3,550 matches
-
aglomerată în față și o curte cu asfaltul crăpat în spate. Dincolo de curte era digul unui canal, și în zilele însorite mama mă trăgea de curelele legate de hamul din jurul pieptului meu și ne cuibăream în iarba înaltă de lîngă poteca acoperită cu mușchi a edecului. Canalul era sufocat de papură și bălării. Nimeni nu trecea pe-acolo în afară de un bătrîn cu un ogar sau de copiii care ar fi trebuit să fie la școală. Mă jucam în pat cu pipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mamei care-i cîntă, apoi recunoscu zgomotul cascadei. Cerul se înseninase și răsărise o lună uluitoare. Deși nu era plină, lumina îndeajuns cheiul canalului de peste drum, poarta și cărarea cu cenușă. Se îndreptă vesel și temător spre poartă și urcă poteca auzind cum sunetul acela de alinare crește pînă ajunge la intensitatea ca de tunet a apei dinn cascadă. Mai multe stele tremurătoare se reflectau în apa întunecată de desubt. Imediat ce părăsi podul, lui Thaw i se păru că luna țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
rămaseră decît niște stinghii și un zăngănit depărtat. N-ar fi trebuit să faci asta. Am fi putut să-i încropim un camuflaj din ramuri și alte chestii care ar fi ascuns-o de priviri. Coulter își croi drum spre potecă, printre ferigi, și începu s-o ia la vale. După cîțiva metri, se opri, se întoarse și strigă: — Cretinule! Mama ta de cretin! — Mama ta de cretin dobitoc! strigă Thaw. — Mama ta de cretin dobitoc și căcăcios! urlă Coulter și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
drum, dar mai rămăsese crepusculul, un crepuscul amînat de vară, în care pămîntul era întunecat și cerul o explozie de culori. Trecu șchiopătînd de poarta căminului, asfaltul tare rănindu-i picioarele, și se duse spre bungalow-ul administratorului mergînd pe două poteci drepte. Maică-sa stătea într-un șezlong pe pajiște și tricota. Alături, taică-său privea alene, cu o săpăligă, buruienile dintr-o grădiniță alpină. Cînd Thaw se apropie, doamna Thaw îi strigă cu reproș: — începusem să ne facem griji din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nimic. Ăștia doi au discutat despre artă? — Mda, au tot vorbit de arta lor. — Hei, Thaw, prietenul meu intelectual, ce vrei să facem? O partidă de șah sau o plimbărică pe canal? — Nu mi-ar strica o plimbărică. Merseră pe poteca edecului, vorbind despre femei. Coulter renunțase la stilul forțat-vesel pe care-l arborase acasă. Singura dată cînd ajung la ele, zise Thaw, este cînd vorbesc la clubul de dezbateri. Atunci chiar Kate Caldwell mă observă. Aseară stătea în primul rînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
drumul lung; în plus, vîntul îl împinge în direcția opusă. Dă ocol hotelului și se plimbă pe gazon, jucîndu-se cu ultimele jumătăți de coroană și penny din buzunar. Trecînd pe lîngă un bazin dreptunghiular cu nuferi, le aruncă acolo. O potecă duce printre rododendroni spre o poartă care dă spre mlaștini. O ia într-acolo. Pămînul mlăștinos se ridică pînă la coama dintre două dealuri stîncoase. Nu-i nici o potecă, iar buruienile sînt întrerupte pe-alocuri de petice de mușchi, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe lîngă un bazin dreptunghiular cu nuferi, le aruncă acolo. O potecă duce printre rododendroni spre o poartă care dă spre mlaștini. O ia într-acolo. Pămînul mlăștinos se ridică pînă la coama dintre două dealuri stîncoase. Nu-i nici o potecă, iar buruienile sînt întrerupte pe-alocuri de petice de mușchi, unde picioarele i se afundă și merg prin apă. îi ia două sau trei ore să ajungă pe creastă și se odihnește pe o grămadă de pietre bătute de vînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de unul singur. După mai multe minute, ajunseră într-o cameră îngustă, întunecoasă, tăiată în piatră, placată cu marmură pe trei pereți și cu porți din fier forjat pe al patrulea. Porțile se deschiseră cu ușurință și pășiră pe o potecă sub un cer imens și negru. Lanark își dădu seama că se află pe vîrful unui deal, printre obeliscurile unui cimitir care îi era familiar. CAPITOLUL 35. Catedrala După ce mai merseră puțin, Lanark se opri și declară: — Ăsta nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
