3,323 matches
-
verbul copulativ care desfășoară semantica gramaticală a predicației: Tudor pare + a fi rămas + cinstit + cum îl știam noi. Noi îl știam cinstit. e. Numele predicativ propozițional (propoziția - nume predicativ) se caracterizează prin dezvoltarea unui nucleu predicațional/propozițional propriu: „Singura mea rugă-i uitării să mă dai.” (M. Eminescu) „Ei rămân ceea ce sunt, chiar dacă eu mai privesc încă soarele și cerul.” (O. Paler) Prin aceasta, predicatul analitic realizează, în solidaritate cu subiectul gramatical, nucleul predicațional al unei propoziții complexe. Deosebirea - i că
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care trudise pentru mine patru ani...” (M. Preda) Nucleul predicațional cu structură complexă este caracteristic propozițiilor complexe. El cuprinde, în dezvoltarea sa, două sau mai multe nuclee predicaționale derivate (secunde). Acestea reprezintă: • realizarea propozițională a numelui predicativ: „Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.” (M. Eminescu) • realizarea propozițională a subiectului: „Ceea ce muncește acu pe Leiba mai mult decât tremurătura frigurilor este o amenințare...” (I.L. Caragiale) • realizarea propozițională atât a subiectului cât și a numelui predicativ „Și ce mira mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a încuiat ușa, a mai aruncat o răgălie în sobă, a mai băut un păhăruț, a mai cotrobăit prin odaie...” (I.L. Caragiale, IV, 374) Observații: Termenii juxtapuși pot fi precedați toți de conjuncțiile, întrebuințate adverbial, nici, și: „Nici cântecul, nici ruga n-au descremenit Zarea de granit. ............................... Vii. Nici nu simți, nici nu știi.” (T. Arghezi, 192) „În adâncuri se pătrunde, Și de lună și de soare, Și de păsări călătoare, Și de lună și de stele, Și de zbor de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este jos este asemenea a ceea ce este sus pentru a forma minunile lucrului unic", scrie în Tabla de smaralgd marele hierophant egiptean Hermes Trismegistus Ritualurile, fie ele de botez, de împărtășanie, de primire a Duhului Sfânt (mir), de nuntă, de rugă, de înmormântare, ritualurile sunt parte din inițierea întru Dumnezeu. Zecile, sutele de mii de ani, dezvoltarea civilizațiilor așa zis științifice au atenuat, nu vreau să spun distrus legătura prin vis, viziuni și călătorii de-a lungul lumilor superioare. Etericul și
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
pasiune, sentiment și matematică pură. Iar acesta este Logosul. Până și Isus prin moștenirea sa soteriologică (doctrina despre mântuire) ne îndreaptă spre acceptarea acestui adevăr unic. Abba, apelativul pentru tată în aramaică, netradus și folosit ca atare de Isus în rugile sale, în lupta dintre mythos și logos, definește legătura în crez între o noțiune familială tata cu una cosmică atotstăpânitoare, creatoare (atotputernicul). Iată lumina care dă oricărui adept răspunsurile la întrebarea: pentru ce ne întâlnim la templu? Tâlcul relațiilor simbolice
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
magică, prin incantația puterilor divine. Dans nu înseamnă numai ceea ce noi înțelegem în sensul literal al cuvântului ci și modul de atingere, mânuire a obiectelor în psihodrama care este ritualul; orice mișcare se desfășoară după reguli stricte în asociere cu ruga sau binecuvântarea. Iar gesturile pot schița simboluri. Poziția degetelor este bine reglată pentru a elabora sensuri în hinduism, creștinism, francmasonerie, rosicrucianism. Ridicarea brațelor, orientarea palmelor, apropierea sau îndepărtarea semnificativă a degetelor înseamnă recunoașterea, implorarea, adorația, imprecarea, comunicarea prin energie cu
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
apelând-o, făcându-i posibilă prezența și producând experiența. Clopote, gonguri, tobe, iată doar o parte din instrumentele care făceau parte din ritual, ele însele având un înțeles simbolic. Accesoriile de sunet pentru ceremonii se întâlnesc în budismul tantric, acompaniind rugile sau liturghiile creștine 74, sau în templele rosicruciene și masonice. Instrumentele folosite cuprind: tobele variate ca mărime și formă 75, gongurile ca niște discuri metalice suspendate cu sau fără protuberanță centrală 76, țambalul din misterele elenistice ale lui Dyonisos sau
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și definind o transformare a personalității inițiatului ca o hrană celestă. Ea reliefează puterea de percepție, conștiență, intuiție și clarviziune, apropierea omului de divinitate, realizare descrisă în ritualul de comuniune al lui Melchisedec în Vechiul Testament, fapt prezentat și reluat în ruga omniprezentă și omnipotentă a creștinului, Tatăl nostru: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi... Albert cel Mare (1206-1280), filosof ermetic și alchimist, a fost membru al Ordinului Dominican din 1223 la fel ca discipolul său Toma d-Aquino
