KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...88 89 90 ...709 >

17,708 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

Forester, smulgîndu-și mîinile din strînsoarea vecinilor săi, ceea ce-i făcu pe ceilalți să rupă, pe furiș, lanțul vrăjit - ca niște copii ce-și dau seama că jocul s-a terminat. — Mă tem că nici un doctor nu mai poate face nimic, rosti el peste cîteva clipe. Singurul lucru pe care-l mai putem face este să anunțăm poliția. Doamna Bellairs, pe jumătate trezită din transă, avea o privire buimacă, iar limba Îi atîrna puțin peste buza de jos. — Un atac de cord

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
poate de simplă, răspunse doctorul Forester. Făptașul este unul dintre noi. — Bine, dar ne țineam toți de... protestă Hilfe. În clipa asta, toți ceilalți se uitară la Rowe. — Și-a smuls mîna dintr-a mea, spuse domnișoara Pantil. Doctorul Forester rosti Încet: — PÎnă nu vine poliția, nu mai ating cadavrul. Cost a fost omorît cu un fel de briceag școlăresc... În văzul tuturor, Rowe Își duse repede mîna la buzunarul rămas gol. — Doamna Bellairs nu trebuie să fie amestecată În povestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
palier putură auzi vocea egală și Învăluitoare a doctorului Forester, În odaia doamnei Bellairs. — Nu mi-e rău, Îi șopti Rowe lui Hilfe. Să știi Însă, că nu eu l-am omorît... — Firește că nu, dar trăim o dramă adevărată, rosti Hilfe, cu un entuziasm cam nepotrivit cu momentul. — Bine, dar cine l-a omorît? Și de ce? Nu știu, dar o să aflu. Și apucîndu-l de braț cu un gest prietenos și liniștitor, Îl trase În closet, apoi Încuie ușa În urma lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
cu o voce sugrumată: — CÎnd vrei să vii? — La zece. Ești Încă la aparat, domnule Rennit? (Simțea nevoia să-și descarce sufletul.) Nu am nici o vină, crede-mă, trebuie să mă crezi! Crima n-a devenit pentru mine o obișnuință. Rostea totdeauna cuvîntul „crimă“ pe un ton de autoacuzare, de parcă și-ar fi mușcat limba. Legea dăduse dovadă de clemență În privința lui. El, Însă, se condamna fără milă. Dacă l-ar fi osîndit la moarte prin spînzurătoare, Rowe ar fi găsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
urmă. — Bine, dar din ce trăiesc?... — N-ai vreun prieten care să-ți Încaseze un cec? — Da, cred că da, zise el, simțind deodată că nu-i poate mărturisi că nu are nici un prieten. — Perfect... Atunci... rămîi ascuns mai departe, rosti ea, cu o voce atît de stinsă, Încît Rowe trebui să-și Încordeze auzul. — Bine, voi rămîne ascuns. Domnișoara Hilfe agățase receptorul În furcă. Rowe făcu la fel și se Întoarse În Holborn. În fața lui pășea un bibliofil, cu buzunarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
privind paharele, iar Henry repetă, pentru a treia oară, mecanic: — E frumos din partea ta... Părea să fi uitat de scena penibilă de la Închisoare, care pusese capăt prieteniei lor. — E reconfortant pentru Henry să-și vadă vechii prieteni strînși În jurul lui, rosti doamna Wilcox. Rowe, care tocmai voia să-l Întrebe pe Henry ce-i face nevasta, pricepu atunci: moartea ei explica aceste pahare, acest obraz nebărbierit, această așteptare și - ceea ce-l mirase cel mai mult - această expresie tinerească a feței lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
să sporovăiască fără milă, bucuroasă că-și redobîndise fiul - deși plînsese, firește, și ea. — SÎntem mîndri de Doris. Întreaga conducere a Apărării Civile i-a lăudat curajul. Îi vom așeza pe sicriu uniforma, da, uniforma ei curată, iar pastorul va rosti o predică frumoasă... — Îmi pare foarte rău, Henry... — O apucase un fel de nebunie, Îi tăie acesta vorba cu furie. N-avea nici un drept să... Și doar i-am spus că zidul o să se năruie! — Dar sîntem mîndri de ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
cu umărul o cupă de argint, care căzu și se rostogoli pe covor. În aceeași clipă, În pragul ușii deschise apăru un individ obez, Îmbrăcat În salopetă și cu o cască de oțel pe cap. Ridicînd de jos cupa, el rosti solemn: — Cortegiul a sosit, doamnă Wilcox! Henry Începu să scotocească prin sertarele biroului. — Uniforma este pregătită, În vestibul, zise doamna Wilcox. — N-am putut face rost de un drapel ca lumea, spuse individul de la Apărarea Civilă. Stegulețele astea nu prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
