278,409 matches
-
un râs interior, liniștit. Demonic. Profesorul Andrews era maestru în observarea propriilor emoții, studiase îndelung asta. În cazul de față însă, această abilitate se dovedea absolut inutilă. Își dădu seama că de două zile n-a spus nici o propoziție cu sens. În ziua următoare, după ce se asigurase că telefonul nu funcționează, găsise un magazin deschis în cartierul său. Profesorul era flămând pentru prima oară în viață. Magazinul acesta era însă altfel. Erau acolo numai sticle cu lichide deschise la culoare, poate
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
erau puse rufe la uscat. Stătu astfel vreun sfert de ceas, neputând să se miște, până când gospodarul neliniștit începu să bată la ușă. El și peștele se priveau ochi în ochi. Era un lucru oribil și totodată plăcut, plin de sens și-n același timp absurd. Peștele era viu, se mișca și rostea cu buzele lui groase niște cuvinte de neînțeles. Profesorul Andrews se rezemă de perete și închise ochii. Ah, să rămână în baia aia mică, în burta marelui bloc
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
rămâne definitiv incert, deși putem reține o oarecare gradație a percepției. Moartea apare, inițial, ca o convenție socială, o ireală deprindere indusă în care nu este cuprinsă „nici o metafizică”. Fără a pierde din tragism și din puterea de iradiație nocivă, sensul morții se amână, așadar, indecis. Într-un fel, poezia lui Ioan Es. Pop câștigă aici un fatal surplus de luciditate. De unde și atenuarea (cu câteva excepții) a durității insolitelor reprezentări cu care ne obișnuise. Dar moartea, ca iluzie a sensului
Tablou cu poet suprimat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13054_a_14379]
-
sensul morții se amână, așadar, indecis. Într-un fel, poezia lui Ioan Es. Pop câștigă aici un fatal surplus de luciditate. De unde și atenuarea (cu câteva excepții) a durității insolitelor reprezentări cu care ne obișnuise. Dar moartea, ca iluzie a sensului final, își arată perversul chip sub forma (doar a) unei aparent nevinovate și prietenoase suave bucle a timpului: „a fost destul, prea destul, / alergarea putea să înceteze de mult. / dar pentru că trebuia să consumi o anume energie, / numai pentru că trebuia
Tablou cu poet suprimat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13054_a_14379]
-
în proză Corectorul capătă o semnificație. Textul e mai presus de cel care, scriindu-l/corectându-l, are impresia că-l și stăpânește și că se va putea folosi de el în scop curativ. Căci poezia „când produce maximim de sens, pur și simplu își suprimă autorul. ș...ț Poezia e crimă amânată și mântuire prin disconfort. A vedea poezia ca salvare e ca și cum ți-ai pune de strajă îngeri cu grenade-n gură ș...ț Azi ești livid? Mâine te
Tablou cu poet suprimat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13054_a_14379]
-
lor este vizibilă și revelatoare mai ales În planul credinței, În temele abordate de la dragostea față de plaiul natal la marile teme filosofice sub semnul unui romantism robust, dar și al unui pesimism specific. Nu Întâmplător, ambele conștiințe debutează ( Într-un sens mai larg) la o vârstă fragedă, cu poezie Închinata patriei lor: Leopardi cu amplă „Italiei” („O, patrie, văd arcuri și coloane / statui, ruine, turnuri solitare / denaintasi durăte /.../ Fara-aparare zaci azi / cu piept și tâmple despuiate”), iar Eminescu cu binecunoscută „Ce-
Eminescu și Leopardi, mucenici ai neamului lor. In: Editura Destine Literare by Ioan Barbu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_298]
-
ziare, reviste, programe, afișe, cărți). Practic orice text care urma să fie publicat trebuia să beneficieze de avizul acestei instituții. Nici o revistă literară sau carte, de orice fel, nu putea primi „bun de tipar” fără un acord explicit în acest sens primit din partea Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor. Funcționarii acestei instituții întocmeau note scrise pentru fiecare revistă sau carte ce urma să apară, în care se atrăgea atenția asupra a cinci posibile categorii de „infracțiuni” ale autorilor și editorilor: „1
