2,306 matches
-
sublocotenent în luptele din nordul Olteniei (pe râul Cerna), apoi pe frontul din Moldova, unde la Mărășești pierde degetul mare al mâinii stângi. În războiul din 1916-1918 a primit o serie de decorații și a fost avansat la excepțional de la sublocotenent la locotenent într-un an. Au urmat diferite garnizoane - Timișoara, Roman, Bălți, Târgu Jiu, Craiova. În 1928 este trimis în misiune în Cehoslovacia. În 1929 este avansat la gradul de maior. În 1935 face parte din completul de judecată în
Ștefan Hălălău () [Corola-website/Science/330779_a_332108]
-
nu pot fi nici ele confirmate istoric în mod acurat, așa cum nu sunt confirmate nici toate acuzațiile proferate în literatura apocrifă asupra ministrului destituit pentru modul în care a fost gestionată situația de urgență în 1907, nici textele conform cărora sublocotenentul Ion Antonescu ar fi ucis personal 12 țărani răsculați la Galați. Ștefan Furtună a fost subiectul mai multor texte din cărțile de istorie din perioada comunistă, din care unele s-au păstrat: „Armata avea poruncă de la rege si de la guvern
Ștefan Furtună () [Corola-website/Science/330834_a_332163]
-
al doilea război mondial. După război, familia s-a stabilit Cornwall-on-Hudson, unde a crescut și a terminat liceul (numit în 1970. Petraeus a absolvit United States Military Academy, cu o diplomă de , în anul 1974, având simultan și gradul de sublocotenent. A absolvit că unul dintre cei mai buni cădeți ai generației sale, fiind plasat între cei 5% din vârf. Coleg de generație cu el erau alți trei generali de armată de azi, Martin Dempsey, Walter L. Sharp și Keith B.
David Petraeus () [Corola-website/Science/330853_a_332182]
-
a demis, considerându-l nedemn de a fi un adevărat Cekist. Abakumov a fost transferat la administrația GULAG în unitatea operativă nr.3 După 4 ani de serviciu în NKVD în anul 1936 el a fost înaintat la gradul de sublocotenent. Dupa ce Lavrenti Beria a preluat conducerea N.K.V.D., Abakumov a beneficiat de o rapidă promovare în carieră. La 27 aprilie 1939 Abakumov a fost numit în fruntea serviciului de securitate din regiunea Rostov. El a devenit cunoscut pentru metodele lui
Viktor Abakumov () [Corola-website/Science/330828_a_332157]
-
echivalent profesional în activitatea civilă. În 2005, Gerhardt Daniel Țuchel devine masterand în drept comunitar și administrație publică europeană. După Institului Militar, Gerhardt Daniel Țuchel devine ofițer activ al Armatei Române, făcând parte din prima promoție avansată la gradul de sublocotenent. Între 1996 și 2000 a îndeplinit funcția de comandant pluton și comandant baterie tragere Vânători de munte la o Unitate Militară din Miercurea Ciuc. În anul 1999 este avansat la gradul de locotenent. Începând cu anul 2000 își încetează cariera militară
Gerhardt Daniel Țuchel () [Corola-website/Science/330849_a_332178]
-
inclus în 1996 în volumul omnibus "Cordelia's Honor". Cordelia Naismith, căpitan al unei nave a Departamentului de Observații Astronomice a Coloniei Beta, explorează o planetă descoperită recent. Când baza este atacată, nava reușește să părăsească planeta, dar Cordelia și sublocotenentul Dubauer sunt prinși de Căpitanul Aral Vorkosigan de pe Barrayar, cunoscut ca „Măcelarul de pe Komarr”, victimă a unui complot pus la cale de rivalii politici. În timpul celor cinci zile în care călătoresc spre o bază secretă barrayarană de pe planetă, Cordelia află
Cioburi de onoare () [Corola-website/Science/330370_a_331699]
-
tip RWD-13, de fabricație poloneză, vopsite inițial în alb, cu crucea roșie aplicată pe fuselaj și pe aripi. a fost încadrată, ca și celelalte trei aviatoare, ca pilot stagiar bugetar și primea soldă și prime de zbor echivalente gradului de sublocotenent aviator. În 1938 își cumpără un avion personal de tip Messerschmitt Me 35B, înmatriculat YR-MAR la 21 decembrie, cu care zboară un an de zile, participând la mai multe compatiții, între care Cupa Aurel Vlaicu. Jumătate din costul avionului a
Mariana Drăgescu () [Corola-website/Science/329184_a_330513]
-
lor alăturându-li-se în scurt timp și Virginia Duțescu. La comanda escadrilei era cpt. av. Gheorghe Valvarie. Sediul escadrilei era la aerodromul Băneasa. Deși erau considerate necombatante, iar zborurile erau considerate ca având caracter umanitar, aviatoarele aveau grad de sublocotenent, primeau soldă și purtau uniformă militară pentru a nu fi considerate spioane în caz de capturare. Inițial, escadrila a avut în dotare doar două avioane Monospar ST-25 Universal care aparținuseră prințului Nicolae, ambele pierdute în accidente. Avionul Monospar nr. 1
Escadrila Albă () [Corola-website/Science/329190_a_330519]
-
