3,471 matches
-
care mă lovesc la genunchi, rănindu-mă, sau care mă fac să simt din nou gustul scârbei: soba de teracotă... barele de bătut covoare din fundul curților... closetul de la mezanin... cufărul din pod... un chihlimbar, de mărimea unui ou de porumbel... Aceluia care și-a păstrat în amintire, palpabile, acul de păr al mamei ori batista tatei înnodată la cele patru colțuri în arșița verii sau valoarea de schimb a fiecărei schije de grenadă sau de bombă zimțate diferit - aceluia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se acumula atâta masă epică - o descoperire capitală. Pe sub vechituri și printre moblie scâlciate mă aștepta un cufăr special; cel puțin așa am interpretat eu descoperirea. Oare se afla sub niște saltele găurite? Oare se plimba pe el, uguind, vreun porumbel care se rărătăcise prin lucarna deschisă? Oare, speriat de mine, acesta a lăsat în urma lui un găinaț proaspăt? Oare sfoara înnodată a fost descâlcită pe dată? Am recurs la briceag? M-a reținut sfiala? Oare am cărat cufărul mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fi fost urmărit și supus la cazne de către copiii din vecini. De acolo exersa cântatul cu efecte la distanță; pentru mine, însă, a devenit important cufărul supraviețuitor. Văd petele de soare pe pielea lui jupuită. Nu, nu a existat nici un porumbel al cărui uguit să-mi atragă atenția. Mie și numai mie mi-a revenit privilegiul de a-l descoperi în apropierea locului meu secret de citit, de a-l deschide. Nerăbdător, cu briceagul meu cu trei lame. Dinăuntru m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
îi spunea „Willy“. Mă mine mă strigau „băiețel“. „Daddau“, sora, nu ajuta aproape niciodată. În timp ce lipiciul se usca, radioul transmitea emisiunea duminicală Melodia preferată, care cuprindea și câteva dintre cântecele îndrăgite ale mamei: Ah, cum de-am pierdut-o..., Ascultă porumbelul cum strigă..., Singur, iarăși singur..., Cântecul lui Solveig: Iarna își ia bun rămas..., Clopotele țării... Și în timpul iernii, linia fronturilor a continuat să dea înapoi. Abia dacă mai erau comunicate speciale. Dar tot mai mulți bombardați se refugiau în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Așa ori altminteri: toți răniții capabili să umble, așadar și eu, care între timp puteam să apuc din nou cu mâna stângă, am cotrobăit prin birourile și încăperile de lucru, prin camera de ședințe, prin camera din turn în care porumbeii își făcuseră cuiburi și în final prin pivnița în care se afla o încăpere pe care șefii o aranjaseră cu sofale și mobilier de rafie pentru seri plăcute cu camarazii: pe pereți atârnau fotografii de grup cu tovarăși de partid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
furuncule. Sensibilă din cale-afară era ceafa lui, brăzdată de cicatrice groase. De fiecare dată, primăvara - la fel și în primăvara lui ’47 - acolo plesneau câteva abcese care mai înainte se umflaseră: asemănătoare la formă și mărime cu un ou de porumbel și care promiseseră câte un păhărel de țuică plin cu puroi. De aceea, calfele cântau, obraznic, de îndată ce furunculele lui Korneff începeau să înmugurească: „Iarna când moare, pe Korneff îl doare...“ În plus, e adevărat că Göbel, a cărui firmă este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
capele. Tot ce vedeam, fiecare fântână și fiecare ciot de coloană, devenea o metaforă. Hoarde de preoți înveșmântați în negru ofereau, cu pălăriile lor cu boruri largi, schițe în mișcare care erau gata cât ai clipi. Desenam cu pene de porumbei și de pescăruși dintr-o călimară plină cu tuș de China diluat. Totul era uimitor, se transforma în motiv: cai de trăsură dormitând, copii jucându-se pe stradă și rufe întinse la uscat pe frânghii lungi. Femeia grasă de la balcon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a fost o văgăună de pivniță umedă, cu ferestre spre grădină, într-o vilă al cărei etaj superior fusese mistuit de flăcări, cu balconașe și turnulețe cu tot, și care nu mai era locuit decât de vremea schimbătoare și de porumbei. Acolo ne instalaserăm, Anna și cu mine. Descoperiserăm semi-ruina între Königsallee și lacul Diana acoperit de stuf. A fost ușor ca, pe bani puțini, să închiriem pivnița care înainte făcuse parte din locuința administratorului. Deasupra noastră nu mai locuiau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
