5,384 matches
-
în cele din urmă. S-a trezit, n-ar putea spune după câtă vreme, în același întuneric subțiat de sclipirile lunii noi, ajunsă în burta cerului acum. S-a trezit tot cu dureri, dar nu la fel de mari. Înghețase, sudoarea se răcise pe ea, abia a avut puterea să aducă peste tot trupul cearceaful care se făcuse ghemotoc într-o parte. Numai la sonerie nu reușea să ajungă, de fapt nici nu mai voia să ajungă. Își zicea: n-a fost acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
greutatea lui. „Ce dracu’ am să fac acum?“, îi mai zice. „Întâi să-ți revii. Nu vezi în ce hal ești?“ „Lasă asta, dă-le-ncolo de frisoane, n-o să mor.“ „Bea-ți măcar ceaiul ăla, s-o mai fi răcit, nu l-am făcut degeaba. Nu vezi că tremuri de oboseală și surescitare? Te-ai văzut cum arăți?“ „Parcă ai fi o soacră! Uite că-l beau“, zise, scoțând o mână de sub pled, ducând ceașca la gură, sorbind un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
decât desenele fantastice. Dar vasul continua să fie lipsit de greutate, el era înlăuntru și-l puteam ține și nu simțeam că-l port. Numai că fusese cald și plăcut la pipăit și, din clipa în care intrase înăuntru, se răcise brusc, îmi înțepeniseră degetele, îmi ardeau pur și simplu de răceală. Eram îngrozită. Și el, de dincolo de peretele acela străveziu și strălucitor și umplut cu desene înflorate și fantastice, la fel de străveziu și el, privindu-mă fără încetare și parcă înțelegând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din ea punga de hârtie inscripționată cu marca unei cunoscute rețele de fast-food. L-am privit uluit, gândindu-mă: n-o să faca una ca asta, nu se poate să facă așa ceva, dar, iată că, mormăind vag niște scuze - „O să se răcească“ -, își desfăcu larg fălcile și, înfundând în ele o îmbucătură zdravănă din acel cheeseburger umed și călâu, începu să-l înfulece lacom, fiecare dumicat producând un zgomot ca de pește zvârcolindu-se ud sub palmele cuiva și o scursură neîntreruptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
servea un platou cu creveți imperiali aburind, înecați în sos gros de ghimbir și usturoi. Tipul avea aproape șaizeci de ani, așa scria, deci nu prea sunt șanse să mai fie printre noi. Ceea ce înseamnă că urma s-a cam răcit. — Începi să faci și tu pe detectivul, nu? spuse Fiona, luându-și cu lingura o porție modestă. Totuși, ce rost au toate astea? Mai are vreo importanță ce s-a întâmplat acum treizeci de ani? — Este evident că e cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
aștept. — Vin să te iau la nouă. E bine? Fracul mirosea a stătut și a mucegai, iar gulerul de la cămașă era mult prea strâmt, dar l-am îmbrăcat oricum. La ora nouă, lasagna bolborosea mulțumitor, masa era pusă, vinul era răcit. M-am dus în apartamentul Fionei. Nu era în camera de zi și nu mi-a răspuns când am strigat-o. O presimțire bruscă m-a dus în dormitor. Fiona stătea pe pardoseală în fața șifonierului deschis. Era îmbrăcată cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
se Împotmolise operațiunea. Nu aveam de ales: trebuia să-l sun pe recepționer și, dat fiind că celularul meu nu putea realiza convorbiri internaționale, trebuia să găsesc un telefon care putea. Am dus la bucătărie farfuria cu clătitele care se răciseră Între timp și am deșertat-o În coșul de gunoi. Lily zăcea din nou pe canapea și moțăia. Am Îmbrățișat-o de rămas-bun și m-am grăbit să plec, să fluier după taxi care să mă ducă la birou. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
aruncat un zâmbet care ar putea fi descris cel mai bine prin cuvântul lasciv. Te rog, acum suntem ca‑ntr‑o familie, a zis el cu ochii pe sânii mei. Mă cheamă John. Aproape că m‑am Înecat cu cafeaua, răcită de‑acum, și m‑am Întrebat dacă nu cumva omul respectat În toată lumea pentru revigorarea firmei Dior murise cumva și se reincarnase În persoana portarului meu. Alex a dat din cap și și‑a șters ochelarii de tricou. Îmi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
