4,267 matches
-
și, pe de altă parte, punctul de pornire la fel de «tare» al tuturor tendințelor novatoare (precum și un imbold la emulație între ele)”. Pe de altă parte, „Macedonski anticipează mai mult decît prin ideologia lui literară, prin sensibilitatea lui stăpînită de demonul polemicii sau, mai simplu spus, prin spiritul lui de contradicție, orientările poetice moderne, a căror substanță o alcătuiește un esențial nonconformism, o voință radicală de revizuire a normelor radicale ale poeziei” (Matei Călinescu, Conceptul modern de poezie, ed. a II-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
diseminată de mult și în publicații ostile - se manifestă, mai mult decît la Vieața nouă, în interiorul „revistelor de poezie”, organizate sub forma unor „antologii” reprezentative, polemice față de gustul oficial și realizate de autori în general foarte tineri. Tendința de segregare polemică e dublată însă de „eclectismul” jocului pe mai multe fronturi. Personalități puternice, mai apropiați de spiritul popular și de „tradiția autohtonă”, atipicii, „neefeminații” Arghezi și Minulescu vor fi acceptați, către 1911-1912, de criticii antisimboliști cu o reală comprehensiune estetică (G.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Arghezi, factori ai conștiinței naționale“). Atitudinile ideologice din perioada 1913-1918 ale membrilor cercului constituie un subiect care ar merita, în alt context, o abordare aparte, incluzînd explorarea cotidianului Seara, a cazului Aristide Blank, a „cazurilor” Arghezi, Galaction & Co și a polemicilor din anii 1918-1922 pe marginea „dosarelor colaboraționismului” din presa și din mediile culturale autohtone. O dominantă pare a fi atitudinea antioficială: ambiguă în privința războiului și ostilă față de „politicianismul plutocrat și corupt” al Partidului Liberal. Boemi antiburghezi, unii apropiați cercurilor conservatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bizantinismului și al „poeziei de sanatoriu” a lui Camil Baltazar... Critica, atît cea interbelică (G. Călinescu, Vladimir Streinu, Perpessicius ș.a.), cît și cea postbelică (Ion Pop, Dumitru Micu, C. Gheorghiță, Gh. Lăzărescu ș.a.), a insistat mult asupra „predadaismului” său antebelic. Polemica la adresa „literaturizării” nu atinge însă niciodată destructurarea sintactică și semantică din primele poeme ale lui Tzara. Afinitățile imediat recognoscibile sînt mai curînd clovneriile triste ale lui Jules Laforgue, estetismul crud al lui Baudelaire, onirismul fantast al lui Aloysius Bertrand din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prinde mai bine, și-a șters în păru-i grăsos penița ca s-o curețe de cerneală și hîrtia destinată criticelor sale a transportat-o la privată” (în Facla, an IV, nr. 32-46, noiembrie-decembrie 1913). Una dintre țintele favorite ale polemicilor lui Vinea este E. Lovinescu, împotriva căruia se dezlănțuie în diatribe violente; aparent contrariant (ambii comentatori sînt adversari ai sămănătorismului, ambii se vor manifesta ca exponenți ai sincronismului modernist), faptul se deovedește a fi elocvent. Ar fi reductiv să punem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
biografii, în memorii, în rapoartele exploratorilor”. Ultima metamorfoză ar fi „romanul poem în care tema trăiește eliptic”. Nu sîntem departe de ideile-slogan ale „Manifestului activist către tinerime“, dar nici de atitudinile asemănătoare ale unor poeți precum Tudor Arghezi (este cunoscută polemica sa cu „incolorul” Liviu Rebreanu...), pentru care romanul era o extensie poematică. Această fugă înainte a artei vede în inovația/revoluția permanentă o promisiune de autenticitate prin „eliberarea de formule” - de fapt, prin eliberarea de raționalismul scientist („Creația adevărată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în 1976 și publicat pentru prima dată în Revista de teorie literară, tom. 26, nr. 2, 1977, pp. 271-288, și în Manuscriptum, IX, nr. 1(30), 1978, pp. 133-140, cit. în „Sensuri ale avangardismului românesc. Insurecția de la Paris din 1922. Polemica Breton-Tzara“, apud. vol. Istoria poeziei românești moderne și moderniste, 2, Editura Curtea Veche, București, 2004, pp. 73-116). Originea străină, neaderența la poezia franceză a lui Tzara, denunțat ca „impostor avid de reclamă”, fuseseră invocate fățiș de liderul suprarealist în Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
