KorAP: Find »[drukola/base=sud-est & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...88 89 90 ...339 >

8,469 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

de pornire spre țărmurile Mării Negre și Mării de Azov. Pornind de-aici, ei au pus stăpânire pe întinse teritorii aflate la est de Nipru, ajungând până în bazinul Donețului. O altă direcție de înaintare a goților a fost spre sud și sud-est, de-a lungul Nistrului, ajungând pe coasta de nord-vest a Mării Negre, unde se afla orașul Tyras. Prin înaintarea lor în cele două direcții, spre est și sud, goții și-au asigurat dominația asupra unor regiuni întinse din estul Europei, ce

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
necropole a obiectelor creștine. În plus, obiceiurile (ritul) de înmormântare erau în contradicție cu cele creștine, goții practicau pe scară largă incinerația, iar într-o măsură mai redusă inhumația, însă după alte reguli decât cele creștine. Pătrunderea creștinismului în spațiul sud-est european dominat de goți se datorează contactelor dintre populația acestor teritorii și lumea romană. 14 Una din cauzele importante care au dus la creștinarea goților și altor popoare din regiunile stăpânite de ei a fost prezența în număr mare a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fiind din aur! Tezaurul este însoțit de o inscripție cu caractere runice, cu semnificație sacră (magică). Tezaurul acesta este considerat printre cele mai importante din Europa perioadei migrațiilor. Goții tervingi, sub presiunea hunilor, au emigrat în masă de pe teritoriul de sud-est al Daciei, între 376-380, de aici explicația că majoritatea cimitirelor (necropolelor) și așezărilor de tip Sântana și-au încetat existența după 376. Este posibil ca grupuri restrânse de goți să fi rămas pe loc, dar ei vor fi asimilați de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de uz casnic (piepteni). Apoi, erau răspândite torsul și țesutul practicate de femei în gospodărie-în așezări s-au aflat fusaiole și greutăți pentru războiul de țesut.7 Circulația mărfurilor și monedelor Odată cu sfârșitul secolului al VII-lea, în Europa de sud-est, se produc mari schimbări politice și adânci prefaceri sociale, constituirea primului stat (țarat) bulgar (679-681) și cristalizarea relațiilor feudale în Imperiul bizantin. Schimbările și prefacerile din zona danubiano-pontică au avut o înrâurire puternică și asupra societății românești din vatra vechii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunării. Aceasta înseamnă că legăturile dintre populația romanică (românească) din nord și Imperiu n-au încetat, efectiv, niciodată. Pe de altă parte, criza gravă din istoria bizantină, social-politică și religioasă, din secolele VII-IX (602-867), a avut ecou în Europa de sud-est și la Dunărea de Jos. Populația autohtonă (romanică) de la Dunăre și Carpați era antrenată cu produsele sale în relațiile de schimb-grânele, animalele, pieile, mierea și ceara făceau obiectul comerțului din această zonă. Din afară pătrundea în nordul Dunării o serie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Ștefan Olteanu, Structuri teritorial-politice românești în spațiul carpato-danubiano-pontic în secolele VIII-XI, în RdI, 1979, 2, p. 285-309. 21. Istoria Românilor, vol. III, p. 95-98. 22. Ibidem, p. 70-72. 23. Ibidem, p. 72; Z. Szekely, Așezări din secolele VI-IX în sud-estul Transilvaniei, în Aluta, 6-7, 1974-1975, p. 35-55. 24. Istoria Românilor, vol. III, p. 73-75. 25. Ibidem, p. 79-81. 26. Ibidem, p. 82-85; B. Mitrea, Unele probleme în legătură cu necropola prefeudală de la Izvorul (Giurgiu), în SCIV, 18, 1967, 3, p. 443-446. 27

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
întinse zone din Peninsula Balcanică. Să precizăm, înainte de a derula desfășurarea evenimentelor după 602, unde erau localizate zonele geografice stăpânite de slavi, la sfârșitul secolului al VI-lea, în nordul Dunării de Jos. S-a presupus că Dauritas stăpânea în sud-estul Câmpiei muntene, Ardagast în zona râului Ialomița, iar Musokios stăpânea de la Ialomița până la Buzău, mai precis până la vărsarea acestuia în Siret, în timp ce Piragast stăpânea în jumătatea de est a Câmpiei muntene. Alții susțin că Musokios ar fi un conducător local

