9,158 matches
-
cu imemoriala grație a celor de teapa ei, puse cafelele pe o măsuță și se strecură în celălalt fotoliu, așezându-se - e totuși cazul s-o spunem - turcește. Timpul trecea. Clipele zburau una după alta, focul duduia plăcut, buștenii se prăbușeau în sobă, cafeaua era naturală, pe geam se strecura lumina sfioasă a amurgului... Minunate clipe! — Povestește-mi despre tine - șopti Cosette, privindu-l cu ochii umezi. îndurerat, Broanteș îi explică prin semne situația obiectiva care-l împiedica să dea curs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
palatul de vizavi de-al nostru, numai să fie în apropierea lui și câte și mai câte, că erau peste o mie de femei, unele din ele cunoscându-se din vedere și sprijinindu-se una de alta, să nu se prăbușească de plâns. între toate paparudele alea, străbunicul stătea întins demn și țeapăn, cu o floare roșie la butonieră și părând că zâmbește. Avea și de ce, nu l-ar mai răbda pământul să-l rabde! De ce? - întrebă bătrânelul, mirat de ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Amada. — Noi eram două fetițe vesele, zvăpăiate, învățate cu surugiii, cu călătorii, cu hanurile - urmă Fibbia. Ciocnindu-se brusc cu rigorile sistemului monahal, cu sculatul la cinci și culcatul în chilie, adolescența noastră, care prinsese să se dezvolte, s-a prăbușit. — Unde mai pui că de citit nu știam citi, de scris nu știam scrie, iar greaca, latina și germana erau două limbi moarte și una foarte guturală - completă Amada. — Am avut - spuse Fibbia înlăcrimată - o adolescență cum nu dorim nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu știam scrie, iar greaca, latina și germana erau două limbi moarte și una foarte guturală - completă Amada. — Am avut - spuse Fibbia înlăcrimată - o adolescență cum nu dorim nici la dușmanii noștri. Episodul 159 DRAMA SURORILOR ACETOSA — Când adolescența noastră, prăbușindu-se, a luat sfârșit - urmă Amada - am plecat de la Ursuline. Parcă ne văd și acum: ieșeam pe morocănoasa poartă a mănăstirii îmbujorate, tinere, cu acea tinerețe care colcăie de visuri în așteptarea unei realități tangente... — Tangibile se spune - o corectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
uitându-se după sclav sau sclavă. Se îndreptă spre grădină, ocolind o coloană, când deodată auzi strigăte groase în urmă. Se întoarse iute, dădu colțul și văzu senatorii stând în cerc, ridicând și înfigând pumnalele în ceva mare și moale prăbușit la picioarele lor. Brutus, roșu la față de efort, ridică privirea și strigă: „Vină, mă, și dă-i și tu!”. Toto se apropie zăpăcit, scoase furculița, senatorii îi făcură loc și - o, Zeule! - îl văzu pe însuși Caesar plin de cuțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
scârbit în aceeași zi când descoperă în biblioteca din aripa dinspre eleșteu, printre cazanii și octoihuri, o adevărată colonie de nutrii. Cresc bălăriile, urcă iedera, șindrila putrezește și-n timpul crizei dinastice din 1866, cu un trosnet memorabil, conacul se prăbușește. De aceea nu vom insista asupra descrierii lui, mărginindu-ne a spune că în momentul când Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și tăcutul rapsod Broanteș intrară pe porțile larg deschise ale curții boierești, din pridvorul în stil ce mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și-l desfăcu. Pe un sfert din sul era o coloană cu cifre deasupra căreia scria cu litere mari „Ieșiri”. încercă să urmărească sumele trecute, dar își aduse aminte că nu știa socoti. îi dădu sulul înapoi vistiernicului și se prăbuși pe un scăunel, prinzându-și capul în palme. Stătu așa o vreme, cu Ximachi alături, în picioare, care nu zicea nimic, respectându-i durerea. într-un târziu, Vodă ridică privirea: — Și nu mai avem nimic, nimic? — Mai avem vreo șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Apoi dumneata, încurajat, începi să susții un șir întreg de lucruri și eu te voi susține cu „da”-ul meu până la capăt. Dacă în șirul lucrurilor gândite și făcute de dumneata s-a strecurat o greșeală, un neadevăr, te vei prăbuși singur în cele din urmă, căci aprobarea mea necondiționată nu va face decât să lărgească fisura inițială, aducând-o la proporțiile unei prăpăstii. Atunci de ce să-ți mai spun eu la început „nu sunt de acord, aici greșești”? Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nimeni în afară de noi nu știe de existența lui. — Acesta nu e puțul Sidi-Kaufa ? — Nu. Acesta este puțul Ajamuk. Sidi-Kaufa se află la patru zile de mers spre nord-est. — Nu se poate. — Vă asigur că așa e. Cerul păru că se prăbușește dintr-odată peste nou-veniți, căci surâsul li se șterse de pe buze, iar ei părea și schimbară o privire ce părea mai degrabă de groază. — Sfinte Dumnezeule! exclamă cel care vorbise mai mult până atunci. Am greșit drumul. Unde ți-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pantofii rupți, care îl deranjau, și să meargă desculț cu riscul de a călca pe un scorpion. Ultimii kilometri îi făcu aproape târându-și picioarele însângerate, ce păreau să cântărească mai mult decât restul corpului - și când, în sfârșit, se prăbuși în cortul cel mare, avu senzația că se scufundă pe veci într-un abis fără fund. Gacel îl lăsă să se odihnească, în timp ce umplu ochi jgheabul pentru adăpat animalele. Lăsă o parte din animale să bea, convins că stomacurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
meu fixînd deodată imaginea ca un instantaneu, gîndul meu de atunci, o precauțiune a memoriei strîngătoare: „băieții ăștia slabi care seamănă cu mine, bărbatul meu și vînzătorul de lămîi și muzicantul și șoferul, scheletele astea frumoase cu flori la Încheieturi prăbușite sub povara lebedelor care le cîntă În cîrcă“ Și În clipa aceea pînă și Burschi, băiatul rotofei, jongleur și prestigitator de Înaltă clasă, s-a așezat În patru labe și a Început a declama cu glasul gîtuit de emoție: „Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
casă și a amînat-o pentru că nu avea cărămizi și a găsit cărămizi și a amînat-o pentru că nu avea scînduri și a găsit scînduri și a amînat-o pentru că nu avea... și pînă la urmă a făcut-o fără... și s-a prăbușit - Îmi paralizează orice bucurie a neprevăzutului, Îmi anulează uimirea descoperirii. Lumea nu ne este povestită În cuvinte. Lumea este tot ce are ea. Aprinzi o lanternă și o vezi. Cuvintele sînt pentru orbi. Spune-i unui nevăzător „Ce superb răsărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
loc. Da, desigur. Cum a trecut anul ăla? Păi așa, că trăiam cu Engelhard și cu Baár Andor. Trupul mi se dezvolta în ritmul firesc, la fel ca toate cele cu trup. Mă întorc acasă de la Baár Andor, Engelhard e prăbușit peste masa din antreu. E alb, mobila tremură de la corpul lui. Cana de apă o ia către marginea mesei. Nu mă bag. Am s-o strâng cu mătura. Imediat o ajunge din urmă paharul. Mă dezmeticesc, dau fuga în cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fiu o brunetă care în mod normal este la fel de sensibilă precum Conan Barbarul după ce a prizat cocaină. în schimb, am spus: —Cum faci să-i strălucească ochii unei blonde? —Hmm... —îi aprinzi o torță în urechi. —Hahahaaaaa... Tom s-a prăbușit rezemându-se de perete și a început să râdă zgomotos. Dacă e în toane bune, Tom râde la aproape orice. îi invidiez starea de beție fericită. —Vreau să beau ceva, am țipat ca să mă fac auzită peste accesul lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
încă una. M-am întrebat pentru un moment dacă am să fiu în stare să mă ridic de pe scaun fără ajutor, dar am alungat gândul. Nu-mi place să fiu negativistă. Oricum, dusă la extrem, aș putea oricând să mă prăbușesc. * * * Duminică dimineață m-a găsit în casa de pe Castle Road cu o mahmureală cruntă. Săptămâna se încheiase așa cum am început-o. în mod ironic, mahmureala a făcut diferența. Mă durea capul prea tare ca să mai fie loc și de sentimentalisme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
erau murdărite de praf negru, crăpate, și o parte din cerneală se scursese în pământ. Noah simțise o mare slăbiciune în tot corpul, gura i se uscase brusc, picioarele i se topiseră ca și cum ar fi fost făcute din ceară. Se prăbușise dintr-odată ca un pachet greu de pietriș. A stat așa, în nesimțire, un timp în care toată viața i s-a derulat în fața ochilor minții, întârziind mai ales în camera lui Judit, acolo unde ea râdea și șușotea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în Împărăția umbrelor. Dar într-un fel curios, chiar și mulțumit. Zaharel a cerut azil politic în Suedia, în 1977, puțin după cutremurul de pământ din România. Locuise cu soția lui la București, într-un apartament vechi care s-a prăbușit ca un decor de teatru după zguduitura pământului. Zaharel s-a salvat miraculos - o parte a bibliotecii s-a înțepenit