8,957 matches
-
Cosmin Ciotloș E uimitor cu câtă severitate privește prozatorul Mircea Horia Simionescu poezia. Mai abitir ca un poet de meserie. De nici o săptămână, acesta a publicat, se pare că la insistențele editorului mai curând decât din propriu orgoliu, un surprinzător volum de versuri, Versete de unică folosință. Că Mircea
Veriga lipsă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5912_a_7237]
-
jurnalistic, starea civilă, sociologie, articulațiile dichisite ale erotismului, altor tincturi alterând prin excese trăirea poetică prin care, de altfel, și-au tras sevele începuturilor lor.” La o poezie, așadar, nu pură, dar epurată visează autorul Ingeniosului bine temperat. Pentru un prozator, și mai ales pentru unul luat drept model de o întreagă generație personistă, așa cum este generația optzeci, lucrul pare cel puțin straniu. Să nu luăm, însă, afirmația chiar în litera ei. Cred că e vorba doar de un detaliu de
Veriga lipsă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5912_a_7237]
-
o țintă feminină clară. Pe câteva donne, vrut-am doar să le seduc; altora le sunt adânc îndatorat. „Eternul feminin” nu-i vorbă goală. L. N.: Câtă feminitate e... într-un poet? Ș.F.: Uneori, mai multă e într-un prozator. Tolstoi, Flaubert sau Joyce, de pildă, în monologul frustei Molly Bloom, știu despre femeie, vorba lui C.G. Jung, mai mult decât o fi știind, pesemne, „mama dracului”, drăcoaica a bătrână. În paranteză fie zis: vedeți că Jung demonizează,-n fond
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
vorba lui C.G. Jung, mai mult decât o fi știind, pesemne, „mama dracului”, drăcoaica a bătrână. În paranteză fie zis: vedeți că Jung demonizează,-n fond, femeia, de care bărbații, instinctiv, se tem, drept care, instaurează... patriarhatul! Revenind, însă, la numiții prozatori, n-ar ști atâtea cu privire la femeie, de nu și-ar întreba, pesemne, propria lor Anima, propria feminitate. Poeții, ego(t)iști prin definiție, vorbesc, îndeosebi sau îndeobște, doar dinspre ei (spre ele). Romancierii amintiți mai sus, dinspre ele, „din lăuntrul
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]
-
o povestire inedită din prima tinerețe a lui Mircea Eliade, comunicată de Liviu Bordaș, câteva „vechi poeme", de asemenea inedite, după părerea autorului însuși, ale lui Mircea Ivănescu sau o emoționantă evocare a marelui savant Gr.T.Popa, de către nepotul său, prozatorul Dumitru Radu Popa. MOZAICUL, 5, 2010: descriind instituția mecenilor de ieri și a sponsorilor de azi, Constantin M. Popa îl trece greșit în rândul celor dintâi pe Gogu Rădulescu, un iubitor de artă și de artiști, nicidecum un mecena, omițându
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6221_a_7546]
-
cuprinsul respectă, în ordinea asta, criterii tematice și alfabetice: poeții mai întâi (de la Alexandru Andrieș, Călin Angelescu, Liviu Antonesei, Iulian Băicuș sau Andrei Bodiu la Lucian Vasilescu, Lucian Vasiliu, Mihai Vieru, Matei Vișniec, Călin Vlasie, George Vulturescu sau Ernest Wichner), prozatorii pe urmă (de la Ștefan Agopian, Silviu Angelescu sau Mircea Cărtărescu la Cristian Teodorescu, Radu Țuculescu sau Alexandru Vlad). Sub aspectul vârstei, optzeciștii predomină, dar nu dețin monopolul. Interesant mi se pare un detaliu al cărui punct de plecare e deontologic
Analiză prin sinteză by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6224_a_7549]
-
