3,995 matches
-
așa-i zicea mama. S-o fi numind Bălan și nu mai știu cum (să zicem: Mașa)? Ori pentru că era bălană: părul galben-galben și ochi albaștri ca floarea inului...? Nu știu dacă din pricina ochilor de in, dar Bălana e mereu speriată; o sperii din nimica toată; tresare la cel mai neînsemnat zgomot și-și scuipă În sân. Apoi Își face cruce. Are fuste frumoase, Înflorate, barijuri la fel, pline de flori vesele. Dar mai ales are ciuboțele roșii cu toc Înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ripostezi, dar dacă ai să reușești, din când în când, o să vezi rezultatele, a explicat el îngăduindu-și un chicot scurt. O iubesc la nebunie, dar uneori are nevoie să-i mai reteze cineva nițel nasul. Susan s-a prefăcut speriată, după care a izbucnit și ea în râs. —Mulțumesc pentru sfat. O să-ncerc să-mi fac curaj. Ușa de la intrare s-a deschis și Nick, roșu la față, s-a prăbușit literalmente în hol. Milly stătea cocoțată pe picioarele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
că Julia intrase deja pe calea inevitabilului șoc care se instalează în mintea oricui primește o astfel de veste-bombă. Momentan, însă, Julia nu era nici furioasă și nu era nici măcar tristă. Se simțea doar complet amorțită. — Când? — Păi... Bărbatul părea speriat, de parcă s-ar fi așteptat ca Julia să explodeze și să se repeadă la gâtul lui în orice secundă. — Îți aduci aminte călătoria de afaceri de la New York? —D-daaaa, a răspuns lent Julia, încruntându-se puțin. Să nu-mi spui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
însuși, pentru cât de goale vor fi nopțile lui când ea nu va fi alături de el. O mângâie pe păr și observă că îi mulțumea pentru acest gest ca un animal, deschizându-și și mai mult ochii mari de gazelă speriată. Când o să te întorci? murmură, mai mult ca o rugăminte decât ca o întrebare. Clătină din cap: Nu știu, recunoscu. Când voi fi făcut dreptate. — Ce însemnau bărbații aceia pentru tine? — Nimic, mărturisi. Nimic, până ieri. Dar nu e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
deșerturi, și mai era o oră până în zori când ajunse să se cațere cu chiu, cu vai pe taluz, înjurând țânțarii ce-l atacau cu furie, ca apoi să alerge spre oamenii săi strigând din toate puterile. L-au înconjurat speriați. — Ce s-a întâmplat, întrebă negrul Ali. — Ce să se întâmple? A plecat. Aveai vreo îndoială? — Și acum ce facem? Sergentul nu răspunse. Luase aparatul de radio și chema insistent. Domnule locotenent! Sunteți la aparat, domnule locotenent? După ce chemă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sac de pânză. Apoi se așeză să aștepte la umbra pridvorului, aproape de fântână, pe când soarele cădea vertical și ucigaș, ștergând de pe pământ toate umbrele. Căldura sufocantă îl cufundă într-o toropeală neliniștită, un fel de somn din care se trezi speriat, dar speriat chiar de acea liniște, de acea pace și de acea tulburătoare senzație de gol, scăldat în sudoare și simțind aproape o durere în urechi, ca și cum cineva l-ar fi scufundat brusc într-un univers gol pe dinăuntru, așa încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Madani. Viu? — Da, domnule. în stare proastă, dar viu... Așteaptă în biroul său. Ministrul se ridică în picioare dintr-un salt și, fără să-i salute măcar pe cei prezenți, părăsi încăperea, străbătu galeria înaltă, urmat de Anuhar-el-Mojkri sub privirile speriate ale funcționarilor locali, și intră în spațiosul birou al guvernatorului, cufundat în penumbră, lăsându-l afară pe secretar care, practic, se izbise cu nasul de ușa masivă. Cu o barbă de zece zile, murdar, slăbit și încercănat, guvernatorul Hassan-ben-Koufra era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ultimele cuvinte pe care le auzise din gura lui. Nu e posibil! A trebuit să-l ajute să coboare de pe cămilă și să-l târască la umbră, i-a dat să bea și i-a sprijinit capul ca unui copil speriat, întrebându-se cum își pierdea puterile și ce ciudată vrajă exercita asupra lui nesfârșita întindere. „E bătrân, își repeta de nenumărate ori. Un om îmbătrânit înainte de vreme, care și-a petrecut ultimii ani din viață închis între patru pereți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
