2,377 matches
-
găsesc nicăieri șurubelnița cu cap pătrat. Pocnesc pereții, zgârii furnirul, scap „Țărăncuța” înrămată de vecinul nostru, le reintroduc în cameră, în funcție de conjuncții ale astrelor, semne zodiacale, compatibilități și incompatibilități. După ce reușeam să pun la loc până și vaza chinezească cu samurai dându-și poalele peste cap în posturi războinice și mileurile de la mă-sa, primite ca dar de cununie, Carina contempla peisajul și, după momente de intensă reflecție, îmi arunca: - Nu merge, acum simt mai mult vibrațiile... - Simți o... mormăiam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
observă că este supărată. Nu-i oferi nici o explicație directă,doar aluzivă la vicii.Iarna a trecut repede. A venit primavara.Inflorirea cireșului este o sărbătoare tradițională pentru japonezi. ”Hana wa sakuragi,hito wa bushi”. (Printre flori sakura-cireșul,printre oameni samuraii).A obținut și jocul.Puștiul a fost încântat și ca la emisiunea lui V.Ianțu „Copiii spun lucruri trăsnite” le-a dat voie să se iubească.S-au iubit intens și au trecut la planurile de viitor.Lila își dorea
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
Îi chemă pe ceilalți doi și toți trei se duseră la fântână. Oyu se întrebă cine erau ceilalți doi bărbați. Kumataro era vasalul pe care-l crescuseră pe Muntele Kurihara. Pe vremea aceea se numea Kokuma, dar acum era un samurai tânăr și frumos. După ce Kumataro scoase găleata și turnă apa în cea pe care o luase de la Oyu, ceilalți doi își spălară noroiul de pe mâini și picioare și sângele de pe mâneci. Hanbei îi spuse să aprindă lampa în mica odaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se prezinte. Cred că nu e prima oară când ne întâlnim, domnule. Și eu sunt în serviciul Seniorului Hideyoshi și v-am văzut de la distanță, de multe ori. Sunt membru al corpului ninja, care nu se amestecă prea mult cu samuraii, așa că, s-ar putea să nu vă amintiți de mine. Sunt nepotul lui Hachisuka Hikoemon, Watanabe Tenzo. Mă bucur foarte mult să vă cunosc. Hanbei se bătu peste genunchi: — Ești Watanabe Tenzo! Am auzit multe despre dumneata. Iar acum, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Am făcut greșeli,“ își spuse Hanbei, cu tristețe, în timp ce privea, pentru ultima oară, spre Templul Nanzen. „Nu regret cu nimic drumul pe care am apucat-o, dar pentru sora mea...“ Își lăsă calul să meargă la pas, în voie. Drumul samuraiului e cel drept; și, după ce coborâse de pe Muntele Kurihara, Hanbei nu se mai abătuse de pe acest drum. Nici nu avea ce să regrete, fie și de-ar fi fost ca viața să i se sfârșească în chiar acea zi. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a surorii sale. Își făcea griji, în secret, pentru anii îndelungați care o așteptau pe Oyu, după moartea lui. Era ghinionul unei femei că fericirea ei nu dura toată viața. Îl îndurera îndeosebi sentimentul că întinase albeața pură a Căii Samurailor - Cale care se baza pe moarte. De câte ori nu bombănise în sinea lui privitor la această chestiune, gândindu-se că ar fi trebuit să-i prezinte scuze lui Hideyoshi și să renunțe la îndatoririle de vasal sau să se elibereze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru baie. — Cheamă-l pe Ito Hanemon, ordonă el. Cântecul privighetorii se auzea adesea, atât pe câmpiile din jurul Muntelui Bodai, cât și în copacii din incinta castelului. — Sunt la dispoziția dumneavoastră, stăpâne. Cu ușile glisante de hârtie în spate, un samurai voinic se înclină adânc. Ito era păzitorul lui Shojumaru. — Hanemon? Intră. Ești singurul cu care am discutat vreodată în amănunt problema asta, dar a sosit, în sfârșit, ziua când Shojumaru trebuie să meargă la Azuchi. Vom pleca astăzi. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să lăsăm totul în seama lui. Shojumaru nu știa nimic despre cele ce se întâmplau și continua să se joace încântat, bătând tamburina și dansând. Cu toate că era ostatic, avea tăria de caracter a tatălui său și avea antrenamenul robust al samurailor. Nu era sub nici o formă un copil timid. Ce-a spus Hanemon? întrebă Shojumaru, lăsând toba jos. Când văzu chipul paznicului, copilul păru să-și dea seama că se întâmplase ceva și deveni îngrijorat. Nu e nici un motiv de spaimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bărbătesc. — Dar tu? — Bolnav fiind, mă îndoiesc că aș putea spori prea mult puterea oamenilor noștri, dar cred că este momentul potrivit pentru a-l însoți pe Shojumaru în campanie. — Te simți bine? Cum stai cu sănătatea? — M-am născut samurai și ar fi un chin să mor, în liniște, în patul meu. Când îi veni vremea, omul nu poate face nimic. — Bine, atunci du-te cu binecuvântarea mea și-i urez și lui Shojumaru succes în prima lui campanie. Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o parte și un punct puternic al caracterului dumneavoastră. E necuviincios din partea mea să aduc vorba, dar când erați purtătorul de sandale al Seniorului Nobunaga, v-ați dedicat, din toată inima, îndatoririlor de atunci; iar când ați avut statutul de samurai, v-ați pus toate capacitățile în slujba sarcinilor samuraiului. Niciodată nu ați avut dorința pătimașă de a urca mai sus. Lucrul de care mă tem acum cel mai mult este că - fidel acestei mentalități - vă veți achita de datoriile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
E necuviincios din partea mea să aduc vorba, dar când erați purtătorul de sandale al Seniorului Nobunaga, v-ați dedicat, din toată inima, îndatoririlor de atunci; iar când ați avut statutul de samurai, v-ați pus toate capacitățile în slujba sarcinilor samuraiului. Niciodată nu ați avut dorința pătimașă de a urca mai sus. Lucrul de care mă tem acum cel mai mult este că - fidel acestei mentalități - vă veți achita de datoriile din provinciile apusene, sau că veți îndeplini complet însărcinarea primită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
castel. Avea legată de ea o scrisoare, cerându-mi să mă întâlnesc cu unul dintre generalii Seniorului Hideyoshi, Kuroda Kanbei, aici, astă seară. — Vine Kanbei aici! Un om care și-a trădat seniorul pentru Oda. Nu e demn să fie samurai. Când apare, îl vom tortura până la moarte. — E emisarul Seniorului Hideyoshi și nu se cuvine să ucidem un om a cărui sosire a fost anunțată dinainte. Între războinici există înțelegerea de a nu ucide mesagerii. Așa ceva ar merge, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
al inamicului, făcuse o impresie foarte favorabilă. Asta pentru că li se adresase din inimă, lăsând la o parte orice gând de victorie sau de înfrângere și se comportase conform tradiției și înțelegerii că atât el, cât și adversarii săi erau samurai. Totuși, atâta lucru nu era un motiv suficient pentru ca inamicul să accepte rostul misiunii: acela de a-i convinge să capituleze. Kanbei discută cu Goto într-o cameră a castelului neluminat, timp de o oră, apoi se ridică de pe pernă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
numele familiei Goto nu se va stinge. — Atunci, pot muri mâine dimineață fără nici un regret. Goto îngenunche și-și strânse fiul la pieptul îmbrăcat în armură. Ascultă ce-ți spune tatăl tău acum. Ai deja șapte ani. Un copil de samurai nu plânge niciodată. Până la ceremonia ta de maturitate mai e mult și te afli la o vârstă când ai dori să ai parte de iubirea mamei tale și să fii lângă tatăl tău. Dar acum lumea e plină de bătălii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Goto avea o voință îndărătnică și nu șovăia câtuși de puțin. Dar avea totuși un fiu mic și nu suporta să vadă un copil nevinovat murind. Iwanosuke era mult prea tânăr pentru a purta povara de a se fi născut samurai. În zilele dinaintea acestei întâlniri, Goto îi trimisese o scrisoare lui Kanbei, pe care - deși inamic - îl considera un om demn de încredere. Goto își deschisese sufletul în fața lui Kanbei, cerându-i să-i crească fiul. În timp ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vizitare“, Nobunaga dădu voie să se deschidă unele părți din curtea castelului, în care, de obicei, accesul publicului era interzis. Hanurile din Azuchi fuseseră rezervate, cu mult timp înainte, de către amatorii de atracții - seniori, negustori, cărturari, medici, artiști, meșteșugari și samurai de toate rangurile - care așteptau, cu nerăbdare, să vadă Templul Sokenji, să intre pe Poarta Exterioară și să se apropie de Poarta a Treia, iar, de acolo, să treacă prin apartamentele rezidențiale, intrând în grădina cu nisip alb, unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