François Buot, Tristan Tzara. Omul care a pus la cale revoluția Dada, traducere de Alexandru și Magdalena Boiangiu, Editura Compania, București, 2002, p. 38). Mai tîrziu - naționalism francez, de data asta... - Tzara va fi taxat drept „venetic” de către Breton (v. polemica deja menționată)... În replică, la Zür Waag - unde, alături de prietena sa Maya Chrusecz, încălzea atmosfera cu poeme „negre” special culese din colonii și agrementate cu fragmente în limba română - Tzara lansează faimosul, histrionicul, destructiv-autodestructivul său „Manifest al domnului Antypirine“: „DADA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fără ecou public real, scriitorul bucureștean își petrece vremea în cercul strîmt al disputelor sterile de cafenea, văzînd în confrați nu un stimulent, ci o concurență care stimulează vanitatea. Nevoia de autoprotecție, așadar, este cea încurajează menajarea colegilor, cărora - în polemici - nu li se menționează numele, spre a nu da apă la moară concurenței: „Redus la o totală critică negativă, scriitorul are nevoie însă de o supapă - o supapă prin care intră, fără control, tot ce nu-i poate dăuna personal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sec. al XVI-lea), o notă salută gloria transatlantică a modernismului și a „compatriotului” Panait Istrati: „Amauta, revistă lunară de cultură peruviană, apare la Lima sub direcțiunea d-lui Jose Carlos Mariategui. Sumar extrem de variat, cu o accentuată notă de polemică politică și umanitaristă. (...) Revista (36 pagini mari) denotă un ferm curent modernist în America Latină. Dintr’un placard aflăm de gloria compatriotului nostru Panait Istrati pe malurile Rimacului: Kyra Kyralina a fost tradusă de d. Eugenio Garro”. Din nr. 67 aflăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ani ai acesteia) și la Cuvîntul, avînd vechi relații cordiale cu numeroși apropiați ai curentelor ideologice neotradiționaliste, de la Nae Ionescu la neosămănătoristul Pamfil Șeicaru. În pagina de „revista revistelor” a nr. 91-92, revista lui Crainic este menționată pozitiv, pe fundalul polemicii mai vechi a Contimporanului cu Viața românească (mutată între timp la București): „numărul din aprilie se deschide cu un cuprinzător eseu al d-lui Nichifor Crainic despre pacifism, văzut din unghiul viitoarelor raporturi spirituale dintre popoare. Proza, versurile și cronica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ultimul număr”. Flasc? Ce eufemism... Vitriolantul „Coliva lui moș Vinea“ (autor: Ilarie Voronca) conține o trimitere transparentă la această turnură „bisericoasă”. Căci recidivele nu lipsesc: tot la Contimporanul, și tot de pe poziții ortodoxiste, Sandu Tudor își va manifesta rezervele în raport cu polemica generaționistă prilejuită de „Itinerariul spiritual“ al lui Mircea Eliade și de „Manifestul «Crinului alb»”. Pînă în 1931, revista lui Vinea și Iancu va mai publica și alte articole pe această linie - bunăoară, „Gînduri spre o mai limpede înțelegere a problemei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dominate de categoria absurdului”. Interpretarea este, în general, semiotică, axată pe o „abordare semantică”, o „abordare sintactică” (motivată psihanalitic) și una „pragmatică” a celor două tipuri de scriere. Eseul începe însă printr-o critică vehementă a „complexelor criticii” noastre. Ținta polemicii este „ceea ce Edgar Papu numea cu o frumoasă, însă puțin pertinentă metaforă, «protocronism românesc»”. În bătălia ideologică dintre adepții sincronismului și cei ai protocronismului, Victor Ivanovici își precizează ferm poziția. Scopul teoriei lansate de E. Papu ar fi, în opinia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fi nici roman, nici schiță, nici nuvelă, nici poem, nici basm, chiar dacă poate simula aceste formule. E Text. În schimb, N. Manolescu subsumează textualizarea categoriei tipologice a romanului „corintic”, propulsîndu-l pe Urmuz în avangarda acestei tipologii ficționale. La data amintitei polemici, conceptul de „postmodernism” nu fusese încă aclimatizat la noi... Odată aclimatizat însă (după 1985), cei mai mulți „optzeciști” ajung să respingă textualismul (fără a se autointitula, obligatoriu, postmoderni!), sesizînd caracterul său marginal, excentric, excesiv-tehnicist și steril, bref — contraproductiv. La fel de contraproductivă s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ușurință. Am supraevaluat și posibilitățile mele și răbdarea Inchiziției. M-am bizuit prea mult pe steaua mea norocoasă și pe faima mea. Poate, și în oameni am avut o încredere exagerată. În orice caz, mi-am calculat rău mișcările. În polemica mea cu iezuiții, destul de lungă, eu am fost cel care a pus paie pe foc. Nu-mi închipuiam ce va ieși. Probabil, sunt un prost jucător și n-am înțeles asta mânat de o vanitate care m-a împins să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
eu sunt pentru tine un străin. Într-o anumită împrejurare, aproape te-ai ciocnit de mine, dar erai prea tulburat ca să-mi reții figura. Cum de ai încredere să-mi destăinui toate acestea? ― Cauzele ar fi multe. Poate că demonul polemicii nu m-a părăsit nici în situația în care mă aflu. Poate că, după lunga muțenie ce mi-a fost impusă, simt nevoia să vorbesc. Poate că nu sunt, totuși, atât de înzestrat pentru singurătate. Dar cred că răspunsul cel
