6,847 matches
-
întorc capul și să văd dacă Fiona e în spatele meu. M-am îndreptat spre suprafață. Știu sigur că n-am mai ajuns. Tubul de oxigen mi-a căzut din gură, am simțit o masă mare de apă sărată umplându-mi plămânii, am văzut niște culori ciudate și, în cele din urmă, m-am înecat. INDIANA Era melodia din Indiana Jones, care semăna și cu aia din Star Trek și din Războiul Stelelor și care insufla măreție. Se agăța de creier, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
norii alunecau grav până se prăbușeau în mare. Kristine căscă. Se întoarse tot căscând, cu ochii închiși. Făcu trei pași. În clipa deschiderii pleoapelor, văzu cum o bilă verde se apropie cu repeziciune și o plesnește în falcă. Se chirci. Plămânii îi refuzară să respire. Cât despre ciclist, casca îi zbură cât colo și el fu proiectat la rădăcina unui platan. Atât Kristine cât și ciclistul leșinară. * Au fost duși la spital cu aceeași ambulanță. Pe la jumătatea drumului, Kristine și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de macho, lucru care mă enerva peste poate. Violet se holba la mine, oripilată, cu ochii ei violeți larg deschiși, ca o adevărată femeiușcă. Am făcut stânga împrejur și am ieșit din cameră. Hugo țipă după mine, cât îl țineau plămânii: —Bravo, Sam, salvează domnițele la ananghie și apoi ia-ți tălpășița. Nu care cumva să-ți pierzi firea! Tu chiar te crezi Modesty Blaise, nu? Am trântit cu putere ușa de la intrare, care probabil că a văzut stele verzi. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
În mod ciudat, îmi cam plăcea rezultatul. Aveam o teorie cum că, dacă tot trăiești la oraș, măcar să alegi unul pe cinste, o capitală pulsând și palpitând de viață și mizerie, acolo unde până și cei mai puternici supraviețuiesc cu plămânii contaminați permanent. Spre dezamăgirea mea, până la urmă, toți, în afară de mine, trebuiau să ajungă undeva și să se întâlnească cu cineva. Succesul Visului unei nopți de vară, le conferise tuturor celor implicați o anumită aură de dezirabilitate, cel puțin din punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cu libertatea; moartea, cu viața; urâtul, cu frumosul... „Civilizația“, cu Natura... În urmă, rămăseseră Chicago și Vietnamul, frigul și moartea, poluarea și napalmul, duhoarea și neînduplecarea... Și Clarence... De parcă ar fi vrut să alunge vechile amintiri, respiră adânc, umplându-și plămânii cu acel aer dens și parfumat. Se gândi la cei o sută de mii de oameni ieșind de la lucru, vârâți în paltoane cenușii, cu ochii în pământ și zoriți, înțepeniți de frig, sufocați de fum, înghesuiți în fața ușilor de la metrou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
aștepta ziua de mâine, sau o altă zi, sau nu se mai făceau deloc, și că nimic nu i-ar putea prilejui, niciodată, o plăcere asemănătoare aceleia de atunci. Și a avut deodată impresia că i se umflă pieptul, că plămânii adună mai mult aer și o ciudată apăsare, care îi tăia mereu respirația, a dispărut pe neașteptate. A fost doar o clipă, dar amintirea ei l-a urmărit ani întregi. Și acum, aici, tolănit în caiac, cu fața spre cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
poluat, unii alături de alții, perete în perete, ca morții în nișele din cimitir, auzind sforăiturile vecinului, pârțurile celui de dedesubt, plânsetul copiilor de deasupra. Și toți, respirând întruna același aer; un aer contaminat cu fumurile fabricilor, cu motoarele mașinilor, cu plămânii bolnavilor, cu morții în putrefacție. A citit odată ceva care îl impresionase profund: „Aerul pe care îl inhalați în această clipă conține probabil atomi inhalați de Iisus Hristos și de Adolf Hitler. Și va conține de asemenea atomi de stronțiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dar nu dădu atenție rănilor și nici măcar nu se odihni. Vârî într-un sac tot ce a găsit și putea fi folositor, îl aruncă pe umăr și se întoarse fără să încetinească marșul, tresărindu-i inima în piept, explodându-i plămânii și nemaisimțindu-și picioarele. Au făcut minuni cu puținul pe care îl aveau. Părintele Carlos se dovedi a fi un infirmier îndemânatic, iar Inti Ávila și Sierralta îl ajutau. Indigenii începuseră să revină cu timiditate, dar se mărginiră să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