făcând o plecăciune în fața lui Nobunaga. — Eu sunt cel care a cântat la vioară mai-nainte, stăpâne. Vorbele lui erau clare și în ochi nu i se citea nici urmă de slugărnicie. Se vedea că era dintr-o familie de samurai. Nobunaga privi țintă în ochii copilului, dar acesta nu-și mută privirea. — Ce cântai? Trebuie să fi fost o melodie din muzica Barbarilor de la Miazăzi. — Într-adevăr. Era un Psalm al lui David. Copilul părea însuflețit. Vorbea cu o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Katsuyori și soția lui și numeroasele doamne din suită care-i serveau, și continuând cu acelea ale mătușii lui și fiicei acesteia, lecțiile lăcuite ale feluriților nobili și doamne numărau, probabil, sute și sute. În mijlocul acestei nesfârșite procesiuni de priveliști - samuraii și vasalii, slujitorii personali, funcționarii superiori cu șeile lor aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
zbură foarte aproape de pământ, de parcă ar fi căzut, bătu din aripi și fugi speriată. În același timp, dinspre un șir de pruni se auzi, pe neașteptate, un glas: — Sunteți acolo, stăpâne? Am vești importante. Chipul vasalului păli. — Adună-te. Un samurai trebuie să vorbească stăpânit despre problemele importante, îl mustră Shoyoken. Shoyoken nu făcea numai să-l admonesteze pe tânăr, ci încerca și să-și liniștească nepotul. Spre deosebire de obișnuita sa manieră decisă, Katsuyori pălise, fiind surprins. — Nu e un fleac. Credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
această atitudine agresivă încontinuu. Nu era nimic rău în această tărie de spirit. Era extrem de optimist. Sigur că, forța spirituală ar trebui să umple cupa inimii. Și, în acea perioadă a războaielor între provincii, se putea spune că și clasa samurailor ca întreg avea același spirit. Dar, în situația în care se găsea Katsuyori, era absolută nevoie să se alieze neîntârziat cu o forță mai mare, alianță care, la prima vedere, putea fi luată drept slăbiciune. O demonstrație de forță necugetată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi concretizat cumva marea sa capacitate și geniul, realizând ceva de o mult mai mare însemnătate. Iar acum, Kaisen regreta că Shingen nu supraviețuise. Omul care făcuse ceva de mai mare importanță fusese Nobunaga. El era cel care ridicase rolul samuraiului, în cadrul provinciei la unul de însemnătate națională. Și tot Nobunaga era acela care se arătase a fi un vasal model. Speranțele pe care Kaisen și le făcuse în privința lui Katsuyori, care nu avea caracterul tatălui său, se mistuiseră cu desăvârșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dată, clanul Takeda n-avea să mai fie capabil să păstreze provincia Kai. Toți cei aliați cu clanul Takeda erau convinși de inevitabila sa înfrângere. Unii, poate, fuseseră chiar dispuși să aștepte, cu nerăbdare, această zi. În mod tradițional, însă, samuraii - indiferent din ce clan făceau parte - nu manifestau o atitudine necuviincioasă în asemenea vremuri, nici chiar atunci când știau că înfrângerea era inevitabilă. Le vom da de știre că suntem aici, spuse Nishina Nobumori, comandantul Castelului Takato și fratele mai mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înceteze, oricât le-am consola. Soția dumneavoastră a spus că ultimul moment al vieții nu vine decât o singură dată și e de părere că s-ar putea ca femeile să se stăpânească mai ușor dacă ar sta aici, cu samuraii. Dacă primește permisiunea dumneavoastră, se va muta aici imediat. Care sunt dorințele seniorului meu? — Perfect, răspunse repede Katsuyori. Adu-le pe soția mea aici și pe cele nevestele tinere. În acel moment, moștenitorul său, în vârstă de cincisprezece ani, Taro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bine? Katsuyori se întoarse spre fiul său, mai puțin nemulțumire și mai mult cu îngrijorare agitată: — De ce? Păi, dacă vin femeile aici, nu vor face decât să ne încurce. Iar dacă bărbații le văd plângând, până și cei mai viteji samurai se descurajează. Taro era încă doar un băiețandru, dar ținea să-și spună părerea. În continuare, le aminti că provincia Kai fusese țara lor strămoșească încă de pe vremea lui Shinra Saburo și că trebuia să rămână a lor până la sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui s-ar fi delectat cu Sărbătoarea Păpușilor, în citadela interioară. Dar, în acea zi însorită, întregul clan era gonit din urmă de fumul negru, în timp ce abandona Castelul Nirasaki. Katsuyori, desigur, părăsi, și el, castelul, la fel ca toți ceilalți samurai care-l serveau. Dar, când se întoarse și își privi întreaga armată, avu o expresie de uimire. — Numai atâția sunteți? întrebă el. La un moment dat, mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]