2,609 matches
-
Poate că de aceea o adoram și mai mult, din acea eternă stupizenie care ne face să ne ținem după cei care ne fac rău. De-a lungul acelei veri, eu nu mă temeam decît de ziua cînd avea să reînceapă școala și nu aveam să mai dispun de ziua Întreagă pentru a mi-o petrece cu Clara. Bernarda, care sub Înfățișarea ei severă ascundea o fire de mamă iubitoare, sfîrși prin a se atașa de mine după ce mă tot văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fi avînd-o administratorul. Uitați ce-i, eu zic că mai bine plecăm și... Ochii mi-au căzut pe cutia muzicală. Am ridicat capacul și acolo, blocînd mecanismul, am găsit o cheie aurită. Am luat-o, iar cutia muzicală și-a reînceput chinchetul. Am recunoscut o melodie a lui Ravel. — Asta trebuie să fie cheia, am zîmbit eu către portăreasă. — Auziți, dacă Încăperea asta era Închisă, o fi vreun motiv. Fie și numai din respect pentru memoria... Dacă preferați, mă puteți aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
rafturile peste degete, să strâng mocheta. După aceea s-o las să mediteze, preț de vreun ceas, cât înghit și eu o ceașcă de zeamă străvezie de cafea făcută chiar de mânuța dumneaei, „prea multă cofeină strică, dragă...”, și să reîncep reconstrucția dormitorului, căutând șuruburile, piulițele, garniturile, niturile, plăcuțele care maschează găurile și mânerele scăpate prin cotloane. Bineînțeles, nu găsesc nicăieri șurubelnița cu cap pătrat. Pocnesc pereții, zgârii furnirul, scap „Țărăncuța” înrămată de vecinul nostru, le reintroduc în cameră, în funcție de conjuncții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
deodată, cum mă uitam în gol, m-a fulgerat un gând. "Dar și eu știu. Înseamnă că nu mă vor cruța nici pe mine"... Peste vreo oră a sunat telefonul. Și iarăși am auzit respirația cuiva. După ce am închis, am reînceput să formez numărul lui. Soneria suna continuu în gol. Îmi era teamă acum să ies pe stradă și ziua. Câteva zile am mai încercat să mă duc la slujbă, dar acolo nu eram în stare să fac nimic. Toată lumea mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ieșirea din letargie nu înlăturase primejdiile care ne amenințau moralul. Într-adevăr, peste apa fântânii, care trebuia curățată din când în când, a început să apară iarăși o pâclă verde, ca o cocleală, iar prin sala de așteptare păianjenii au reînceput să-și țeasă pânza, deoarece, după câteva zile de derută, renunțasem să ne mai zbatem. Mâncam în silă și aveam sentimentul că lucrurile nu puteau evolua decât spre mai rău. Trebuia să începem, prin urmare, să învățăm ceea ce eu n-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
om normal nu e în stare. După cum nehotărâții sânt capabili de pasiuni nebunești. Numai că eu în zadar mă avântam. După o vreme ajungeam de unde am plecat. Pe peron, domnilor. Blestemat caracter. Totdeauna m-am reîntors pe peronul meu să reîncep să aștept și apoi să mă apuc de altceva. Așa pățește cine e și șobolan și sfânt. Nu se pricepe unde să-și așeze cortul. N-am fost nici resemnat, pentru că n-am renunțat niciodată cu totul să mă uit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de fapt, Credeam că se aflau acolo ca să Împiedice o invazie, Niciodată n-a existat acest pericol, oricum am stabilit acorduri cu guvernele acelor țări, totul este sub control, Mai puțin problema pensiilor, Mai puțin problema morții, sire, dacă nu reîncepem să murim, nu vom avea viitor. Regele făcu o cruce lângă cuvântul pensii și spuse, Ceva trebuie să se Întâmple, Da, majestate, ceva trebuie să se Întâmple. Plicul se afla pe masa directorului general al televiziunii când secretara intră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
mă aplaudă. Fă-mi plăcerea și admiră-mă. MICUL PRINȚ: Păi dacă n-ai nici măcar o oaie, de ce te-aș admira? Întoarce-te la oglinda ta, eu am treabă, plec mai departe. (semn de despărțire. Vanitosul se întoarce spre oglindă, reîncepe să gesticuleze. Cade perdeaua-nor.) Oamenii mari sunt, de bună seamă, tare ciudați! (Trece la al treilea asteroid. Se repetă jocul. Bețivul, între sticle goale și pline, mormăie mai mult decât cântă, indiferent, o melodie dezlânată. Va mai mormăi la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
