8,775 matches
-
-B. rămâne o reformatoare în literatura română, o fondatoare strălucită și neîntrecută a prozei analitice introspective, care pătrunde în psihologiile obscure prin intermediul observațiilor și sugestiilor fiziologiste. Asocierea dintre operația sondajului interior și bogăția de notații comportamentiste la nivelul reactivității fizice spontane conferă analizelor o admirabilă originalitate de formulă literară. Puterea de construcție organică, de întrupare a unei întregi umanități, pe spațiul mai multor mii de pagini, alimentează de asemeni inventivitatea analizei cu resursele unei imaginații narative inepuizabule, ieșită poate dintr-o
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
reportaj, pamflet, afiș, proclamație, manifest etc. E, în cele din urmă, atâta suflet în tribunul preocupat de „sănătatea pământului”, atâta simțire ingenuă, că, indiferent ce factor extern declanșează inspirația, inefabilul tâșnește, în versuri, parcă de la sine. Prin structurări de aparență spontană, înfăptuite sub impactul fie al entuziasmului, fie, mai cu seamă, al indignării (facit indignatio versus, zicea Iuvenal), lirica lui P. devine, intermitent, modernistă sau dobândește amprente ale modernității. La debut ea a fost, de altfel, marcată de spiritul modern în
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
un instrument senzorial foarte fin, își păstrează toată consistența. Atâta doar că își schimbă regimul: se mută din ordinea imediatului în ordinea literaturii, iar agentul principal al acestei translații este fraza de o mare densitate. Cât de elaborată, de puțin spontană este expresia din jurnalele publicate - Părul Berenicei (1981), A treia dimensiune (1984) - s-a putut constata când, după 1989, au apărut în presă fragmente pe care autorul nu apucase să le finiseze. Și omul părea altul, încât s-ar putea
PETRESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
poescă pentru halucinant și fantastic, ce o apropie întrucâtva de Emil Botta. O apropie, dar mai mult o desparte, căci, spre deosebire de autorul Întunecatului April, „fata lui Codru-Împărat” nu dezvoltă elementul terifiant, ci adesea îi substituie feericul, practică o exprimare poetică spontană, lipsită de teatralitate, un ton de confesiune și rugăciune, iar pentru plasticizări apelează de obicei la icoane de basm, senine chiar și când sunt triste. Primele două romane ale scriitoarei au un caracter manifest autobiografic. Într-un cămin de domnișoare
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
unei o. de nuntă este cel reprodus de Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae. O. care se rostea la nunțile boierești și domnești nu se deosebea de aceea întâlnită la nunțile țărănești. De cele mai multe ori lungimea textului făcea dificilă memorarea lui spontană, încât pentru a nu fi uitată, o. era transcrisă uneori de dascăli bisericești, de călugări și chiar de preoți. Așa se explică prezența elementelor apocrife și mai ales a citatelor biblice în o. de nuntă, ceea ce i-a determinat pe
ORAŢIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
rezultatul unui act de constituire finalist. Sistemele sociale, oamenii care le compun, sunt acelea care, pornind de la cerințele lor funcționale, construiesc mijloacele satisfacerii acestora. Geneza fenomenelor sociale nu este însă decât în mod excepțional conștientă. Marx utiliza frecvent conceptul de „spontan” pentru a desemna acest proces de geneză, printr-o activitate orientată finalist, dar cu un grad scăzut de conștientizare, mai mult neconștientă și adesea fals conștientă (Engels, 1967). Odată constituite, elementele unui sistem sunt supuse unei continue adaptări și perfecționări
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai dificilă respingerea ei ca nespecifică științelor social-umane. Există însă specialiști care pun sub semnul întrebării justificarea explicației funcționale. Raymond Boudon (1971) face o asemenea opțiune netă în favoarea cauzalității. Pentru el, termenul de funcție este echivoc, produs al unei epistemologii spontane, recomandând în consecință sociologiei să-l evite. • Sunt explicații complementare. O asemenea poziție o găsim formulată cu claritate de către Émile Durkheim (1974). El separă net explicația cauzală de cea funcțională. Explicația cauzală este esențială. Ea ne ajută să înțelegem de ce
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
alternativă istorică, definit ca un curs de evenimente care ar fi putut (sau ar putea) să se întâmple, dar nu s-au întâmplat (Zamfir, 1981). Cât timp procesul social era predominant spontan, problema alternativelor se punea mai mult teoretic. Dezvoltarea spontană a societății nu se caracterizează prin examinarea, la nivelul colectivității, a alternativelor posibile în vederea alegerii uneia dintre ele. Soluțiile se impun oarecum de la sine, fie pentru că sunt singurele care au putut fi imaginate, fie pentru că reprezintă efectul unui șir de
