2,250 matches
-
omului este zadarnic și el nu poate să modifice calea predeterminată a sufletului. În consecință, Makhali Gosăla propunea acceptarea doctrinei saṃsăra, așa cum era aceasta expusă în Upanișade, considerând că nu există nici o altă alternativă. Această concepție deterministă, acest prototip al resemnării absolute, i-a determinat pe mulți adepți să-și pună capăt vieții prin înfometare. Nimic referitor la tehnicile spirituale ale adepților Ăjīvika nu ni s-a păstrat. Se poate presupune că ei își aveau tradițiile lor ascetice și propriile lor
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
a acestor afirmații, în parte din cauza simplității lor, ele nu sunt suficiente pentru a explica misterul comportamentului social mult mai complex. Nu toți indivizii frustrați reacționează agresând verbal sau fizic. Ei reacționează printr-o paletă largă de comportamente, plecând de la resemnare sau disperare până la tentative de depășire a obstacolelor ce apar în cale. Studiile ulterioare au demonstrat că frustrarea provoacă agresivitate doar atunci când individul a învățat să reacționeze la frustrare astfel (Berkowitz, 1969, citat de Berkowitz, 1993). Indivizii care dispun de
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
Dar și din aceasta se cunoaște că este sub grija lui Dumnezeu, că-i trimite pururea suferințe”<footnote SF. ISAAC SIRUL, Cuvinte despre sfintele nevoințe, cuv. IV, în Filocalia..., vol. X, Editura IBMBOR, București, 1981, p. 42. footnote>. Acceptarea și resemnarea Creștinii călătoresc spre viața veșnică și în tovărășia suferinței<footnote MARC BOEGNER, op. cit., p. 36. footnote>. Ar fi imposibil să eliminăm întreaga suferință din viața noastră. Atunci ar trebui să dirijăm lupta împotriva eșecurilor noastre, a descurajărilor noastre, a revoltei
Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
de către Hristos este cel mai bun exemplu de asumare a suferinței. A fi creștini înseamnă a ne îmbrăca în Hristos nu doar în viața, ci Și în moartea Sa, în ascultare pe Cruce (Rom. 6). Acceptarea nu este sinonimă cu resemnarea. A se resemna înseamnă a se apleca în fața unei fatalități, a unei lovituri a sorții, a circumstanțelor adverse. Acceptarea este îndeplinirea unui act de libertate, prin care ne asumăm suferința și o folosim în scopul creșterii credinței noastre, a iubirii
Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
acea "recenzie" și la cei care au instrumentalizat-o. Numai printr-o reciprocitate de atacuri la alte atacuri se poate ajunge la un echilibru discursiv și instituțional. Puterea nu este numai "a lor" (cum spune Marx!), este "și a noastră". Niciodată resemnare, niciodată acceptare a mizeriilor "de sus", a structurilor oligarhic-ierarhice. Această luptă împotriva structurilor mafiote din cadrul universităților și din cadrul administrației politice ar fi bine să o înțelegem în complexitatea ei publică. Așa cum a precizat Freud, raporturile de putere exercitate ierarhic de la
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de diferite și atât de apropiate prin tinerețea lor mutilată s-au întâlnit. Și ne-am născut noi, sora mea și cu mine, iar viața a continuat, în ciuda războaielor, a satelor arse, a lagărelor. Da, dacă plângeam, o făceam în fața resemnării lor tăcute. Nu purtau pică nimănui, nu cereau despăgubiri. Trăiau și încercau să ne facă fericiți. Tatăl meu își petrecuse toată viața străbătând spațiile nemărginite dintre Volga și Ural, montând cu brigada lui linii de înaltă tensiune. Mama, dată afară
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acru, metalic. Mă vedeam în locul logodnicului sau soțului tinerei femei urmărite de mașina neagră. Da, pentru câteva secunde, atât cât puteam suporta, mă aflam în pielea acelui bărbat, cu spaima lui, cu lacrimile lui, cu mânia lui zadarnică, neputincioasă, cu resemnarea lui. Căci toată lumea știa cum dispăreau femeile acelea. Mi se strângea stomacul într-un oribil spasm de durere. Deschideam ferestruica, adunam un strat de zăpadă lipită pe pervaz, îmi frecam obrazul cu ea. Asta nu îmi calma fierbințeala decât o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în tine acel dublu care îl admiră pe Beria... Da, eram rus. Înțelegeam acum, încă destul de confuz, ce însemna asta. Să porți în suflet toate acele ființe desfigurate de durere, satele carbonizate, lacurile înghețate, pline de cadavre goale. Să cunoști resemnarea unei turme omenești violate de un satrap. Și oroarea de a te simți părtaș la crima aceea. Și dorința violentă de a interpreta din nou acele întâmplări din trecut - pentru a extirpa din ele suferința, nedreptatea, moartea. Da, să ajungi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
unui adevăr extraordinar, care urma să explice totul, definitiv. Dinspre alee au răsunat strigăte. I-am recunoscut pe colegii mei de clasă, care se întorceau în oraș. Am apucat creanga, gata să sar. Vocea lui Pașka, cu o undă de resemnare acrită, a răsunat cam nesigură: - Așteaptă! Acolo o să stingă proiectoarele, ai să vezi, o să fie o puzderie de stele! Dacă ne cățărăm mai sus, o să vedem Săgetătorul... Nu l-am ascultat. Am sărit jos. Tălpile mi s-au izbit violent
