mântuitorul a fost arătat ca un miel (In. 12,31); celălalt va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
simbolului „leului” permite valorificarea sa în două contexte radical opuse. „Leul” însă nu face decât să inaugureze o listă bogată și variată, pe care o prezentăm mai jos: 1) „Leu Cristos, leu Anticrist.” 2) „Rege Cristos, rege pământesc Anticrist.” Domnia pământească a lui Anticrist va avea o durată foarte scurtă și va fi ca orice altă domnie. Cea a lui Cristos va fi veșnică, incoruptibilă. 3) „Mântuitorul a fost arătat ca un miel (In. 12,31); celălalt va apărea de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și văduvei stăruitoare” de la Lc. 18,2‑5, propusă pentru prima dată de Irineu. Judecătorul este simbolul Anticristului, în timp ce văduva închipuie cetatea Ierusalimului, părăsită de „mirele cel desăvârșit și ceresc”. Cetatea Ierusalimului va cere dreptate și răzbunare de la un judecător pământesc, plângându‑se că „a fost nedreptățită de Cristos” (57, 1). Hipolit accentuează opoziția, esențială la Chiril al Ierusalimului, între Isus, împărat ceresc, și Anticrist, împărat pământesc. Acesta din urmă va îndeplini toate dorințele evreilor. Capitolul 58 constituie o virulentă diatribă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel desăvârșit și ceresc”. Cetatea Ierusalimului va cere dreptate și răzbunare de la un judecător pământesc, plângându‑se că „a fost nedreptățită de Cristos” (57, 1). Hipolit accentuează opoziția, esențială la Chiril al Ierusalimului, între Isus, împărat ceresc, și Anticrist, împărat pământesc. Acesta din urmă va îndeplini toate dorințele evreilor. Capitolul 58 constituie o virulentă diatribă împotriva „trădătorilor lui Dumnezeu”, împotriva „persecutorilor sfinților”, având ca model cunoscutul discurs al martirului Ștefan din Faptele Apostolilor (cap. 7). Iudeii sunt actorii unei escalade a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]