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavă, unele grupuri s-au desprins și au pătruns prin pasurile Carpaților de nord în Slovacia și în bazinul Tisei superioare, iar altele, părăsind teritoriile de la răsărit de Carpați și după ce au străbătut văile Oituzului și Trotușului, au înaintat până în sud-estul Transilvaniei, fiind oprite să înainteze mai departe de gepizi. Până acum, în regiunile de stepă din sudul Moldovei, dintre Siret și Nistru, nu s-au descoperit vestigii slave din secolele VI-VII, deoarece aceste regiuni nu erau prielnice felului de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
VI-VII, deoarece aceste regiuni nu erau prielnice felului de viață, bazat pe agricultură, creșterea vitelor și meșteșuguri. Slavii au ocolit zonele montane și submontane întrucât preferau regiunile mai joase de podișuri și câmpii împădurite, chiar mlăștinoase. Numărul slavilor din sud-estul Transilvaniei era destul de mic, după cum indică puținele vestigii ce le aparțin, datorită prezenței gepizilor în Transilvania intracarpatică. Puține urme slave din secolele VI-VII sunt și în vestul Munteniei, Oltenia și Banat. Și în Dobrogea, urmele slave lipsesc sau sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o armătură politică semințiilor slave (Uniunea celor șapte triburi), răzlețite anterior de-a lungul râurilor din sudul Dunării. Bulgarii, instalați aici și apoi recunoscuți prin tratat, nu erau decât succesorii ostrogoților lui Teodoric. Unitatea străveche a elementului latin (romanic) în sud-estul Europei s-a rupt, la începutul secolului al VII-lea, prin năvălirea masei slave în sudul Dunării, punând capăt poporului străromân, pur romanic, care s-a închegat aici între 275-602.27 Dintre toate neamurile care au năvălit în Dacia, după

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
IX, în AIIACN 21, 1978, p. 121-134; Idem, Aspecte ale relațiilor dintre romanitatea orientală și slavi, în AMN 16, 1979, p. 181-200. 6. Istoria Românilor, vol. II, p. 731-734. 7. Ibidem, p. 736-737; Z. Szekely, Slavii și populația băștinașă în sud-estul Transilvaniei, în Aluta 3, 1971, p. 131-134; Idem, Așezări din secolele VI-X în sud-estul Transilvaniei, în Aluta 6-7, 1974-1975, p. 35-46. 8. N. Iorga, op. cit., p. 238-241. 9. P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii românești, București, Editura Științifică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavi, în AMN 16, 1979, p. 181-200. 6. Istoria Românilor, vol. II, p. 731-734. 7. Ibidem, p. 736-737; Z. Szekely, Slavii și populația băștinașă în sud-estul Transilvaniei, în Aluta 3, 1971, p. 131-134; Idem, Așezări din secolele VI-X în sud-estul Transilvaniei, în Aluta 6-7, 1974-1975, p. 35-46. 8. N. Iorga, op. cit., p. 238-241. 9. P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii românești, București, Editura Științifică, 1969, p. 82; D.Gh. Teodor, Autohtoni și migratori la est de Carpați în secolele VI-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
devenise vacant, iar slavii au exploatat situația. Cât privește lunga tăcere ce domnește asupra românilor din nordul Dunării, până în secolul al XII-lea, aceasta nu este mai neobișnuită decât cea care învăluie originile poporului albanez, altă supraviețuire etnică preslavă în sud-estul Europei, ce se manifestă în Illyricum occidental, începând din secolul al XI-lea, în spatele orașului Dyrrachium. Supraviețuirea unei serii de insule obscure "valahe" (grec. Blachi, germ. Walchen) în întreg bazinul dunărean, din Suabia (sudul Dunării) până în Transilvania trebuie privită ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
restul ei, iar latinii de răsărit, detașați de masa romanității, au asimilat pe slavi și s-au închegat într-un popor nou, românii. Spațiul de naștere (formare) al unui popor nu este un cuib restrâns, ci o regiune întinsă. În sud-estul Europei, la începutul evului mediu, poporul român era (și a rămas) cel mai numeros. În evul mediu, românii erau un popor de spații mari (întinse), ei nu aveau orașe, ci erau păstori și agricultori (țărani). Românii, ca popor, s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de libertate, s-a ajuns la închegarea unui grai romanic, ale cărui caractere, înainte de influența slavă, se pot stabili, ceea ce denotă o întreagă stare de spirit, la un nivel cultural înalt. Această limbă ce se naște acum este a întregului sud-est european, romanic, ce formează o singură unitate, fiecare regiune dându-și partea (Iorga).40 Dar originalitatea creației populare românești nu stă în fonetică sau în sintaxă, ci în semasiologie, în schimbarea de înțeles. O parte a acesteia este datorită vechiului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
luat cu el, poate în scurtă vreme, o mulțime din cuvintele latine și le-a înlocuit, în cea mai mare parte, prin cuvinte slave, fără a putea (totuși) să deromanizeze limba". Ca epocă de închegare a unei limbi specifice acestui sud-est european, ca limită de la care încetează latina vulgară și încep limbile neoromanice, este momentul în care provinciile nu mai pot împrumuta una de la alta, când se închid în regalitățile barbare sau în "romaniile populare" respective. După învățatul Tomaschek, care citează