triunghi. — O triangulație. — Așa-i, un punct de triunghilație. Haide. Alexander se uită lung la vîrf. — O să mergem pe cărarea asta din dreapta. — Dar drumul drept e cel mai scurt. îmi dau seama că este. — Dar e și cel mai abrupt. Poteca asta merge pe un teren înalt și o să ne scutească să facem efort prea mare. — Du-te tu pe-acolo. — O să mă duc, și o să ajung în vîrf înaintea ta. Cărarea a fost făcută de oameni inteligenți care știau care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și o să ajung în vîrf înaintea ta. Cărarea a fost făcută de oameni inteligenți care știau care este drumul cel mai rapid. — Du-te pe-acolo, zise Alexander și o luă la goană prin prăpastia adîncă. Lanark începu să urce poteca relaxat. Aerul era proaspăt și soarele dogoritor. Se gîndea cît de bine e să fii în vacanță. Singurul sunet care se auzea era un Uip! Uip! al unei păsări de mlaștină, și singurul nor, o pată alburie lățoasă în albastrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cauza scopului. Așa că doresc o sadică imaginară mai slabă decît mine. Mda, dificil, dar aș putea să aranjez. Haide. Gloopy îl ghidă printre gărzile de la Quantum-Cortexin, care stătea în afara galeriei, și deschise o ușă de lîngă lift. Merseră pe o potecă pavată, printre pajiști și copaci cu lampioane chinezești. — Creadeam că sîntem undeva foarte sus, Gloop, spuse Lanark. — Numai în interior. Stadionul e construit pe locul unui fost doc. Fluviul e undeva jos, Narky dragă. Trecură de un debarcader cu mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
albăstrui-verzuie și umedă a celei de-a treia planete. Deșerturile sînt mai mici decît azi, junglele și pădurile mai întinse, pentru că acolo unde solul e gros, tufărișul înfundă fluviile și astfel ajung să se întindă în pămînt mlăștinos. Nu există poteci largi sau cîmpii împrejmuite cu garduri, nu sînt nici drumuri și nici orașe. Singurul semn de om este acolo unde marginea vestică a globului se rostogolește în umbra nopții. Se zăresc cîteva luciri depărtate pe acea curbă întunecată, focurile vînătorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
putea spune o mulțime de lucruri despre el. Pe sub podul ăsta de care ne apropiem, de exemplu, trecea un afluent cîndva. — Taci și mișcă, tată. în cimitirul întunecos, oamenii se ghemuiau pe petecele de iarbă sau se dispersau pe micile poteci. Un difuzor plasat pe vîrful dealului le spunea oamenilor să stea departe de monumente. — Rima trebuie să fie undeva în vîrf, spuse Alexander, poți merge? — Da, da, zise Lanark înfierbîntat. Da, toți trebuie să ajungem în vîrf, o să vină potopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
imens. — Tată, nu fi prost. — Nu sînt prost. Cineva mi-a spus că totul se va termina într-un potop; era foarte sigur. Da, trebuie să mergem cît mai sus posibil, fie numai și pentru priveliște. Pe măsură ce urcau pe micile poteci abrupte, Lanark se simțea din ce în ce mai plin de energie și bucurie. încercă să zburde puțin. — Te-ai însurat, Sandy? — Ușurel, tată. Aș prefera să-mi spui numele complet. Nu, nu sînt însurat. Am o fiică, dacă asta te consolează. — Da! Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
unei teribile constrângeri, deci părea fără prea multă energie, făptura ei nu contenea să iradieze o caldă umanitate. Trezindu-se din reverie, o luă la picior către pădure. Iarba era moale sub pașii săi și păstra urma unui fel de potecă, de parcă alții, mai puțin loviți de soartă, ar fi parcurs același drum, purtați pe aripile de zefir ale înseră rilor catifelate și înmiresmate. Mireasma era prezentă, dulce, îmbătătoare. Iar persistentul parfum al plantelor se amesteca cu izul proaspăt al ploii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
estimeze cât timp trecuse de când plecaseră. Să tot fi fost o jumătate de oră. Într-un fel nu era prea rău. Deoarece cineva, care a fost în stare ca în numai o jumătate de oră să-și dea seama că poteca înflorită nu-i făcută pentru el, a făcut un pas gigantic înainte, către stăpânirea deplină a evenimentelor și circumstanțelor înconjurătoare. Desigur, era tentantă ideea să se ducă să se odihnească ore întregi pe o plajă de nisip, și să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
a lungul lui, pe sub copaci răzleți, apoi m-am abătut peste ogoare, începuse o burniță măruntă, auzeam de pe alt drum, poate aproape, poate departe, șoapte de oameni îndemnând vitele și scârțâit de care; era un întuneric ud, am nimerit o potecă, știam că pe acolo trebuia să merg și ea m-a dus pe ulițele unui sat care mi s-a părut nesfârșit de lung; izbeam în dreapta și în stânga, orbește, cu sacul de mână, ca să mă apăr, niciodată nu s-au
