2,546 matches
-
și ținând în față o Biblie deschisă, probabil în propria lui traducere, ar fi fost una din hainele mele. înainte tabloul atârnase în camera mea, lângă căminul marca Ankarsrum. Fusese ușor scorojit de căldură. Și această valiză a ajuns în pivniță. Nu aveam nevoie de ea. Până în ziua de astăzi m-am întrebat din când în când: De fapt ce se află ascuns în miile, da, sutele de mii de pivnițe de sub casele pentru needucabili? în lumea întreagă? Pe coridorul lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
ușor scorojit de căldură. Și această valiză a ajuns în pivniță. Nu aveam nevoie de ea. Până în ziua de astăzi m-am întrebat din când în când: De fapt ce se află ascuns în miile, da, sutele de mii de pivnițe de sub casele pentru needucabili? în lumea întreagă? Pe coridorul lung ne aștepta paznicul, cu singurele haine admise acolo. Una din cele două surori m-a ajutat să mă schimb în bluza largă cu trei nasturi și în pantalonii cu elastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
fără să spună nimic altceva. De bună seamă, înțelegea că mă întristasem și nu voia să mă rănească fără rost. Dar la sfârșit a spus: Ei înșiși au luat hotărârea. Da, s-au dezis. Așa au ieșit valizele mele din pivniță. Nu se întâmplase nimic cu ele de când fuseseră împachetate. Nu mucegăiseră și nu se rupseseră, deși erau făcute din doc și din carton presat. Și am fost transportați împreună în camera goală, nepretențioasă, a infirmierei - valizele și cu mine. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
doi nu se sinchisi să-i răspundă. Se mulțumiseră numai să-i arunce din mers o privire înveninată, care spunea foarte clar că, dacă nu își ține gura, va fi lovit cu sălbăticie. Afară era foarte cald. Ieșit din semiîntunericul pivniței unde fuseseră ținuți captivi, inspectorului îi trebui ceva timp ca să-și obișnuiască ochii cu lumina puternică de afară. Probabil că erau orele optsprezece, nouăsprezece cel mult, pentru că soarele, deși nu asfințea încă, coborâse destul de mult spre orizont. Cei doi gealați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mine de când mă știu. În jurul meu, toată suflarea muierească - fără multe excepții - căra mereu câte ceva: bunica, pe care-o strigam băbuța, se cocârja, cât era de pirpirie, fără să zică pâs, ba cu zeci de găleți de apă coborâte în pivniță când se fierbeau rufele în cazan, ba cu un coș mare, în care aducea din piață gâște pentru îndopat, găini, pui, rațe, ba cu o traistă de tărâțe sau porumb; mama, pe care o strigam mămica, venea de la birou încărcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
mea era să învăț, nu să car. E drept că toamna mă deșălam câteva zile cu lăzile de cartofi, coșurile de porumb și lădițele de mere la muncă patriotică. În schimb, nu mă mai gheboșam cu lemnele și cărbunii din pivniță, pentru că locuiam deja la bloc, pe strada Păltiniș, unde povestea cu bărbăția mea, deja cuprinsă de slăbiciune pe Ion Vasi prin ’62-’63, s-a fleșcăit de tot: voiam să fiu domnișoară! A sosit, iată, clipa să le pomenesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
căruță tocmai se prăvălește un morman de butuci umezi și altul de cărbuni ca niște bile negre lucioase. Nici cărbunii-ouă, nici lemnele nu intră în curte la Fodori, din simplul motiv că descărcătura-i a mea și așteaptă teleportarea în pivnița de pe Victoriei 28. În apartamentul în care-am rămas doar eu, mama și Oana, mare și întunecos, stăm toamna și iarna ca într-o peșteră. Pentru că avem încălzire centrală, nu-i gaz în bucătărie și nici teracote nu mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
la telefon că tot ce-a rămas e deja la ei în curte și că n-are rost să mai venim o dată. Nu trebuie decât să aduc căruciorul înapoi a doua zi și rezolvă el restul. După ce vârâm comoara în pivniță, Mircea pleacă acasă. În loc să mă prăbușesc, simt din senin că prind puteri și mă apucă o poftă năpraznică de acțiune, de parcă aș fi Superman. Înșfac căruciorul, zdroncănesc cu el prin toate gropile până pe Fucsik, unde dau o comandă scurtă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