o formulă destul de îndepărtată de cea pe care scriitorul o folosește (și) astăzi, diferența fiind făcută de absența, în povestirile și nuvelele de început, a elementului fantastic. Se poate, prin urmare, concluziona - iar Opere Ine întărește această concluzie - că întâlnirea prozatorului cu fantasticul lui Mircea Eliade și Vasile Voiculescu, petrecută în perioada de ecloziune a ciclului F, a fost hotărâtoare pentru trecerea lui D. R. Popescu la creația romanescă majoră. Nu ar fi stricat, zic eu, ca Opere I să aibă
Clasicizarea generației ’60 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6227_a_7552]
-
schiță parabolică Somnul pământului (pp. 206-207), anti-basmul A fost odată ca niciodată (pp. 395-398), narațiunea autoreferențială Leul albastru (pp. 405-441) și marile nuvele Ploaia albă (pp. 100-205), Dor (pp. 268-377) sau Duios Anastasia trecea (pp. 479-548). Se vede, spuneam, că prozatorul se caută: de-a lungul unui deceniu, el trece de la „slalomul" abil printre jaloanele realismului socialist, vizibil în povestirile „cu țărani suciți", la tragicul și grotescul unor narațiuni în care războiul sau seceta postbelică deformează cadrele realului, și, într-un
Clasicizarea generației ’60 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6227_a_7552]
-
deformează cadrele realului, și, într-un final, la formula foarte modernă și personală din Leul albastru, Dor și Duios Anastasia trecea. Căutarea formulei este ușor de perceput, dar tot atât de ușor se cunoaște și absența elementului care îl va propulsa pe prozator pe un alt palier valoric și într-o altă vârstă a prozei. Componente ale lui se găsesc risipite în aceste texte de început - Cornel Ungureanu le inventariază în prefață -, însă sinteza lipsește. În Dor, bunăoară, întâlnim crima ca axis mundi
Clasicizarea generației ’60 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6227_a_7552]
-
Dumitru Radu Popescu, calitatea selecției, prefața remarcabilă a lui Cornel Ungureanu, mica antologie de repere critice și, în general, reproducerea fidelă, fără greșeli, a textului originar produc, împreună, o ediție bună, de la care poate începe o relectură a acestui mare prozator. Care, iată, s-a clasicizat.
Clasicizarea generației ’60 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6227_a_7552]
-
puțin. Povestea acestei „comenzi" (pun ghilimele pentru a evita orice nuanță peiorativă) e expusă pe scurt de Mădălina Ghiu în nota editorială care însoțește cartea. O româncă stabilită în Austria trimite Editurii Cartea Românească un email prin care solicită unui prozator, oricare ar fi acesta, să pună pe hârtie drama vieții ei, pierderea singurei fiice. Gestul în sine, având ca resort disperarea, nu admite comentarii de nici un fel. Cât despre rezultat, în forma pe care i-a dat-o Radu Aldulescu
Presiunea realului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6239_a_7564]
-
din senin aură. Angelici sunt și părinții, și prietenii, și inocența, ba chiar și boala, căreia îi conferă în câteva rânduri chip uman. Principala problemă a romanului vine însă din continua presiune pe care realul o exercită asupra ficțiunii. Ca prozator condiționat de o poveste întâmplată întocmai, Radu Aldulescu are mai puține grade de libertate decât în cărțile anterioare. El poate doar să adauge detalii (și de câteva ori se vede că le adaugă), nu să modifice cursul acțiunii (care se
Presiunea realului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6239_a_7564]
-
vacanță 2 Mai (Constanța). Prin anii `70, stațiunea era frecventată de mai multe categorii de oameni: elevi și studenți, oameni trecuți de 35 de ani și persoane de vârsta a treia. De asemenea, nu mic era și numărul vedetelor - poeți, prozatori, pictori, muzicieni, compozitori de muzică simfonică sau actori. Printre aceștia se numărau și Johnny Răducanu, Irina Petrescu, Virgil Ogășanu, Mircea Florian. Ei alegeau acest loc pentru că era liniștit, plaja era vastă și aproape pustie, iar mediul foarte prietenos. 2 Mai