între doi pereți căzuți. Dar a văzut-o pe soția lui cum a fost strivită de o bucată de beton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de pe haina cuiva. Corpul dansatorului exersat mă privea străin și singur. Eram convinsă că aș fi putut să împiedic ce se întâmplase. Dacă aș fi vegheat măcar o oră. Mă înăbușea un aer plin de somn din Ghetsemani. Totul se prăbușea în mine și în jurul meu. Se vedea cu claritate acum - spațiul din somn era supus și el legilor care dominau viața. Acolo unde era un surplus de viață, acolo apărea repede și contrariul ei. Timpul trece fără să se clintească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cumva era mințit cu nerușinare. - Mie mi se pare că omul e rănit grav, continuă el. Eu asta văd. Chemați, vă rog, o ambulanță... Deodată, o bufnitură surdă îi reținu atenția, întrerupându-l. Slăbit din pricina sângelui scurs, Mircea Cârpenișteanu se prăbușise. Acum horcăia. - Chiar am încercat să te omor, tâmpitule, spuse cu greu scriitorul, printre suspine. Numai că tu n-ai apucat să vezi. - Dar de ce, domnule Cârpenișteanu? întrebă copilul, de data aceasta îngrijorat, aplecându-se spre el. Ce motive ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și nu în ultimul rând dornic să-și repare greșeala, Ionel se îndreaptă hotărât spre calculator pentru a-l decupla. Oricum nu mai e cale de întoarcere. Cifrele din ce în ce mai mari pe care le tot inventează hardughia asta vor ajunge să prăbușească întreaga existență la pământ, într-un mod cât se poate de direct. Doar de-aici se calculează totul, și cât pământ se extrage din Ucraina, și câtă peliculă mai poate produce Covasna, tot, absolut totul. Ajunge acum. O să-i scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și câtă peliculă mai poate produce Covasna, tot, absolut totul. Ajunge acum. O să-i scoată naibii firul ăla din perete și-o să termine cu abstracțiunile pe care le tot generează mașinăria asta drăcească și care, de altfel, o să ajungă să prăbușească în capul oamenilor toată materia pe care tot ele, abstracțiunile, o produc. Da, da, exact, asta o să facă. Ajunge cu tâmpitul ăsta ordonat. Pregătit de cel mai teribil eveniment din întreaga istorie a omenirii, Ionel s-a aplecat, înhățând cablul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de durere, iar odată cu acest urlet, gândurile despre lume și viață îi reveniră. De ce era totul atât de nedrept? De ce totuși oamenii chiar mureau, iar vise, speranțe, planuri și povești de dragoste se duceau toate pe apa sâmbetei? De ce se prăbușise totul? Unde era inocența aceea pierdută cu care trăiseră oamenii până nu de mult? De ce o alungaseră? Chiar trebuia totul sacrificat pentru supraviețuire? Se pare că da. Sau poate că nu, căci de fiecare dată când o civilizație ajungea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
atât cât vor vrea. Moartea a fost abolită, ca să zic așa, zâmbi el. Ei bine, da, ați auzit bine, moartea a încetat să mai existe. În clipa aceea, în camera lui Bogdan ceva bubui înfiorător. Era chiar el, care se prăbușise cu tot cu pat, aproape inconștient. Ceea ce auzise la televizor avusese darul să-l tulbure atât de tare, încât se rostogolise pur și simplu pe jos, răcnind cumplit. Kurzweil vorbea însă în continuare, neavând de unde să știe acest lucru. - Practic, în felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
putea trăi chiar și 9.000 de ani... Bogdan însă nu mai asculta de mult. Acum se gândea la ceea ce auzise. Iar tot gândindu-se, simțea presiunea aceea de pe umerii lui și mai mare, ca și cum întreaga lume s-ar fi prăbușit peste el. Lucru normal de altfel: odată cu această veste ieșită din comun, tot ceea ce gândise oricine oricând, deci mii și mii de ani de evoluție, erau practic aruncați la gunoi. În cu totul altă parte a lumii, însă, Ray Kurzweil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
într-o eventuală regăsire. Inima mea are acum un remediu care nu se compară cu tine, dar despre care îți pot spune cu siguranță că reprezintă exact lucrul de care am nevoie în acest moment. FINAL PASAJ RETRAS Cu cerul prăbușindu-se în torente peste el, personajul nostru se prăbuși la rândul său în scaunul unde până nu demult lucra soția lui. Ochii i se împăienjeniră, dar nu-și putea da seama dacă era din pricina tristeții, a durerii pricinuite de cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]