2,705 matches
-
Bărbuncul, Mandrele etc.. O etapă superioară în folosirea creației populare în forme mai ample o constituie formarea celui de-al doilea prototip, și anume suita simfonică, de fapt un stadiu superior de integrare și afirmare a elementelor populare. În suita simfonică, formele ample, bogăția relațiilor tonale, limbajul polifon, culoarea variată a orchestrației sunt mijloace de expresie prin care se favorizează elementul popular pentru a ajunge și a fi predominant, esențializat spiritual în conținut și în formă. Sub acest generic avem în
Suită (muzică) () [Corola-website/Science/315192_a_316521]
-
Hardstyle - Mai serios, cu un breakdown mai melodic, lead-uri mai puternice și agresive și versuri de tip rap. Nu-Style - Construcție stereotipica, cu un bass mai soft, kick filtrat și distorsionat, asemănător cu cel din gabber, utilizare frecvență de samples, breakdown simfonic, folosire mai putina a reverbului și a liniilor de bass inversate. A luat amploare în ultimii 3 ani, în special în Olanda. Dubstyle - Evoluat din Nu-Style, o specie experimentală creată prin combinație dintre NuStyle și Dubstep.
Hardstyle () [Corola-website/Science/315225_a_316554]
-
de operator, jocul actorilor și ritmul montajului. Cu toate acestea, compunerea muzicii acestui film a fost mai dificilă decât la alte filme, din cauza faptului că a trebuit să se apropie de realitatea țărănească descrisă. Muzica a fost interpretată de Orchestra simfonică a Radioteleviziunii Române dirijată de Ludovic Bács (creditat pe generic ca Ludovic Baci), interpretul la taragot fiind Dumitru Fărcaș (creditat Dumitru Fărcașu). Rolul lui Ilie Moromete i-a fost oferit inițial de regizor lui Gheorghe Dinică, un actor care interpretase
Moromeții (film) () [Corola-website/Science/318586_a_319915]
-
("Münchner Philharmoniker") este o orchestră simfonică germană fondată în 1893. Este una dintre orchestrele principale din orașul München, pe lîngă Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze și Orchestra Operei de Stat din Bavaria. Fondată în 1893 de către Franz Kaim sub numele de Orchestra Kaim ("Kaim-Orchester"), orchestra a
Orchestra Filarmonică din München () [Corola-website/Science/318783_a_320112]
-
("Münchner Philharmoniker") este o orchestră simfonică germană fondată în 1893. Este una dintre orchestrele principale din orașul München, pe lîngă Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze și Orchestra Operei de Stat din Bavaria. Fondată în 1893 de către Franz Kaim sub numele de Orchestra Kaim ("Kaim-Orchester"), orchestra a atras în curând dirijori cunoscuți ca Gustav Mahler care a drijat-o în 1897 și a condus
Orchestra Filarmonică din München () [Corola-website/Science/318783_a_320112]
-
James Lawrence Levine (se pronunță: lɨˈvaɪn ; n. 23 iunie 1943) este un dirijor și pianist american, de origine evreu. Din anul 1975 este directorul muzical al Operei Metropolitan din New York, de asemenea este directorul Orchestrei Simfonice din Boston. Figură centrală a scenei operaice din vremea lui, sub conducerea să, Metropolitan Opera din New York a cunoscut de mai multe decenii o renaștere unanim recunoscută. În anul 1997 i s-a acordat Medalia Națională pentru Arte a SUA
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
și dirijor al unei orchestre de estrada la Los Angeles, iar mama sa, Helen, a fost actrița. Din copilărie Jim Levine a invatat pianul și la 10 ani a cântat deja că solist în cadrul unui program pentru tineret al Orchestrei Simfonice din Cincinnati Concertul nr. 2 pentru pian de Mendelssohn. De asemenea arătat un interes deosebit pentru opere, de mic învățându-le ariile și studiindu-le partiturile Levine a făcut studii muzicale cu Walter Levin, prim-violonistul cvartetului LaSalle, iar în