unde-am ajuns. Iar când ea strigă veselă pe victoriei acasă ai ajuns mămăloi, mă umflă și pe mine râsul. Trag adânc aer în piept, dau de pământ cu crengile, salt sacul de cărbuni în brațe, îl târâi gâfâind până în pivniță, urc treptele înapoi și mă năpustesc triumfătoare în hol ca Amazoana în cort la Alexandru Macedon. PS. Vremile de restriște s-au încheiat demult, dar sarsaneliada mea continuă mai abitir ca înainte. De optsprezece ani, nu-i zi să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
prin „comisii muzeale“ înaintea expedierii, pentru ca nu cumva, luându-le cu noi, să păgubim patrimoniul. În starea de provizorat în care ne aflam, deveniseră adevărate totemuri. După ce am prins cheag, multe dintre ele aveau să sfârșească abandonate în cuferele din pivnița celei de-a doua locuințe, la Köln. Ne-am aflat curând și un nou serviciu. Altul decât cel de „acasă“. Schimbarea profesiei am făcut-o din mers, noua meserie mi-a apărut foarte atrăgătoare, palpitantă, extrem de angajantă. Dar nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
fercheș, care mergea puțin înainte ― e tată-său, îmi spuneam, și se rușinează de el.) Și așa, până când am ajuns acasă, în strada Amzei. Dispoziția mea de receptivitate se dovedea uluitoare în acea zi: Rița, servitoarea noastră, tocmai ieșea din pivnița ei, unde locuia, ducând în brațe un coș plin cu rufe. ― Știi, domnule Tudor, că s-a-nchiriat camera de lingă dumneata? ― Cine a luat-o? ― O fată, boboc! ― Singură? ― Ba nu, e cu maică-sa. Apoi, depărtîndu-se, Rița a
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
început să simt ce importantă este pentru mine asemănarea dintre pisică și pui. Când m-am dus la cotețul din fundul curții, era întuneric ca de blestem. Nu am luat sacul cu mine. Voiam să observ detaliile. Am coborât în pivniță și, pe lângă becul din tavan, am aprins încă trei lumânări, ca să pot vedea totul. Am folosit drept masă un butoi răsturnat. Am pus pasărea cu picioarele în sus și i-am așezat două cărămizi pe aripile desfăcute, să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
am băgat totul la loc, în deschizătura aceea întunecată. Am strâns rana, penele și am așteptat din nou. Nimic. Nu s-a mișcat ore întregi. Atunci am apucat puiul mort, am dat cu el de pământ și am ieșit din pivnița aceea plină de sânge. M-am ghemuit în patul de alamă de sub icoană și mi-am băgat mâinile murdare între picioare. Îmi amintesc cum becul de pe stradă lumina rama ovală de deasupra mea. Simțeam o palpitație caldă. O palpitație ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe o străduță lăturalnică, la parter, și poate chiar l-au cunoscut pe bătrânul croitor, dar asta e doar o presupunere. N-am scos o vorbă. Mi se părea că și lor le-a fost golită locuința, cât stătuseră în pivniță. Așa a devenit cuvertura altarului covor și resturile de stofă englezească ale lui Benjamin, draperii la ferestrele rămase întregi. Și nici eu nu le-am adus noroc, așa că am mai primit o scatoalcă, pentru că nu vorbeam, „muțenia lui Dumnezeu“, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
-l găsesc pe ultimul scamator din șirul de șapte, ca să-l împuște casierița. Aveam trei posibilități. Prima era să pornesc prin oraș, să smulg de pe vreunul dintre stâlpii rămași în picioare un afiș cu poza lui Ulrich, să scotocesc prin pivnițe și poduri, precum și prin mormintele comune, să întreb peste tot, pe scurt: să fac pe detectivul, apoi, după ce îi voi fi găsit urma, să-l pândesc, să pun mâna pe el și să-i spun să aștepte, s-o chem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
din tot sufletul, pentru că era prietenos. Și-a aprins o țigară și a ieșit pe coridor, ca fumul să nu mă deranjeze în timp ce mă îngrășam. Înfulecam în fața țării întregi de pe harta care acoperea peretele din fața mea. Cu trei etaje, plus pivnița, sub mine și cu două mii opt sute unsprezece locatari care așteptau arpacașul. În fiecare dimineață, cei de la bucătărie băteau meniul în țeavă. Varza, două lovituri, arpacașul, trei, după numărul de silabe, simplu. Dar uneori bucătarul făcea bancuri cu noi, pentru că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
un plutonier. Credeam că nu scapă nimeni, dar unii dintre noi s-au înșelat. E deja totuna. Așadar, fratele meu a părăsit-o pe Edit, din sentimentalism, ca fata să poată dansa în continuare. Iar eu am violat-o în pivniță. Ba nu. E o exagerare, căci s-a lăsat. Mi-a plăcut. Numai că mi s-a părut că, între timp, fiica mea era acolo, așezată pe lăzi. Dar nu e sigur. Ba e chiar improbabil, pentru că mama ei n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
