2,766 matches
-
și noi satisfacții sufletești. Cu profund respect, Eugen Dimitriu 2 Suceava, 7 decembrie 1972 Mult Stimate Domnule Alger, Au trecut mai bine de două luni de când am avut deosebita plăcere de a vă întâlni și a vă cunoaște. E un răstimp în care am lucrat mult. A fost însă și un prilej de a medita asupra materialului documentar pe care l-am adus din București, pentru „Galeria oamenilor de seamă”. Vă rog să credeți că - dată fiind bogăția documentelor - nu mai
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
autorul volumului Urieșii. Culegător de folclor, socotit - alături de Artur Gorovei, Mihai Lupescu și Pavek Herescu, unul din ctitorii 126 2 Suceava, 12 ianuarie 1978 Mult Stimată Domnișoară Mihăilescu, Am primit cu bucurie acest semn de viață de la dv., după un răstimp de tăcere atât de îndelungat. Sper că sunteți sănătoasă, că vă gândiți deseori la orașul copilăriei dv. În ce mă privește, vă anunț că locuiesc din 1965 la Suceava. Am făcut ani de zile naveta spre Fălticeni, la „Galerie”186
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
odihnă ați avut plăcerea să revedeți orașul natal cu sora Dv. și să treceți pe la „Galeria oamenilor de seamă”. V-ați convins așadar de valoarea exponatelor acestui muzeu tânăr ce s-a deschis anul trecut, la 16 iunie. În acest răstimp am avut aproape 8.000 de vizitatori din țară și din străinătate. Personalități de prim rang ale culturii românești au avut aprecieri elogioase, adăugându-se la cele ale delegațiilor străine din Europa și din alte continente. Printre vizitatori am aminti
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
Alexandru 1 Fălticeni, 16 ianuarie 1972 Mult Stimate Domnule Inginer, După o tăcere îndelungată, mai precis de la moartea duduiei Coca Vasiliu 322, vă dau un semn de viață, profitând de faptul că am găsit adresa Dv. Nădăjduiesc că în acest răstimp v-au ocolit necazurile și că v-ați bucurat de sănătate deplină și mulțumire sufletească, în mijlocul distinsei Dv. familii. Sper că mă țineți minte. V-am însoțit la cimitirul Oprișeni, cu ocazia tristului eveniment de care am amintit mai sus
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
bunul mers al treburilor muzeale, face încurcături și mi-am dat seama cu ocazia expoziției mele, când am avut și alte neplăceri. Tocmai pentru că Muzeul este pe o stradă lăturalnică, o dată cu inaugurarea lui era necesară o oarecare publicitate în câteva răstimpuri, căci este vorba de un mare depozit de valoare artistică 434, care, după cât știu, nu se mai află altul în țară, în provincie, decât la Constanța 435. Dar cine să se ocupe de aceste probleme? Dacă este inimă, dragoste și
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
și-ar fi plămădit personalitatea într-un alt mediu decât cel penitenciar, viziunea lui asupra lumii ar fi fost tot interioară. Ceea ce l-ar fi urmărit atunci ar fi fost aceleași probleme care l-au hărțuit și înainte și după răstimpul trăit în închisoare. Remarcabilă, și în același timp impresionantă, este poziția pe care o adoptă față de o epocă pentru care cei ce au suferit-o ca luptători pentru un ideal nu își arată câtuși de puțin mândria de a fi
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
nu mă încumet să-l descriu nici măcar acum, cu toate că s-a scurs o bună bucată de vreme de atunci, și mi-a încolțit în minte o explicație posibilă, dacă nu total justificabilă. Poate că lăsând să se mai interpună un răstimp, o să devin mai calm și cu mintea mai limpede. Am vorbit despre memorii. Oare astfel va putea fi intitulată această cronică? Timpul o va dovedi. În clipa de față, când scrierea mea are abia vârsta de o pagină, seamănă mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi putut doborî. Marea își reluase calmul și nimic nu l-a mai tulburat. În cele din urmă, m-am ridicat și am pornit-o încet spre casă. Am urcat scările și am intrat în salon, unde am stat un răstimp controlându-mi respirația și apăsându-mi mâinile pe inimă. Nu suportam să-mi reiau locul obișnuit la fereastră, așa încât m-am așezat la măsuța de lângă zidul camerei interioare, rezemându-mi capul de perete, și abia o jumătate de oră mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am așezat la măsuța de lângă zidul camerei interioare, rezemându-mi capul de perete, și abia o jumătate de oră mai târziu m-am