erau totuși funeralii naționale. VÎntul spulbera pe stradă frunzele galbene ale copacilor din parc. Din restaurantul Ducele de Rockingham ieșeau ultimii mușterii (era ora de Închidere) și-și scoteau pălăria În fața sicriului. — Și doar Îi spusesem să nu se ducă! rosti Henry. VÎntul Îi aducea În auz pașii tuturor celor din cortegiu, Încît avea sentimentul că o Încredințase pe soția sa poporului, căruia ea nu-i aparținuse niciodată. — Scuză-mă, bătrîne! zise Henry deodată, și porni În grabă pe urmele cortegiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
că pleacă la țară. — SÎnt cărți despre arhitectura peisajului? — Exact. Da, domnule, e o artă care s-a pierdut. Nu e vorba doar de flori În cărțile astea, știți - deși În zilele noastre grădinăritul a ajuns să Însemne numai „flori“, rosti el cu scîrbă. — Nu vă plac florile? — Ba da, florile Își au și ele rostul lor, nu se poate fără ele. Mă tem că nu cunosc nimic altceva din grădinărit decît florile. — Trucurile lor sînt de vină! exclamă anticarul, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
canapea confortabilă! Nu uitau niciodată de canapeaua confortabilă. Rowe simți din nou răsuflarea puturoasă a entuziasmatului său interlocutor. — Nu credeți că-i timpul să vă continuați drumul? Îl Întrebă el. N-aș vrea să vă pierdeți clientul din cauza mea. Abia rostise aceste cuvinte, că le și regretă. Judecînd după ochii lui blajini și obosiți, bietul om avusese o zi grea. „La urma urmei, Își spuse, Îi sînt simpatic... chiar dacă avem gusturi diferite.“ Era un gînd care Îl uimea din cale-afară pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
și regretă. Judecînd după ochii lui blajini și obosiți, bietul om avusese o zi grea. „La urma urmei, Își spuse, Îi sînt simpatic... chiar dacă avem gusturi diferite.“ Era un gînd care Îl uimea din cale-afară pe Rowe. — Aveți dreptate, domnule, rosti celălalt ridicîndu-se În picioare și scuturîndu-și de pe haină firimiturile lăsate de vrăbii. Îmi place să mai schimb cîte-o vorbă cu cineva, mai ales În zilele noastre, cînd oamenii nu prea au timp de vorbă, fiind veșnic siliți să alerge dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Dar nici n-au să mă caute, cred că se temeau de un singur lucru: să nu-i demasc. N-am să știu niciodată despre ce era vorba. Cozonacul acela... și doamna Bellairs, uluitoarea doamnă Bellairs... — SÎnt niște oameni răi, rosti Anna Hilfe, Înglobîndu-i pe toți În această expresie simplă. Mă bucur că pleci. N-are rost să te amesteci În povestea asta. Și, spre uimirea lui, adăugă: — N-aș vrea să mai suferi. — Bine, dar Îmi cunoști trecutul. Doar ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Mă Întreb ce-au de gînd să facă. Nici unul dintre ei nu băgase de seamă că se țineau de mînă, ca și cum și-ar fi căutat drumul, orbește, prin noaptea ce-i surprinsese... — Nu prea avem cu ce să ne apărăm, rosti el. Nici măcar un ac de pălărie - știu că femeile nu mai poartă așa ceva În zilele noastre. Avusesem un briceag, dar cred că a ajuns pe mîna poliției. Se Întoarseră, ținîndu-se mereu de mînă, În salonaș. — Măcar să ne Încălzim, spuse Rowe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
facă nimic pînă nu coboară toată lumea În adăpost. — Ai auzit?! exclamă Rowe, simțind cum Îi piere tot calmul. — Ce? — Mi se pare c-a Încercat cineva clanța. — Îi simt din ce În ce mai aproape. — Dar n-o să ne dăm bătuți atît de ușor! rosti el. Ajută-mă, te rog, să mut divanul. Împinseră amîndoi divanul spre ușa dinspre bucătărie și-l proptiră În ea. Acum nu mai vedeau nimic, Întunericul era deplin. — Din fericire, soba e electrică, spuse ea — N-aș crede. Dar de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
memoria să-mi revină treptat de la sine. Eu, Însă, te-aș ruga să calci măcar Într-o singură privință promisiunea pe care i-ai făcut-o. SÎnt sau nu, căsătorit? E un lucru care mă frămîntă. — Nu, nu ești căsătorit, rosti ea Încet, de parcă ar fi vrut să fie foarte exactă, dar să nu-i spună mai mult decît era necesar. — Mă Îngrozea gîndul că aș putea fi silit să reiau o veche legătură cu cineva care-ar continua să țină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
protestă Digby. — Te asigur că profesiunea dumitale era cu totul alta, urmă doctorul Forester. Cu totul alta! — Care anume? — S-ar putea ca Într-o bună zi să fiu nevoit să ți-o dezvălui, răspunse doctorul Forester, ca și cum ar fi rostit o amenințare. Și adăugă: Ca să preîntîmpin vreo greșeală prostească... Johns stătea În spatele doctorului, cu ochii În jos: — Vreau să plec de-aici, izbucni Digby. Fața de o calmă noblețe a doctorului Forester se zbîrci deodată. — Îți vei achita, sper, nota

