2,501 matches
-
atât de tiranice, ale artei. Patosul acesta Îmi vine probabil și de la antecesorii mei nemți, șvabi, deși „ei”, Nemții, Germanii de azi l-au pierdut de mult - În artă, literatură vreau să zic, chiar și În poezie, iar ultimul poet patetic de limbă germană este evreul bucovinean Paul Celan! În fapt și la urma-urmei, voluminosul text de față mi-a servit mie și Îmi servește În primul rând ca o infinită, aproape „stupidă” mirare față de ciudata, neașteptata evoluție a unui tinerel
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
tinereții mele active, literare, se „mărginea” la temele unor Înaintași ardeleni sau moldoveni, precum un Slavici sau Hogaș, un Rebreanu sau Teodoreanu, un Cezar Petrescu (care voia și el o „operă!”Ă și, eventual, Camil Petrescu, care mă cucerea cu „pateticul” său, cu febra sa, cu ideile sale psihologice Îmbibate de un fel de sociologie sau radicalitate stendhaliană, În forma stilistică a lui André Gide! Un Nietzsche, un Dostoievski, un Shakespeare, cel din marile sale drame, cel din Macbeth, Regele Lear
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Cu privire la 1907, vezi lucrarea lui Philip Eidelberg, The Great Rumanian Peasant Revolt of 1907. Origins of a Modern Jacquerie, Leiden, 1974. 18. Pentru participarea României la Primul Război Mondial, rămâne utilă, prin marea bogăție de informație și În ciuda stilului ei patetic, lucrarea lui Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru Întregirea României, 1916-1919, 3 volume, ediția a II-a, București, 1925. În engleză, vezi Glenn Torrey, Romania and World War I. A Collection of Studies, Iași-Oxford-Portland, 1998. 19. Foarte bine informată și cu
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
infiltrase în mine, mă modelase în bărbatul care deveneam. Bruma de optimism de care mă agățasem a fost spulberată de însăși natura ființei sale. Futilitatea ideii că a scăpa de prezența sa fizică ar fi făcut diferența era atât de patetică încât am petrecut acel prim an la Camden paralizat de anxietate și deprimare. Ceea ce uram cel mai mult la tatăl meu era faptul că durerea pe care mi-o provocase - fizică și verbală - constituia rațiunea în virtutea căreia devenisem scriitor. (Alt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în martie a născut prematur un bebeluș la Cedars Sinai, în LA, unde locuiește și acum. Am văzut copilul o singură dată în primul an de viață - Jayne l-a adus în apartamentul meu de pe 13th Street, într-o încercare patetică de a ne face să ne atașăm reciproc, atunci când a venit în oraș pentru premiera filmului turnat vara precedentă cu Keanu Reeves. I-a dat numele de Robert - Robby. M-am infuriat din nou susținând că nu era copilul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ajută la ceva, îi zise Jayne doctoriței Faheida. Exact motivul ăsta. O mare glumă. Pierdere de timp. - E o mare glumă pentru tine, Bret? întrebă dr. Faheida. - N-a schimbat niciodată un scutec, zise Jayne, relansându-se în mantra ei patetică despre cum toate necazurile noastre de-acum erau generate de absența mea atunci când Robby fusese în fașă. Era chiar pe punctual de a sublinia că pe mine „n-a vomit niciodată“ vreun copil, când i-am retezat-o. Nu m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
încât pe moment am plutit în întuneric. - Acum...ce, Bret? Vorbise dr. Faheida. - Dar acum vreau... Eram atât de obosit încât nu m-am putut stăpâni și am izbucnit în plâns. Jayne se uita la mine dezgustată. - Există ceva mai patetic decât un monstru care continuă să cerșească te rog? te rog? te rog?... - Dar ce altceva...vrei de la mine? am întrebat, revenindu-mi oarecum. - Nu glumești? Chiar vrei una ca asta? - Vreau să încerc, Jayne. Chiar vreau să încerc. Voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
vin destul de rar pe aici. Le mulțumesc pentru informații și le spun de unde sunt. Îmi zâmbesc amabili, dar n-au auzit de Moldova. Merg și mă gândesc amuzat cum ar suna, transpus pe pământ lusitan, acel refren basarabean, ridicol și patetic, produs de un poet patriot de la noi (îl invoca pe Eminescu): „portughez cosmopolit și demolator de valori naționale, Pessoa să te judece!”. VITALIE CIOBANU: Înregistrăm al doilea eșec al zilei, în fața porților zăvorâte ale cimitirului Prazeres, unde am vrut să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
