2,499 matches
-
ei deveneau tot mai tari, armele tot mai puternice. Ce mai eram după toate astea decât niște câini amărâți, care-și trăiseră traiul? Noaptea și călăul ne așteptau pe toți. Vocea lui căpătase un ton tulburător, ritmic, percutant. — Ne-au spânzurat, ne-au împușcat sau ne-au înjunghiat. Un ultim pahar, o ultimă țigară, un ultim râs - doar atât ne-au mai permis. Dar asta nu ne-au putut interzice: să fim prieteni. E ceva ce rămâne veșnic. Această încăpere păstrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
apărut nici un Prepelicar iar pe moment vuietul din urechile lui Vultur-în-Zbor părea să se fi atenuat. Era ca și când insula ar fi așteptat momentul potrivit. Privind retrospectiv, lui Vultur-în-Zbor i s-a părut că i se dăduse suficientă funie ca să se spânzure și pe el, și pe alții laolaltă cu el. Iată cum s-a petrecut totul. Ignatius Gribb își făcea somnul de după-amiază, reușind astfel să doarmă din nou în timpul unui eveniment important. Elfrida și Vultur-în-Zbor erau la leagăn. Mai precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
loc e aici. Atunci când cineva intră în Casă, lasă lumea în urma sa. Este un loc în care te refugiezi. Răul nu intră aici. Vultur-în-Zbor este la adăpost. Dacă-l luați cu forța, Casa își pierde semnificația pentru voi toți. O să spânzurați o parte a propriului vostru oraș. Asta vreți? Mulțimea șovăi, morocănoasă. Flann O’Toole încetă să mai rânjească. — Ascultă, Iocasta! tună el. Pentru Dumnezeu, de ce-l aperi? Acum știi că noi n-am face așa ceva, să violăm sfințenia Casei ș-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
bulbucați, de broască năucă, buze șterse, obraji scorțoși, plini de pete și păr. Mă scald În privirea ei cu nerușinare. Hârca are un aer buimac. În cele din urmă, se trage un pas Înapoi, Îmi fixează o secundă sexul, care spânzură dizgrațios, ca o mare omidă, se Întoarce și aleargă cu mâinile ridicate, acoperindu-se de țipete scurte, ca niște scârțâituri. Am trântit ușa râzând. Mândru Într-un fel. Mă surprindea faptul că eram mulțumit. Călcam apăsat prin spațiul camerei asemeni
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
țigării. Mă ustură gâtul și Îmi vine să scuip. Scuip violent. Scuip pe unde apuc. Devin atent, țintesc și lovesc nimicitor: o vază goală, din sticlă roșie, de pe masă, un suport de șervețele. Am ochit de la ceva distanță și ceasul spânzurat de perete. Un ceas de mână uriaș, galben - auriu, dintr-un plastic ordinar. Acum i-am aterizat o flegma ”la fix”, pe cifra 12. Esteee...! Sunt cu adevărat bun. Am Încercat să lovesc solnița Înaltă, cu capătul de sus bombat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
aceștia, cică, pătrunși de furie, l-ar fi blamat cu toții, izgonindu-l definitiv din rândurile lor. Iar el, se mai spune, cutreierat de păreri de rău și măcinat de chinuri lăuntrice, s-ar fi sinucis chiar În clopotnița din turn, spânzurându-se. M-am dus la priveghi, la domnul Cantemir târziu, pe la orele două În noapte. Am urcat cu dificultate treptele până la etajul unu. Ușa era Întredeschisă. În mijlocul sufrageriei, Întrun sicriu așezat pe o masă acoperită de un covoraș cu motive
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ce-n vârf se pierde; Mișcând florile ei albe - flamuri cu-nfloriții creți - Și în muri de frunzi lucinde, și în scări de flori pendente Și în poduri legănate de zefire somnolente - Dintr-un arbore într-altul edera trece măreț. Spânzură din ramuri nalte vițele cele de vie, Struguri vineți și cu brumă, poamă albă aurie, Și albine roitoare luminoasă miere sug; Caii lunei albi ca neaua storc cu gura must din struguri Și la vinul ce-i îmbată pasc mirositorii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
arcuri răzimate De păreți - pavezi albastre strălucind pe stâlpii suri. {EminescuOpIV 139} Duci-s nalți ca brazi de munte, tari ca și săpați din stâncă. Crunt e ochiul lor cel mare, tristă-i raza lor adâncă, Pe-a lor umeri spânzur roșii piei de tigru și de leu, Tari la braț și drepți la suflet și pieptoși, cu spete late, Coifuri ca granit de negre au pe frunte așezate Și-a lor plete lungi și negre pe-umeri cad de semizeu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lumea, Am uitat mărirea veche, cu rușine chiar de nume, Multe semne de peire și de viață nici un semn. Au fost vremi când pe pământul lor, n-aveau loc să-nmormînte Morții lor... P-inimi regale și pe membrele lor sfinte Spânzura sdrențe umilice de sclavi, de cerșitori - Căci simțiră-n ei scânteia, care secolii aprinde. Întronați au fost în tronuri arse-n foc... și pe-a lor frunte Pusu-ș-au de fier coroane arse-n foc sfășiitor. Și deși-n inima noastră