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Stone nu s-ar atinge nici de-o muscă. — Trebuie să chibzuim bine, zise domnul Prentice mîngîindu-și mustața, ca și cum ar fi muls-o. Trebuie să cercetăm problema pe toate fețele. — Dar Între timp Stone o să Înnebunească de-a binelea! Sărmanul! rosti domnul Prentice, fără convingere, cu o compasiune rece. Dar Poole? — A venit la mine o dată - nu mai țin minte precis cînd anume - și a vrut să-mi ia un cozonac pe care-l cîștigasem la o tombolă. A urmat un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Așa să fie oare viața? Întrebă Rowe. Domnul Prentice se aplecă peste masă și-l privi cu interes, ca și cum ar fi fost gata oricînd să treacă de la un caz particular la o discuție de ordin general. Da, așa e viața, rosti el. — Altfel mi-am Închipuit-o eu, spuse Rowe. Vedeți dumneavoastră, trebuie să Învăț totul de la Început, și Încerc să mă orientez. Credeam că viața e mult mai simplă și... mai nobilă. Presupun că așa și-o Închipuie și un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Îngrozitor, cu Întreaga ură pe care-o generează - totul, totul mi se pare ciudat. N-am fost obișnuit cu asemenea lucruri. Cred că soluția cea mai bună ar fi să mă spînzurați. — Da, cazul dumitale este dintre cele mai interesante, rosti domnul Prentice cu Însuflețire, și adăugă, adoptînd un limbaj surprinzător de profan: Îmi dau seama că pentru dumneata viața asta e o porcărie. Noi, Însă, am fost nevoiți să ne adaptăm. — Ceea ce mă Îngrozește este gîndul că nu știu cum m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
mai era cu dumneata? — O fată. Acum, era prea tîrziu ca să mai dea Înapoi. Trebuia să vorbească despre ea! Și la urma urmei, dacă nu era un criminal, pentru ce n-ar mărturisi că evadase cu ajutorul fratelui ei? — Anna Hilfe! rosti Rowe, simțind ca un fel de dulceață pe limbă. — Pentru ce te aflai Împreună cu ea? — Cred că ne iubeam. — Crezi? — Nu-mi amintesc precis. Dar ea ce spune despre toată povestea asta? — Spune că i-am salvat viața. — Mamele libere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
cînd taxiul trecu pe lîngă ruinele bisericii St. Clement Danes. — Să nu vă temeți, adăugă el, locul va fi Înconjurat de agenți... — Mie nu mi-e frică, spuse Rowe, privind ruinele acelea stranii. Vreau doar să știu... — E foarte grav, rosti domnul Prentice. Nici eu nu-mi dau seama de Întreaga gravitate a situației. Dar știu că noi toți sîntem interesați În reușita acestei vizite... Această afirmație fu Însoțită de un tremur nervos, urmat de o chicoteală. Apoi, mîngîindu-și mustața mătăsoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Costumul dumneavoastră a fost expediat azi-dimineață, domnule. Sper că-l veți primi la timp pentru călătoria dumneavoastră... Vă mulțumesc din suflet, domnule. La ultima probă am fost eu Însumi foarte satisfăcut... Era ceva inuman În glasul calm cu care-și rostea satisfacția În aparatul de telefon. Deodată, Își Întoarse privirea spre ușă, În clipa cînd Davis intra cu o dezinvoltură silită. — Desigur, domnule, urmă el. Cred că umerii au să se așeze după ce-o să purtați puțin costumul... Complicatul plan al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Îi spuse, pe neașteptate: — Mila e o pacoste. Se spune că dragostea e o pasiune. Ei bine, mila e cea mai groaznică dintre pasiuni, pentru că nu-i supraviețuim, așa cum supraviețuim bunăoară dragostei trupești. — La urma urmei, ne aflăm În război! rosti Rowe, cu un soi de exaltare În glas. Descoperea, deodată, miezul strălucitor al unui vechi și fals truism, cum un copil descoperă o fărîmă de aur În bulgărul de pirită pe care-l ține În palmă. Avea sentimentul că ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
În lumina lămpii, fața asta de intelectual mieros... Nu cumva ne-am mai Întîlnit? Îl Întrebă domnul Sinclair În șoaptă, aruncîndu-i o privire obraznică. — Nu cred. Poate că erai unul dintre pacienții internați aici? — Da, eram. Atunci totul se explică, rosti domnul Sinclair cu un fel de bucurie nervoasă. Eram sigur că ne-am mai văzut undeva... La una din seratele organizate de doctor, cred. Noapte bună, domnule! Rowe se Întoarse din nou cu fața spre cadavrul celui care murise fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]