Refugiu monden în comunism. Unde se ascundeau vedetele din România () [Corola-journal/Journalistic/62556_a_63881]
-
Dan Ciachir, în cartea sa ” Când moare o epocă”, apărută în 2013, își amintește cum se comportau vedetele vremii în comunism când se aflau în vacanță la 2 Mai. ”... impunea numărul mare de prezențe mondene sau publice. De la poeți și prozatori consacrați la redactori care apăreau pe ecranele singurului post de televiziune existent pe atunci. Însă erau și pictori și muzicieni, de la compozitori de muzică simfonică la Johnny Răducanu. Mi s-a întâmplat, în mica piață din centrul 2 Mai-ului
Refugiu monden în comunism. Unde se ascundeau vedetele din România () [Corola-journal/Journalistic/62556_a_63881]
-
-ul ăsta e esențial, voi ține cont, unii se simt jigniți dacă nu le scrii corect numele. Dar de fapt, să știți, nu are nici o importanță, mai ales aici." (p. 26) Nu-i greu de ghicit încotro se îndreaptă simpatia prozatorului, și el, cândva, în viața de toate zilele, inginer petrolist. Nici cât de departe merge această simpatie. Iar faptul că, în finalul romanului, Iunia se va sinucide în mod cu totul inexplicabil e un indiciu în plus al intimității corespondențelor
Dallas by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6044_a_7369]
-
Simona Vasilache Undeva în josul paginii a doua din Bilete de papagal, într-unul din primele numere, din 1928, apare o notiță cu ambiții de avanpremieră: „N° 16, de mâine, cuprinde o povestire inedită a decedatului URMUZ, prozatorul surprinzător de ciudat, ale căruia debuturi publicate de către T. Arghezi au provocat acum câțiva ani o emoție intelectuală semnificativă." Piesa, postumă, pe care o vindea anunțul e Algazy & Grummer, și ea apare, într-adevăr, duminică, 19 februarie, în numărul scris
Doi coțcari by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6183_a_7508]
-
atacul la concret printr-o inadecvare, întru totul condamnabilă, a fondului persoanei la forma numelui ei, patronimele diferă de cele (presupus) reale doar printr-o literă fiecare. E de-ajuns, însă, ca studiul după natură să se degradeze irecuperabil, iar prozatorul cu ipocrite pretenții de realist să-și arunce schițele la gunoi. Vântul care mătură literatura îi risipește și pe acești modești consumatori ai ei. Nu e greu să ne închipuim ce literatură vor fi gustat cei din clasa lui Algazi
Doi coțcari by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6183_a_7508]
-
manipulării prin televiziuni, a ieșit la iveală. Incapabil să contracareze tactica de ceasornic a adversarilor, Maradona a capotat la prima confruntare mai serioasă. Să nu credeți că sunt singurul care gândește așa. Iată un fragment din comentariile lui Aleksandar Hemon, prozatorul bosniaco-american care a comentat Campionatul Mondial pentru revista „The New Republic": „După meciul împotriva Germaniei, am văzut o fotografie a lui Maradona îmbră-țișându-l pe Messi; acesta era nemișcat ca un sloi de gheață, și privea în lături - aproape că-i
Anul vuvuzelei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6194_a_7519]
-
omul politic și avocatul de succes, obișnuit să subjuge publicul de la bară și de la tribună, își găseau astfel un derivativ natural în arta teatrală, adică în cea mai socială și mai spectaculoasă dintre artele verbale. Nu e de mirare că prozatorul a scris relativ puțin. Cea mai mare parte a creației sale nuvelistice, rod al unui deceniu și ceva , datează din perioada 1883-1894 (vezi Iancu Moroi, Zobie, Bursierul, Liniște, Domnul Vucea, Paraziții etc.). înainte de a fi ajuns „pe culmi", bineînțeles pe
