3,238 matches
-
lanț comportamental este considerat un factor de ordin psihologic, subiectiv. În realitate însă, ceea ce declanșează un anumit comportament este un factor strict obiectiv care se repercutează asupra celor subiectivi, creează o stare psihologică aparte și numai împreună sau mediat de subiectivitatea individului, generează un lanț comportamental. Așadar, din categoria fenomenelor care declanșează comportamentul adaptativ motivat nu trebuie să neglijăm factorii obiectivi. În sfârșit, schema propusă și mai ales ipotezele formulate încorsetează parcă prea mult comportamentul uman într-o serie de relații
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
și una experimentală (Wolf, 1970). Și în privința metodei utilizate de către Herzberg în cercetarea sa se pot face unele rezerve. Cum am văzut, ea se bazează pe descrierile subiective (uneori chiar foarte subiective) ale celor investigați. La aceasta se adaugă propria subiectivitate a cercetătorului, care analizează, grupează, clasifică factorii obținuți, ceea ce ar putea contribui la deformarea realității. Este aproape imposibil ca răspunsurile subiecților să nu fie contaminate de opiniile și prejudecățile cercetătorilor. Apoi, se pare că este mai ușor să-ți amintești
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
apud Jex, 2002, p. 251). Mărimea grupului stimulează motivația participanților dintr-o organizație nu prin ea însăși, ci prin caracteristicile de care dispune sau prin fenomenele psihosociale pe care le prilejuiește. În grupurile mici și „foarte mici” apare tendința spre subiectivitate exagerată a membrilor, iar în cele cu mărime mai importantă apare pericolul subdivizării grupului în grupulețe mai mici și al constituirii clicilor. Fenomenele de acest tip prezente într-un grup stimulează diferit motivația participanților fie pe linie pozitivă, fie pe
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ale stresului (ipsative vs. normative; naturaliste vs. experimentaliste), abordând totodată și problema operaționalizării și măsurării celor trei concepte-cheie (stres, evaluare cognitivă, coping) (vezi Lazarus, Folkman, 1984, pp. 299-327). Problema critică de ordin metodologic sesizată chiar de autori este cea a subiectivității autoraportărilor, ca sursă primară a datelor despre stres, mecanisme evaluative, emoție și coping. De aceea, ei recomandă utilizarea și a altor tehnici convergente: măsurători fiziologice, observarea comportamentului etc. În 1997, Susan Folkman, colaboratoarea lui Lazarus, revizuiește paradigma tranzacțională a stresului
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
altul reprezintă o altă constantă caracteristică acestora. Din păcate, nu același lucru s-a petrecut și în plan metodologic. Diagnoza stresului organizațional rareori a recurs și la o altă metodă decât cea a self-report-ului, fapt care aduce o notă de subiectivitate a rezultatelor recoltate. Abia în ultima vreme s-au făcut unele tentative de depășire a unei asemenea limite. Corelatele stresului organizațional Stresul organizațional a fost studiat nu doar din perspectiva cauzelor sale, ci și din cea a efectelor produse. Există
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
1 Stăpânirea elementelor limbajului verbal și nonverbal 2.2 Influențarea prin limbaj LIMBAJE IN COMUNICARE • Limbajul paraverbal. Vocea • Limbajul verbal. Cuvintele • Limbajul trupului 3.1 Selectarea informațiilor și controlarea acestora 3.2 Implicarea in interpretarea și reprezentarea mesajelor PERCEPTIA MESAJELOR • Subiectivitate, selectivitate si gandire • Atenția selectiva • Interpretarea si reprezentarea mesajelor 4.1 Utilizarea regulilor comunicării în vânzare 4.2 Construirea unei imagini favorabile pentru produs sau firma TEHNICI DE COMUNICARE • Tehnici de vânzare • Imaginea produsului și a firmei • Publicitate și reclamă
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
filosofie de acest tip le va provoca În mod necesar. Care sunt Însă momentele esențiale ale acestui demers? Jacques ne invită la o metafizică a dialogului. Intersubiectivitatea pe care se bazează aceasta nu se reduce la alternanța prestațiilor a două subiectivități similare, ca la Emile Benveniste: „Eu institui o altă persoană, care, deși exterioară mie, devine pentru mine ecoul căruia Îi spun tu și care Îmi spune tu” (Benveniste, 1966, p. 259). Dimpotrivă, cuplajul relațional este cel care face ca interacțiunea
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Între real și ideal și, mai departe, Între fapte și valori. Procedând astfel, dreptul natural antic se dovedește pertinent pentru combaterea relativismului moral, deoarece, bazându-se pe obiectivitatea legilor naturii, nu poate accepta ca valorile să Își aibă rădăcinile În subiectivitate. Umanismul juridic, analizat În calitate de „produs al epocii moderne” (Villey, 1983, p. 8), este acuzat că ar confunda dreptul cu morala. Totuși, chiar dacă recunoaștem o anumită pertinență a naturalismului anticilor, putem să punem sub semnul Întrebării coerența unei gândiri care conține
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