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mod excepțional. Sunt însă multe situații în care ea este corectă. Destul de adesea, conștiința reală, pe care o depistăm complementar cu fenomenul social de explicat, poate fi interpretată în această perspectivă. Fenomenul social de analizat s-a constituit prin mecanisme spontane, nonconștiente; conștiința care îi însoțește existența este o luare de cunoștință posterioară și supraadăugată (Zamfir, 1971). Instituțiile sociale din societățile arhaice, cristalizate de-a lungul a multe generații, odată constituite se reflectă în conștiința colectivității sub formă mitologică sau, mai
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ce soluții sunt experimentate și ce soluții sunt de la început excluse pe baza cunoștințelor existente. Presupoziția comportamentului până la urmă optimal al sistemelor sociale nu poate fi acceptată. Mai multe argumente pot fi invocate împotriva valabilității sale. • Caracterul conservator al mecanismelor spontane. Verificarea practică a soluțiilor este eficace în delimitarea soluțiilor inadecvate de cele adecvate, satisfăcătoare. Ea nu cuprinde însă nici un mecanism de formulare neîntâmplătoare a soluțiilor optime și nici criterii de diferențiere a optimalității de suboptimalitate. Mecanismele verificării spontane nu au
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
al mecanismelor spontane. Verificarea practică a soluțiilor este eficace în delimitarea soluțiilor inadecvate de cele adecvate, satisfăcătoare. Ea nu cuprinde însă nici un mecanism de formulare neîntâmplătoare a soluțiilor optime și nici criterii de diferențiere a optimalității de suboptimalitate. Mecanismele verificării spontane nu au capacitatea de a determina dacă o soluție satisfăcătoare oarecare este sau nu optimă. Ele pot asigura perfecționarea unei soluții adoptate, dar nu pot și nici nu dețin motivația necesară abandonării unei soluții satisfăcătoare și a căutării mai departe
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dar nu cuprinde în ea nici o garanție a optimalității. Mai mult, există chiar tendința ca sistemele în condiții de incertitudine să oprească cercetarea de noi soluții, după ce prima soluție satisfăcătoare a putut fi formulată (Zamfir, 1977). Caracterul conservator al mecanismelor spontane de organizare a sistemelor sociale derivă deci din faptul că ele nu au nici posibilitatea, nici motivația de a trece dincolo de soluțiile satisfăcătoare spre soluția optimă. • Optimalitatea secvențială duce la suboptimalitate globală. Herbert A. Simon aduce un argument extrem de subtil
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
intuitiv par bune, sunt în final catastrofale. Forrester nu vrea să susțină că toate soluțiile adoptate la nivelul și cu mijloacele cunoașterii comune practice sunt inadecvate. Este însă suficient să acceptăm că unele sunt, că sistemele sociale, prin mecanismele lor spontane, nu ajung în mod necesar la soluția cea mai bună, uneori putând adopta chiar soluții inadecvate. • Persistența limitată a condițiilor. O soluție este optimă în raport cu anumite condiții particulare. Dacă legile sociale ar descrie comportamentul optim al sistemelor, atunci ele ar
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unei clase sau grup social - și unul particular, epistemologic. Acest din urmă sens, pe care îl găsim cu claritate exprimat de Engels în celebra „Scrisoare către Mehring” (Engels, 1967), definește ideologia ca o conștientizare neadecvată (falsă, mistificată) a procesului social spontan. Oamenii sunt puși în mișcare de forțe obiective, de condițiile social-economice în care trăiesc. În măsura în care activitatea socială este - utilizând un concept fundamental introdus de Marx - spontană, conștientizarea acestei activități este, în mod inevitabil, neadecvată, eronată. În textul la care m-
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Mehring” (Engels, 1967), definește ideologia ca o conștientizare neadecvată (falsă, mistificată) a procesului social spontan. Oamenii sunt puși în mișcare de forțe obiective, de condițiile social-economice în care trăiesc. În măsura în care activitatea socială este - utilizând un concept fundamental introdus de Marx - spontană, conștientizarea acestei activități este, în mod inevitabil, neadecvată, eronată. În textul la care m-am referit mai înainte, Engels definea ideologia tocmai ca pe o asemenea conștientizare eronată, care este supraadăugată procesului spontan („altfel, preciza Engels, n-ar fi un
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
utilizând un concept fundamental introdus de Marx - spontană, conștientizarea acestei activități este, în mod inevitabil, neadecvată, eronată. În textul la care m-am referit mai înainte, Engels definea ideologia tocmai ca pe o asemenea conștientizare eronată, care este supraadăugată procesului spontan („altfel, preciza Engels, n-ar fi un proces ideologic”). Ideologia este, în acest sens, o conștientizare neștiințifică (fiind realizată cu mijloacele conștiinței comune sau teoretice speculative, preștiințifice) a activității sociale și, din acest motiv, inevitabil neadecvată. Sursa caracterului „fals”, „eronat