Complexele avocatului de succes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6211_a_7536]
-
proprie, în bună măsură inedită, și care concentrează tendințele novatoare manifestate în spațiul literar românesc la finele secolului al XIX-lea. Ca aproape toți scriitorii ce au gravitat în jurul Junimii (relația lui Delavrancea cu Maiorescu va fi din ce în ce mai strînsă, pe măsură ce prozatorul cîștigă în notorietate), creatorul lui Hagi Tudose a debutat și el ca romantic de cea mai banală speță: versurile din volumașul Poiana Lungă - Amintiri vor fi rapid trecute sub tăcere, iar rememorarea lor, evitată cu grijă de autor; dar spiritul
Complexele avocatului de succes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6211_a_7536]
-
de acord că piesa de debut este nuvela Sultănica, scrisă la Paris în 1883 și devenită scriere emblematică pentru scriitor. E o proză submediocră, total neverosimilă ca epică, dar încă de la primele fraze ea arăta clar în ce consta noutatea prozatorului abia apărut. Paralel cu nuvela, tînărul debutant a practicat de la început specia hibridă a basmului cult, pe teme exotic-folclorice, o producție vastă și destul de fadă, care a oferit din abundență material de parodie. Debutul primelor sale proze arată astfel: „D-
Complexele avocatului de succes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6211_a_7536]
-
atunci a abandonat această manieră, fără a mai reveni vreodată la ea. Cele cîteva proze reușite, toate de redusă întindere, au luat naștere doar atunci cînd furia polemică a lui Delavrancea s-a stins încet. Aflat în vîrful piramidei sociale, prozatorul începe să privească spre locul copilăriei sale cu simpatie nostalgică. Perspectiva asupra mahalalei bucureștene se schimbă acum radical, iar copilăria petrecută acolo capătă treptat formă de micro-paradis ce poate fi revizitat pe calea artei. Iau astfel naștere evocările din De
Complexele avocatului de succes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6211_a_7536]
-
ca odinioară: blînzi și mîngîietori. Cine trîntipoarta? - Credeam că s-a umflat vîntul... o, bată-vă norocul, cocoșeiimoșului!" (Bunicul). După ce Romantismul a rămas undeva în urmă, vagile lui sechele s-au topit într-o scriitură de epocă simbolistă, la care prozatorul pare a fi ajuns spontan, urmînd doar mișcarea veacului. Delavrancea a descoperit tardiv teatrul, dar acest complement bibliografic la opera în proză nu pare neașteptat: dincolo de pasiunea vorbitului în public, talentul dialogului spontan, plin de elemente orale, se făcuse remarcat
Complexele avocatului de succes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6211_a_7536]
-
Simona Vasilache Proză uitată a unui prozator uitat - deși (sau fiindcă...) rezistă bine ca poet? Ar fi păcat să scăpăm așa de una din puținele povești de-un tragic dulce, vaporos, din literatura noastră, strângând ițele unei rătăciri romantice, fără măsură, în happy-end-ul unei rezolvări la care
Remember by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6123_a_7448]
-
Bucurenci (cu romane ca Pizdeț sau RealK). Cuprinsul ar putea însă induce în eroare. Căci, pe parcurs, omogenitatea criteriilor variază. Nu toți cei cărora le sunt dedicate capitole au fost opiomani (sau, cu un inspirat eufemism, opiofili). E situația câtorva prozatori interbelici ale căror personaje se droghează: Max Blecher, Sorana Gurian, Henriette Yvonne Stahl, Ioana Postelnicu, Camil Petrescu. Ultimul, de exemplu, e atras în pleiadă aproape accidental, în temeiul unor banale figuri de stil, care asociază lipsa femeii iubite cu sevrajul
Iluziile literaturii române by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6134_a_7459]