are dreptul să plângă într-un moment ca acesta. își ridică privirea. Frumoasa fată cu părul împletit în codițe se așezase alături de el și întinse mâna să-l mângâie pe față, așa cum ar fi făcut o mamă cu un copil speriat. — Gata, a trecut, spuse. Ea clătină din cap cu hotărâre. — Nu încerca să mă păcălești. Nu a trecut... Lucrurile astea nu trec. Rămân în adâncul ființei ca un glonț care nu iese. Eu o știu, pentru că mi-a murit bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sacoșa și grija pentru prietene, după care somnul greu, străbătut de vise cu bărbați goi și virilități enorme, îmboboșate, pe care le legăna în brațe ca pe niște bebeluși gângurind sub mângâierile și sărutările ei înfometate. Se trezea asudată și speriată, ca picată din altă lume, iar oboseala nu-i mai permitea să se gândească la lipsa unui bărbat lângă care să se trezească dimineața, lăsându-se cotropită și totodată eliberându-se de moleșeala aceea dulce care-o invada în vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și mai amintea era c-ar fi trebuit să țină minte acele întâmplări, și uite că le pierduse și le risipise odată cu zilele vieții lui. Când îl mai văzuse foindu-și pumnii în buzunare și lungind gâtul ca o găină speriată? Nu reușea să distingă prin zarva de la mese ce dracu-i spuneau tipii ăia trei. Se vedea totuși că-l amenință. Era unu’ blond, mic și rotofei, cu un lanț gros din zale de aur lăfăindu-se peste cămașa înflorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
dădea din cap, aprobându-l, de bună seamă, pe Zizi și ținându-l la curent cu negocierile, cu felul cum reacționa Mărgărit la mesajele lui. Nu era totuși Mărgărit atât de spășit cum și-ar fi dorit cei trei. Măcar că speriat și derutat, îi înfrunta, revoltat - el nu mai are nici o datorie la Zizi, și Zizi știe asta și ar trebui să știe și ei că i-a dat toți banii, până la ultimu’ sfanț... Cinci sute de parai, da, plus dobânda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mine, locul care-ți revine. — Planurile tale sunt Înălțătoare, iar Încrederea ta Îmi face cinste! — Ce-mi ceri ca să fii alături de mine? Spune-o fără ascunzișuri, așa cum ți-am vorbit eu Însumi. Vei obține tot ceea ce dorești. Nu te arăta speriat, nu lăsa să treacă minutul meu de nebunească risipă! Râde. Peste nedumerirea profundă a lui Khayyam Începe să plutească un zâmbet palid. — Nu doresc nimic altceva decât să-mi continui modestele cercetări la adăpost de nevoie. Să am de băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
care mă Împopoțonasem, am făcut un ocol prin Compromise Road care, În ce-o privea, nu era deloc pustie. „Bună seara, domnule Lesage”, „Plimbare plăcută, domnule Lesage”, „Bună seara, doamnă Baymaster, domnișoară Highchurch”, țâșneau saluturile. „Bună seara, domnule reverend.” Sprâncenele speriate ale pastorului au fost cele care m-au trezit. M-am oprit dintr-odată să mă contemplu, plin de căință, din piept până-n picioare, să-mi pipăi acoperământul de cap și să grăbesc pasul. Cred chiar că voi fi alergat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
care nu cereau decât să țină o armă În mâini. A fost și cazul câtorva deputați, miniștri și ziariști din Teheran, care reușiseră să scape din giganticul năvod ordonat de către colonelul Liakov și care soseau adesea În grupuri mici, istoviți, speriați, descumpăniți. Dar cel mai prețios dintre recruți fu, indiscutabil, Șirin, care sfidase interdicțiile de circulație ca să iasă cu automobilul din capitală, fără ca detașamentele de cazaci să Îndrăznească să intervină. Micul ei cupeu semi-decapotabil a fost primit cu uimire de populație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
casă și i-am găsit pe tata și pe mama în bucătărie. Jucau tocmai jocul de-a șoptitul, la noi în țară toți adulții îl cunoșteau. Unul vorbește cât poate de încet, celălalt tresare din când în când și face speriat ssst, ssst. Se pare că asta ne ferește de urechi străine. Știam că ai mei discută despre călătoria noastră. De câtăva vreme, aproape că nu mai vorbeau de altceva. Încă o zi ne despărțea de plecarea din țară, o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ea, dacă vreodată am o nevoie. În holul de la intrare, pe pardoseala de piatră lucioasă și albă, se afla întins un covor îngust, foarte frumos, și îmi mai amintesc o oglindă cu rama de lemn. La început, Iulia a părut speriată, după aceea însă m-a măsurat cu privirea, probabil i s-a făcut milă când a văzut ce slăbit și ce palid eram și m-a tras după ea, aproape alergând prin apartament, până la odăița ei. Acolo mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