simțit în stare să scriu ceea ce apare aici ca paragraful al doilea al notelor. În tot acel răstimp, cât m-am susținut de unul singur, și am respirat adânc și am tremurat, am reușit treptat să mă gândesc la cele întâmplate. Gândirea, gândirea rațională, care-mi fusese total răvășită, îmi venea încetul cu încetul în ajutor. Se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și turn, și privind cum se zbăteau valurile sub mine, sinucigându-se în accese de furie care le împingeau să se izbească de îngrăditura bolovanilor dinspre țărm. Priveliștea n\valei de apă învolburată m-a făcut să încerc, după un răstimp, o senzație de buimăceală, ca și cum aș fi amețit și m-aș fi prăvălit în valuri. O senzație cât se poate de plăcută. Sunt puțin speriat pentru că am descoperit, studiind cărțile poștale ilustrate din prăvălie, că podul meu cu bulboana care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
geamul camerei interioare. Am rămas nemișcat, paralizat de groază. Viziunea s-a dizolvat într-o secundă dar, deși n-aș putea descrie acum fața, era foarte clar definită. Poate e semnificativ faptul că nu-mi pot aminti chipul? După un răstimp, desigur, m-am dus să investighez. Noua lampă de gaz e ușor de mânuit, așa încât n-am fost silit să mă rezum la o lumânare. Bineînțeles, nu era nimic de văzut. Am cercetat chiar întreaga casă. Trebuie să mărturisesc că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în parte sinceră, pe care i-am scris-o lui Lizzie în după-amiaza zilei când m-am întâlnit cu Hartley în biserică, pentru a doua oară. M-am întors acasă într-o criză de suferință și nehotărâre, și după un răstimp în care m-am tot întrebat zadarnic ce-mi rămâne de făcut, am decis că, deocamdată cel puțin, aș putea face un lucru rezonabil, cu care să-mi mai omor totodată timpul, și anume să mă descotorosesc de Lizzie. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Greu de spus. La urma urmei, e o actriță. Călătoria s-a dovedit atât de plăcută, încât am fost amândoi surprinși. N-am discutat despre nici o problemă personală, ci am pălăvrăgit și am bârfit pe parcursul întregului drum și, în acel răstimp îngrădit, am gustat fiecare dintre noi compania celuilalt, așa cum se întâmpla pe vremea când Rosina nu se îndrăgostise încă de mine și eu nu-mi pierdusem încă mințile din cauza ei. Mi-a povestit, cu tact, numai ceea ce îmi făcea plăcere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-i cerusem un serviciu, într-o clipită se lăsase să alunece pe povârnișul pe care eu îl urcasem cu atâta strădanie, și acum sărea ca o capră de pe o stânca pe alta, în direcția podului. Aveam nevoie de un scurt răstimp în care să pot gândi. Oh, era susceptibil, mândru, îți scăpa printre degete. Trebuia să-l păstrez, trebuia să fiu plin de tact, precaut, amabil, ferm, trebuia să înțeleg cum să procedez. Simțeam că acum totul, totul depindea de Titus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în casă. Din cămăruța roșie, continua să răzbească murmur de glasuri. Mi-am spus că, cu cât discutau mai mult, cu atât mai bine. Fiecare minut care trecea ar fi putut să-i apropie tot mai mult și, totodată, scurta răstimpul primejdios. Când o să li se facă foame, probabil că or să se arate. Dar erau, desigur, prea agitați ca să mai simtă foame. În ciuda temerilor care mă frământau, eu eram flămând. Un timp, am ronțăit biscuiți sărați cu măsline, apoi am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
toți acești ani, și cu ale lui se petrecuseră același fenomen? Un gând cumplit. M-ai târziu, mi-am dat, desigur, seama, că întreaga situație era cea care le tăia graiul; și situația era creată și menținută de mine. Acest răstimp al încarcerării lui Hartley ia în memoria mea dimensiunile istoriei unei întregi drame mentale, cu vaste desfășurări, transformări, înfruntări, surprize, progrese, reveniri, crize. Obiectiv, a fost o perioadă care s-a întins doar pe vreo cinci, șase zile. Dar a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