Foiletoniști de partid și de stat by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13055_a_14380]
-
însă întregi nedumeririle autorului și contradicțiile care păreau să-i definească pe bunii săi prieteni. În ansamblu, deci, o frumoasă imagine a prieteniei, o prietenie care știe să vadă defectele și se încumetă să le spună. Discuțiile lor purtau spre sensurile ultime, „ne frămîntam grozav să dăm un sens agoniei și morții de neînlăturat, căutînd reciproc să ne convingem că viața asta n-are nici o noimă, în pofida tuturor plăcerilor, voluptăților, bucuriilor, revelațiilor și sublimităților ei, că lumea se naște, crește și
Potestas clavium by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/13083_a_14408]
-
să-i definească pe bunii săi prieteni. În ansamblu, deci, o frumoasă imagine a prieteniei, o prietenie care știe să vadă defectele și se încumetă să le spună. Discuțiile lor purtau spre sensurile ultime, „ne frămîntam grozav să dăm un sens agoniei și morții de neînlăturat, căutînd reciproc să ne convingem că viața asta n-are nici o noimă, în pofida tuturor plăcerilor, voluptăților, bucuriilor, revelațiilor și sublimităților ei, că lumea se naște, crește și piere - conștientă sau inconștientă - sub zodia precarității, caducității
Potestas clavium by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/13083_a_14408]
-
Acterian, e legat de motivul întoarcerii sale din India, mai precis de motivul abandonării căutării absolutului și „setea” sa de relativități. Fără să și-o propună în mod conștient, memorialistul leagă aici portretele prietenilor săi de temele generației lor: absolut (sensul ultim, moartea și rostul vieții), identitate națională (deși tangențial; problema exilului nici nu se pune), Istoria față de interpretarea ei creștină (istoria duce la mîntuire), sentimentalism sau (și) sobrietate, răceală. Eugen Ionescu e caracterizat printr-o contradicție și, apoi, o cascadă
Potestas clavium by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/13083_a_14408]
-
ceva înseamnă că nu ai căutat destul...” M-am împiedicat de fraza asta în timp ce traduceam un text de Aglaja Veteranyi. Evident nu o căutasem, cum nu cauți bolovanul pe care îl găsești abia după ce ai căzut. Iată acest paradox: răsturnarea sensului într-un enunț simplu, procedeu cu care Aglaja jongla total destinsă în capcana unui număr periculos. De ce acolo, la Timișoara, unde opt zile în șir chipul ei ne-a luminat de pe toți pereții ca un soare de interior, de-ți
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
Lirismul Mariei Urbanovici participă evident la mișcarea, îndeajuns de amplă azi, a depoetizării, a reorientării către “proză” a unei poezii amenințate de artificiul “distins”, de elevația factice, căutînd a înlătura asocierile, după cum declară d-sa, “tocite, umflate sau golite de sens”. Poeta se apropie de lucruri cu o atenție a descriptorului mai curînd decît cu o dispoziție a contactării lor fantaste prin metaforă, atitudine ce nu exclude, ci dimpotrivă sporește, un atașament emoțional. Căci în măsura în care antipoezia e o ironie la adresa poeziei
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
lat. in), implicată În toate actele de comunicare - orală și scrisă - (de la Cantemir la Hasdeu, de la Odobescu, până la filosoful Noica ) - indică numai spații interioare, de la văzute, la nevăzute, de la concrete, la abstracte. Acum, expresia În labirint devine aproape tautologică. Dacă sensurile lui În sunt de neclintit În concretețea lui, chiar și când auzim În suflet, atunci termenul de labirint ne trimite spre mitologie (În Egipt și În Grecia). Cât și cum, dar mai ales când, termenul s-a răspândit În lume