instituie pe tu și reciproc: „Atunci când spun «tu», Înțeleg că tu ești capabil să te desemnezi pe tine Însuți drept «eu»” (Ricœur, 1993, p. 92); o formulare analoagă găsim și la Emile Benveniste (Benveniste, 1976, p. 263), pentru care „instalarea subiectivității În limbaj este cea care creează categoria persoanei”. Reciprocitatea din cadrul relației ă o diferență fundamentală dintre Ricœur și Lévinas, al doilea propunând o abordare asimetrică În care celuilalt i se conferă prioritate asupra subiectului (Gilbert, 2001, pp. 198-199) ă nu
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
ar putea să și devină astfel” (Chauvet, 2000, p. 141). Oare nu putem vedea În aceste cuvinte un avertisment Împotriva efectelor devastatoare ale acestei confuzii, același act de incivilitate fiind pedepsit aspru Într-un loc și tolerat În altul, În funcție de „subiectivitatea” factorilor de răspundere? Maryse Vaillant, șef de proiect În cadrul Protecției Judiciare, confirmă: „Incivilitatea nu este incriminată penal; ea privește mai curând uzanțele, așadar este, prin esența sa, o chestiune care ține de educație ș...ț, de transmiterea proiectului de umanizare
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
sau asistenți sociali) sau de voință politică (din hedonism, pretins spirit tineresc sau demagogie electorală); ă În sfârșit, putem izola acest cuvânt (care este bun la toate și permite orice) dintr-o serie elocventă de alți termeni, abandonându-l unei subiectivități confuze, dar consensuale („mediere” sau „transparență” au astăzi aceeași soartă). Ascunderea, eludarea sau „eufemizarea” cauzelor precise ale violenței permit adoptarea succesivă sau chiar simultană a unor discursuri contradictorii, cu privire la aceleași fapte, În funcție de interlocutori (părinți, factori responsabili, aleși, elevi) și de
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
de Louis Porcher În lucrarea lor Education et communication interculturelle (1996). Pornind de la ideea că discursurile cu privire la cultură nu sunt reflectarea unei realități obiective, ci rodul unei activități sociale esențialmente de natură lingvistică, cei doi teoreticieni consideră că „ficționalul” și subiectivitatea sunt, paradoxal, singurele registre discursive posibile pentru a vorbi despre practicile culturale, „ceea ce nu Înseamnă Însă minciună sau fabulație”. Cultura ficțională introduce principiul relativității punctelor de vedere În ora de limbi străine și sacrifică iluzia referinței unice În favoarea unei lecturi
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
În cadrul căreia principiile universaliste și-ar pierde În mare măsură forța. Afirmări identitare și acțiune colectivă Afirmarea identităților minoritare este totodată În corelație cu apariția unor „noi mișcări sociale”. Acestea se disting de formele precedente de mobilizare colectivă prin importanța subiectivității, prin valorizarea autonomiei și prin repunerea În discuție a controlului social. La fel ca și alte grupuri de interes, aceste minorități se erijează În actori și se exprimă prin diverse mijloace. Revendicările lor pot merge de la cererea de acordare a
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
La fel, cum să scăpăm de relativismul cognitiv? Importanța tradiției și respectul pentru ea tind să relativizeze specificitatea științei moderne, prezentată cel mai adesea ca o concepție despre lume printre atâtea altele. Într-o abordare de acest gen, care acordă subiectivității un privilegiu definitiv, scopul observatorului este acela de a interpreta realul pornind de la propria sa perspectivă și, Într-un fel sau altul, de a-l explica. Dar aceasta nu Înseamnă oare o reducere exagerată a ambiției științelor umane, care ar
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
care le enunță. Importanța tradiției și, implicit, respectarea acesteia ca sursă de Înțelepciune practică tind, În plus, să relativizeze specificitatea științei moderne, cel mai adesea prezentată ca o concepție asupra lumii printre atâtea altele. Într-o asemenea abordare, care acordă subiectivității un privilegiu definitiv, scopul observatorului este să interpreteze realul din perspectiva sa, și În nici un caz să-l explice. Această hermeneutică fără criterii se expune riscului unei infinite interpretări. În plus, limitează extrem de mult ambiția științelor despre om. Acestea, acordând
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
știinta interviului de tip povestirea vieții Deși se poate aplica o metodologie de cercetare destul de uniformă și se obțin multe date importante printr-o povestire a vieții (obiectivitatea demersului), ca realizarea unui astfel de interviu să implice, în mare măsură, subiectivitatea și chiar norocul. Același cercetător, bazându-se pe un set de variabile, ar putea să folosească diferite întrebări în cazul diferitor respondenți și să obțină totuși povestiri complete ale vieții acestora. Diferiți cercetători ar putea folosi întrebări diferite, în funcție de interesul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
de tip povestirea vieții) poate fi verificată după propriile criterii dacă este caracterizată de fidelitate și validitate. Așa cum operele de artă au propriile standarde de apreciere, la fel se întâmplă și cu metodele de cercetare bazate în primul rând pe subiectivitate, flexibilitate și variabile umane inerente. În următoarele capitole va deveni în primul rând mai clar faptul că o povestire a vieții este în primul rând un text, care trebuie citit, înțeles și interpretat în funcție de propria sa valoare și în propria