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
I se roagă pentru eliberare de împovărarea vieții sau pentru alinare, ajutor și asistență la dușmănii și la vreme de pericol, sau Îi cer iertare pentru greșeli sau să crească mila și nu despotismul sau oprimarea. Fiecare zilnic își aduce ruga și cererile, uneori cu repetiție, sau fiind noi inițiați cerându-i după circumstanțe și nevoi 263 . Se spune în Coran că ființele lumilor de sus pot, și o și fac, să nu asculte de Dumnezeu, dar la fel ca pământenii
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
n-o mai văzusem niciodată, străină și familiară; încercam s-o privesc în ochi, dar n-o puteam face deoarece totul își schimba mereu proporțiile, deoarece aici nu existau nici un fel de coordonate și doar într-o tăcere ca de rugă ne dezvăluiam și deveneam reciproc. Eram viu în mine, dar parcă amplificat fără limite, iar cealaltă ființă-femeie? dăinuia împreună cu mine în nemișcare. Același puls ne anima și eram un întreg. Fără de veste, în ritmul de largo al acestei arii în afara
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
însuși. Dumnezeu își toarce numele singur. Dacă tăcem, îl auzim și noi. De aceea, cea mai mare rugăciune, cea mai importantă, singura care există în fond, este integrarea acestui murmur, după ce a fost perceput, în centrul ființei noastre. Și toată ruga noastră spre Dumnezeu e să ne îngâduie să-l auzim. În câteva cuvinte, fântâna rămâne intermediarul prin care căruța va trece, restrângându-se la esență, la acel centrorum in trigono centri, sublimarea și refacerea vidului din esențe, urmând transmiterea Cuvântului
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
realizez că existența mea individuală, voia mea, se transpune în plan metafizic și firesc știu că meditația mi s-a transformat într-o contemplație întru Ființă, un ritual, care la fel cu toate celelalte, ne integrează în Lumină. Deci, prin ruga zilnică, eu cedez dorința mea destinului hotărât de divinitate. De sus pasărea, porumbelul se așează pe crengile copacului plutitor aducând cunoașterea în oamenii care înțeleg rolul grădinii și îi binecuvântează. Zeci de mii de ani înainte ca preoții creștini să
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
nume, se-ndreaptă spre cer.// Acolo în stele ca-n lumi de lumină,/ Sunt suflete, îngeri, ce cânt și ador;/ Ființi grațioase ce blând se înclină,/ Cântându-și în lume tovarășii lor964. Și doar cei ce înțeleg necesitatea studiului și rugii se pot apropia de ceea ce sălășluiește în ei dintru început, ei fiind oglinzi ale divinității. Citez o strofă memorabilă și care ilustrează simbolismul cerului din noi, fără a utiliza cuvântul, ci doar ceea ce el amprentează în subconștientul nostru, din pana
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
substituie creației, cuvântului îi este preferată absența cuvântului, adică o muzică în care se descoperă tăcerea 976. Poeții sunt astfel divine imagini vii ale eternității și cântă tot ceea ce a zămislit Marele Arhitect al Universului, ca un omagiu, ca o rugă spre binecuvântarea lumii în totalitatea ei. Tăcerea și Cuvântul uitat sunt parte din muzica sferelor, sunt parte a comunicării permanente în arcurile reflexe noetice, sunt parte care nu mai țin cont de spațiu și timp, indiferent cum le-am concepe
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
compensa eforturile și suferințele îndurate, timpul și spațiul ajutându-te să te apropii de adevărul pe care îl cauți. Și totuși cea mai măreață taină rămâne suspendarea realității, cea care este elementul de bază al profeților, instrumentul misticilor, parte din rugă și meditație, arcul reflex noetic în stare de vis sau trezie. Virtualul ca antiteză a metaforei Haec in natura perscrutanda, ex quibus Deus omnia creavit 1066. Dac-ar fi să ne gândim că toate aceste prelegeri ale spiritului cosmic, ilustrate
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
taine, alchimistul, masonul, rosicrucianul, preotul creltin pătrunde în cabinetul de reflecție, eliberându-se de toate legăturile sociale, psihologice, materiale, spălându-și mâinile și fața, devenind piatra brută. El e mercurul care împreună cu sulful și sarea urmează transformarea mercurului în aur. Ruga și meditația îi apropie de Creator, începând să îi urmeze calea. Conexiunile sale sunt printr-o trecere spre coloana din dreapta, înnegrirea fiind urmată de albire, sub semnul lunii în încercarea de a cunoaște vibrația cosmică a stelei strălucitoare, care e
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
