4,690 matches
-
fustița albastră când se ridica ușor, și Înțeleg că-i blondă și semeață și inaccesibilă fiindcă e altfel decât mine. Nu e posibilă nici o legătură, ea aparține altei rase. O a treia femeie pierdută imediat În abisul În care se scufundă. Tocmai a murit În somn, Ofelie palidă Între florile sicriului ei virginal, pe când preotul Îi rostește slujba pentru morți, dintr-o dată se ridică dreaptă pe catafalc, Încruntată, albă, răzbunătoare, cu degetul Întins, cu glasul cavernos: „Părinte, nu te ruga pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
O țineam pe Sabina de mână, peste linia roșie care separa sexele în autobuz. Mi-o imaginam cu mine în pat, sub pătură, șoptind: noi doi, Piti, numai noi doi, nu-i așa?. Am coborât la Televiziune și ne-am scufundat la metrou. Coadă imensă la cartele. Hm, cred că întârzii la Inspectorat. Dacă ăsta nou, de geografie, e expeditiv? Mă frământ. Ajung. Plătesc două călătorii. Nu mai stau să iau restul. Se aude trenul venind. Casierița urlă după mine: ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de gherilă răspunseră cu huiduieli, pietre și ciomege cu rază medie de acțiune. Scutierii se apropiau în falangă, izbind cu bastoanele în scuturile din fibră de sticlă. Împleticindu-mă, am reușit să găsesc drumul spre intrarea la metrou - m-am scufundat. Mă simțeam doar înfierbântat: obrajii îmi ardeau, însă ochii își reveniseră. Am încercat să mă liniștesc în vagonul de metrou, să nu dau de bănuit. Nu mă fixa nimeni, era totul ok. Apoi s-a întâmplat ceva al naibii de ciudat. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
a dat lor trâmbițele, cupele, ca și pecețile care vor trebui să fie rupte! Căci Răul a dospit, a ros, a copt, în suflete, peste epoci și peste locuri, ca un uriaș abces otrăvitor, himeric, pe cale să pleznească și să scufunde lumea în Abis. Prăsila necurată, Antichristul, s-a născut, în cor de vaiet și decântece și nu așteaptă decât prilejul de a fi hrănit cu sânge omenesc, pentru a crește falnic, într-o noapte. Prinții trufași ai legiunilor demoniace, își
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
pe stradă, cât oi purta pe mine uniforma asta! Și Mânecuță descuie și se strecoară dintr-un salt afară, singur și turbat, cu arma-ntinsă, zorit să treacă peste orice fel de opoziție. Rapid, Îngerul reîncuie și apasă pe comutator, scufundând camera într-o beznă cvasi-totală. Bogdănelu'-Nebunu' chițăie ascuțit, ca un popândău speriat și-și zbiară refrenul: Dă și mie cinci lei! Din exterior, pocnesc două împușcături succesive. O clipă de liniște ... Apoi, către fereastră, vine pe o traiectorie balistică
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
hornul surpat! Muștele, muștele, muștele, muștele! Și vulpoiul șorecit, Care-nghite rățuștele... Atâta mai pot să fac, pentru voi, prieteni. Canalul superior de comunicare, tocmai s-a închis. De tot! Îngerul se reașează resemnat pe scaun, lângă Apostat și se scufundă iar în muțenie. BEELZEBUB III La masă, revenise întrucâtva buna-dispoziție. Cu irascibilul de Cezărică continuînd să doarmă și să sforăie alene, scos momentan din schema jocului, cu toată acea ultimă stranie manifestare, restul amicilor priveghetori, căpătase iarăși chef de flecăreală
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
lui, de s-a urcat într-o vechitură de barcă și a plutit cu ea în derivă, până pe la mijlocul lacului. Barca asta, care avea fundu'plin de găuri, a luat apă cât a luat și apoi a-nceput să se scufunde. Forzoso a-ncercat, disperat, să înoate, însă era prea mare și prea greu. Văzându-l, niște copilași de români s-au aruncat după el, în baltă și s-au căznit vreun sfert de ceas, săracii, ca să-l scoață la mal
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
rărunchi apăsarea, viermuirea brutală, căznită, a morților înnebuniți și năvăliți ca viespile la stupină, tăbărâți pe spinarea Poetului, care continuă să-l apere, ca o pavăză, cu întregul lui trup. Apoi, Stăpânul va înnegri Soarele și va înghiți Luna! Va scufunda munții cu stâncile și uscatul în mare și va împinge apele mărilor, până la cer! Spune Cartea Genezei à rebours! Menește de-a-ndoaselea! Blestematul! și Fratele simte și ascultă cum prietenul lui, cel care-l ocrotește, urlă și se zbate de durere
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Așteaptă! Nu încă! Nu încă! Avocatul nu mai zărește lansarea poverii sfinte, în prăpastie. Însă o presimte, prin toți porii, până în cuta cea mai ascunsă a duhului său: Vai...! S-a aruncat Potirul! S-a lepădat, pentru veșnicie! S-a scufundat, măicuță! S-a rostogolit! S-a rătăcit! S-a pierdut! S-a dus... Inima i se-ntoarce, cu junghiuri, pe gâtlej, înspre bariera sărată a dinților și a buzelor. Mântuirea, mântuirea... Cine se mai mântuie, aici? Cu-adevărat, îi vine