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
simplu raport. Scopul principal al investigării narative a vieții, conform opiniei lui Josselson și Lieblich (1995), este interpretarea experienței umane. Dar aceasta este o sarcină complexă, deoarece atât interpretarea, cât și experiență sunt termeni cu un grad crescut de relativitate. Subiectivitatea este așadar în centrul procesului povestirii vieții, revelând semnificațiile prin interpretare, în contrast cu abordarea științifică experimentală, care caută să descopere legi (Geertz, 1973). Interpretarea are foarte mult de-a face cu sensul și validitatea, dar acest lucru este complicat de faptul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
experiență?). În esență, cele două aspecte ale interpretării sunt validarea povestirii și explicarea sensului său. Acesta este un proces de durată ce are loc de-a lungul etapelor de planificare, realizare și interpretare ale interviului. Un echilibru între obiectivitate și subiectivitate funcționează, de regulă, cel mai bine în interpretarea poveștii vieții. Fidelitatea și validitatea narațiunii Ce face dintr-o poveste a vieții un document fidel și valid? În general, fidelitatea are de-a face cu obținerea acelorași răspunsuri la o întrebare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
vieții este ca aceasta să fie credibilă, mai degrabă decât adevărată. Realitatea subiectivă este, de fapt, ceea ce căutăm într-o poveste a vieții. Deoarece nu există un set de proceduri formale pentru determinarea validității narative, povestirea însăși este dominată de subiectivitate. Totuși, există anumite măsurători sau standarde care pot fi utile. Una dintre formele importante de control este consecvența internă. Potrivit lui Cohler (1982), maniera în care povestea este relatată în orice moment al vieții reprezintă interpretarea cu maximă consecvență internă a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
considerate și acceptate, de gramaticile normative, ca fiind corecte și cele incorecte. V. gramaticalitate, normă. CHOMSKY 1966; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. CC ALTERITATE. Pentru scolastici, alteritatea reprezenta ceea ce aparține lumii externe în raport cu subiectul, fiind astfel opusul identității constituite de subiectivitate. În această accepție, alteritatea era de fapt ceea ce s-a numit mai tîrziu non-eu. Ca derivat al latinescului alter, cuvîntul alteritate sugerează semnificația de "stare sau caracter de a fi altceva", care este în concordanță cu acest conținut, dar Hegel
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lingvistică a discursului (intonație, elemente lexicale, particularități morfosintactice: "ce frig este!"; "din păcate nu a ajuns"; "mă îndoiesc că va crede") și cadrul general discursiv, care uneori poate atenua, anula sau inversa sensul aprecierii. V. analiza discursului, discurs, enunț, modalitate, subiectivitate. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN ARBITRAR AL SEMNULUI. Relația dintre cuvînt și obiectul denumit prin el a atras atenția gînditorilor încă din epoca antică, remarcabile fiind pentru acel timp situațiile discutate în unele dialoguri ale lui Platon. Acest filozof arată că
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursul recurge la mijloacele limbii realizate în cadrul incidenței limbii cu realitatea, unde se articulează practica și folosirea limbii. Pe de altă parte, discursul modalizează relația pe care o stabilește cu realitatea, gradînd nivelul de realitate atribuit reprezentării. V. dialectică, realism, subiectivitate. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN CRONOGENEZĂ. În teoria lingvistică a lui G. Guillaume, fondată în 1929, cronogeneza este o operație mentală de dispunere a timpurilor verbale prin actualizarea limbii în discurs. Într-un enunț precum El va veni joi, imaginea-timp
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
îndeplinite și tipul de discurs la construcția căruia participă. V. lexem, lexic, referință, semn, termen, terminologie. DUBOIS 1973; D. FILOZ. 1978; DSL 2001; GREIMAS - COURTES 1993; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. IO CVASIINDICATOR. În cercetările vizînd exprimarea subiectivității prin studiul regulilor de indicare a referinței originare, stabilite de cineva printr-un enunț, s-a ajuns la concluzia existenței unor cvasiindicatori care păstrează transparența propozițională în discursul indirect liber, ceea ce presupune raportarea la discursul altcuiva cu prezența uneia dintre
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
termenul cvasiindicator denumește cuvîntul întrebuințat de cineva pentru a atribui altuia activitatea și modalitatea unei referințe particulare. Cvasiindicatorul realizează, prin urmare, atribuirea referinței unei alte persoane și se concretizează în discurs în mod obișnuit prin expresii anaforice. Din perspectiva exprimării subiectivității, este esențial ca prima persoană care gîndește referința să fie relevantă prin transparența propozițională în cazul stilului indirect liber. În acest caz, cuvintele referențiale întrebuințate într-un discurs pentru a exprima subiectivitatea trebuie să fie, în măsura posibilităților, cvasiindicatori. De
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]