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Faptul pare cu atât mai surprinzător cu cât în ziua înmormântării câinele fusese închis în casă și n-a putut cunoaște locul în care i-a fost înmormântat stăpânul. 7. Era în zori, pe câmp, la începutul unei toamne. Lăsam potecile să mă conducă. Vedeam trecând, departe, ca niște clăi cu aburi, tăcutele femei justițiare. Cărau spre vetre, în spinare, mari legături de vreascuri și coceni. Nedeslușirea lor mă arunca în ceața unui timp năucitor. Mergând așa, potecile m-au dus
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
unei toamne. Lăsam potecile să mă conducă. Vedeam trecând, departe, ca niște clăi cu aburi, tăcutele femei justițiare. Cărau spre vetre, în spinare, mari legături de vreascuri și coceni. Nedeslușirea lor mă arunca în ceața unui timp năucitor. Mergând așa, potecile m-au dus la malul unei ape. Acolo m-am oprit. Și L-am recunoscut imediat, în ciuda lipsei Lui de strălucire. Stătea pe mal și tremura. Pierduse lira, dar avea alături, la loc ferit de udătură, vioara și arcușul. Mi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
se dădu înapoi cu băgare de seamă. Focul făcu ravagii, dar tot reuși să vadă structura internă complexă a unei mașini, ale cărei piese se topiră într-o masă informă în vâltoarea albă și șuierătoare. Nu așteptă sfârșitul, coborî pe potecă în direcția stației de robocare. * Transformarea energiei-timp continuă conform ritmului propriu indeterminabil până la 8 și 43 dimineața, prima joi din martie 2561. Accidentul lui Gilbert Gosseyn trebuia să aibă loc la 9 și 28. 8 și 43 - pe astroportul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
unei teribile constrângeri, deci părea fără prea multă energie, făptura ei nu contenea să iradieze o caldă umanitate. Trezindu-se din reverie, o luă la picior către pădure. Iarba era moale sub pașii săi și păstra urma unui fel de potecă, de parcă alții, mai puțin loviți de soartă, ar fi parcurs același drum, purtați pe aripile de zefir ale înseră rilor catifelate și înmiresmate. Mireasma era prezentă, dulce, îmbătătoare. Iar persistentul parfum al plantelor se amesteca cu izul proaspăt al ploii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
estimeze cât timp trecuse de când plecaseră. Să tot fi fost o jumătate de oră. Într-un fel nu era prea rău. Deoarece cineva, care a fost în stare ca în numai o jumătate de oră să-și dea seama că poteca înflorită nu-i făcută pentru el, a făcut un pas gigantic înainte, către stăpânirea deplină a evenimentelor și circumstanțelor înconjurătoare. Desigur, era tentantă ideea să se ducă să se odihnească ore întregi pe o plajă de nisip, și să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
cea de-a treia fază a carierei lui de jucător de jocuri de noroc. Dintr-un autoavion de transport public observase firma multidirecțională a unui magazin de arme cuibărit într-un parc particular, în preajma băncii. Merse cu pași iuți pe poteca mărginită cu straturi de flori și era aproape de ușă când observă firma micuță pe care n-o mai văzuse până atunci: MAGAZINUL METROPOLITAN DE ARME ÎNCHIS TEMPORAR MAGAZINELE RURALE NOI ȘI VECHI SUNT DESCHISE CA DE OBICEI Cayle se retrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
dintre butoanele de pe perete - deci așa se petreceau lucrurile! - și se ivi ușa. Dincolo de deschizătura ei vedea florile. Fără o vorbă, se îndreptă spre ele. Ajunse afară aproape fără să-și dea seama. CAPITOLUL XVII FARA RAMASE o clipă pe poteca curată, străduindu-se să înțeleagă pe deplin finalitatea propriei situații. Dar, în afară de senzația că e înconjurat de mulți oameni, nu apărea nimic altceva. Mintea îi era ca o plutire pe un șuvoi de apă în toiul nopții. Și, totuși, conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
vreo ușă a vagoanelor trenului său. Într-o zi din februarie, bona progeniturilor lui Godun apăru cu o tânără ajutoare. O văzu cuprinsă cu șorț și încercând să hurduce o oală plină, până la plita pentru gătit. El era afară, croia poteci prin zăpada răscolită de vânt și sări să îi vină în ajutor. Pentru cine gătești atât? o întrebă surâzând, dar ea nu putu să-i răspundă decât în limba pe care Omar nu o pricepea încă și nu pricepu nici
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]