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și chiar refuzul de a relua revenirile dinainte prevăzute ale ființei nimeni nu le-a cântat mai zguduitor ca B. (Cetire în palmă, Tăgăduiri). „Tristețea metafizică” traversează un stadiu anxios (În marea trecere) și apoi chinuitor (Lauda somnului), spre o resemnare înțeleaptă. Ecoul ei îl aduc versurile culegerii următoare, La cumpăna apelor, care, cum sugerează titlul, fixează pragul de unde evenimentele vieții urmează a fi retrăite într-o simetrie a declinului. Se înmulțesc și reprezentările satului românesc sub o aură mitică, întreținând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
Monica Spiridon care își prefața revelatoriul studiu Melancolia descendenței prin această departajare : "Memoria antecesorilor este privilegiul oferit cu perfidie temerarilor care se înfățișează la porțile literaturii. Unora, ofranda le este fatală. [...] Alții însă adevărații creatori își duc povara cu trufașă resemnare. Ea le veghează elanul condeiului, le decantează fervorile, depunând în ele zațul nobil al melancoliei"47. În cazul acestora din urmă, se disting mai multe situații: cei care abordează cu predilecție comicul și sunt inevitabil legați de numele înaintașului, cum
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Deși are un titlu vădit ironic și amintește și prin odiseea neplăcutelor incidente de Grand Hotel "Victoria Română", scrierea lui D. D Pătrășcanu este o povestire ilustrativă pentru umorul care stârnește un zâmbet trist, indispoziția mascată de o veselie a resemnării. Personajul central, franțuzul Jean Renaud, ajuns profesoraș din provincie, este tipul fanfaronului inofensiv care provoacă sentimente contradictorii de dispreț și de compătimire, prin penibilul încercării de cosmetizare a sărăciei cu ajutorul formulărilor pretențioase. Ar fi de remarcat, în privința acestora, un aspect
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
traducă" nu doar "ciufuți bătrâni", ci și tineri chiriași buni de exploatat pentru plata datoriilor, asupra seninătății cu care soții sunt înșelați în propriile camere, asupra unei lumi corupte și desfrânate, reflectate cu obiectivitate. Ultimele replici din roman sugerează clar resemnarea și detașarea izbăvitoare în raport cu mizeria umană întâlnită la tot pasul: "Rea e lumea, coană Tincuțo!... -E dată dracului. Mai vrei un ceai?"103 Astfel, ceea ce reprezintă marca diferențiatoare față de viziunea caragialiană este, așa cum spuneam, dramul de înțelegere din privirea umoristică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
discuția alunecă asupra ultimelor inundații de la mama dracului, ce părere am eu despre potop, despre proto-potop...ș.a.m.d. Vreau să spun că, după două-trei replici, normale, discuția o ia razna. Devine, într-un fel, anormală, apolitică.91 Grija și resemnarea, ilustrată, cum observăm, prin încifrarea și reinventarea limbajului, marchează în acest fel existența în datele concrete, recognoscibilă în ciuda depersonalizării personajelor reduse la simple funcții dramatice. Condiționat de nevoia de supraviețuire, eroul sorescian nu se poate totuși sustrage frământărilor metafizice. Lucid
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
replici între forțe antagonice inegale, Caragiale imaginează situațiile cele mai improbabile, a căror ocurență, perfect posibilă, de altfel, chiar visată sau, dimpotrivă, nedorită și neanticipată, ca în cazul câștigului și apoi al ghinionului absolut la loterie, presupune reacții diverse, de la resemnarea dureroasă, ca în Precauție inutilă, Partea poetului, Fără noroc. Snoavă populară, la "boală", disperare, revoltă și nebunie, ca în Două loturi, această veritabilă "farsă tragică", prin reprezentarea simbolică a condiției umane. Clară ilustrare a concepției fataliste caragialiene, obsesia legată de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o continuă deschidere, viața sufletească a celor născuți de două ori este condiționată de depășirea dizarmoniilor interioare 6. În cele spuse mai înainte, au fost arătate deja unele exemple de stări totale; doresc acum să mai adaug cîteva. Respectul, melancolia, resemnarea, fidelitatea, bucuria cu-noașterii sînt stări totale, atunci cînd presupun o serie de experiențe de viață, trăiri de un gen mai mult sau mai puțin compus și intensiv. Ele sînt deosebite de efervescențele momentane și de strădaniile instinctive, de hotărîrile stimulate
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
o contracdicție datorată faptului că ceea ce este mare e legat atît de frecvent de ceea ce e micși că nu reușim să găsim un cuvînt concluziv privind miezul vieții și condiționările acesteia. În spatele ironiei și al melancoliei va sta o mare resemnare, uneori mai mult practică, alteori mai degrabă contemplativă cînd amară, cînd curajoasă". În ce mă privește, m-am obișnuit să consider marele humor ca pe unul din tipurile de viață umane ideale și cape unul pe care îl simpatizez cel
