3,662 matches
-
amuzantă până la urmă. Aseară, rătăcirile m-au adus prin pasajul de la Romană, unde nu mai ajung cu lunile de când serviciul meu e circumscris altui traseu de metrou. Îl căutam expres pe Costică, poetul famelic care-și expunea aici producțiunea, o recita, improviza catrene la minut pentru niște bani. Își scotea în felul ăsta masa unică a zilei, cina adormită cu vodcă populară. Vânzătorul de ziare, bătrânul cu căciulă de iepure roasă și cu dinții mâncați de plumb, e singurul care știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
viața. Dependența de mama se schimbă dramatic, atunci când bunicul începe să se ocupe de mine. E un tip blând, timid de fapt, învățat, dar incapabil să se descurce în realitatea de zi cu zi. Mă învață operă. Îmi cere să recit după el. Frază după frază, măsură după măsură, trecem prin cele mai faimoase arii. Nu-mi place, dar vreau să-i fac pe plac. În fiecare dimineață, așezat într-un scaun de ratan, cu o ceașcă de ceai în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cu pumnul. În oglinda spartă apare chipul lui Yunhe. Machiată și costumată pentru rol. Sunt gata să continui eu spectacolul, zice fata. M-am pregătit. Vă rog, domnule, acordați-mi o șansă. Cchipul tău alb de pudră își râde... Directorul recită o arie de pe la mijlocul piesei. Roșul trebuie să mai învețe de la buzele tale. Yunhe deschide gura și își lasă vocea să-i răsune. Carne de zăpadă, oase din jad, vis al visurilor tale, inegalabilo, nu ești făcută pentru lumea aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nostru este portul Qing-dao. Frumusețea lui constă din amestecul de arhitectură tradițională și modernă. La capătul țărmului lung e un pavilion care, atunci când apune soarele, te face să te simți în cadrul poemului „La despărțire” al poetului antic Ci Yin. Unori, recităm împreună versurile. Și astfel, prieten drag, la Podul Cocorului Cafeniu Îți iei adio de la vest Cețurile din mijloc de april și florile din pomi dispar, Până când în imensitatea albastru-verzuie Umbra îndepărtată a pânzei tale singuratice nu se mai vede, Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
eșarfă îngustă, din același material, în jurul gâtului. Tang Nah e într-un costum alb de croială occidentală. Arată bine împreună. La început, ea pare să se distreze. Împărăteasa Wu e o piesă experimentală. Este pentru prima oară când actori chinezi recită proză, în loc de poezie. Împărăteasa Wu e zugrăvită ca o femeie plină de măreție. Publicul aclamă zgomotos la căderea cortinei. La recepție, Lan Ping își pierde controlul. Vorbește dur. Spectacolul e prea șters, după părerea mea. Îi lipsește energia. Actrița e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Și ce-or să creadă ei atunci când vor afla că ea e Doamna Mao. Acest gând îi produce încântare și o face să se întoarcă înapoi la ciornă. Lucrează până se trezește Mao. Inima ei bate veselă când îl aude recitând o poezie de deșteptare din timpul dinastiei Han: Primăvara m-a trezit din hibernare, Soarele mă zorește de la spate. Se ridică de pe scaun și îi toarnă ceai. Pe urmă se duce înapoi la birou și așteaptă. Vine la ea. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
mi voie să-ți spun că o grămadă de bărbați încearcă să-i capteze atenția. De la generali la soldați. Au fantezii legate de ea, de parcă ar fi protagonista din romanele ei. Micul Dragon nu știe nici măcar să scrie corect, dar recită poeziile lui Fairlynn. Care a fost reacția lui Fairlynn? Au interesat-o soldații noștri? Păi, a zis că nu vrea să intre în nici o casă a lui Torvald. Îi face pe oamenii tăi cimpanzei. Interesant. Vocea lui Mao se aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
-i așa? Nu, nu, nu, nu. Omul țâșnește de pe canapea ca un arc. Nu m-am gândit niciodată... Nu aș îndrăzni nicicând... Ea zâmbește, ca și cum situația i s-ar părea comică. Dr. Li continuă ca un actor prost care-și recită replicile. Nu aș crede niciodată așa ceva despre tovarășul președinte Mao. Eu sunt sută la sută revoluționar. Îmi consacru viața marelui nostru conducător, mărețului învățător, marelui comandant - Marelui Cârmaci al nostru. Sărmanul de tine. Punându-și aparatul de fotografiat în husă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