icoane. Vecinătatea devine simbolică. Ia bani din rezervele păstrate de mamă într-un loc ascuns și intră în tavernă, în vreme ce afară bat clopotele. Constată, iarăși justificativ, că localul era înțesat de lume comparativ cu biserica. Din crâșmă, coboară într-o pivniță, unde îl întâmpină un „gentleman” păzit de două namile îmbrăcate în negru și cu pistoale la brâu. Aceștia se gratulau cu termenul „frate”, de unde adolescentul nerăbdător deduce că aceștia ar fi „francmasoni”. Șerban jubilează că a obținut așa de ușor
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
între paranteze fie spus și pe scurt, nu este deloc o noutate nemaiîntâlnită. Eroul meu, strecurându-se printre mese foarte iute, ca un țipar, se duse direct și fără poticniri către locul pe unde, în mod normal, se cobora în pivniță. Văzându-l că a ajuns acolo și întrebându-l răspicat ce anume dorește, un om cu înfățișarea cam ciudată, cu privirea circumspectă și cu alură de bandit, intră cu el pe ușa pivniței și îl conduse, cu pas domol și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
unde, în mod normal, se cobora în pivniță. Văzându-l că a ajuns acolo și întrebându-l răspicat ce anume dorește, un om cu înfățișarea cam ciudată, cu privirea circumspectă și cu alură de bandit, intră cu el pe ușa pivniței și îl conduse, cu pas domol și bine măsurat, în locul unde știa el. Scările de coborâre se dovediră, însă, a fi mai numeroase și mai întunecate, decât s-ar fi așteptat Șerban. De câteva clipe încoace, chiar devenise vizibil tulburat
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
voi întinde cu o mână banii și le voi lua cu cealaltă drogurile, atât! Nici eu și nici ei n-avem nevoie de mai mult, nu cred...” În sfârșit, după alte câteva clipe, tânărul și cu însoțitorul său ajunseră în pivniță. Fără să vrea, băiatul înghiți pierdut, de câteva ori, în sec. Drumul făcut de Mărul lui Adam sus-jos răsună semnificativ în toată sala aceea. Doar impresia pe care io produsese priveliștea văzută acolo îl făcuse să înghită precum înghițise. Totul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
americani să fie indispuși de Babelul new-yorkez. Dar New York-ul e vitrina Americii. Statuia Libertății se profilează pe zgârie-norii din New York. Și e ceva hiperreal, excesiv, care mă intimidează aici, mă provoacă, mă împinge să exagerez, să privesc, din această pivniță, New York-ul ca pe un oraș în continuă fierbere, incapabil să se relaxeze, grosolan și obscen, unde, cu excepția eroilor și a sfinților, e loc pentru oricine. Sunt destule lucruri de admirat în el, dar mai ușor îmi e să fiu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
zgomot asurzitor, iar Shelley se trezi cu clanța veche, de lemn, în mână. Își frecă genunchii loviți și apoi încercă să deschidă ușa, dar nu reuși să potrivească clanța la loc. Încercă din nou. Degeaba. Speriată, se întoarse tremurând spre pivnița de piatră cu pereții plini de oase. − Nu cred în fantome, nu există fantome, își făcu ea curaj și leșină. Afară, ceilalți copii din grup mai aveau ceva timp să mănânce, să bea, să se ducă la baie. Apoi, diriginta
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3078]
-
să te creadă periculos." M-am dus cu toată timiditatea mea, din curiozitate. O casă cu trei etaje, subțire și înaltă ca un joben, cu o scară învîrtindu-se în loc, păsări și oameni peste tot. Voci care întrebau de la acoperiș la pivniță: "Cine-i acolo?" Apoi un tril de pian și apoi o ocară care n-avea înțeles. Însoțit de Irina, am intrat într-un salonaș, și, la intrarea mea, am auzit cele patru uși ale camerei închizîndu-se în grabă. Am început
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
când spunea câte o vorbă: "Fantastic!" "Năprasnic!" "Bombastic!" Își întărea astfel moliciunea galbenă prin cuvinte energice. Am plecat cu frică să nu strivesc păsările și oamenii, amețit, învîrtindu-mă pe scara învîrtită, pe când, pe deasupra capului meu, reîncepuseră conversațiile dintre pod și pivniță. În poartă, Irina îmi spuse: "A apărut luna!" Vorba mi se păru fără nici o noimă. Irina vorbea deseori de rudele ei și totdeauna le critica sau se amuza pe socoteala lor. Nu o dată punea în mișcare scene hazlii. Am avut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]