așteptam sfârșitul. Trecu și nici măcar nu am găsit curajul s-o urmăresc cu privirea, îmi simțeam gâtul blocat din cauza șocului. Îmi rămânea însă în ochi mirajul ei, figura aceea istovită care se apropia împrăștiind nisipul la fiecare pas. Apoi am reînceput să aud zgomotele din jurul meu, adierea vântului care bătea din nou, poveștile soacrei mele tot mai prezente, respirația grea a socrului meu. Ca și atunci când te apropii cu barca de mal și începi să auzi tot mai aproape murmurul plajei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
trandafiriu, un bol cu crudități și un castron cu prune învelite în șuncă afumată. Elsa i-a invitat pe prietenii noștri la cină. Operasem până târziu, cu multe probleme și câteva absențe în sala de operații, pentru că din septembrie au reînceput grevele. Am aruncat cheile pe farfuria de abanos din hol și am auzit vocile care proveneau din salon. M-am strecurat în baia de serviciu și mi-am spălat fața înainte de a merge acolo. Ciao, ciao, ciao. Lovituri pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Cunosc momentele acestea extreme. Când se face liniște, când persoanele devin umbre care se mișcă împreună, în valuri. Se agită, apoi se îndepărtează de masa de operație... Se uită pe monitor în așteptarea unui semn, al unui traseu care să reînceapă. Se îndepărtează ca și cum ar simți răceala trecerii, nemișcați pe pământul nimănui, unde viața se oprește și moartea nu vine încă. Atunci când neputința îți pătrunde în mâini, în priviri, când simți că nu vei reuși și catafalcul acela de cearșafuri verzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să-i spun că o iubesc și că îmi era frică să nu mor departe de ea. — Ai grijă de tine, am spus. — Și tu. Poate că-și reconstruia o minusculă existență, se întorsese în barul acela unde ne întâlnisem, reîncepuse de acolo. Și un alt bărbat se apropiase de ea să o întrebe ceva. Era obișnuită să fie amețită cu puțin, cu o privire care să îi trimită o imagine a ei, una oarecare. Da, va sfârși în brațele unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
telefonul. Ce să fac acum? Sigur, aș putea chema poliția, pompierii, chiar de la telefonul ăsta, dar cum să le explic, cum să justific faptul că eu, în fine, cum să mă amestec, eu, care nu am nici o legătură cu asta? Reîncep să alerg, dau ocol casei, apoi îmi reiau drumul. Îmi pare rău pentru Marjorie asta, dar dacă s-a băgat în asemenea încurcătură e probabil implicată în cine știe ce istorii, și dacă încerc s-o salvez, nimeni n-o să creadă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Dar dacă e cum spun ei? Dacă, în vreme ce eu cred că mă prefac, ceea ce scriu îmi este dictat într-adevăr de extratereștri? Degeaba aștept o revelație de la spațiile siderale: romanul meu nu înaintează. Dacă dintr-o clipă într-alta aș reîncepe să umplu o pagină după alta, ar fi un semn că galaxia îmi trimite mesajele sale. Singurul lucru pe care reușesc să-l scriu, însă, este acest jurnal, contemplarea unei tinere femei citind o carte, care nu știu ce este. Oare mesajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se întinde pe jos, ca o pisică gata de joacă. Acum, povestea trăită se întrerupe la momentul culminat: poate că de acum încolo îți va fi permis să urmărești până la capăt romanele pe care le vei citi... Alexandra-Sheila-Corinna, gânditoare, a reînceput să apese butoane. Și-a reluat aerul de fată silitoare pe care-l are în orice face. — Ceva nu funcționează - murmură -, la ora asta ar fi trebuit să fie totul gata... Ce se-ntâmplă? Îți dăduseși deja seama: e cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu neputință ca ei să nu știe asta, noi care reprezentăm singura continuitate posibilă cu ceea ce era înainte... Au nevoie de noi, nu se pot lipsi de noi, folosindu-ne, încredințându-ne conducerea practică a ceea ce a rămas... Lumea va reîncepe așa cum vrem noi... Nu, mă gândesc eu, lumea care aș vrea să-și reînceapă existența în jurul meu și al Franziskăi nu poate fi lumea voastră; aș vrea să mă concentrez, gândindu-mă la un loc în toate amănuntele, un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu ceea ce era înainte... Au nevoie de noi, nu se pot lipsi de noi, folosindu-ne, încredințându-ne conducerea practică a ceea ce a rămas... Lumea va reîncepe așa cum vrem noi... Nu, mă gândesc eu, lumea care aș vrea să-și reînceapă existența în jurul meu și al Franziskăi nu poate fi lumea voastră; aș vrea să mă concentrez, gândindu-mă la un loc în toate amănuntele, un loc unde mi-ar plăcea să mă aflu cu Franziska în momentul acesta, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