Clasicii – contemporanii lui Ion Nistor. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1447]
-
Amintesc o antologie demnă de interesul marelui universitar Ion Zamfirescu, intitulată Dramaturgia istorică română contemporană din 1988, pe care aș zice că a completat-o În această carte cu o binevenită Cronologie a dramaturgiei din perioada 1827 - 1987. Nu forțez sensurile unui C.V. al teatrului românesc care, dacă n-a avut tragedii, numeroase și Înalte, precum comedia, În schimb, prin dramaturgia istorică a excelat diferențiat, În funcție de istorie și societatea partizană au ba a culturii. Să nu se uite talentul dramaturgilor,ca
Clasicii – contemporanii lui Ion Nistor. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1447]
-
trăit fericit printre cărți și manuscrise, căci rigoarea afișată În studiile sale deconspiră pe critic, dialectolog, lingvist (vezi recuperarea incontestabilă a lui George Acsinteanu - o rudă nu prea Îndepărtată a colegului Ion Nistor.). Stilisticianul se vede În conservarea admirabilă a sensurilor proprii din lexicul folosit - dezinvolt, fără inhibiții și retorică facilă. Cu toată activitatea lui editorială, Ion Nistor (născut la 1 octombrie 1937) a avut timp rezervat și pentru publicistică. La București, pentru revistele „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”, dar și la
Clasicii – contemporanii lui Ion Nistor. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1447]
-
spirit larg deschis, cu harul fanteziei și al umorului. Arta ei plastică adeverește din plin afirmația... La Început, pictura ei nedumerește un pic. Pentru că e altfel. Aceasta este, de fapt, condiția de a fi remarcat: să fi altfel! Deosebit, În sensul bun a cuvântului. E drept că privitorul avizat caută apropieri de unii maeștri ai penelului. Uneori gândul te duce la Kandinsky și la Delaunay, alteori la Leger și Mondrian, sau Klee și Malevici. Dar cum aceștia, până la urmă, au fiecare
MAIA MARTIN Primiţi-mă cu iubire. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Dorel Schor () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1555]
-
mă doare.../ Și o clipă, mă cheamă / acolo-n vâltoare”. Aici, metafora, ca În atâtea zeci de exemple, are suficienți indici contextuali, Însă ea rămâne nucleul enunțului formulat - alăturarea prin suferință, asumarea acestuia, deci luare În posesie a ei, În sensul unei contopiri conștiente cu arta. Numai Încape Îndoială că istoricitatea de pe Columna de la Roma rămâne vie, datorită artei basoreliefului care a Încremenit-o În veacuri. Ar fi prea mult, desigur, speculativ, să vedem În acest formidabil poem, imaginea artistului absorbit
LÂNGĂ REGIE ȘI SCENARII, POETUL MODERN - note de criticã literarã -. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1446]
-
prin intermediul propriei experiențe comuniste. În plus - iepuri. Iepuri morți. Iepuri vii. Iepuri făcuți căciuli rusești. Iepuri răi, iepuri domestici sau doar iepuri. Să ne edificăm puțin, pentru că apariția acestor animale în titlu și în roman este deconcertantă. Aici, iepurele ia sensul bolii, al putredului : "Boala era ascunsă în trupurile lor ca un iepure mort într-o vizuină părăsită". Acesta este imaginea inițiatorului comunismului, a comunismului însuși: În iarbă am găsit ceva alb. Un iepure mort cu schije în cap. Vladimir Ilici
Copiii marelui U.R.S.S. by Iulia Iarca () [Corola-journal/Imaginative/9046_a_10371]
-
mod potrivit de asimilare a acestui simbol poetic și încifrat din romanul lui Ștefan Baștovoi. Iată un fragment cheie al romanului: " - Nu moare iepurele! Nu moare niciodată! Iepurele nu poate să fie mort! - Tu, Edmundîci, se vede că nu posezi sensul cuvintelor. Ce vorbă-i asta? Cum să nu moară iepurele? Iepurele moare! - Iepurele nu poate să moară! Poate să se deghizeze, dar de murit nu moare! Iepurele poate să stea pe jos, să facă viermi și să adune muște! Dar