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cum mai răsuflăm dacă n-avem pământ destul... ― Destul nu-i niciodată! zise Miron Iuga mohorât, adăugând după o pauză: Dar până acuma cum v-ați ajuns? ― Am tot răbdat, conașule! strigă Marin Stan. Și tot mai rău ne-am scufundat în sărăcie, dacă n-avem pământ... ― Pământ, pămînt! mormăi Iuga. Cei din bătrâni nu râvneau la pământurile boierilor și au trăit mai bine. ― Alte vremuri erau pe-atunci, conașule! zise Vasile Zidaru. ― Am fost robi, boierule! strigă iar Marin Stan
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mănîncă!" Porcul însă își scoase deodată râtul din zeama de tărâțe și trecu la celălalt ceaun gol, scormonind după rămășițe. Baba se supără: "Nebun ești, ori nu ți-e bine, măi porcule?... Na, aici, crapă, mînca-te-ar cîinii!" în vreme ce porcul își scufunda iarăși râtul până-n ochi în lăturile grase, câinele cel alb, cu mari pete negre, îndrăzni să se apropie de ceaunul gol, să vază de a mai rămas ceva și pentru el. Baba Ioana îl alungă: Ia mai du-te dracului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe pântecele ei. Nadina nu simțise mâinile aspre care-i strângeau șoldurile și mijlocul, dar acuma simțea cum îi zgârie pielea mustățile și buzele lui fierbinți. Zbătîndu-se necontenit, corpul ei alunecă ușor în jos până ce gura țăranului ajunse să se scufunde între sânii ei mici și rotunzi. Buzele lui însetate se opriră deasupra unuia, mozolindu-1 pătimaș câteva clipe și, în sfârșit, dinții mușcară ca într-o piersică pârguită. ― Mă doare!... Ajutor!... Dă-mi drumul! țipa Nadina, începînd iarăși să-l izbească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de ziuă Isbășescu se strecura prin grădină spre Bîrlogu, fără să fi văzut cum arde castelul Iuga și fără să se mai uite înapoi... Apoi, puțin înainte de răsăritul soarelui, tavanul etajului, prefăcut de mult într-o băltoacă de jăratic, se scufundă, urnind și trosnind, peste tavanul parterului care, încins și slăbit, se prăbuși de asemenea. În cuprinderea zidurilor înnegrite, prin găurile ferestrelor, se vedea clocotul flăcărilor cu răsuciri mânioase de scântei. Curând începură să se adune iar țăranii, unul câte unul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a le produce în redacție. Într-un târziu, secretarul izbucni singur: ― Ce oroare!... Ce ticăloșie!... Ce barbarie!... Nu i se potriveau exploziile teatrale. Glasul lui suna gol ca al unui actor fără talent. Parcă și-ar fi dat seama, se scufundă iar în tăcere și numai după vreun sfert de oră reluă sarcastic: ― Ei, ce facem cu revoluția noastră, puiule?... S-a terminat, ai?... I-am pus cruce?... Adică ce cruce?... Mii de cruci! Titu Herdelea se apropie ca de obicei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
restul echipajului își rodea unghiile. La unii, întrebarea inițială: "unde s-a ascuns monstrul?" Tindea să fie înlocuită de extrapolări iritante precum: "Ce face monstrul?" Numai unul dintre membrii grupului își ocupa mintea cu alte gânduri. Gânduri în care se scufundau și care ajunseseră la un punct critic. Se găsea în fața a două posibilități. Ori să împărtășească descoperirile sale întregului echipaj, ori să aprofundeze singur cauzele. Dacă o alegea pe prima și faptele dovedeau că se înșela ― cum altfel nădăjduia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
își vedea fața tot mai subțiată, pomeții obrajilor altădată frumoși și rumeni se retrăgeau cu pielea spre pomeții obrajilor care ieșeau ca două cioturi în afară, iar nasul se ascuțise deasupra buzelor stoarse. Ochii lui albaștri ca seninul cerului se scufundau în orbite și capul care avea cândva un păr bogat i se arăta acum cu pielea lucioasă, fără măcar un fir de păr din cauza tratamentului cu chimioterapie. Corpul lui cândva de peste un metru și optzeci, de om viguros, acum era
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
șlefuiți și reci precum un diamant. Becalizare sau civili zație occidentală ? Ambele... Flori de mucegai... Un rahat imens prin care fojgăie gîndaci de bălegar și din care răsar flori diafane în jurul cărora roiesc albine fără stup. O societate care se scufundă și indivizi care se ridică, imprevizibil, unde te aștepți mai puțin, un spațiu abandonat și oameni care sfințesc locul. Dracu’ să mai înțeleagă această țară ! Cîndva, demult, am hotărît însă că o iubesc, așa că asta e... 4. Scutecele națiunii sau
