7,105 matches
-
dacă mi se Întîmpla să uit, brusc, fără nici un motiv, numele unei cunoștințe. M-am proptit bine În piciorul sting. Nu va trece mult... trebuie să mai aștept... și o să-mi revin... pentru că aveam convingerea că dincolo de curbă se Întindea platoul cu orașul lui și În el... propria mea casă. Deși incapabil să mi-l reamintesc, existența lui era neîndoielnică. Cerul se acoperise cu o pătură subțire de nori cenușii, tipici pentru anotimpul respectiv... Ora 4.28 după ceasul meu... Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mai fi avut de unde să răsară amintirile. De fapt, dacă eram În stare să-mi imaginez că recunosc un loc complet străin, n-ar trebui oare să dispară toate lumile exterioare Închipuirii mele? Dar n-a dispărut decît orașul de pe platoul de dincolo de curbă. Ah! Cunoșteam terenul de la poalele stîncii dinspre nord - Îi puteam preciza și direcția, deși nu eram capabil să stabilesc poziția soarelui. Dacă urcai pînă În punctul acesta zăreai, mult În jos, un șir de case, un labirint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
placarde. Mutîndu-mi greutatea de pe un picior pe altul, Încercam să-mi diminuez respirația, puțin cîte puțin. Treptat, puse stăpînire pe mine un fel de neliniște. Oare să fi fost aceasta direct proporțională cu diminuarea respirației? În loc ca imaginea orașului de pe platoul de dincolo de curbă să se focalizeze, ea se transforma din ce În ce mai mult Într-un spațiu gol, ca și cum o gumă uriașă se străduia să-l șteargă de pe fața pămîntului. Culoarea dispăruse... la fel și conturul și forma și, În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
se vor rezolva mult mai simplu... ca și cînd ai face să alunece cu apă o pilulă care ți s-a oprit În gît. Omul tocmai dădea curba. Silueta dispăru, dar n-am auzit nici un țipăt... Probabil că orașul de pe platou exista și individul era convins de asta. Dacă a putut el, nu văd de ce n-aș putea și eu. Oricum, nu mai erau decît cinci-șase pași, iar cît despre timp, doar o pierdere de vreo zece secunde. Ce rost avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
am pus-o Între buze și m-am tot agitat fără rost, Încercînd să aprind un chibrit. Aș fi fost fericit dacă ar fi trecut pe lîngă mine o cunoștință. Dar dacă mi se Întîmpla, ca și cu orașul de pe platou, ca fețele pe care le știam din vedere să-mi devină complet străine? Îmi era greață. Poate Îmi Încordasem prea mult privirile, Încercînd să văd ceva care era, de fapt, invizibil. Pe lîngă greață, mă cuprinse și amețeala. Oricum, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o durere vie de parcă m-ar fi aruncat cineva din autobuzul care pornise mai Înainte. Și dacă era așa, atunci acela care se afla acolo nu era cel pierdut, ci acela care suferise pierderea. Cu alte cuvinte, nu orașul de pe platoul de după curbă a dispărut din drumul meu, ci probabil cealaltă lume, lăsîndu-mă doar pe mine, Între punctul dinaintea curbei și această cafenea. Dacă stau și mă gîndesc la ce-a fost, Îmi dau seama că acolo, la jumătatea pantei memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
menționîndu-i că este destul de aproape. Atitudinea lui se schimbă brusc, dar nu și-a mai pus bereta. — Spune-mi, te rog, cum se numește orașul din vîrful dealului. — Orașul de Sus. Presupun că-i spun așa pentru că e sus, pe platou. Strada era sufocată de atîta lumină și clocotea de animație, dar nu știu din ce motiv, mie nu mi s-a părut esențial diferită de peisajul pustiu pe care-l văzusem cu puțin În urmă. Nici acum nu Înțeleg de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
plăcută casă mică pe care am văzut-o. Seara a fost plină de stele și luminată de Crai Nou. Am ieșit afară și mi-am pus o dorință pentru Andrei. Mioara pregătise tot felul de bunătăți foarte rafinat aranjate, fiecare platou era o mică operă estetică, și ea o gazdă impecabilă, cu un simț european interbelic al entertainmentului. A fost o seară frumoasă, cu patru generații de oameni, toți prieteni între ei, arătându-ne iarăși că prietenia nu are vârstă. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să te schimbi atât încât să nu te recunosc. Cum ai fi reacționat? Eu, unul, te-aș fi îmbrățișat, ți-aș fi sărutat obrajii, poate încă palizi ca și cum n-ar fi trecut nici o zi. Priveam de sus, de aici de pe platoul levantinului oraș, fluviul care curgea la vale, spre răsărit, câmpia, bălțile, orizontul, înflăcărate de pâlpâiala apusului de soare. În după-amiaza aceea de septembrie, am rămas așa până ia ivirea primelor stele; era una din acele rare clipe ale lumii când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