Copiii marelui U.R.S.S. by Iulia Iarca () [Corola-journal/Imaginative/9046_a_10371]
-
dar spre deosebire de alte dăți, necunoscuta nocturnă și-a ridicat vălul și el a putut, în sfârșit, să-i vadă chipul. O femeie care aducea cu... Mariatereza, fetișcana pe care nu a uitat-o... Nu era el un Don Juan în sensul modern al cuvântului, dar și-a permis să aibă femei la care puțini bărbați ar fi ajuns. În vis, ea era o femeie corpolentă, roșcată, cu o piele albă, nefiresc de lăptie pentru timpurile noastre. Îi rămăseseră în minte ochii
Mariatereza sunt eu by Florica Bud () [Corola-journal/Imaginative/9058_a_10383]
-
ului este, Înainte de orice, un inovator de limbaj, cîntînd sacralitatea ființei. Cu o ritmica proprie, repetiții, vocabule rare și durități de limbaj, cu semnul exclamației „plasat iberic”, minat de un impuls melodic și vizînd sincretismul antic, acest poet vocalic (În sens aedic, preciza P. Ursache) Își dorea reprezentarea scenica, cîntîndu-si versurile. Arhaizant, incantatoriu, de rafinament grav, pendulînd Între limbajul naiv și cel esoteric, căutînd rădăcina comună a artelor și cultivînd, cu bocet sincopat, speciile oralității (doina, colind, descîntec), el se plasează
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
fie de momentul ’60, fie de agresivitatea junilor anilor ’80. Exegeza rămîne Încă datoare acestei promoții (care, să observăm, nu a pătruns „grupat”), dar, mai ales, acestui poet. Glumind, Cezar Ivănescu se consideră un nouăzecist; afirmația rămîne valabilă doar În sensul unei visate purificări, volumele ivite/ recuperate după seismul decembrist oferindu-i statutul de „nou născut”. În rest, el este și rămîne, indiferent la mode și clasificări, un mare poet. Considerat un mioritic de tip cult, poetul Împăca gingășia frusta și
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
Ivănescu - poetul știe prea bine că „tot ce-a fost se pierde”; versurile sale fiind „cîntare și amintire”, ne propun, pe portativ imnic, spectacolul genezic, rememorînd „vremea cu greime”, Întunecimea, suferință; sau, mai evident ÎnRosarium, Într-o epocă de spiritualizata, sensul ascensional: „eu la cer m aș Înălțare”. Rivalitatea carnalitate/ spiritualitate, drumul anabasic, dematerializarea l-au „confiscat” pe poetul-profet, anunțînd dorită eliberare din „Închisoarea” trupului. Acest vector ascensional, asupra căruia stăruia demult Alexandru Horia, definește emblematic, dincolo de accesele paranoide, lirismul ivănescian
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
o figură incomoda, singulară, cu orgoliu supradimensionat, lansînd acuzații furibunde. Un destin Învolburat, așadar, un inovator ispitit de chemarea arheitătii, cu o imensă cultură poetica impunînd o viziune; tortură Poeziei, cazna scrisului, prezența sacrului, tragismul condiției umane, gestul sacrificial (În sensul zidirii ființei), În fine, sufletul-copil cu „carnea flagelata”, ura din jur ș.a. nu l au deturnat și nu l-au Înrăit, găsind, finalmente, tămăduirea: „să las surîsul să alunge/ aceste fețe de coșmar”. Sau: „dar lîngă Tine-i numai bine
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
trandafirie, să mă rătăcesc între pereții de lut ai Bibliotecii din Alexandria. Lasă-mă, îngere, să fiu poet anapoda, cum sunt, să scrijelesc versuri stângace pe hornurile acoperișului unde se lăfăie burtos și imens ca un poem fără rimă și sens, Mefisto: al tău, al lui, al meu. Istorii ale nimănui E mai, la început, când temeliile lumii se răsfață pe întrecute. E mai: Rosa Canina explodează în petecul/ pântecul verde din fața blocului cu treisprezece etaje- treisprezece istorii ale nimănui. Aprilie
Poezie by Ioana Dinulescu () [Corola-journal/Imaginative/9074_a_10399]