opt de grade. Întins pe pat, slăbit, bolnavul zâmbea. ― Îi e mai bine, nu e așa, domnule doctor ? spune nevasta. ― Să mai așteptăm. Dar, la douăsprezece, temperatura urcase dintr-o dată la patruzeci de grade, bolnavul delira fără încetare și vărsăturile reîncepuseră. Ganglionii gâtului erau dureroși la atingere și portarul voia parcă să-și țină capul cât mai departe cu putință de corp. Nevasta lui ședea pe marginea patului, cu mâinile pe cuvertură și ținea cu blândețe picioarele bolnavului, îl privea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
comunica cu cei din afară, combinații care sfârșeau totdeauna prin a se dovedi iluzorii. Și chiar dacă unele din mijloacele pe care le inventam reușeau, nu știam nimic de ele, neprimind răspuns. Săptămâni întregi n-am putut face altceva decât să reîncepem mereu și mereu aceeași scrisoare, să recopiem aceleași știri și aceleași chemări, în așa fel încât, după un oarecare timp, cuvintele care la început ieșiseră sângerând din inima noastră, se goleau apoi de sensul lor. Le recopiam atunci mecanic, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
caz asta părea de înțeles. Pe bulevardele din centru nu mai era mulțimea obișnuită. Câțiva trecători se grăbeau spre locuințe îndepărtate. Nici unul nu zâmbea. Rieux credea că din pricina anunțului de astăzi al agenției Ransdoc. După douăzeci și patru de ore concetățenii noștri reîncepeau să spere. Dar, în aceeași zi, cifrele erau încă prea proaspete în memoria fiecăruia. ― Fiindcă, spune Rambert pe neașteptate, ea și cu mine ne-am cunoscut de curând și ne înțelegem bine. Rieux nu spunea nimic. ― Dar vă plictisesc, reia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
era, cel puțin, sensul cuvintelor lui, când au auzit deodată oameni alergând pe sub ferestre. O să vedeți ce-am să fac din ea, spunea Grand, și, întors către fereastră, adăugă: când toate acestea se vor sfârși. Dar zgomotele de pași grăbiți reîncepeau. Rieux coborâse și când ajunse în stradă doi oameni treceau prin fața lui. Pe cât se părea, se îndreptau spre porțile orașului. Într-adevăr, unii dintre concetățenii noștri, prinși între căldură și ciumă, își pierduseră capul și se dedaseră la violență, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de cinci sicrie. O dată ocupate, ambulanța le încărca. La cimitir, cutiile erau golite, și trupurile de culoarea fierului depuse pe tărgi așteptau într-un hangar amenajat în acest scop. Sicriele se stropeau cu soluție antiseptică, duse la spital, și operația reîncepea de câte ori era necesar. Organizarea era prin urmare foarte bună și prefectul se arăta satisfăcut. El îi spusese chiar lui Rieux că la urma urmei acest sistem era mai bun decât căruțele cu morți conduse de negri, așa cum erau descrise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să plec de-aici, a spus Rieux. Nu pot să-i mai suport. Dar, deodată, ceilalți bolnavi au tăcut. Doctorul și-a dat seama că strigătul copilului slăbise, că mai slăbea încă și că se oprise chiar. Împrejurul lui, vaietele reîncepeau, dar înăbușit ca un ecou îndepărtat al acestei lupte care tocmai se sfârșise. Căci se sfârșise. Castel trecuse de cealaltă parte a patului și spusese că s-a terminat. Cu gura deschisă, dar mută, cu urme de lacrimi pe obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se despartă. Cele două mănăstiri ale orașului au început să se reconstituie, și viața comună din ele a putut fi reluată. Același lucru s-a întâmplat cu militarii, care au fost din nou adunați în cazărmile rămase libere: ei au reînceput o viață normală de garnizoană. Aceste fapte mărunte erau semne mari POPULAȚIA A TRĂIT ÎN ACEASTĂ AGITAȚIE SECRETĂ PÂNĂ LA 25 IANUARIE, ÎN SĂPTĂMÂNA ACEEA, STATISTICILE AU SCĂZUT ATÂT DE MULT ÎNCÂT, DUPĂ CONSULTAREA COMISIEI MEDICALE, PREFECTURA A ANUNȚAT CĂ EPIDEMIA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
proastă dispoziție până la descurajare. Datorită acestui fapt, doctorul ajunsese să-i spună că, în ciuda indicațiilor favorabile date de statistici, era mai bine să nu se proclame încă victoria. Cum s-ar zice, observase Cottard, nu se știe nimic, poate să reînceapă de la o zi la alta ? \ Da, după cum e posibil ca și mișcarea de vindecare să se accelereze. Această incertitudine, care neliniștea pe toata lumea, îi produsese lui Cottard o ușurare vizibilă și, în prezența lui Tarrou, el se angaja cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]