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
viață proaspătă, înnoitoare, înflorită și în lumea moțească. Cu alte cuvinte, Al. Andrițoiu încearcă să scrie biografia lirică a Țării Moților, văzută prin semnificația ei istorică. (...) De altfel poetul, moț de origine, nu păstrează în cântecul său nici o urmă de resemnare. Cântecul lui este clocotitor, în cadențe populare, amenințătoare: Fluieru-l dusei la gură Să cânt dragoste și ură. Frunză verde de gorun alelei topor străbun! Frunză verde clătinată, n-o veni ea vremea-odată?(.... Mai toate poemele întâiului ciclu Trecute vieți din
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
de salut se realizează cu capul, verbal, gestual, cu mâinile. În Antichitate, salutul și datul mâinii demonstra că nu se ascund arme în palme. Astăzi, semnificațiile și formele sunt diferite: dacă palmele sunt întoarse din interior spre exterior se presupune resemnare, pumnii strânși inconștient presupun tensionare, dacă persoana își lipește degetele și depărtează palmele, persoana care salută se crede superioară, gesturile multe în salut, presupun conflicte interioare, amabilitate, lipsa afectivității, succesiune cu reacție de recunoaștere, zâmbet, nemulțumire prin ridicarea sprâncenelor. - despre
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
el suportă, îndură mult peste resursele lui. Realul îl devorează. Gândirea e ultima fortăreață. Baza caracterizării este rememorarea. Există o serie de stări definitorii de care autorul Desperado se folosește în mod repetat: deruta, abandonul logicii, anularea (ne)fericirii, falsa resemnare marcată de un rău existențial, agitație, iritare, într-un cuvânt toate felurile de durere sufletească. Viața intimă a eroului e expusă chiar de el, sau cu îngăduința lui, cu masochism. Experiența definitorie a eroului Desperado, fie el grav ori glumeț
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
acționează, de obicei nici nu se opune. Sunt două feluri de eroi în romanul Desperado: eroii neputincioși (v. Ishiguro, Lessing, Gray, Swift, Ackroyd, Huxley, Orwell) și eroii țâfnoși (v. Barnes, Lodge, Bradbury, Fowles). Eroii neputincioși își duc povara rememorării cu resemnare și oarecare lirism. Eroii țâfnoși trec de la ironie la sarcasm și ajung tot acolo. Uneori câte un roman readuce nararea clasică, cronologia, doar pentru a o ironiza în final, după o cursă contra cronometru încheiată fără câștigător. John Fowles, de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
făcând din viața eroului o distopie apăsătoare și, tocmai de aceea, provocatoare pentru lectură. Eroul Desperado e pasiv și resemnat, spre deosebire de eroii energici, deciși să acționeze, din narațiunea tradițională. Tradiția basmului era tradiția aventurii. Literatura Desperado e un jurnal al resemnării. Eroii lui Kazuo Ishiguro, de pildă, îndură toate eșecurile la care îi supune destinul lor: o mamă japoneză are două fiice care o lasă pradă singurătății (una se sinucide, cealaltă pleacă de acasă fără explicații); un majordom englez ratează "ziua
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ei; un detectiv caută zadarnic sensul existenței. Cinci eșecuri, în cinci romane. Tom Jones, David Copperfield, Soames Forsyte s-au luptat, au ajuns undeva; eroii Desperado se mulțumesc să îndure. Viitorul nu le rezervă nimic. Hrana lor sunt eșecul și resemnarea. În lipsa aventurii, farmecul eroului Desperado, suspansul jurnalului lui, vin, cum zicea Ackroyd într-un interviu, din amestecul inteligenței cu sentimentul ("Mintea este suflet".) Inteligența amestecă incidentele. Sentimentul încetinește goana și luminează labirintul. Suspansul are ceva din ambele. Tehnica acestui suspans
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
este modernistă. O trăsătură Desperado este exacerbarea, răstălmăcirea, răsucirea și complicarea ei. Romanul britanic contemporan e poate exemplul cel mai reprezentativ. El pornește de la un discurs uscat, care implică o maximă detașare de propria narațiune. Cu o falsă indiferență și resemnare, vechea sfidare modernistă (căreia îi clocotea sângele în vine) se blazează. Elanul inovator devine o pricepere de a combina inovații, de a îmbina petece de tradiție și noutate. Nu uneltele se înnoiesc la autorii Desperado, ci amestecul lor într-un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se renunța la el în Marea Britanie, fiindcă încetase să mai aibă vreo utilitate. Reacția mea a oscilat între o reacție șocată, de rezistență față de etica militară (am refuzat să candidez pentru un post de ofițer la instrucția elementară) și o resemnare pragmatică, hotărârea de a-mi face viața cât mai comodă cu putință. Am dezvoltat aceste două reacții în doi eroi diferiți și le-am dat destine opuse. Presupun că romanul reflectă propria mea aversiune față de gesturi romanțioase riscate, dar și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]