care m-am împrietenit pentru că suntem amândoi suporteri ai echipei Real Madrid, mi-a spus, și el, că nu voi putea înțelege orgoliul orașului dacă n-am să văd această piață. Alberto nu glumește și nici nu pare un tip patetic, care să jongleze cu simbolurile. L-am crezut... Plaza Mayor arată într-adevăr fastuos. Are forma unui dreptunghi, conturat de clădiri cu coloane la parter. Impresia de măreție și larghețe este amplificată și de faptul că o descoperi brusc, după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
că unii colegi de-ai noștri au fost atacați și buzunăriți de hoții din Madrid. Corinne Desarzens îmi povestește în trei limbi (franceză, engleză și rusă) ce i s-a întâmplat aseară. Stilul ei de a vorbi, ușor năvalnic și patetic, în aceste prime zile ale călătoriei îmi place mult. De fapt, ea n-a pățit, slavă Domnului, mai nimic. S-a speriat grozav când au încercat să-i smulgă poșeta de pe umăr, dar cel care a suferit cu adevărat este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
inventează porecle pentru a memoriza mai bine chipurile oamenilor pe care îi întâlnește. Este un truc pe care-l folosește cu succes, înmagazinând astfel în receptorul memoriei vizuale „date suplimentare” despre o persoană. Corinne, căreia eu îi spun în secret „patetica și optimista din Cantoane”, mi-a promis că-mi va divulga porecla mea la Berlin, la finalul călătoriei. M-a asigurat că nu sună rău și, crede ea, mi se potrivește. Până atunci, pot să mă amuz pe socoteala altora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
seară bogată în impresii, o aventură sub cerul nordului, începută pe un vas de vacanță. Să fi fost doar agrementul miza prezenței noastre în acel loc părăsit, năpădit de epavele unei lumi descompuse?... „Ba bine că nu!” - aud o voce patetică, undeva, în spatele meu. „Ați fost convocați pentru a asista la o transfigurare, la o schimbare de sens și de repere interioare. În ce direcție, veți afla mai târziu, fiecare de unul singur, rebobinând mental «documentarul» aflării voastre împreună.” VASILE GÂRNEȚ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cariere”: erau destine, în accepția ce se împrumuta, atunci, acestui cuvânt, iar unii dintre acești „eroi” se învecinau cu zeii, dacă nu erau de-a dreptul semizei, ca Hercule. Azi îmi dau cont că admirația și „solidaritatea” incondițională a adolescentului patetic și inflamat care eram a fost și un motor al propriei mele formații - în dezacord cu toate premisele societății românești de atunci, înrobite stalinismului. Opunând de pe atunci „ideea mea” despre carieră celei pe care mi-o propuneau părinții și pedagogii
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mai sugestivă decât o mie de studii economice, sociologice etc., cum o recunoaște și Marx. Și, în fapt, „tot 1830” s-a „refugiat” în lumea pestriță, vie, profundă a zecilor sale de romane, întreg secolul cu ticurile, dramele, caracterele și pateticul lui și, în plus - un alt „amănunt” de care a râs Saint-Beuve -, Balzac a „inventat” personajul memorabil ce „trece” de la un roman în altul, axând în jurul lui intrigi și tipologii, punând și în acest fel bazele foiletonisticii epice, a acestei
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de dominant în lumea și psihologia ultimelor secole „moderne”, preemineța și forța romanului, ceea ce numim astfel, cel vechi de peste două milenii, de la Apuleius sau Petronius, revigorat însă de un Cervantes, în secolul al XVI-lea, pentru noi, cei care gândim „pateticul” sau „eroul slab”, cum o spun postmodernii, și apoi fondat în toată amploarea sa, după ce a traversat culoarele umile ale „povestirii pentru bone”, de un Balzac și Tolstoi, urmați, fiecare în literatura lui, cu reflexele și orizonturile „ticurile” și obsesiile
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pe mal o veste bună care nu va mai veni niciodată, o recenzie elogioasă, un ecou de simpatie ori un telefon amical, îmi amintește de ceva. Am văzut deja, în altă parte și în alte vremuri, această pândă pudică și patetică, această privire de copil pedepsit căutând iertarea în ochii celor mari, dar unde anume oare? Era cea a comunistului "trecut în tabăra burgheziei" după ce a rupt-o cu "familia", spre sfârșitul vieții, a lui Arthur London sau a lui Louis
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de studii ori de solidaritate etc. Unii, ca Flaubert, întorc pagina sau trec imediat la ceva mai vesel sau mai productiv. Alții, după un răgaz al decenței, deschid vana de golire și-și dau drumul. Așa ceva nu se poate. Prea patetic. Și înseamnă a uita Ierusalimul. Șicanele și dedesubturile sale. Să strivim infamul*: "Urăsc ferocea imbecilitate a credințelor religioase, urăsc aceste sisteme de intoleranță care ne fac să luăm niște ciori drept porumbei și alter-ego-ul nostru drept un neprihănit contagios. Cer