va colabora îndeosebi cu revista Meșterul Manole (apărută între 1939-1942), unde va semna o rubrică permanentă de critică, intitulată "Poesia tânără". A participat la luptele din Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia. În data de 1 februarie 1945, la ora 11 dimineața, sublocotenentul de rezervă Ion Soreanu - Șiugariu este grav rănit într-o explozie, în luptele din Brezno, în Cehoslovacia. Moare în 10 minute, fiind îngropat alături de un ofițer și șapte soldați uciși odată cu el în cimitirul din satul Polhora pri Brezno. În
Ion Șiugariu () [Corola-website/Science/328648_a_329977]
-
dispecerul Stoica (Dionisie Vitcu) și cu medicul Radu Bejan (Traian Stănescu). Noua centrală este amenajată într-o pădure de fagi, unde au fost construite niște barăci și s-a instalat aparatura de transmisie. Postul român este format dintr-un ofițer, sublocotenentul Manu (Valentin Mihali), și șase soldați. Militarii români le comunică ofițerilor nemți de la postul german aflat în apropiere că barăcile au fost construite pentru a găzdui o școală de telegrafiste. În perioada următoare, fetele sunt instruite de militari să folosească
Pădurea de fagi () [Corola-website/Science/328802_a_330131]
-
la "Liceul Principele Ferdinand" din Bacău (1901-1905), apoi la Liceul Militar din Iași (1905-1908). Ca urmare a vizitat pentru doi ani Școala militară de Cavalerie, pe atunci la Târgoviște. După absolvirea școlii a fost repartizat la 1 iulie 1910 ca sublocotenent la Regimentul de Cavalerie 7 Roșiori "Cuza Vodă", unde primise calificarea pentru "Școala specială de Cavalerie", absolvind-o primul din 28 de cursanți pe 21 iunie 1913. Revenit la regimentul său, a participat la campania din Bulgaria în vara anului
Aurel Racovitză () [Corola-website/Science/330980_a_332309]
-
mărețe”. Coordonatorul de transplant Victor Zota a spus că ea mai participase la prelevări de organe, făcea voluntariat și „era dedicată meseriei cum rar găsești". Ministrul Apărării Naționale Mircea Dușa, a dispus avansarea post-mortem a Aureliei Ion de la gradul de sublocotenent la cel de locotenent. A fost înmormântată cu onoruri militare în Cimitirul Militar Ghencea 3, în prezența ministrului apărării Mircea Dușa. Adrian Iovan (n. 8 iulie 1958 - d. 20 ianuarie 2014) era în acel moment unul dintre cei mai experimentați
Accidentul aviatic din Munții Apuseni din 2014 () [Corola-website/Science/330982_a_332311]
-
n. 4 octombrie 1865 - d. 1947) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de brigadă și divizie în campaniile anilor 1916 - 1918. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentelor 15, 36 și 9 Infanterie. În perioada Primului Război Mondial, îndeplinit funcțiile de șef de stat major al Diviziei
Alexandru Anastasiu () [Corola-website/Science/335022_a_336351]
-
unul din liderii mișcării alb-gardiste. provenea dintr-o familie din nobilimea guberniei Sankt Petersburg. A absolvit liceul militar din Orel, în 1873, și "Școala Militară de Ofițeri de Artilerie „Mihailovskaia”" din Sankt Petersburg, în 1876, fiind repartizat cu gradul de sublocotenent la "Bateria 3 Artilerie Călăreață". La 30 august 1877 este mutat în "Brigada de Artilerie Călăreață de Gardă", unde este avansat locotenent, în 1881. Între 1882-1884 urmează cursurile "Academiei Statului Major General „Nicolaevskaia”" din Sankt Petersburg. După absolvire, rămâne în cadrul
Dmitri Șcerbaciov () [Corola-website/Science/335012_a_336341]
-
pentru a susține aceste deziderate la Washington, Londra și Paris. Guvernul italian a recunoscut ulterior acest Comitet, ca fiind singurul reprezentant al prizonierilor de naționalitate română din Peninsulă. Primii zece ofițeri (printre care s-au aflat locotenentul Emilian Piso și sublocotenenții Cotuțiu Emil, Hosu Romulus, Vancea Victor) au fost trimiși pe front la 4 iunie 1918, chiar înainte de Bătălia de la Piave, fiind atașați Serviciului de informații al Armatei a II-a ca ofițeri de informații. Scopul lor a fost acela de
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
facă parte din Legiune 36.712 de soldați și 525 de ofițeri (dintr-un total de 60.000 de prizonieri de război de origine română. Dintre ofițeri, unul a fost colonel, 5 au fost maiori, 32 căpitani, 97 locotenenți, 294 sublocotenenți și 96 aspiranți. Educația făcută voluntarilor încadrați în noile unități, a pus accent pe dezvoltarea conștiinței naționale românești și pe dragostea pentru țara lor, care urma să fie România, țară pe care mulți nu o știau decât prin intermediul propagandei ostile
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