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sau chiar suprimat. În plus, intervenția secvențială poate să vicieze procesul social natural. Presupunând o intervenție reușită a sociologului într-una din secvențele activității unui sistem, aceasta poate avea drept rezultat ultim nu perfecționarea sistemului, ci blocarea ei, distorsionând mecanismele spontane de autoreglare. Dacă strategia de acțiune este prost aleasă, prin intervenția sociologului ea poate să funcționeze, eventual, la un nivel acceptabil, blocându-se astfel căutarea unor căi mai eficiente de acțiune. Dacă obiectivul este prost ales, intervenția sporește șansa realizării
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
despre starea sistemelor sociale și despre performanțele și consecințele activității lor. Ea a trecut la „imaginarea” de noi forme de organizare socială pentru diferitele sisteme particulare. Analizând modurile de organizare a diferitelor sisteme, așa cum s-au cristalizat ele în mod spontan, sociologia a evidențiat o mulțime de deficiențe structurale ale acestora. În locul lor sunt propuse noi forme de organizare, bazate pe cunoștințele științifice acumulate. Poate exemplele cele mai clare le găsim în domeniul sociologiei și al psihologiei sociale industriale. Proiectul lui
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Există un nivel profund, la care au loc procesele constructive. Aici sunt elaborate idealurile, valorile, aprecierile, planurile de acțiune. Acest nivel nu se petrece decât parțial, adesea deloc, la „lumina” conștiinței. Marxismul utilizează pentru a desemna acest proces termenul de „spontan”. Spontanul este opus în teoria socială marxistă conștientului. În acest sens, mulți comentatori ai marxismului, în special cei influențați de schemele conceptuale psihanalitice, vorbesc despre un „inconștient” în teoria lui Marx. Activitatea reală a omului este un proces declanșat de
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
un nivel profund, la care au loc procesele constructive. Aici sunt elaborate idealurile, valorile, aprecierile, planurile de acțiune. Acest nivel nu se petrece decât parțial, adesea deloc, la „lumina” conștiinței. Marxismul utilizează pentru a desemna acest proces termenul de „spontan”. Spontanul este opus în teoria socială marxistă conștientului. În acest sens, mulți comentatori ai marxismului, în special cei influențați de schemele conceptuale psihanalitice, vorbesc despre un „inconștient” în teoria lui Marx. Activitatea reală a omului este un proces declanșat de totalitatea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
special cei influențați de schemele conceptuale psihanalitice, vorbesc despre un „inconștient” în teoria lui Marx. Activitatea reală a omului este un proces declanșat de totalitatea condițiilor sociale ale existenței sale („trupul” neorganic, social al său) care se desfășoară în mod spontan. Conștiința acestui proces este doar aproximativ adecvată, putând fi de-a dreptul falsă. Există două surse importante ale acestui decalaj dintre activitatea practică și conștiința acesteia: în primul rând, tipul însuși de cunoaștere pe care se bazează activitatea practică - cunoașterea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ca clasă și cristalizarea propriului ei mod de a defini și evalua lumea, deplasările de atitudini, de valori, de moduri de a privi lumea care, la nivelul întregii colectivități, se formau printr-un proces de transformare culturală cu mecanisme colective, spontane. Mărturia lui Rousseau ar putea să ne inducă în eroare. Ea ne-ar sugera că celebra sa teză își are originea într-o analiză teoretică ce este rodul fie al genialității, fie al întâmplării pure. Nu este posibil să explicăm
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
obicei într-o comunicare oarecare, antropologul va înregistra și explicația pe care membrii respectivei comunități o asociază cu obiceiul respectiv. Nu este deloc necesar însă ca această explicație să fie adecvată, adică să reflecte modul real de gândire (colectivă, practică, spontană) care a dus la elaborarea obiceiului în cauză. Concluzia acestei analize este că, dacă istoricul ar dori să știe de ce un actor istoric și-a pus în minte un anumit scop, el trebuie să treacă dincolo de suprafața conștiinței acestuia și
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
la elaborarea obiceiului în cauză. Concluzia acestei analize este că, dacă istoricul ar dori să știe de ce un actor istoric și-a pus în minte un anumit scop, el trebuie să treacă dincolo de suprafața conștiinței acestuia și să refacă procesul „spontan” de geneză a conținutului conștiinței acestuia. O asemenea analiză nu se poate realiza însă cu mijloacele intuiției, empatiei, retrăirii. Aceste mijloace sunt la același nivel (au aceeași putere) cu suprafața conștiinței actorului. Utilizând astfel de mijloace, automat istoricul va tinde
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
urmă cursul evenimentelor în așa fel încât, în final, condiția umană să fie satisfăcută într-un grad mai ridicat? Cum ar ajunge istoria la un anumit final, fără a fi dirijată în mod conștient și continuu doar pe baza interacțiunii spontane a acțiunilor, ele însele dirijate adesea de pasiuni și dorințe? Un cu totul alt tip de obiecție vine de pe pozițiile unicității istoriei umane. Atât conceptul de evoluție, cât și cel de progres tipologizează. Ele sunt fundate pe presupoziția că există
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]