căscînd. Obosise mîngîind piciorul Juliei și-l lăsă să cadă. — Julia, mă iubești? murmură În timp ce-și schimbă poziția. Julia Închise din nou ochii. — Bineînțeles că te iubesc, spuse ea. Stătură un timp așa, fără să vorbească. Țevile trosneau, răcindu-se. Dintr-o parte ascunsă a instalației se auzea un pic-pic continuu. De la subsol venea sunetul unor bufnituri, pentru că bărbatul care locuia acolo mergea greoi dintr-o cameră În alta; curînd Îl auziră strigînd la nevastă sau la fiică: „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
jumătate. Își propuseseră o zi de leneveală, cu cărți și un picnic În Regent’s Park; locuiau aproape, pe una dintre străzile la est de Edgware Road. Helen rămase În apă ceva mai mult, pînă ce aceasta Începu să se răcească, apoi se ridică În picioare și se spălă, răsucindu-se cu dificultate astfel Încît Julia să-i poată săpuni și clăti spatele, iar ea făcu același lucru pentru Julia, cînd ea se Întoarse. Dar după ce se clăti și ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dat zise, Încercînd s-o facă să rîdă: — Mi-am schimbat părerea În ce te privește. Nu cred că lucrezi Într-un bar deocheat. Cred că ești detectiv particular. Mă apropii de adevăr? Cafeaua din fața ei era neatinsă și se răcise. Sosiră și prăjiturile, niște chestii ciudate, chiar oribile, de culoarea vopselei fosforescente la lumina zilei, fiecare cu cîte un moț de frișcă deja apoasă. Nu-i era foame. Cu coada ochiului Încă vedea figuri care ar fi putut fi Kay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Clătină din cap. E o prostie, pe bune, pentru că, oricum, mi l-am amintit. El nu o forță să-i mai spună nimic. Rămaseră acolo cu prăjiturile acelea prostești Între ei, iar el amestecă În restul de cafea care se răcea, ca și cum ar fi meditat la sensul cuvintelor ei. Apoi spuse pe un ton gînditor: — Războiul e o perioadă a bunătății. Toți avem tendința să uităm. În ultimele luni am lucrat cu oameni care au venit aici din Germania și Polonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
țigara În șemineu să o stingă acolo, și procedă la fel cu a Juliei, atunci cînd aceasta și-o termină pe-a ei. Dar nu dori să lase cele două mucuri Într-un șemineu gol: le făcu vînt să se răcească, apoi le puse alături de cele nefolosite din pachetul ei. — Să presupunem că oamenii se Întorc? zise ea cînd Julia se holbă la ea nevenindu-i să creadă. N-o să le placă faptul că au fost străini pe-aici și și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Grecie. Helen stătea Întinsă și o urmărea. — Parcă ești descrierea numelui tău, spuse ea moale. — Numele meu? — Julia, Standing. Totdeauna Îmi venea să pun o virgulă. Ți-a mai spus asta cineva? Arăți ca propriul tău portret... Vino Încoace. O să răcești. Camera era prea bine capitonată pentru a fi cu adevărat rece. Julia Își duse mîna la frunte să-și Îndepărteze și netezească părul Încîlcit, apoi se Întoarse Încet la canapea și se vîrÎ sub pături. Se Întinsese, goală pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fostă tranzancționeră. Gayle Fender a dat În judecată firma pentru care a lucrat, Lawrence Herbert, pentru discriminare sexuală, motivând că bărbații din companie primeau bonusuri mai mari decât ea pentru rezultate mai puțin bune. Titlul este: „Fecioara de Gheață se răcește față de bărbați“. Din punctul de vedere al mass-mediei, femeile care lucrează În centru sunt fie gen Elisabeta I, fie dansatoare exotice pensionate. Iar toată chestia asta cu fata bătrână sau târfa e neapărat Împachetată În ziarul Wall Street Journal. Personal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
o tensiune mută Între cei care nu au copii și aceia dintre noi care suntem cocoșați de odrasle. Înainte ca Emily să se nască, am Închiriat o vilă lângă Siena cu Kirsty și Simon, iar relația noastră care se tot răcește e ocazional animată de amintirile din acea săptămână Însorită. Acum, eu și Richard, dacă socializăm, avem tendința s-o facem tot cu oameni cu copii. Pentru că ei Înțeleg. Nevoia subită de a furniza batiste de hârtie și pizza, de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
alerge pe pistă pentru ca batonul să poată fi pasat de la unul la altul, iar Întrecerea să continue la nesfârșit. „O, dragostea e mândră și dragostea e blândă, Și dragostea e ca o bijuterie când e nouă. Dar când Îmbătrânește, se răcește; Și se evaporă ca a dimineții rouă.“ —Mami, știu de ce te superi pe tati, mi-a zis Emily dimineața trecută. —De ce? Pentru că face lucruri greșite. Am Îngenuncheat lângă ea ca s-o pot privi drept În ochi. Mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