putea trece prin minte. - Vedeți, asta dovedește că viața este imprevizibilă. - Ca destinul, precizai. Vroiam să mai spun ceva (acum am uitat: ceva grav, important), dar am fost întrerupt, a intrat pe neașteptate peste noi doamna Carolina Pavel, cu un platou de plăcinte aburinde (specialitatea ei). Era îmbrăcată într-o rochie roșie de crep, ținându-și aruncat pe umeri paltonul negru cu guler de vulpe, mica ei mândrie, nerostită. Părea ușor întinerită, poate culoarea și croiala rochiei, poate părul tuns scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
așa cum, se întâmplă adesea față de ființa unei femei. - Vi le-am adus de Anul Nou, să le mâncați sănătos, domnule judecător. Să nu spuneți că n-am grijă de dumneavoastră. Râdea. Îi mulțumii, în timp ce tânăra profesoară se și servea de pe platoul pus pe birou în fața noastră. - Iată, să-ncepem! vorbi. După o scurtă pauză, adăugă: Serviți, domnule judecător, altfel nu putem vorbi despre sociologia culturii. E mai plăcut așa. Se uită spre doamna Pavel. Râse. Începurăm să mâncăm sub luminarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
aproape fericită de pofta noastră de mâncare, ce povestea pentru ea prețuirea de către noi a calităților ei de gospodină cu faimă. În timp ce frazele-i curgeau fără oprire, ca mătăsurile desfășurate de pe mari suluri anume mânuite, iar dulciurile se împuținau pe platoul albastru din față, bunicul zâmbea din fotografia mărită, aflată deasupra bibliotecii, privindu-și cu dragoste nepotul care, ca și în copilărie, își uita de toate în fața unui platou cu dulciuri... Și doamna Pavel vorbea întruna, apoi și neprețuita ei nepoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mătăsurile desfășurate de pe mari suluri anume mânuite, iar dulciurile se împuținau pe platoul albastru din față, bunicul zâmbea din fotografia mărită, aflată deasupra bibliotecii, privindu-și cu dragoste nepotul care, ca și în copilărie, își uita de toate în fața unui platou cu dulciuri... Și doamna Pavel vorbea întruna, apoi și neprețuita ei nepoată. - Începură cafelele și nu se mai termină ziua aceea părelnică, la care se adăugă și domnul Pavel în ținuta lui marțială, cu papion, după o oră o lepădă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
le auzea decât ca pe un zgomot care-l împiedica. - Mă. bucur, mă bucur cu adevărat! rostii, ciocnind cu el al doilea pahar, în timp ce omul în smoking ne servea, cu o anume știință a eleganței, aducându-ne mâncarea pe un platou oval pe care-l purta cu prețiozitate studiată” așteptând parcă să fie admirat. Spusesem că sunt bucuros, adăugasem precizarea „cu adevărat”, însă cine face precizări adăugate unei vorbiri neechivoce se supune chiar sieși suspiciunii, așa trebuie să fie de vreme ce exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ne aflam, în timp ce muzica militară din chioșcul circular cu acoperiș țuguiat din mijlocul grădinii încetase de mult, odată cu lăsarea serii. Era târziu, ne ridicarăm de pe bancă, ne plimbarăm de-a lungul gardului de sârmă al grădinii, acolo unde se termină platoul orașului, întinsul imensei câmpii. În vale fluviul curgea leneș, cu apele ieșite din matcă, lățite acum după topirea zăpezilor, peste pământul bălților de vizavi. „Suntem împreună, îmi spuse, așa am fost și altădată, e sigur, apele acestea sau altele, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
erați aici, pe mine mă bătea gândul că ar fi fost bine... știți... dar nu apucă a termina că însăși Ana (eram acum în una din odăile pline de nuntași din casa tatălui ei), se ivi alături cu un mic platou cu pișcoturi și pahare cu șampanie, așeză platoul ce se goli repede pe o măsuță de lângă noi și ciocni cu amândoi. Clipa fu amețitoare căci îi întâlnii ochii, era o privire caldă și disperată, ca-n dimineața zilei anterioare, vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ar fi fost bine... știți... dar nu apucă a termina că însăși Ana (eram acum în una din odăile pline de nuntași din casa tatălui ei), se ivi alături cu un mic platou cu pișcoturi și pahare cu șampanie, așeză platoul ce se goli repede pe o măsuță de lângă noi și ciocni cu amândoi. Clipa fu amețitoare căci îi întâlnii ochii, era o privire caldă și disperată, ca-n dimineața zilei anterioare, vorbea prin toată ființa ei de femeie ajunsă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