1896-1966, Cinci vise. 1307 George Topîrceanu, Romanța gramofonului, Editura Curtea veche, București, 2010. 1308 două din cele șapte chakre 1309 Jean Metellus, Cocotierul 1310 Max Jacob, 1870-1944, Taina cerească. 1311 Louis Aragon, 1897-1982, Inscripție 1312 Pierre-Jean Jouve, 1887-1976, Omul de ruga 1313 Paul Valery, 1871-1945, Vâslașul. 1314 Valeriu Matei, Despre manuscrise și cărți, Elegiile fiului risipitor, Princeps Edit, 2010. 1315 Liviu Pendefunda, Rondelul aflării muntelui de aer, Mișcarea cerească, Contact int'l 1993. 1316 Henri Michaux, 1899-1986, Spre faptă, vin 1317
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
se află înainte de Ogoare și Deseanu. A fost pământul bisericii. Pusta Ciangăilor - se află înainte de Rădnuța, respectiv între poalele Văii Danciului și Văii lui Marit. Ruga - se află între Telini-Rotogol și Calea lată. Cristuri - se află în continuare la hotarul Ruga. Gomilă - se află în continuare la Deseanu și în dreapta la Râtu cu Răchita. Romanați - în dreapta la Gomilă, spre Horia, despărțite de un canal. Cânepiști - se află în continuare la Gomilă și Romanați. La Salbă - se află în continuare și la
Înţelepciunea vremurilor străvechi : un istoric al Bisericii Creştine Baptiste din Cuvin : 1904-2004 by Emanuel Jurcoi () [Corola-publishinghouse/Science/1295_a_1938]
-
Cultura”, 1972, 1 aprilie; Grigore Vieru, Răbdare și frumoasă trudă, LA, 1988, 25 august; Mihai Cimpoi, Amiaza culegătorului, LA, 1988, 25 august; Gheorghe Tomozei, Poeți basarabeni, L, 1992, 48; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 219; Leo Bordeianu, Taina ce-și face ruga, LA, 1998, 13 august; Grigore Chiper, Virtualul de după, „Contrafort”, 1998, 11-12; Simion Bărbulescu, Poeți din diaspora, CL, 2000, 1. M.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285950_a_287279]
-
la definirea unor sensuri pentru care exemplaritatea canonizată propusă drept model era numai un îndepărtat punct de plecare. Tot din Panegiricul... lui Eftimie al Târnovei (mai precis din Rugăciunea latină a lui Constantin și a lui Licinius) și probabil din ruga înălțată de Ezechia la împresurarea Ierusalimului de către asirieni, s-a inspirat cărturarul român în Rugăciune pentru ridicarea armelor: „Stăpâne, făcătoriul tuturor și Dumnezeul cel bun, noi sântem robii tăi și n-am iubit lucrul acesta. Că tu ești singur știutoriul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
plecase să facă ceva în viață dar căruia viața i-acurmat visele: “De ce m-ați dus de lângă voi, De ce m-ați dus de-acasă? Sa fi rămas fecior la plug, Să fi rămas la coasă. Asa vă treceți, bieți bătrâni, Cu rugi la Preacurata, Și plânge mama pe ceaslov, Și-n barbă plânge tata.”... Ii plăceau tatălui meu aceste poezii ale lui Goga și Coșbuc (astăzi îmi plac și mie tot mai mult) pentru că exprimau o stare de spirit și pentru că autorii
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
în mâini. Liniștea revenise la esența ei de început - la puritatea tăioasă a culmilor pe cerul încă scăldat în lumină. Nu se mai auzea decât pasul apăsat al bărbatului. Și parcă se mai făcea auzit murmurul interior și dens al rugii necunoscute înălțate de femeie... Pătrunzând în încăpere, văzură discul de granit, ce părea încă și mai masiv sub tavanul acela scund, înfipt între scândurile adânc brăzdate. Leagănul copilului, atârnat în mijlocul încăperii (se temeau de șerpi), fusese abia atins și se
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
trezise... Mama îl strânse la piept, necrezându-și parcă ochilor, apoi se lăsă convinsă, îl ascultă cum trăia. Când înălță privirea, tatăl văzu în ochii ei urma unei spaime care nu mai privea doar viața copilului. Era ecoul cumplitei sale rugi, al legământului, al jertfei inumane pe care i-o acordase anticipat celui ce avea să țină moartea departe. Tatăl nu cunoștea numele acelui zeu tenebros și vigilent, el credea în destin sau pur și simplu, în hazard. Hazardul a vrut
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
fi adresat sieși, iar istorisirea lui continua deja de câtva timp. În mod uimitor, litania aceea izbuti să se impună peste furia valurilor și isteria vântului, ca dâra egală și dreaptă a unei torpile pe o mare agitată. La început, ruga mea repetată („Nu vreau să mor... Nu acum... Nu vreau...“) și mai ales rușinea de a o fi rostit mă împiedicaseră să-l urmăresc. Dar, cum ceea ce evoca el era foarte îndepărtat de situația noastră (vorbea despre un deșert), am
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Șah avea să-mi vorbească despre o moarte deja veche (nu asociam încă nici numele tău, nici privirea ta acelei morți). Vorbea, mergând pe drumul de țară dintre două șiruri de copaci desfrunziți, cu trunchiurile învinețite de licheni, năpădite de rugi de mure. Cel care nu-l cunoștea ar fi crezut că plânge. Își ștergea din când în când de pe obraji picăturile de zăpadă topită, ninsoarea care ne surprinsese pe drum. Vorbea de altfel puțin și cu o voce neutră. Când
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]