exclam În fiecare dimineață Înainte de-a mă trezi: „Mare invenție, curentul electric”. Și apăs comutatorul, se aprinde veioza, apoi mouse-ul, trăiesc timpuri noi, cu Charlie Chaplin, cu ecran, unde-mi văd avatarurile mici și dese prin care trec ca porumbelul păcii. Dublu clic, săgeată, pun nori pe fundal și-o muzică simfonică de deschidere exuberantă a programului, Requiemul lui Verdi. Sau Pavana pentru o infantă defunctă. La pian. Enter. E timpul, iubită cititoare, să scriu acum despre oameni și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
uită să vorbească. Nu e cazul lui Ullman. Nici al informatorilor, unul dintre ei luîndu-și inima sau ce și-a luat În dinți pentru a mărturisi că are 40 de ani de meserie și e curat În cuget, ca un porumbel. „Mi se spunea că se vrea numai adevărul faptic și mi s-a precizat mereu că măsuri Împotriva celor cu opinii neortodoxe nu se vor lua.” S-au luat numai măsuri pentru coșciuge. Ortodoxe. Sau nu s-au luat nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ne topeam după ea, era - incredibil! - o bucurie fără sfârșit, zilnică. A fost, pur și simplu, o altă viață. Viața cu Copilul care aducea pentru mine din parc, de câte ori se ducea cu bunicile, câte o pană-păniță (îi spusesem că penele porumbeilor s-ar putea să fie de la îngerașii care se zbenguie noaptea, când nu-i vede nimeni) ; viața cu Copilul care-mi spunea în fiecare seară, înainte de culcare, că sunt un Căluț-de-mare (și de fiecare dată era altul - de la căluț de
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
Hudgens Începu să numere. Jack urcă treptele și izbi ușa cu piciorul. Reflectorul cu arc luminos se aprinse, surprinzînd un living banal: un pom de Crăciun și doi tinerei În chiloți care se mozoleau. Jack strigă „Poliția!“, iar cei doi porumbei Încremeniră. Lumina căzu pe o sacoșă umflată de pe canapea, plină cu iarbă. Fata Începu să răcnească. Băiatul Întinse mîna după pantaloni. Jack Îi propti un picior În piept. — MÎinile! Încet! Băiatul Își Împreună palmele, iar Jack Îi puse cătușele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
a spus că a călcat În sfîrșit Într-un rahat care nu se va transforma În noroc, că jucase o carte care-l putea aduce din nou În pragul camerei de gazare, că pe biletul lui spre Narcotice scria adio, porumbeilor, pentru că ea va detecta acea zi de 24 octombrie 1947 printre celelalte minciuni ale lui și va vedea adevărul de dincolo personalitatea lui de Mare V, construită cu atîta grijă, dar care se va prăbuși, făcîndu-se praf și pulbere. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Nuttall, în care mă jucam cu Joan. Dar aici, în loc de acea liniște vrăjită pe care noi o luam drept firească, auzeam uruitul camioanelor și tunetul avioanelor care treceau pe deasupra și nu ne priveau vrăbii sau grauri din copaci, ci doar porumbei de oraș și ciori negre și grase, cât niște găini mici, cu un umblet țanțoș. Cât despre hotărârea de care vorbeam, s-a conturat destul de repede. Pe la începutul săptămânii, primisem un extras bancar și dimineață îl deschisesem, descoperind, nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ea. Florence Nightingale în persoană! Pyles ne-a povestit despre mica misiune caritabilă. Vrei să-ți vorbesc despre vreuna dintre ele? întrebă Phoebe, ignorând-o pe Hilary și ducându-se direct la Roddy. — Cred că trebuie să vă las singuri, porumbeilor, ca să vă puneți împreună la cale strălucitul viitor, spuse Hilary. Cocktailuri pe terasă peste o jumătate de oră? — Peste un sfert, spuse Roddy. Nu durează mult. Hilary închise ușa după ea și el reluă răsfoirea superficială. Phoebe îl urmărea, tremurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Erau chiar și două blănuri mari de tigru aruncate peste el, sporind senzația de fast oriental și o narghilea imensă se afla pe o carpetă dintr-un colț. Pentru a completa acest hommage, o lampă de argint în formă de porumbel era atârnată cu un lanț de aur aproape invizibil în mijlocul încăperii; flăcăruia ei răspândea o aromă discretă. — Bine-ai venit în cuibușorul meu, Michael, spuse Findlay, lepădându-și pelerina pe care și-o pusese pe umeri. Scuză, te rog, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-o pe doamna A, uite-o cum intră. E cu doi tipi! Femeile care Încă mai lucrau la felinare Întoarseră capetele să vadă. Întotdeauna erau fericite cînd apărea ceva care să Întrerupă rutina zilnică. Cu o săptămînă Înainte, intrase un porumbel În clădire și toți dăduseră ocol Încăperii aproape o oră, profitînd la maximum de această distracție. Acum, cîteva dintre ele se ridicară să-i vadă mai bine pe oamenii care o Însoțeau pe doamna Alexander. Duncan le urmări cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