răspunse, numai că eu port clară amintirea miilor de ani; nici viitorul nu mi-e străin. Îmi puse mâinile pe umeri. Ești atât de fericit, continuă. Știu că nu crezi, mi-ai spus astea odată când ne aflam sus pe platoul orașului și priveam în vale fluviul curgând spre răsărit. Ai spus că nu crezi. Asta pentru că nu știi. Fericirea este însăși ființa ta, ea nu e dată spre cunoaștere, este însăși puritatea cu care ne naștem, amintirea edenului pierdut, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să-ți dea un pahar de apă la nevoie. Vedeți... - Aveți dreptate, rosti profesoara, în momentul în care vorbirea acestuia fu întreruptă nu de voința lui - ceea ce profesoara nu observă - ci de tânăra care ne servea și care aduse pe platoul de metal înghețata comandată. - Mulțumesc! înclină din cap Davidsohn, adresându-se fetei care la rându-i rosti ceva, zâmbind, desigur o politețe. - Și ce-o să faceți dumneavoastră acolo? intervenii într-o doară. - Ce-am să fac? Știu eu? De foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce desfăcea o sticlă cu bere, și eu mă miram că un tânăr la vârsta lui poate pricepe asemenea lucruri. Ana privea spre fluviu, dar de la masă, perspectiva, închisă parțial de dunga lată a gardului de la capătul Grădinii și a platoului unde ne aflam, nu permitea deslușirea lucitoare a apei. Domnul Pavel găsi prilejul să evoce pentru Ana și fiică, dar în primul rând pentru el, cu nostalgia depărtării în glas, restaurantul așa cum fusese înainte de război, orchestra cu luminile și podiumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
anume catifelare politicoasă a vocii: - Să vedem fluviul! Era o propunere și o rugăminte în același timp. Mă ridicai și o însoții. După câțiva pași ne aflarăm în fața gardului de sârmă împletită, mărginită de o bandă lată de metal, limita platoului prebalcanic, iar jos râpa imensă în terminarea căreia se croise albia fluviului izvorât din apusul continentului, curgând liniștit spre răsărit. Apele se bănuiau lucind, era o noapte de imperii, ea prinse brațul drept și-i simții căldura transmițând emoția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
anumită știință a pauzelor ce puteau fi reprezentate (datorită respirației și privirii, la care se adăuga ceva ce scăpa atenției), puteau fi reprezentate, spun, prin linii asemeni celor de pe graficele de temperatură, dar nu în unghiuri ascuțite, ci, urcând în platouri în mireasma aerului tare al semețelor conifere străjuind miracole de iarbă, totul într-un timp irealizabil, fie coborând în semicercuri unduioase imaginând hamacuri de odihnă. În aceeași zi răspunsei scrisorii ce conținea în final și câteva urări pentru mine. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
avut apoi întâlniri amicale cu ceilalți șefi de misiuni și cu Decanul Corpului Diplomatic, acesta organizând la sediul Nunțiaturii o recepție în onoarea mea și a soției, prilej cu care ne-a oferit și tradiționalul cadou de despărțire un frumos platou de argint pe care erau înscrise numele noastre, perioada șederii în Chile și formula protocolară de despărțire. A fost un moment emoționant! Trecusem, fiecare separat și toți împreună, prin multe situații dificile, se formase între noi o legătură ce nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Genul de vis din care te trezești la miez de noapte, cu broboane de transpirație, cu inima bătând să-ți sară din piept. Un vis care pare cel mai rău coșmar. Vedeam deja totul. Lunile de gâlceavă cu mama din cauza platourilor cu broccoli. Cum, în ziua cu pricina, o să încerc să îmi fac loc printre surorile mele - toate domnișoare de onoare - ca să mă pot vedea într-o oglindă când mă machiez și cum va trebui s-o conving pe Helen că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
că tu mi-ai poruncit să vin să muncesc pentru tine. Vitellius clătină din cap. — Un gal care vrea să muncească în bucătăria mea! Râse ca și cum ar fi auzit o enormitate. Bătu din palme, și sclavul îi puse dinainte un platou cu pești mici, cruzi. — Ăștia se condimentează cu coriandru și piper - băiatul arătă spre platou. Și multă lămâie. M-a învățat tata. Noi suntem din Lugdunum, iar tata a fost cel mai mare bucătar în slujba guvernatorului Galliei. — Crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]