de filozofie, unde cele de publicist?”. Cornelia se va logodi în 1915 cu un teolog, iar Emil se va resemna. Emil Rebreanu este încorporat în august 1914. În decursul unui an de luptă, el a fost avansat la gradul de sublocotenent în Armata Austro-Ungară. A luptat în Rusia și în Galiția, suferind răni multiple. Rebreanu s-a remarcat, de asemenea, pe Frontul Italian și a fost decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie, cea mai înaltă decorație acordată de comandanții austrieci
Emil Rebreanu () [Corola-website/Science/335442_a_336771]
-
fratelui său, Liviu, din care reies unele trăsături de caracter: înflăcărare tinerească, timiditate și lipsă de inițiativă. Distrugerea unui reflector italian care îi incomoda mult îi aduce o înaintare în grad și o medalie. Emil este înaintat la gradul de sublocotenent începând cu 1 ianuarie 1916. Transferat pe Frontul Românesc în toamna anului 1916, Emil îi scrie, la 9 septembrie 1916, surorii sale mai mari: „Rănile mi s-or vindecat, dar ce-s astea pe lângă cele sufletești de-acum? Și nu
Emil Rebreanu () [Corola-website/Science/335442_a_336771]
-
Ștefan Cristofor Stoika, originar din Lipova, șef al statului major român și deputat în Adunările Ad-hoc. A urmat cursurile Institutului de băieți Schewitz din capitală, iar din 1866 Școala Militară, pe care a absolvit-o în 1868 cu gradul de sublocotenent. Urmând tradiția militară din familia sa, a urmat și el o carieră militară și s-a evidențiat de timpuriu, fiind trimis în 1871 la Berlin, ca atașat pe lângă regimentul de artilerie al gărzii imperiale. Aflat în capitala germană, urmează cursurile
Ștefan Stoika () [Corola-website/Science/335463_a_336792]
-
eforturile senatorului "Dumitru Drăghicescu" și ale unor fruntași transilvăneni stabiliți la Paris). Printre prizonieri a fost desfășurată o propagandă intensă, cu scopul educarii lor în spirit patriotic și pentru înrolare în Legiune. Un sprijin important în ceea ce privește această activitate a avut sublocotenentul "D. Rădoi" (absolvent al Școlii de Comerț din Brașov) și învățătorii "I. Oancea" și "S. Turtureanu". "Consiliul Național al Unității Române" a încercat să înroleze voluntari transilvăneni și din Statele Unite sau dintre foștii prizonieri de război aflați în Siberia. Datorită
Legiunea Română din Franța () [Corola-website/Science/335523_a_336852]
-
retrasă căpitanului Moise Rișcuția de la Arad. Primul act pentru recrutarea voluntarilor, în lipsa lui Medrea l-a iscălit căpitanul Barbu. "Prin Ordinul Rezervat Nr. 2" semnat de către Comandamentul instalat la Brad, însărcinat cu organizarea directă a corpului de voluntari a fost sublocotenentul Traian Mager . Acestuia i s-a recomandat să recruteze ca voluntari tineri născuți în anii 1896, 1897 și 1898 care aparțineau contingentelor mobilizate cu scop de înființare a unor regimente ardelene, prin "Ordinul de chemare Nr. 167/1919" emis de către
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
regimentul fiind încadrat trupelor neorganice. În structura acestuia au intrat: Preot al regimentului și șef al Biroului de Informații a fost preotul Pompiliu Piso, intendența a fost condusă de către căpitanul Simion, trenul regimentar de către locotenentul Ștefan Neamțu și depozitul de sublocotenentul Țîrlă Sabin. În total cei proveniți din a fost peste 4.000 de oameni. Uniforma purtată a fost cea austriacă sau hainele proprii în care fuseseră inițial demobilizați. Ca semn distinctiv și-au cusut pe chipiu o bandă albă cu
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
3 ani pentru a urma studiile militare în Germania. În 1889 devine cursant al Școlii Militare din Hanovra pe care o absolvă în 17 noiembrie 1891. În baza studiilor militare din Germania este primit în armata română cu gradul de sublocotenent și încadrat la Regimentul 1 Geniu. În fapt, el a servit în armata germană în baza unui acord special încheiat între regele Carol I și împăratul Wilhelm al II-lea. În perioada 16 februarie 1892-27 februarie 1901 a studiat la
Alexandru D. Sturdza () [Corola-website/Science/337436_a_338765]
-
o întârziere de 2 ani față de colegii de promoție. La 14 octombrie 1901 își încheie perioada de pregătire în Germania nu înainte de a fi primit de împăratul Wilhelm al II-lea. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de șef birou în Statul Major General și comandant al comandant al Școlii militare de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie și comandant
Alexandru D. Sturdza () [Corola-website/Science/337436_a_338765]
-
(n. 31 august 1861 - d. ?) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant al Corpului 3 Armată în campania anului 1916. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Brigăzii 4 Infanterie, comandant al Diviziei 2 Infanterie, șef de stat major al Corpului 1 Armată și Inspector
Constantin Tănăsescu () [Corola-website/Science/333463_a_334792]