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
Julliard din New York, unde a studiat artă dirijatului cu Jean Morel. Prima opera a dirijat-o la vârsta de 18 ani: "Pescuitorii de perle" de Bizeț. După absolvirea acestei școli în 1964 s-a alăturat proiectului "Dirijori americani" al Orchestrei Simfonice din Baltimore. Între anii 1964-1965 și-a făcut ucenicia în dirijat pe langă George Szell și Orchestră Simfonica din Cleveland, între 1965-1970, până la decesul maestrului, fiind dirijor asistent. În acel an și-a făcut debutul că dirijor oaspete al Orchestrei
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
de 18 ani: "Pescuitorii de perle" de Bizeț. După absolvirea acestei școli în 1964 s-a alăturat proiectului "Dirijori americani" al Orchestrei Simfonice din Baltimore. Între anii 1964-1965 și-a făcut ucenicia în dirijat pe langă George Szell și Orchestră Simfonica din Cleveland, între 1965-1970, până la decesul maestrului, fiind dirijor asistent. În acel an și-a făcut debutul că dirijor oaspete al Orchestrei Philadelphia la sediul de vară al acesteia la Robin Hood Dell. Tot atunci a debutat și cu Orchestră
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
făcut debutul că dirijor oaspete al Orchestrei Philadelphia la sediul de vară al acesteia la Robin Hood Dell. Tot atunci a debutat și cu Orchestră Națională Velșă și la Operă din Sân Francisco. a avut o lungă colaborare cu Orchestră Simfonica Chicago și între anii 1973-1993 a servit ca director muzical al Festivalului Ravinia în Parcul Ravinia din statul Illinois. În anul 1999 la cererea lui Roy E.Disney Levine a făcut aranajamentul muzicii și a dirijat Orchestră Simfonica Chicago pentru
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
cu Orchestră Simfonica Chicago și între anii 1973-1993 a servit ca director muzical al Festivalului Ravinia în Parcul Ravinia din statul Illinois. În anul 1999 la cererea lui Roy E.Disney Levine a făcut aranajamentul muzicii și a dirijat Orchestră Simfonica Chicago pentru bandă muzicală a filmului de animație Fantasia 2000 realizat de studiourile Walt Disney. Între anii 1974-1978 a fost și directorul muzical al Festivalului de Mai din Cincinnati. Levine a debutat la Metropolitan Opera la 27 ani, în iunie
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
a operei La Traviata de Verdi Sub conducerea să orchestră și corul Operei Metropolitan s-au evidențiat că unul din ansamblurile de operă de cea mai bună calitate din lume . Levine are cu acest ansamblu și serii de concerte regulate, simfonice și de cameră la Carnegie Hall. Contractul sau cu Opera MET se va încheia în 2011, dar noul director general al operei, Peter Gelb, a anunțat că Levine va putea rămâne cât timp va voi la conducerea muzicală a operei
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
menționa „Aida” cu Leontyne Price și performanța deosebită a Inelului Niebelungilor de Wagner în 1987-1989. După 1996 Levine a însoțit turneul prin lume al „celor Trei Tenori”:Luciano Pavarotti, Plácido Domingo și José Carreras. Levine a dirijat prima oara Orchestră Simfonica Boston în aprilie 1972. Din 22 octombrie 2004 îndeplinește funcția de director muzical al acesteia, devenind cel dintâi dirijor născut în SUA, căruia i s-a încredințat acest post. La concertul festiv cu această ocazie a dirijat Simfonia celor 1000
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