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ca pe o râmă. Nici măcar un proces nu s-ar fi obosit să organizeze. Ce eram eu? Un nimeni. Nu reprezentam un pericol ca tine. Și tocmai pentru că sufletul meu era închircit de frică, te-am admirat de-a lungul polemicii tale cu iezuiții. M-au încîntat inteligența și verbul tău mușcător. Mă simțeam, cumva, răzbunat, prin orgoliul tău, pentru toate umilințele pe care le-am îndurat fără să zic nimic Ce orgoliu frumos aveai atunci, Galilei! Erai viclean ca o
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Erai viclean ca o vulpe și agil ca un tigru. Știai să faci o plecăciune în așa fel încît toată lumea să priceapă că-ți băteai joc de ei și că sub vorbele tale smerite se ascundea un hohot de râs. Polemica ta cu iezuiții a fost un spectacol extraordinar de inteligență și de vanitate. I-ai silit să-și muște buzele, încercînd să-ți facă fată. Probabil, au fost mulți, atunci, care au simțit ce am simțit și eu: o uriașă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
să-i opunem un orgoliu sfidător, care să ne răzbune și să-i dea peste nas. Mult timp, tu ai jucat acest rol. ― De unealtă a voastră. ― De unealtă a disperărilor noastre, dacă vrei. Nu-ți imaginezi cum erau comentate polemicile tale cu iezuiții. Cu câtă satisfacție, cu câtă speranță. Te-am admirat și cum te-ai servit de Papa. ― S-a abținut să-mi sară în ajutor. ― Adevărul e că nici tu n-ai fost întrutotul corect cu el. L-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Acceptând ceva impus, sub amenințare, se vedea și mai bine că ideile mele erau foarte periculoase pentru Inchiziție. Ei recunoșteau, indirect, că se temeau de ce gândeam eu. Și nu avea rost să mă încăpățînez. I-am lăsat să creadă că polemica s-a încheiat în favoarea lor. Dar devenea, astfel, extrem de limpede că nu mai dispuneau de nici un argument. Tot ce mai puteau face era să mă amenințe cu rugul. Confruntarea intra pe alt teren. Eram singur contra unui tăvălug, care strivește
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
altor delicte nu poate fi denunțată o persoană care stă În stradă. Dacă Îți violează domiciliul, Îl poți denunța, dar strada e domeniu public. Ar fi dificil să demonstrezi o agresiune, și nu este convenabil să te lansezi Într-o polemică. Ceafa lui rasă, umerii pătrați, profilul său autoritar, mâinile sale puternice. Antonio, iubit atât de nebunește - aș fi făcut, am făcut, orice pentru tine. Pentru o clipă, fu aproape cuprinsă de tentația de a coborî să-i vorbească. La urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Oamenii, În complexitatea lor, sunt toți al fel de respingători și de oportuniști și au În ei același potențial de răutate. Rasa noastră e condamnată. Doar individul se mai poate salva prin sine Însuși. Aris evită să intre Într-o polemică pe teme sociale cu ea, și tăcu. O frână bruscă Îi zgâlțâi și Aris atinse un plic alb ce fusese strecurat În suportul din portieră, Între permisul de circulație și discul orar. Plicul - care purta Însemnele unei clinici particulare - Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vocabularului ce îl ajută pe om să afirme anumite concepte și nelămuriri, porniri în unele domenii și smerenie în sânul altor științe și lucruri neelucidate pentru mintea omului de rând. Dincolo de aceste probleme cotidiene care îi pun pe oameni în polemici și îi întorc unul împotriva celuilalt, aceste două cuvinte exprimă două hotare aflate unul în celălalt, dar care, pentru „omul modern”, cum spune Mircea Eliade, sunt două moduri de a fi în Lume. În ceea ce privește faptul că sunt unul în celălalt
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de care dădea dovadă În conflictele spirituale - poziția pe care o deținea, ciocnirile pe care le provoca, disputele lui cu profesorii clasiciști și istoricii de la Oxford. Era sigur pe el, așa cum i‑a caracterizat de Gaulle pe evrei. Îl Încânta polemica. Rosamund și cu mine locuiam pe aceeași stradă, mai sus, Într‑o clădire care‑ți amintea de Linia Maginot. Camerele noastre nu erau la fel de frumoase ca luxosul apartament monastic al lui Ravelstein. Păreau niște cutii, dar În momentul când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
critic trece Înaintea conformismului și pragmatismului . Formula „industria Holocaustului” are o istorie complexă și polemică: a fost Întrucâtva lansată de publicistul și scriitorul Leon Wieseltier, care acum o regretă; Wieseltier, cunoscut la noi În urma publicării În 22 a recentei sale polemici cu Adam Michnik privind responsabilitatea poporului polonez pentru Holocaust, este redactorul de literatură al prestigioasei The New Republic și autorul unei mișcătoare cărți despre Holocaust, Kaddish, o meditație asupra morții tragice a tatălui său; reputatul istoric și teoretician al istoriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]