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
își pierd a lor splendoare. Prin codrii lor, prin șesurile crețe, De-a vântului suflare-mbălsămată, Din munții-n nori și prin pustii mărețe, Urbile-antice strălucind s-arată Și albe par și mitice - cu basme Urieșești e țara presărată. Și norii spânzură pe cer, fantasme De foc și aur ce-n oștiri se-nșiră, Codri se plâng și marea doarme-n spasme. Ajung la țărm - se-ndoaiă ca o liră Cu valuri înstrunită-n lunge rânduri, Un mic liman, ce raze blând respiră. Corabiei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cățelușa. Mai mult de cât pe oameni, inimi împătimite 60Iubesc flori, iubesc pasări cu penele-mpistrite. Sunt oameni, cari vecinic cu oameni nu se-mpac. Și Xerxes se-ndrăgește mai iute de-un copac: Platanu-mpodobește el ca pre o mireasă Și spânzură în crenge gherdamuri mult frumoasă; De ramuri el atârnă cercei și cu inele Și rădăcina vezi-o înfrumsețînd brățele {EminescuOpIV 268} Și vîrfu-ncununează surguci împărătești [Să semene cu-o mândră crăiasă din povești; Ș-astfel împodobindu-l, el rădăcina-adapă Cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ai mării, cu coame de ninsoare... Învie codru! Duhuri cu suflet de miresme Sburați prin crenge negre ca străvezie iesme, Cu sunetul de pasuri s-aducă pasul numa, Pe corpuri albe haina de diamantică brumă 295Să scânteie în umbră, să spânzure feeric - Treceți încet prin aer călcând pe întuneric. (El se uită pe mare) Din insule bogate sfâșiind apa iese O luntre cu vântrele ce spânzură sumese. Se leagăn-visătorii copaci de chiparos Cu frunza lor cea neagră uitîndu-se în jos În
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aducă pasul numa, Pe corpuri albe haina de diamantică brumă 295Să scânteie în umbră, să spânzure feeric - Treceți încet prin aer călcând pe întuneric. (El se uită pe mare) Din insule bogate sfâșiind apa iese O luntre cu vântrele ce spânzură sumese. Se leagăn-visătorii copaci de chiparos Cu frunza lor cea neagră uitîndu-se în jos În ape... Iar prin crenge de-un verde-adînc de jale Se-oglindă-n apa-albastră de aur portocale, {EminescuOpIV 307} Și parcă glas de clopot înfiorează sara; Pe-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
să-l liniștească: Hei, mânzule, așa se mai spune, a fost o glumă șmecheroasă! Asta... Nu merg și gata!, mai spuse copilul căruia „figura de stil” Îi sporiră temerile și chiar Îi aduse În fața ochilor imaginea În care el atârna spânzurat de limbă de creanga mărului din fața casei mari a Ochenoaiei. Asta Înseamnă, reluă Victor zâmbind, să nu spui nimic din casă, cum trăim, ce mâncăm, ce vorbe ne spunem și câte altele o să te iscodească ele și când vorbesc eu
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
păți ca Maria pe care Victor o amenințase Încă de la venirea sa: Să fii atentă că moartea-i cât capra pe tine! Ochii și copilul! Dacă te prind că nu-i dai de mâncare sau nu-l porți curat...te spânzur de limbă! La Siretul, nu mai era Cățălești pentru că În urechile noilor conducători suna oarecum retrograd, Îl așteptau realitățile sale frumoase, de care era Îndrăgostit și Încerca acum să le sistematizeze, amintirile sale de neînlocuit În care punctul lor central
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
De ce ții morțiș că acum două mii și ceva de ani lucrurile se petreceau altfel? — Da, dar ai aici, lămurește-te, doi amanți, unul lângă altul: Alexandru și ăstălalt, care- ți place, iubitul lui, în armură. În Iran, i-ar fi spânzurat pe amândoi în vremuri de pace! Aaa, și când Saddam trece granița, iei tabloul și îl arăți nevoiașilor de prin ateliere și fabrici, ca să țină minte, în capul lor, că se trag din femei virtuoase, care, și ca ostatice, au
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
umbră și se topea. Era toată în negru, ca o mierlă a nopții, și ți se părea că ai visat, întâlnind-o. — Ai văzut-o? întrebase șoferul care îl ducea cu taxiul. Într-o zi ai să auzi că au spânzurat-o. Cât au să închidă ochii? O ființă fără mamă și tată, ca toți ăilalți... Carne pentru război... Ai să-i știi după zbierete, ai să vezi. Stau ca oile într-un țarc și nu văd decât cerul deasupra capului