acest post. La concertul festiv cu această ocazie a dirijat Simfonia celor 1000 de Mahler. De asemenea Levine a realizat un precedent deosebit prin conducerea simultană atât a principalului teatru de operă din Statele Unite cât și a uneia din orchestrele simfonice de mână întâi din țară. Un exemplu similar înaintea să a fost în Europa Herbert von Karajan că în anii 1950 a condus atât Orchestră Filarmonica din Berlin, cât și Opera de Stat din Viena. Levine a dirijat numeroase orchestre
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
de mână întâi din țară. Un exemplu similar înaintea să a fost în Europa Herbert von Karajan că în anii 1950 a condus atât Orchestră Filarmonica din Berlin, cât și Opera de Stat din Viena. Levine a dirijat numeroase orchestre simfonice prestigioase din lume ca Filarmonica din Viena și cea din Berlin, Orchestră Philharmonia din Londra, Capelă Saxona din Dresden etc precum și la 15 ediții ale Festivalului de la Bayreuth în anii 1982-1998, la Festivalul de la Salzburg (începând din 1975) de la Verbier
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
Claudio Abbado, probabil și pentru că repertoriul acestuia era cu mult mai larg decât cel al lui Levine, care consacrase foarte mult timp Operei Metropolitan. La 1 martie 2006 Levine a căzut în timpul ovațiilor publicului la capătul unui concert cu Orchestră simfonica din Boston și s-a lezat la articulația umărului drept, După o operație în aceeași lună, a revenit în fruntea orchestrei din Boston la Tanglewood la 7 iulie 2006. Since 2005 Levine hâș also served aș Music Director of the
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
2005 Levine hâș also served aș Music Director of the Tanglewood Music Center, a summer academy of the Boston Symphony Orchestră Din anul 2005 Levine este și director muzical al Centrului de Muzică Tanglewood, o academie de vară a Orchestrei Simfonice din Boston. În acest cadru, dar nu numai, James Levine a încurajat talentele tinere din rândul dirijorilor, fiind, între altele, mentor muzical al unor șefi de orchestră că Marco Armiliato, James Conlon, John Keenan, Jens Georg Bachmann. Locuitor al Manhattan-ului
James Levine () [Corola-website/Science/318782_a_320111]
-
în afara Rusiei) și a servit drept muză inspiratoare a multora din baletele lui Sir Frederick Ashton, ca de pildă "Les Patineurs"(Patinatorii, 1937) (muzica: Meyerbeer),"Ondine" (1958) (pe muzica de Hans Werner Henze, "Daphnis și Chloe"(1951) de Ravel ,"Variații simfonice" (1946) (pe muzica de César Franck, "Sylvia"(1952) de Delibes, "La Péri" de Paul Dukas (1956), sau "Scene de balet" (muzica de Stravinski) (1948). Personajele pe care le întruchipa erau, adesea ființe fragile sau fantomatice, precum în vedenia artistului din
Margot Fonteyn () [Corola-website/Science/316095_a_317424]
-
Radiodifuziunii Române, Fugă Libera-Belgia. A evoluat pe renumite scene din Europa, America și Asia ( Ateneul Român, Studioul Mihail Jora, Sala Mare a Palatului-București, Tonhalle-Düsseldorf, Teo Otto Theater-Remscheid, Prinzregententheater-Munchen, Musikhalle-Hamburg, Auditorium-Roma, Tonhalle-Zürich, Théâtre du Vevey, Carnegie Hall-New York) împreună cu mari ansambluri simfonice din țară (Orchestră “George Enescu” și Orchestră “Sinfonia” din București, Orchestrele filamonicelor de stat din Brașov, Iași, Ploiești, Sibiu, Tg. Mureș, Cluj, Timișoara, Oradea, Pitești, Bacău) precum și din străinătate (“Bergische Symphoniker”-Remscheid și “Mozart Orchester”-Hamburg /Germania, Filarmonica de Stat
Alina Bercu () [Corola-website/Science/316144_a_317473]
-