urmă Mao îi întoarce spatele și convinge națiunea să-l atace, Zhou își încetează serviciile în tăcere. Este trimis la un spital cu cancer la pancreas în ultima fază. În timpul ultimelor sale clipe, o roagă pe soția sa să-i recite ultimul poem al lui Mao, „Nu e nevoie să pierdem timpul cu nimicuri”. În timpul recitării, închide ochii pentru totdeauna. Speră oare că Mao va fi mișcat de o astfel de dovadă de loialitate? Speră că Mao va fi, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
le strâge mâinile cu afecțiune. Fără să irosească deloc timpul, Chun-qiao creează loialiști și formează ceea ce el numește Tabăra Roșie Modernă a Doamnei Mao. În procesul prin care se recreează pe ea însăși, îi studiază scrierile lui Chun-iao și îi recită replicile la demonstrațiile publice. În mai, face o călătorie înapoi la Beijing, pentru a vedea ce mai face Mao. Soțul meu nu e acasă. S-a dus în sud și a dispărut în minunatul peisaj al Lacului de Vest. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
iarba. Când se lasă cortina, vărs lacrimi de fericire. Cum „Manualul Revoluției Culturale” e distribuit în fiecare comună, fabrică, campus sau stradă, mi-am pus temelia conducerii. La ordinul meu, studenți, muncitori și țărani pun autoritățile la încercare. La mitinguri, recit la microfon poezia lui Mao: Curajoșii pruni de iarnă înfloresc în zăpadă. Numai jalnicii crini se văicăresc și mor înghețati! Opoziția nu dă semne de renunțare. Vicepreședintele Liu își organizează propriile grupuri de contraatac. Mesagerii săi sunt numiți Echipa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
i se cere să-și „numere zilele”. Însă nu poate da de Mao - telefonul ei a fost deconectat și slujnicele ei au dispărut. Asupra minții lui Shang-guan sunt aruncate umbre. Își simte propriul sfârșit. Își închipuie râsul Doamnei Mao, în vreme ce recită niște versuri din secolul al treisprezecelea. Brusc, Fetele care culeg flori au dispărut din raza privirii. Să vizitez locurile nu mă trage ața, Așa drumeț fără țintă cum sunt. Mă duc zorit spre toate priveliștile Dar durerea îmi răpește plăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o competențè impecabilè, îmi explicè ghidul meu special, Din nou, unu, doi, trei și, spatele drept! Strèduindu-mè sè mè conving cè aceastè lecție de artè româneascè și de dans n-are nici un dincolo de cuvinte, poezia în care ea se exprimè recitând-o oricèrui vizitator pe care-l însoțește prin Muzeu, e meseria ei! Și dansul? mè rog, de ce as vedea eu altceva în frumosul ei discurs? inaccesibilè, Atenție la prezent! Matei are grijè la scèri, purtându-și partenera, unu, doi trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
în America, probabil n-am sè te mai vèd niciodatè și, dacè nu te pot iubi toatè viața vreau sè fii tu primul, primul?! Primul? Mè tulburè atât de mult cuvintele ei încât, asemeni unui elev nepregètit, scos la rèspuns, recit, fèrè sè mè gândesc, ceea ce-mi șoptesc din spate, colegii, Vreau sè fii soția mea! Îți mulțumesc, Matei! Și mirosul de rèșinè al trupului meu, primul produs parfumat anti-molii, a family company, urcè în valuri aeriene înspre mucoasele nazale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de măr atinge pervazul, ciorchini de albine pufoase și flori roz mușuroiesc Între frunzulițele verzi. — ...Hai, vino Înăuntru, Îi șoptești albinei tale, vino Înăuntru și Înțeapă-l pe Domnul. — ...Decât să vorbești singur În colțul tău, mai bine ieși și recită În fața clasei, spune Domnul și se Înarmează cu linia de pe catedră. Nu ți-e teamă de linia Domnului, pentru un pol tu faci juxte din greacă veche, din latină pentru cei din anii mari, dar acum ai un lapsus, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
de vânt le-a aruncat prin fereastră, mergi febril, Încordat, pe podelele lucii, oglindă, atenție să nu aluneci, atenție să nu aluneci! Îți dregi glasul, Îți potrivești fața care fulgeră În golul geamului deschis. E fața ta? Parcă nu e. Reciți: mai bine renunță sărmanul de tine la drumul spre pietroasa Ithacă decât să tot rătăcești ani de zile prin Întuneric și ceață spre locul unde nu te mai așteaptă nimeni... Ai greșit, cuvântul Îți stă pe limbă, dar nu ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cum! Dar simt că e de datoria mea să te avertizez că este un gest pe care Îl vei regreta... Nu Îi place s-o vadă nervoasă la volan, de aceea Încearcă să-i descrețească fruntea Încruntată. Ghemuit În scaun, recită: — Așadar, vrei acum să pleci acasă, În țara ta? Mergi cu bine! De-ai ști tu Însă cât ai să mai suferi/ ’Nainte de-a sosi la tine-n țară/ Ai sta cu mine - aici, În casa asta... De ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