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și-a înfipt colții în burta lui, umplând iarba de sânge. Dar abia acum mă îngrozește scena. De altfel, uitasem de ea. ― Poate, compasiunea se învață. ― Nu sunt deloc sigur. Am trecut odată printr-o localitate unde doctorul fusese găsit spânzurat de un copac, în pădure. Era însurat cu o femeie pe care o ura. Căsătorie din interes, mi s-a spus. Când se îmbăta, îi tremurau mâinile, cădea în nesimțire și urina pe el. Asemenea oameni nu se sinucid, pretind
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pe care o ura. Căsătorie din interes, mi s-a spus. Când se îmbăta, îi tremurau mâinile, cădea în nesimțire și urina pe el. Asemenea oameni nu se sinucid, pretind unii. Ce-l împinsese totuși pe acel doctor să se spînzure? Poate îl uzaseră alcoolul și ura. Poate, altceva făcuse să se rupă o coardă în sufletul lui. Niciodată nu mi s-a părut mai tulbure misterul morții. M-a izbit, însă, că nimeni nu-l compătimea pe sinucigaș. Îl învinovățeau
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pahare. Jucau tot pe vine, cu sticlele-n mâini. Se ciuceau, lovindu-și carâmbii, strigau către nași și trăgeau dușcă după dușcă, să-și facă curaj înainte de masă. Femeile gospodăreau cu soacra la așternutul tacâmurilor. Aduseseră lămpi pe care le spânzuraseră prin pomi și legaseră câteva meșe puse cap la cap, acoperindu-le cu pânză. Scaune erau berechet. Stere cărase un butoi de vin, și nașul se îngrijise să-i spună de unde să târguiască niște țuică de-i plăcea lui, la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
atîța greutate. Era roșu și cânta în gura mare: Taci, mireaso, nu mai plânge... Nevasta îl descheie pe la băiere, să nu se înăbușe. Surugiii dădură bice cailor și trăsura abia se urni. Lina privi încă o dată pomii de care mai spânzurau lămpile aprinse. Parcă nu s-ar mai fi întors niciodată în casa părinților. Abia își stăpâni lacrimile. I se părea că în locul inimii avea o piatră grea. Se urcă lângă mire și nu mai privi la vecinii strinși lângă gard
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
stămbărie întunecoasă, adăpostită între patru pereți igrasiosi, și Ilie Arghir, de vindea harnașamente de cai, pinteni pentru ofițeri, zăbale, cuie de cizmărie, toval, pingele, tocuri de cauciuc, petlite și alte nimicuri. Deasupra ușii largi și înalte a prăvăliei lui noi spânzurase o firmă de patru metri lățime. Un zugrav îndemînatic scrisese pe ea: "La șaua lui Traian", magazin de mărunțișuri și pielărie. Peste drum se țineau șelarii, pălărierii și croitorii. Dorobanțul, pe numele său adevărat Gheorghe Herghelegiu, ținea asortiment de dame
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mulțumind. La plecare zbieră săru' mâna. Afară, gerul tăia obrazul. O luară spre Cuțarida. Trecură Grivița. Prăvăliile aveau geamurile luminate cu becuri galbene și albastre. Se apropiară și priviră. Niște păpuși îmbrăcate în postav verde, cu câlți albi pe margini, spânzurau de-o sfoară lungă. Lângă ele, un brad mic, nins cu vată și împodobit cu sticle, lucea în lumina luminărilor. - Asta-i Moș Crăciun cu pomu lui, spuse unul din băieți. Celilalți tăcură și se uitară mai departe. Vântul le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mai înfuleca vreunul câte o halcă de carne pusă la afumat, dar nu scăpa zdravăn. Grigore îl omorâse pe al lui cu prăjina într-un ajun de Crăciun. Uitase magazia descuiată și câinele a dat peste o jumătate de* porc spânzurat într-un cui. A sărit de două ori și a apucat hartanul. A mâncat ce-a mâncat, până 1-a găsit Aglaia. - Vin', că am rămas fără porc! a strigat cocoșată. Potaia fugise lăsând resturile. Vreo trei zile a stat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bozoncea: - Mă mucosule! De ce faci zaur? Aici eu comand! Vrei molan, vrei crăpelniță? Cere! De plătit, eu plătesc! Ăl mai mare! Și 1-a dilit cu laba lui grea peste gură, să-l învețe că între hoți unul taie și spânzură, nu o sută. Râdeau ceilalți. El de unde să știe? A mai adus cârciumarul o damigeana, au mai cântat guriștii: Toarnă, Leanțo, toarnă! Toarnă vin, toarnă pelin, Pm' la ziuă-așa s-o țin! Căci așa ne prăpădim, Cu pastrama și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]