a debutat în calitate de pianist în timpul liceului, participând la concertele de tineret susținute de Ateneul Român. Au urmat recitaluri la Radioteleviziune și participarea la Festivalul Național al Tinerilor Muzicieni. De-a lungul carierei sale, susține în țară recitaluri individuale, alături de orchestre simfonice (București, Cluj-Napoca, Satu Mare, Craiova, Timișoara, Iași, Sibiu, Galați) sau în diferite ansambluri camerale. Este prezent în emisiuni radiofonice și televizate. Este remarcat pentru prima oară în afara țării la ediția din 1973 a Festivalului Interforum, organizat la Fertőd, Ungaria; piesa cu
Tudor Dumitrescu () [Corola-website/Science/316297_a_317626]
-
și al teoriei cu Mihail Jora. Gheorghiu își desăvârșește studiile la Moscova, participând la cursurile de măiestrie artistică ale lui David Oistrah. Din 1946 a fost solist concertist al Filarmonicii de Stat "George Enescu". În cadrul instituției a interpretat atât concerte simfonice cât și muzica de cameră. A colaborat în cadrul unui trio de muzică de cameră cu fratele său, pianistul Valentin Gheorghiu și cu violonceliștii Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Cătălin Ilea și Mirel Iancovici. La prima ediție a Festivalului Internațional "George Enescu
Ștefan Gheorghiu (violonist) () [Corola-website/Science/320052_a_321381]
-
de variațiuni pe tema cântecului "Tudorițo, nene", foarte cunoscut prin interpretările anterioare ale Ioanei Radu. Aceste variațiuni au fost transformate, prin acompaniament orchestral-simfonic, de către Constantin Arvinte și cedate lui Toni Iordache (ce a interpretat această compoziție în 1974 cu orchestra simfonică din Tokio). În memoria sa, țambalistul Anatol Cazanoi a interpretat aceeași temă, în 1999, la Filarmonica din Chișinău, sub bagheta lui Gheorghe Mustea. În 1983 realizează ultimele sale înregistrări la Radiodifuziunea Română, piese ce au rămas în fonoteca de aur
Mitică Ciuciu () [Corola-website/Science/321056_a_322385]
-
devenit un gen practicat în mod obișnuit de compozitorii romantici. Este formată dintr-o singură parte, profilată ca un gen de muzică programatică. Uverturile la operele “Freischütz” și “Oberon” de Carl Maria von Weber sunt dintre cele mai apreciate piese simfonice din repertoriul universal. O serie de compozitori au abordat și ei uvertura. Astfel, Piotr Ilici Ceaikovski a compus 5 uverturi, printre care „Furtuna” după o piesă de A. Ostrovski (1864), uvertura fantezie “Romeo și Julieta”, uvertura festivă “Anul 1812”, Uvertura
Uvertură () [Corola-website/Science/321087_a_322416]
-
Mare liniștită și voiaj prosper", op. 27), Richard Wagner (uvertura la opera „Rienzi"), Ludwig van Beethoven (Uvertura „Leonora" nr. 3, op. 72b, Uvertura „Egmont" op. 84), Giacomo Meyerbeer ( festivă pentru deschiderea Expoziției mondiale de la Londra, 1862), Georges Bizet ("Patria”, uvertură simfonică, 1874), Gioacchino Rossini (uvertura „Wilhelm Tell”). În Moldova, Josef Herfner a fost autorul primei "Uverturi Naționale", compusă în 1837, bazată pe o succesiune de cântece și dansuri românești. Alți compozitori de uverturi din spațiul românesc au fost, de exemplu, Alexandru
Uvertură () [Corola-website/Science/321087_a_322416]
-
națională), Eduard Wachmann (Uvertura națională), Eduard Caudella (Moldova, 1913, uvertură programatică pentru orchestră), Leon Klepper (uvertură festivă), Alfonso Castaldi (Uvertură pentru orchestră, 1902, dedicată sculptorului Frederic Storck), Ciprian Porumbescu (uvertură la opereta Crai Nou), Eugen Doga (Două uverturi pentru orchestră simfonică, în 1958 și 1984), Dan Dediu (uvertura pe teme săsești), Nicolae Brânzeu (Uvertură sportivă "UTA" - 1969), George Draga („Uvertura de concert” Nr.1, 1984), Emilian Ursu (1877 : „Uvertură festivă”, 1987).
Uvertură () [Corola-website/Science/321087_a_322416]