părului ei, doar ochii strident de albaștri distingându-se o comoară pe fundul mării învolburate. Cei doi amorezați, pe canapea, nu se potriveau cu decorul auster al salonului. Fiecare inspira suflul celuilalt cu jind, ținându-l cât mai mult în plămâni. În al lor glob de sticlă, trăiau dependeți unul de celălalt. Grav, o lovitură de tobă ne surprinde: De ce azi? De ce nu ieri, de ce nu mâine? murmură îndârjit, printre dinți, Ion. Se plimbă energic prin salon, lăsând senzația dramatismului, cu
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
copilul îl uda instantaneu. Și asta de fiecare dată. Urma îmbrăcatul. Hugo ura etapa asta cel mai tare. Era limpede că băiețelul considera aceste manevre ca pe o tentativă de omor, așa că pe tot parcursul ei urla cât îl țineau plămânii. Lui Hugo i se părea ironic faptul că Theo, care era dispus să-i sară din brațe cu multă bucurie când era în apă, se considera cu adevărat în pericol abia atunci când taică-său îl îmbrăca. Apoi hrănitul. —Theo, micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
putea spune că împreună cu Hugo se distra prea tare. Theo părea să-și petreacă majoritatea timpului plângând, în timp ce Hugo se chinuia să înțeleagă de ce fiul lui plângea. Hai, dragul meu, i-a murmurat el băiatului care urla cât îl țineau plămânii. Nu mai fi așa. Cel puțin, nu azi. Hugo avea programată o întâlnire importantă la o jumătate de oră după ce ajungea la serviciu. Era vorba de niște clienți care voiau să vândă portofoliul de clădiri al unei berării din perioada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
costum negru, cu dungi, încerca să vadă ceva prin parbrizul lovit de picăturile mari. Zgomotul monoton al ștergătoarelor interfera neplăcut cu melodia “Blues falling down like rain”, interpretată de Dana Gillespie, iar fumul din mașină începea să pună probleme serioase plămânilor celor doi bărbați. Huiduma coborî un pic geamul, apoi își privi șeful. - A trecut ceva vreme de când a intrat nenorocitul ăla în casă. Poți să mă tai, șefu`, da` nu înțeleg ce discută ăștia doi, din moment ce nici măcar nu se cunosc
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
nu cu alții, dăm cu treizeci la sută mai mult decât concurența, cu cincizeci la sută, cu șaptezeci! Magianul stă în fotoliu, picior peste picior. Nu fumează, un Magician nu are nevoie să fumeze, el poate să simtă fumul în plămâni dacă dorește, doar de aceea este Magician, nu? - Încă mai visezi contracte? Îmi voi permite să afirm că ancorarea ta într-o jalnică expectativă mă pune serios pe gânduri. Poate că ar trebui să mut geamantanul cu bani în debaraua
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mi le aduce regulat... Țâșni în picioare și o luă la fugă... Încotro? Acolo unde ar fi trebuit să fie benzinăria la care alimentase de atâtea și atâtea ori... Alergă până ajunse în faza în care prăbușirea era iminentă, iar plămânii îl implorau să se oprească. Se întinse pe asfaltul încins și își spuse că ori a murit și trăiește o interesantă și foarte ciudată viață de apoi, ori a înnebunit, l-au dus la spital, i-au făcut cine știe ce injecții
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și de alta a drumului se desfășura câmpul, norii întunecați păreau prăbușiți ca niște parașutiști printre coroanele copacilor din pădurea aflată la mai puțin de un kilometru, iar el își spuse că va mai alerga o bucată de drum, până când plămânii vor bate cu pumnul în masă, apoi se va întoarce acasă și va face încă un duș, fierbinte, neapărat fierbinte, din acela care îți înroșește pielea (piele de rac, un pas înainte, doi înapoi), după care va desface, în sfârșit
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
zâmbitori iepurii, transformându-le viața într-un calvar cu reflectoare), ca și cum ar fi fost vinovat de un păcat capital. Nu se sinchisi să comenteze replica, pădurea se apropia, copacii săltau în ritmul alergării, mâini puternice storceau norii, ca pe rufe, plămânii începeau să protesteze, splina își cerea dreptul la cuvânt, iar ploaia, spălând cu frenezie asfaltul, îi trimitea glonte după glonte, direct în cozorocul șepcii. Se opri. Îi tremurau picioarele și fu nevoit să se așeze pe bordură. - Ți-ai pierdut
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
prin păr și plimbă privirea, așa cum un pictor ar plimba o pensulă pe pânză, dintr-o parte în alta. Nu văzu pe nimeni. Niciun trecător. Aerul deveni dintr-o dată greu, vâscos, intra cu mare greutate pe nori, se strecura până în plămâni, acolo unde intra provocând o durere acută. Asta ce mai e? Realitatea. Realitatea doare? Evident. Mai ales atunci când ai trăit într-o iluzie atâta amar de vreme. Înseamnă că acum am scăpat? Nu știu ce înseamnă, din punctual tău de vedere, această