n-a spus nimeni „cucu”. Eu voiam s-o trimitem acasă, ca dovadă că fusesem acolo. La câteva zile după întoarcerea de la Washington, am ieșit cu Toni în oraș. El m-a luat de mână. Mai întâi am fost nițel speriat, pentru că avea niște mâini mari și grele, iar degetele ai fi putut să le întrebuințezi foarte bine ca dopuri pentru sticle. Mâinile noastre nu prea voiau să se potrivească una în cealaltă. Până la urmă mi-a cuprins mâna, strângând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ne ducem decât în doi și, cinstit vorbind, eu aș fi renunțat și la îndrăzneala asta, dacă nu m-ar fi bătut la cap Toni. «Fir’ar să fie, Teodorescule, dar ce suntem noi, bărbați în toată firea ori șoricei speriați? Dacă ești șoarece, spune-mi, atunci am să știu cum stă treaba și n-am să-ți mai dau să mănânci decât brânză.»” „De necrezut, individul”, s-a minunat bunicul meu. „Așa e. Sanowsky n-a trebuit să folosească prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
alături de unchiul, lângă aparatul de radio. „În rest, eram așa de fericiți în țara asta. Așa de fericiți.” Mătușa a pus apă la fiert pentru ceai. Verii mei stăteau pe patul lor. Erau mai mari decât mine și nu păreau speriați. Cu ani în urmă, tata îl adusese pe unchiul din satul lui la oraș. Asta se poate aranja, dacă ai relații și te pricepi să le întreții. Unchiului și mătușii le făcuse rost de lucru în fabrică, iar lui Matei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și încearcă să îl tragă înspre ea, cu spatele încovoiat și gura contorsionată, respiră greu prin nările ei fine, până când se prăbușește peste el, roșie toată, sleită de puteri, mami, chiar nu poate să se ridice. Cum adică, întreb eu speriată, te doare ceva? El murmură, nu mă doare absolut nimic, însă nu îmi simt picioarele, nu le pot mișca, iar vocea lui se topește într-un scâncet, nu pot. Trag pătura de pe el, picioarele lui lungi se odihnesc nemișcate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu avea voie să ridice nimic, dar de talpa mea pufoasă era lipită o albină al cărei destin se frânsese, acul ei era adânc înfipt în mine, a mai fluturat o dată din aripi, apoi a căzut, și eu am strigat speriată, scoate-mi acul, tati, ce aștepți? Nu îl găsesc, se bâlbâie el și mă așază pe nisipul cald, se apleacă deasupra mea, are maxilarul deplasat în afară, ca un boxer, deasupra unor obraji plini și îmbujorați de copil, nu îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ce anume mi se întâmplă, ce anume nu funcționează în viața mea, iar în dimineața aceasta mi-am dat seama că totul se întâmplă din cauza risipei mele de spermă, de aceea sunt bolnav. Ți-ai ieșit din minți, spun eu speriată, despre ce vorbești acolo? Iar el repetă cu voce sigură, ca și când ar fi vorba de rezultatul unor cercetări științifice, despre faptul că mă culc cu tine, despre asta vorbesc, despre faptul că îmi sugi sperma, îmi este interzis să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
scotea din buzunar, le citea turiștilor, tot explicându-le și arătându-le, și deja îmi vine s-o iau de pe jos, în ciuda tuturor celor întâmplate, doar că distanța dintre noi este prea mare; important este să închid ușa după mine, speriată, dar fericită, ce părere are el, că mă face nefericită, iar eu nu i-o întorc, am impresia că aud în spatele meu un plâns ușor, întretăiat, ca gânguritul unui copil, dar nu mă răzgândesc, nu-mi pare rău, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în timp ce cobor scările, se naște în mine o senzație ciudată, ca și când m-ar urmări cu toții, el, ea și fetița, ca și când ei ar fi adevărații proprietari ai acelei case, iar noi, Noga și cu mine, am fi doar niște musafiri oarecare, speriați și triști, după plecarea cărora gazdele răsuflă ușurate. Capitolul unsprezecetc "Capitolul unsprezece" În drum spre cămin, uit să număr încordată semafoarele, uit deodată să mă mai tem, așa cum făceam în fiecare dimineață a ultimelor săptămâni, să mă tem de Hava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]