axul roții? CÎndva, ăsta a fost un rîu În toată regula. Ea Îl trase Înapoi. Ar putea să fie cineva acolo. Dar nu era nimeni. Casa fusese abandonată de ani de zile. Iarba creștea printre golurile din pardoseala de piatră. Porumbeii Își băteau aripile pe grinzi, iar podeaua era plină de găinaț, cioburi de ardezie și sticlă. Cineva, cîndva, curățase locul și făcuse un foc; erau cutii de conserve, sticle și mesaje obscene pe pereți. Dar cutiile erau ruginite, iar sticlele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o voce bărbătească. — Presupun că Încă nu cauți pe nimeni? Ea tresări brusc. Era Fraser. — Sfinte Dumnezeule! zise ea. Ce mai vrei? El Își ridică mîinile. Nu vreau nimic! Am rămas unde m-ai lăsat, În Trafalgar Square, uitîndu-mă la porumbei. Porumbeii ăștia te calmează teribil,. Pur și simplu, am pierdut noțiunea timpului. Apoi mi-am zis s-o cotesc pe Burlington Bertie și s-o iau spre Strand. Cinstit, nu mă așteptam să te găsesc aici. Și citesc pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
voce bărbătească. — Presupun că Încă nu cauți pe nimeni? Ea tresări brusc. Era Fraser. — Sfinte Dumnezeule! zise ea. Ce mai vrei? El Își ridică mîinile. Nu vreau nimic! Am rămas unde m-ai lăsat, În Trafalgar Square, uitîndu-mă la porumbei. Porumbeii ăștia te calmează teribil,. Pur și simplu, am pierdut noțiunea timpului. Apoi mi-am zis s-o cotesc pe Burlington Bertie și s-o iau spre Strand. Cinstit, nu mă așteptam să te găsesc aici. Și citesc pe fața ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
jos, total distruse. Iar În baie, oglinda de pe perete atîrna cu o față ciudată, pentru că sticla fusese spartă și căzuse, umplînd chiuveta cu sute de bucăți arginti. CÎnd ajunseră În mansardă, se auzi un fîlfîit, un zgomot de plecare bruscă. — Porumbei sau șoareci, se Întoarse Julia și zise Încet: Nu te deranjează, nu-i așa? — Nu-s șobolani? Întrebă Helen cu teamă. — O, nu. Cel puțin, nu cred. Merse mai departe și deschise o ușă. Zgomotul de plecare În goană deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și dădu peste un zid; se Întoarse și i se păru că intră În altul... În final, ceva vîjÎi spre capul ei - cînd reuși să evite obiectul, crezu că era o hîrtie arzînd. Apoi Își dădu seama că era un porumbel cu aripile În flăcări. Își desfăcu mîinile și alergă din calea lui, Împiedicîndu-se oripilată, scăpînd batista și Începînd să se sufoce. Se Împletici și, brusc, se trezi undeva În spațiu, Înconjurată de căldură și haos. Își puse mîinile În șold
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu atâtea găurele Încât arată ca un limbaj braille pentru fetișiști. La capătul celălalt al magazinului, dau cu ochii de o brunetă lucioasă, o victorie a injecțiilor cu Botox asupra gravitației, Înfășurată din cap până-n picioare În cenușiu de culoarea porumbeilor. Studiază fiecare pantof ca un arbitru la o expoziție de flori. Se vede că are și bani, și timp la dispoziție. Îmi imaginez că o așteaptă o zi Întreagă de umblat prin magazine: o prerie de posibilități, punctată cu cafele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
nenorocita de acoperitoare de ploaie pentru cărucior. Motive pentru care să NU renunț la serviciu&să mă mut la țară 1/ Aș Înnebuni. 2/ Vezi mai sus. 3/ Vezi mai sus. Partea a treiatc "Partea a treia" 15tc "15" Porumbeiitc "Porumbeii" Unde sunt pasările de pradă când ai nevoie de ele? Încă de azi-dimineață, doi porumbei stau pe pervazul exterior al ferestrei mele. Aparent, la prima Întâlnire. Timp de aproape o oră, masculul i-a tot făcut plecăciuni femelei, mici plecăciuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
să mă mut la țară 1/ Aș Înnebuni. 2/ Vezi mai sus. 3/ Vezi mai sus. Partea a treiatc "Partea a treia" 15tc "15" Porumbeiitc "Porumbeii" Unde sunt pasările de pradă când ai nevoie de ele? Încă de azi-dimineață, doi porumbei stau pe pervazul exterior al ferestrei mele. Aparent, la prima Întâlnire. Timp de aproape o oră, masculul i-a tot făcut plecăciuni femelei, mici plecăciuni politicoase ca de chelner. În fine, presupun că ăla e masculul pentru că celălalt e de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]