filfizon merită orice sacrificiu - cum ar fi renunțarea la încălzirea centrală pentru totdeauna. Pe cuvânt, aristocrația britanică chiar crede că încălzirea centrală e concepută numai pentru sărăntoci. Întotdeauna am luat asta ca pe un afront adus persoanelor ca mine, care răcesc cu una, cu două. Când eram mică, mama îmi spunea adesea că ar fi mai fericită să mă vadă murind de pneumonie sub un baldachin străvechi, la douăzeci și nouă de ani, decât să știe că aș apuca vârsta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
farmaceutice fără taxe. Stînca era mult mai mare decît mă așteptasem, Înălțîndu-se ca un policar, simbolul local al Încornoraților, În nasul Spaniei. Tavernele lascive aveau un farmec viril, asortîndu-se prin asta cu șalupele din port, ale căror motoare puternice se răceau după cea mai recentă cursă de viteză dinspre Maroc. Pe cînd ele se Îndreptau spre locul de ancorare, eu mă gîndeam la fratele meu Frank și la criza familială care mă adusese În Spania. Dacă judecătorii din Marbella nu reușiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
fie și stigmatizată... Îmi pare rău. Nu știu de ce, dar am Înghițit informația asta pe nemestecate. Eu și Paula Hamilton am vizitat casa Împreună cu Cabrera. Ea a presupus că Anne avusese o recădere. — Nu mai era pacienta doctoriței Hamilton. Se răciseră relațiile dintre ele două, inexplicabil pentru mine. Diabetul lui Anne a fost diagnosticat la Londra acum șase luni. (Privi mohorît apusul care se Întindea peste grădina lui miniaturală, cu piscina secată În chip de altar scufundat.) După tot ce-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
urmă o să ne lase singuri. Trebuie să-și pună lucrurile În ordine și s-o șteargă spre Calahonda. — Deci e o ceremonie de predare a ștafetei... (Dădu din cap gînditoare, strîngîndu-și buza de jos Între dinți. Pălise, de parcă i se răcise brusc sîngele.) O să-ți predea oficial fluierul fermecat. — Într-un fel. Înainte de petrecere o să joc ultima partidă de tenis cu el. — O să te lase să-l bați. Descuie și Închise la loc valiza, apoi Îmi aranjă suportul cu pixuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
albit de fulgi. Avem de lucru! Sâmbătă seara îmi serbez majoratul, iar tu vei veni de data asta, pentru că așa mi-ai promis, că vii la petrecere dacă ies cu tine în curte la zăpadă! Hai repede sus, să nu răcim, zău așa! Are dreptate. E încă iarnă. Vara mea e încă departe. Georgi e îmbujorată și de zăpadă, dar și de o stare de euforie care-i răz bate din glas. Și în mine plutește aceeași euforie, la urma urmei
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
lui udă care a poposit pe obrazul meu în treacăt. Hm, încă o simt pe obraz. Mă scutur iar, înfrigurată. — Hai, ochelaristo, să intrăm undeva, îmi spune el, luându-mă de mână, văd că ești înghețată! Mergem undeva, să nu răcești! Mă las trasă de mână, neîncrezătoare. Intrăm într-o cofetărie. Pe sub paltonul în carouri port uniforma. M-am schimbat în uniformă la Georgiana, înainte de plecare, și mi-am pus rochia galbenă din triplu voal într-o pungă de plastic albă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nic în piept. M-am lăsat moale pe pat și mi-am scos ochelarii de pe nas. Am luat batista din buzunarul de la uniformă și am început să-i șterg cu meticulozitate. — Scuză-mă, am mormăit. Sunt vlăguită, cred că am răcit. Am să mă uit mai târziu la desen, îți promit! Eduard a pus foaia de hârtie cu grijă înapoi pe birou și s-a așe zat pe pat, lângă mine, cu un surâs lipsit de data asta de orice urmă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și cât mai rămâne din tine după prăbușire? Mă aplec pe balustrada balconului și privesc în jos, încordată. Simt cum o ghiulea ghimpoasă îmi străbate capul, șuierător. Amețitor. — Ce faci, Clara, acolo? N-ai înghețat? Hai în casă, ai să răcești din nou! Glasul mamei, panicat ca niciodată, parcă, mă face să mă în torc brusc, sprijinindu-mă cu coatele de balustradă. Ghiuleaua ghimpoasă mă înțeapă insuportabil. Nu mai sta lipită de balcon, draga mamei, mi se face frică să te
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]