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
un urmărit de diavol, se estompă definitiv. 14 Saxofonistul se apleca deasupra instrumentului, ca un îndrăgostit incurabil, chinuit de o permanentă dorință fizică în fața căreia nu putea opune rezistență, iar degetele lungi apăsau pasional clapetele metalice, în timp ce suflul extras din plămânii ascunși sub o cămașă înflorată oferea poftă de viață notelor cu inflexiuni magice. Smooth jazz, la ore pierdute prin întunericul unei alte nopți, pe o scenă asupra căreia cădea lumina unui singur proiector, în mijlocul unui fals anotimp, când cald, când
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
chelnerului, firesc, de altfel, era acum un saxofonist transfigurat, aplecat deasupra instrumentului, pe scena luminată de un singur proiector, ceilalți consumatori au plecat, e târziu, doar ea, picior peste picior, trăgând din țigară (o aprinsese, în cele din urmă, buzele/plămânii ceruseră imperativ o nouă repriză, parcă ar face dragoste cu un personaj obscur, numit Nicotină, din filmele noire, nu poate să stea fără el, fără mângâierea lui letală, fiindcă tutunul, după cum știm... dar să nu deviem...), clătinând ușor din cap
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
amiază și razele soarelui dogoreau. Neculai Antoniu, megieșul bunicii lui, gard în gard, îl aducea cu căruța de la Iași la Zahorna. Când au ajuns pe hudița umbroasă, în dreptul casei bătrânei Zotoaia, bunica lui, Neculai Antoniu, om voinic, strigă din tot plămânul: ”- Mătușă Ileana, iaca... ț-am adus nepotu!” Un zbucium lăuntric, necunoscut, care vroia parcă să-i sfâșie pieptul, să-l strângă de gât... ceva nedeslușit îl împingea, în ziua aceea, spre casa bunicii lui din Zahorna. Avea inima grea și
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
straturile rarefiate ale materiei, existența mea se contorsionase și capătase o nouă consistență, de o moliciune nemaiîntâlnită până atunci. Atunci am iubit eu pentru prima oară În viața mea cu adevărat. Nemaiștiind și nemaiînțelegând nimic, fărĂ inimă, fărĂ ochi, fărĂ plămâni, fărĂ auz, fărĂ răsuflare, fărĂ mâini și fărĂ suflet, În cea mai cruntă deznădejde, neiubind pe nimeni, am Început să iubesc. Pentru prima oară, În după-amiaza aceea În care ai mei, văzând că febra nu-mi mai scădea, se gândeau
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
pictam sau le decoram cu hârtii. În rest, tot ce făceam era să mănânc, să dorm și să mă uit la cer. Uitasem că mă născu- sem vreodată. Eram fericită. Dormeam, mâncam, visam. mă gândeam la culori. Abia dacă aveam plămâni, ochi și urechi - eram și eu poate un ciot neșlefuit, purtat de un șuvoi la mal. Cât de ciudat era că Dodo mă considera femeie ! Nu Înțelegea absolut nimic ! Sosirea lui Îmi amintea strident și dureros că existam, că există
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
până atunci, eu și nebuna făceam parte din două lumi complet distincte, incompatibile și ireconciliabile. VĂzând privirea pierdută a Carminei, Într-o străfulgerare mi-am dat seama că eram și eu asemenea ei : prizonieră Într-o lume suspendată, În care plămânul poeziei, spre deosebire de mașinăria de făcut sens a Carminei, Încă mai funcționa. Nu, nu ventilam lumea prin metabolismul invers, mă Înșelasem, ade- vărul era complet diferit : trăiam pe ventilator. Poezia era ceea ce mă ținea În viață, iar dincolo de ea nu exista
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Umanitatea e un câmp de bătĂlie și, prin urmare, a evita bătĂlia e Împotriva condiției umane și a Însuși sensului acesteia. Ideea asta devenise deodată pe gustul meu. De când venisem la București umblasem numai În coaste, cu inima, venele și plămânii la iveală. Era al naibii de diferit de tot ceea ce fusesem până atunci : În anii de beție ai poeziei nu făcusem decât să gravitez deasupra lucrurilor și să le transform În abur. Acum totul mă atingea din plin, iar eu nu mai
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
acum am șansa de a ajunge În sfârșit la miezul acela tare care trebuie să zacă pe undeva În adâncul sufletului meu atât de tulburat astăzi. miezul la care visam să ajung pe vremea când umblam prin București cu coastele, plămânii și inima la iveală, ca să ies din Învelișul confortabil al existenței mele. Dar deocamdată țin cuțitul În buzunar. Trebuie să fiu sigură că atunci când Îl voi scoate Îi voi da hidrei lovitura de grație. intru În sală și Îmi lipesc
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]