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
plină" lângă pârâul lui Faur, când un concert de privighetori marca dintr-odată un eveniment de ordinul miracolelor irepetabile; moment amintit întâi (în 1908) într-un scurt comentariu: Rădășenii și sărbătoarea sfântului Mercorie. După mulți ani (în 1925), un Sadoveanu patetic, larg închis efluviilor naturiste și dispunând de o excepțională memorie senzorială rememorează mișcat: "Beldiceanu a murit și primăvara aceasta mi l-a evocat, așa de tânăr, de entuziast, de idealist și de bun. El e în pământ și privighetorile cântă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Academie un elogiu vibrant: "Te vor cunoaște peste veacuri omul de la munte, cel de lângă ape și cel de la câmpie (...). Rugina nu va roade slova ta. Vei pluti peste Styx." Îndată după decesul clasicului (19 octombrie 1961), un panegiric călinescian, la fel de patetic: "A murit Sadoveanu este cum ai spune: au murit Carpații, a secat Pontul Euxin. Nimeni nu te crede, fiindcă nu-i de crezut. Sunt monumente ale naturii, care nu îmbătrânesc și nu mor, pe care dintele vremii nu le mușcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
am călcat în picioare și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei, pentru care lucru lăudat să fie Dumnezeul nostru.” Expresii identice se găsesc și în Letopiseț, dovadă că autorul lor a fost aceași persoană. După care vine apelul patetic al domnului la unitatea de acțiune a creștinilor, pentru ca Moldova, această “poartă a creștinătății”, să nu cadă sub jugul păgânilor. Orgoliu, vană infatuare ? Atunci când domnul definește rostul strategic al Moldovei ? Venețienii, apoi Papa și regii Ungariei și Poloniei, se vor
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
creația poetică în „lirica proletariană modernă a hoinăririi, a uneilității deurne, din jurul lui Esenin fără apocalipticul aceluia, aprofundându-se în felul acesta de ardeleni”, iar Eugen Lovinescu, caracterizează poezia sa ca „eruptiva, oarecum primară dar viguroasă, cu adevărat lirică și patetică”. Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol al II-lea” îi acordă Premiul pentru scriitorii tineri needitați. A decedat în București, „în umbra anihilatoare a anonimatului, în fața căruia probabil s-a resemnat cu conștiința - amară - că schimbarea râvnită se prefigura
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
să viziteze o expoziție de calitate. În special o tânără domnișoară era cât se poate de vehementă: nu, aici nu au ce face, aici e mizerie, aici salariile sunt mici, va trebui să plece în altă parte. Era atât de patetică, încât nici n-avea rost să o contrazici. Sunt convins că mulți colegi de-ai ei gândeau la fel. Și totuși, îmi permit să mă întreb: oare de ce pleacă toți tinerii ăștia? Numai din cauză că la noi salariile sunt mici? Cred
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
scrie poezie, ar avea parte de "public larg"; asta ar fi o pledoarie pentru poezie?). Triumful de tiraj nu spune nimic despre poezie și nici despre audiența ei, care e, ce-i drept, una mai discretă, dar nu atât de patetic inexistentă. Judecând cu ocaua mare a audienței, nici un mare poet român (dar nici străin) n-ar fi trebuit luat în seamă. Nu fiți atât de amărât, poezia va avea totdeauna un public. Numai că în cazul ei nu funcționează conceptul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
postmodernism și pot devansa greoaia societate. Ei merg pe anticipare. E și normal să încerce să remorcheze societatea, să-i impună un aggiornamento și să se lamenteze de retardare. Propaganda postmodernă de la noi și-a luat însă misia prea în patetic. Ea vrea să instaureze o nouă dictatură, dictatura postmodernă, și lucrează la un nou fundamentalism. Fundamentalismul îți spune (și apoi, dacă are ocazia, te obligă) să fii într-un singur fel. Cine nu e postmodern, nu există. Sau, și mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
la revista orădeană, am primit locuință (era încă epoca de aur, dar parcă se simțea ceva în aerul ei, ca un vuiet surd), a venit și familia mea la Oradea, din toamnă, a venit apoi revoluția și în atmosfera febricitară, patetică, plină de toate tensiunile unor eliberări multiple, din ianuarie 1990 am devenit redactorul-șef al "Familiei". Am rămas la Oradea, acum copiii mei s-au stabilit la Cluj, se închide un cerc etc., dar tot nu mă bântuie regretul de-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]