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
său. Și îi lasă și pe alții să se odihnească, dacă știu cum. Comparativ, exercițiile mele de odihnă sînt de-a dreptul meschine : în fiecare după-masă dau cu tifla tuturor oamenilor muncii din toate țările, uniți sau nu, și mă scufund într-o siestă fără frontiere. Gîndul că i-am păcălit pe toți îmi dă un îmbătător sentiment de putere și superioritate. Omul este într-adevăr un animal inferior...) Dacă stau să mă gîndesc bine, realizez însă că nu a fost
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
nu-i așa ? Trebuie să trecem însă prin acest purgatoriu pentru a lua măsura vieții, pentru a-i permite acesteia să meargă mai departe în contingentul ei implacabil. Și trebuie să o facem bine, cu toată dăruirea, pentru a ne scufunda apoi în suferință și a putea fi astfel demni de mîntuirea viitoare a senilității fericite. Recunosc, urăsc maturitatea ! Am evitat-o cît am putut, dar am încercat totuși să-mi fac datoria, iar acum am ajuns să întrevăd deja bătrînețea
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
exil (586-536 î.C.). Una dintre ele este imposibilitatea de a interpreta Gn 2 fără a sesiza influența mitologiei mesopotamiene. Doar faptul de a descrie lumea de la început ca un „haos acvatic”, adică un univers complet acoperit de ape și scufundat în întuneric (cf. Gn 1,2), este tipic Mesopotamiei, câmpie traversată de două mari fluvii; nu tot așa este și pământul lui Israel unde „haosul de la început” este reprezentat mai degrabă ca un pământ deșertic și fără apă (cf. Gn
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
ușor. Această grefă este indicată în caz de cicatrici deprimate (regiunea suborbitară); se utilizează, în special, cartilagiul costal [139]. Se poate utiliza sub formă de autogrefă, homogrefă (prelevată pe cadavru 6-10 ore după moarte și utilizată în stare conservată). Se scufundă cartilagiul într-o soluție de antibiotic. Se va păstra apoi, fie în ser la - 4° C, fie în alcool 80o. Depresiunile mici pot fi umplute cu grăsime, mușchi sau fascie, grefe dermo-adipoase. Excizia în zona de intervenție trebuie să depășească
Tumorile de unghi intern al ochiului Clinică şi tratament by Lucian Nelu POPA () [Corola-publishinghouse/Science/101001_a_102293]
-
amorezat sans espoir de-o Colombină sortită altcuiva. Apoi însă ne trecu cheful de râs. Intraserăm într-o sală rotundă, care încerca să prezinte procesul ontogenezei, mai întîi paralel, la pești, reptile, păsări și mamifere, apoi la om. Pe lamele scufundate în alcool se prezenta evoluția unui embrion de la fazele abia vizibile cu ochiul liber: morulă, blastulă, gastrulă, până la diferențierea organelor, în evoluția lor, embrionii treceau prin faze arhaice, le apăreau branhii, caractere reptiliene, formațiuni atavice care mai târziu se resorbeau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
alburii. Privind la dreapta, am văzut la vreo cincizeci de metri o punte de lemn, acoperită cu mușchi. Dar un gând mă atrăgea mai mult. Mi-am scos rochița și am intrat cu voluptate în apa ca gheața. M-am scufundat până la gât, pipăind cu tălpile pietrișul rotund, atingând cu degetele picioarelor mâlul fin ca o apă mai groasă, prin care se amestecau fire subțiri de iarbă acvatică. Cuprinsă de-o plăcere chinuitoare, cu ochii larg deschiși, am intrat cu totul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o astfel de hiper-aranjare, de mega-poziționare fiind un compus imposibil, un liant al unei construcții absurde. Așadar, în viziunea deschisă de revelația mistică, paradigma umanității inserată fluxului istoric nu se află alături de absolutul nesfârșit al transcendenței ci este învăluită și scufundată în el. Respingerea simplei alăturări vizează excluderea unei imagini în care infinitul fiind îngrădit, țărmuit de circumscrierea ce încadrează finitul s-ar dovedi, la rândul său, un nou finit. O astfel de situație contradictorie nu este prezentă în deschiderea viziunii
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mesaj urgent și trebuie să mă grăbesc. Dar peretele e moale, ca o brînză... din ce În ce mai moale... și cuvintele nu rămîn, se absorb sub ochii mei În zid. Zidul e moale, Încerc să țip cuprins de spaimă, văzînd cum mîna se scufundă În el. Apoi se face că, de fapt, trebuie să transmit acest mesaj cuiva, pentru că eu am eșuat lamentabil, cine să mă creadă că peretele era moale? Așa că fur niște baloane de la niște copii și leg de ele un maieu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]