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din această mărturie existența limbii române (în secolul VI!), dar se poate susține că o limbă romanică, derivată din latina vulgară (populară), se vorbea de la un capăt la altul al Peninsulei Balcanice și chiar dincolo de Dunăre o "lingua franca" în sud-estul Europei.47 Rolul fundamental al latinei în alcătuirea limbii române a fost subliniat . Este o evidență că termenii ce indică o civilizație superioară (cea romană), un mod de viață, o activitate economică (agricultură și păstorit), ca și noțiuni religioase s-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Din acest punct de vedere istoric, sunt de reținut concluziile studiilor lui D. Onciul, iar sub aspect lingvistic, cele ale lui Al. Philippide, revăzute și adăugite în sinteza lui Sextil Pușcariu. Formarea poporului român este epilogul procesului de romanizare din sud-estul Europei, consideră Gh. Brătianu. Istoricul F. Altheim nota (în 1939): "Decisiv a fost desigur faptul că noua zonă cucerită, Dacia, deși locuită de popoare înrudite cu tracii, a optat, după anexarea ei la Imperiu, pentru romanitate. Această circumstanță a decis

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dintre cele patru dialecte indică faptul că limba română era unitară, ceea ce arată că patria primitivă a lor era redusă ca întinderedin această patrie, neamul a roit în toate părțile, ca albinele dintr-un stup. Străromânii erau supraviețuitorii acelor din sud-estul european care nu pieriseră în războaie și nu s-au desnaționalizat în rândul popoarelor tinere...Patria lor primitivă (primară) e de cătat pe ambele maluri ale Dunării și a afluenților ei, între Adriatica și Pont, unde populația de limbă latină

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pustiitoare ale arabilor (sarazini), normanzilor și ungurilor au luat sfârșitt, ceea ce a dus la stabilitatea societății europene și creșterea populației ei. Către Anul 1000, populația Europei întregi era de 42 milioane locuitori, dar această creștere demografică nu era uniformă. În sud-estul Europei, "renașterea" Imperiului bizantin, în a doua jumătate a secolului al X-lea, a influențat favorabil teritoriile învecinate, mai ales cele românești.1 În spațiul carpato-danubiano-pontic, perioada secolelor X-XIII este cea mai bine cunoscută din cuprinsul mileniului întunecat sau al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
spre nord, între Mureș și Someș, densitatea era mai mică. În estul Transilvaniei, așezările erau grupate în patru nuclee teritoriale mai importante, aflate între cursurile superioare ale Târnavelor, la izvoarele Mureșului și Oltului și pe firul apelor. În colțul de sud-est, erau două nuclee teritoriale în zona Bârsei, în centrul județului Covasna, pe malul stâng al Oltului, și în zona Brașovului, la care se adăugau așezările din zona depresiunii Făgărașului, situate între Olt și Carpați. Din această prezentare a așezărilor aflate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca și Vidinul, erau subordonate patriarhiei bulgare de la Ohrida, până la 1018-aceste legături cu clerul sud-dunărean, bulgaro-bizantin, ale lumii din Banat nu sunt surprinzătoare. Nu trebuie să omitem legăturile existente între feudalitatea Europei centrale (Germania, Moravia, Boemia, Ungaria) și cea din sud-est (Bizanț, Bulgaria, Serbia), după cum între cele două sfere politice și culturale a existat o unitate de cultură și civilizație. Stăpânul feudal local Gyula, din sudul Transilvaniei, cu reședința la Alba Iulia, botezat la Constantinopol (vezi mai sus), avea pe lângă sine

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nu mai avem informații despre mitropolia Vicinei, probabil că aceasta și-a încetat activitatea.34 Viața bisericească în regiunile extra-carpatice Teritoriile respective erau dominate, în secolele X-XIII, de populații nomade, pecenegi și cumani. Împotriva acestora, regii unguri au adus în sud-estul Transilvaniei pe cavalerii teutoni (1211-1225). După îndepărtarea acestora, Ungaria, regii Andrei II și Bela IV au urmărit instalarea dominației proprii, la sud și est de Carpați, inclusiv prin creștinarea cumanilor. Episcopia cumanilor După înfrângerea lor la Kalka (1223), de către mongoli

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
amestecat tot mai mult în problemele interne ale țărilor (cnezatelor) rusești, ceea ce a avut ca rezultat recunoașterea suzeranității ungare asupra cnezatului Haliciului. Pentru protejarea hotarelor de est și sud ale regatului, Andrei II a adus, în 1211, pe teutoni în sud-estul Transilvaniei. După îndepărtarea acestora, în 1225, regalitatea ungară a continuat politica de dominație politică la sud și est de Carpați. În acest scop, ea a conlucrat strâns cu papalitatea, cu ordinele călugărești, centre ale prozelitismului catolic printre cumani și români

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nouă fază a universalismului roman, după epoca lui Justinian, ultima a strălucirii sale. În același timp, influența credinței ortodoxe și a culturii bizantine depășea cu mult frontierele Imperiului. Acțiunea de "reconquistă" a Bizanțului, sub dinastia macedoneană, a vizat și spațiul sud-est european-balcano-dunăreano-pontic. În acest context al ofensivei bizantine s-a înscris revenirea Imperiului la Dunărea de Jos pentru următoarele două secole (970-1185), la frontierele pierdute după marea năvălire slavo-bulgară. Spațiul sud-est european și și regiunea carpato-dunăreană s-au aflat constant în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]