să le vadă, la dealurile nisipoase, cu smocuri de iarbă, din loc În loc. Valuri alb-gălbui de nisip petrificat, cu scoicile Înfipte În piatra poroasă peste care coboară lumina viorie. Întinsul roșcat al mării de altădată. Ar putea să se răzbune, recitându-i mai departe: Tânjind Își irosea viața cea dulce și ofta de dorul țării de când se săturase de zeiță. Numai că el nu tânjește după nimic și nu-și mai poate imagina munca lui, viața lui fără Christa, chiar dacă uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Spain. After a delicious breakfast served in your hotel room you’re deciding how to spend the morning. Am stins casetofonul și m-am Întins În pat, n-aveam stare. Am luat din biblioteca Dana cartea preferată a lui, Odiseea, recitase din ea În casa de la Cărbunești, ce să mai fie și asta? Cartea s-a deschis chiar la citatul pe care obișnuia să Îl repete el, l-am recunoscut pe loc, ce memorie brici pot să am! Mai e ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mi-am Început viața! Acolo mi-au rămas părinții, frații, fata de care eram Îndrăgostit. Pietroasă, aspră-i Ithaca, dar ca mamă bună crește feciori voinici./ Și-apoi nimic mai dulce ca țara ei nu pot vedea pe lume... Profesorul recită, gesticulează, se simte largul lui În fața auditoriului tânăr, a doua lui familie. Sau chiar prima, cum Îi reproșează Christa? — ...Știți, dragii mei, desigur, de unde este citatul... S-a făcut liniște, ca În clasă. Cariera lor științifică a avut nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mă aștepta mașina. Firește, protocolul nu-i dicta așa ceva, dar mi-a făcut un semn explicit că este ascultat, arăta spre tavan, spre telefon, iar eu Învățasem deja limbajul lor conspirativ, de toate zilele. Și, afară, la despărțire, mi-a recitat din Odiseea, Își amintise, din tinerețea noastră comună, că este cartea mea favorită. Vă spun versul În traducere, ca să Înțelegeți de ce l-am compătimit din toată inima când mi-a l-așoptit: Mai bine-aș vrea să fiu argat la țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
care o păstra Buni la oglindă. Eram el, care nu plecase, eram el, care avea să se Întoarcă. Pentru mine ciuperca de sticlă a aeroportului Încă mai avea un aer festiv, de revelion, ce avea să fie Întâlnirea noastră, decât (recită) un ritual, povestea trecerii torței și a Încercării disperate de a o prelua, fraza asta e din ultima mea carte preferată, Jurnalul de la Păltiniș, mi-a Împrumutat-o Dudu pentru o săptămână, maică-sa are un șmen cu librăreasa de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mare răspundere pe umerii tuturor urmașilor. Era povestea ei, repetată ori de câte ori el o stârnea să-i spună ce înseamnă să fii boier și de ce fuseseră ei hărăziți să fie boieri și nu simpli țărani, robi sau țigani. Uneori se trezea recitând versuri învățate cândva sau ivite spontan, în timp ce ciupea un al-ūd arab, o alăută cu șapte corzi cumpărată la Pisa, dintr-o prăvălie cu vechituri. Transfigurate, cumva îmblânzite de rotunjimile bolților, sunetele desferecau în el un vârtej de stări, întrebări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Urmă ritualul spălării mâinilor, însoțit de clătitul gurii, după care intrară ciubuccii și cafegii cu ciubuce, narghilele și cafele pentru bărbați. Femeile se mulțumiră cu șerbeturi și limonade. Era timpul pentru puțină delectare spirituală. La insistențele invitaților, Iancu acceptă să recite un colind. Toți știau că îl fermecau colindele, mai ales laitmotivele lerui-ler sau lerului-Doamne. Le considera printre cele mai inspirate și melodioase împerecheri de sunete. După el, aparțineau unui limbaj al cerurilor și ajunseseră pe pământ cândva, la începuturi, odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nu-și mai regăsi visul. În schimb, țâșni foarte clar, negru pe roz, afișul spectacolului minunat. De când îl primise de la Nicolae, îl citise și îl recitise de nenumărate ori, încât acum îl știa pe de rost și putea să-l recite cuvânt cu cuvânt. Era un amestec, cam de prost gust, de franțuzească și românească, ambele transcrise cu litere chirilice, dar fiecare cuvânt îi sporea bucuria, încântarea și speranța. PASAJ RETRAS Începutu la 8 ore seara precis. FINAL PASAJ RETRAS Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]