chibzuiască și să hotărască întoarcerea la mine. Greșeala mea fusese că acționasem prea pripit, cu prea multă nerăbdare. N-ar fi trebuit s-o încui, abia acum îmi dădeam seama. Aș fi putut s-o rețin cu ușurință, cu scurt răstimp, numai prin forța convingerii. Pe urmă aș fi încercat să-i ating coarda rațiunii. Pe când așa, fusese prea șocată ca să poată înțelege ceva. O distribuisem în rolul prizonierei și al victimei, și acest lucru în sine îi inhibase puterea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vreodată una ca asta? — Ai dat a înțelege. — Într-un fel, le aparține lor. — Lor? Curând, foarte curând, nu vei mai putea vorbi de „lor“. — Încă mai visezi la salvarea ei? întrebă James în urma replicii mele. — Da. Urmă un nou răstimp de tăcere, de parcă amândoi eram pe cale să adormim. După care, James continuă: — În fond, Titus este copilul lor, în adevăratul și adâncul sens al cuvântului. Și impresia mea este că relația dintre ei ar putea să fie recuperată. Mă irita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ai de gând să faci în legătură cu ei? — Nimic. Totul a trecut. A trecut. Dar, de bună seamă, nu era adevărat. Tot restul acestei zile și a celei de-a doua s-a scurs într-un fel de transă morbidă, un răstimp ce semăna cu pacea resemnării, cu calma îndoliere a totalei pierderi de speranță, o liniște care, în realitate, colcăia de spaime și venin. Doream, pătimaș, ca James să plece; aparițiile lui, tovărășia lui, prezența lui insinuantă, chiar când nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
afecta legătura? Așadar, amânam deschiderea scrisorii. Dar din toate lucrurile pe care mi le-am imaginat că le-ar putea conține scrisoare, nici unul nu s-a apropiat de ceea ce conținea în realitate. De fapt nu am lăsat să treacă un răstimp chiar atât de lung. Am renunțat să mai beau whisky. Detesc băutura asta Am colindat prin casă, intrând în fiecare cameră. M-am urcat până și în pod și m-am uitat la gaura din tavan. Stăruia încă o pronunțată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
când ai să vezi cu ochii tăi opera din Sydney, care zâmbește ca o scoică imensă pe alba albastră, o asigură Ben. Dacă urmau să plece în cinci-șase săptămâni, însemna că planul emigrării în Australia nu putuse fi făurit în răstimpul de când nu o mai văzusem eu pe Hartley. De ce nu-mi spusese nimic? Ce lucru extraordinar, să nu-mi sufle o vorbă! Pe urmă am gândit că poate nici ea nu crezuse că o să se întâmple cu adevărat. Și dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu numai informații cu privire la cazul meu, ci și acel grăunte de alinare pe care ți-l poate oferi o femeie afectuoasă, chiar când e o târfă. Drumul până acolo, obiectivul vizitei, erau motive de distragere, era o misiune, într-un răstimp în care așteptarea inactivă și meditațiile începuseră să devină o povară. Dacă Hartley nu avea să-mi dea nici un semn, atunci va trebui în curând să intru din nou în acțiune. Între timp însă, anchetarea Rosinei s-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
repetat, asemănător geamătului sirenei de ceață a unui vapor. Niciodată până acum nu auzisem o sirenă de ceață pe marea asta straniu de nepopulată. Poate că era vorba de un vapor care se rătăcise și care, în curând, după un răstimp de tăcere, o să se zdrobească de stâncile mele, cu un vacarm de neînchipuit? Vuietul sirenei de ceață, dacă asta o fi fost, conteni un timp; dar acum se auzea un alt zgomot, un bubuit ciudat, ritmic, produs de apele înverșunate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dar o vedeam respirând, vedeam ușoara înălțare și coborâre a cearșafurilor care-i înveleau trupul acum atât de împuținat și de micuț. Și apoi, într-o dimineață, mișcarea cearșafurilor a încetat și i-am văzut ochii deschiși și fața schimbată. Răstimpul de doliu în așteptarea înfiorată a morții ei a fost cu totul diferit de grozăvia neagră, pustie, a faptului în sine. În timp așteptării, jelisem împreun\, încercând să ne alinăm unul altuia durerea. Și această suferință împărtășită a fost mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a fost cu totul diferit de grozăvia neagră, pustie, a faptului în sine. În timp așteptării, jelisem împreun\, încercând să ne alinăm unul altuia durerea. Și această suferință împărtășită a fost mai puțin chinuitoare decât tortura totalei ei dispariții, înfiorătorul răstimp trăit al eternei absențe. Cât de diferită e fiecare moarte, și totuși ne mân\ pe aceleași meleaguri ale făpturii noastre lăuntrice, acele meleaguri pe care poposim rar, și unde percepem limpede zădărnicia tuturor lucrurilor la care am râvnit atâta amar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]