7,135 matches
-
află într-o situație aparte: cererea pieței se confundă cu cererea la firmă, iar oferta pieței este sinonimă (sau apropiată) cu oferta individuală a firmei respective. Confruntată cu multitudinea cererilor individuale care formează cererea pieței, firma monopol nu se poate sustrage incidențelor legii generale a cererii, în baza căreia cererea pieței pentru un bun dat se află în relație negativă cu prețul. Pe piața cu competiție pură și perfectă, cererea pentru un furnizor individual se prezintă ca o linie orizontală; un
Tipuri de pieţe și modalităţi de formare a preţului by Diana TĂNASE, Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/210_a_276]
-
da o reprezentare recognoscibilă și integrală a obiectului. Ordinea implicită dă o reprezentare mai coerentă a proprietăților cuantice ale materiei decât ordinea explicită ce rămâne specifică concepției mecaniciste. În paradigma holistă ordinea implicită este fundamentală și prioritară. Legile fizice se sustrag pornind de la ordinea implicită care se desfășoară În ordine explicită, pe când reprezentarea mecanicistă pornește la elaborarea unor legi bazându-se pe ordinea explicită, și rămânând oarecum exterioară fenomenului studiat. Ontologia cuantică este reprezentată sugestiv de Werner Heisenberg. Ea are un
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
pot fi clasificate În trei categorii: relații referitoare la identitatea autorului, relații privitoare la promisiunea jurnalului de a face concurență morții, opunându-i-se, și relații atestând supraviețuirea textului ca atare. Numai În ultimul caz, când el reușește să se sustragă uscăciunii documentului și impersonalității documentarului, ficțiunea jurnalieră are șanse de a Învinge. Tema autorului În plan formal-teoretic, problema morții e la fel de relevantă ori irelevantă ca oricare altă chestiune luată În discuție de filozofie. În celebra Apărare, Socrate bagatelizează semnificația morții
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
bazat pe statistică, un fapt, o realitate, o situație care sfârșesc Într-o fundătură. Pe de altă parte, e la fel de greu de susținut o asemenea teză, câtă vreme ea lucrează cu generalitățile. Întotdeauna va exista o excepție care se va sustrage realității și regulii instituite de către aceasta. Deși evidența aserțiunii lui Stone pare a se impune de la sine, la o a doua privire nuanțările devin nu doar necesare, ci și obligatorii. Și asta nu doar pentru că jurnalul intim (ca subspecie a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
evidentă la omul societății arhaice decât la membrul colectivităților evoluate. Nu e greu să descoperim, prin urmare, o dimensiune culturală a morții. Întreaga cultură ar putea fi, Într-un anumit sens, Încercarea omului de a conștientiza și de a se sustrage morții. Pentru autorul de jurnale intime, caracterul secret al scrierii anihilează o parte din presiunea colectivității. Tensiunile, traumele, obsesiile tribului implantează În individ teama de moarte. Abstragerea, izolarea, Într-un cuvânt, recluziunea asigurată de secret anulează ceva din forța inhibitorie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sau non-soluții Statisticile sunt Întotdeauna relative, Însă obstinația lor de a pretinde că spun adevărul nu poate fi ignorată cu desăvârșire. Cifrele arată că bătrânii și tinerii sunt categoriile cele mai expuse gestului extrem. Nici autorii de jurnale nu se sustrag acestei reguli. Matematica sinuciderii spune că marii dezertori din tărâmul vieții sunt, de obicei, obsedați de autosuprimare Încă din tinerețe. Și Cesare Pavese, și Virginia Woolf, și Sylvia Plath reproduc, În confesiunile lor, cu o Înspăimântătoare fidelitate, obsesiile morții și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
emoțional surclasează interesul, fatalmente restrâns, al unui act pe care definițiile tehniciste Îl circumscriu cu atâta precizie. În cazul scriitorului, motivația virează inevitabil spre domeniul psihologicului. Artistul este, el Însuși, un univers Întreg, o lume plină de contradicții, care se sustrage legilor comune. Pentru autorul care-și descrie, cu patimă, uneori, cu disperare, de cele mai multe ori, dorința de a se sinucide, elementul cantitativ, statistic, dispare. Vorbind, de pildă, despre moartea Virginiei Woolf, considerațiile savante ale lui Durkheim riscă să devină ușor
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
primordiale. Viața și moartea „conviețuiesc”, dacă se poate spune astfel, În genul acesta de jurnale, În fragilitatea unui echilibru pe care cuvintele, avalanșa de gânduri contradictorii, Îl Împiedică să se destrame - dar nu-i infuzează destulă forță Încât să-l sustragă deznodământului dinainte știut - ori măcar intuit. Sinuciderea intră În cadrul așa-numitelor teme macabre ale literaturii, devenind un topos cultural cam În aceeași perioadă cu artes moriendi 30. Termenul de „macabru” desemna reprezentările iconografice În care corpul uman era Înfățișat, Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fericirea visată. Jurnalul e dominat de frustrările unui ins cu un temperament despotic, dar de o sensibilitate și o fragilitate neverosimile. Jurnal atipic, caietele lui Drieu la Rochelle relevă drama unui intelectual prins În menghina istoriei și incapabil să se sustragă maleficelor tentații de a-i deveni personaj. Atipicitatea Însemnărilor lui Drieu provine din luciditatea autorului. Excepțional analist al evenimentelor istorice, el este Însă incapabil să se sustragă dezastrelor pe care, asemeni unei noi Casandre, le anunță la fiecare pagină. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Rochelle relevă drama unui intelectual prins În menghina istoriei și incapabil să se sustragă maleficelor tentații de a-i deveni personaj. Atipicitatea Însemnărilor lui Drieu provine din luciditatea autorului. Excepțional analist al evenimentelor istorice, el este Însă incapabil să se sustragă dezastrelor pe care, asemeni unei noi Casandre, le anunță la fiecare pagină. Ca tonalitate, Însemnările lui Drieu aparțin unui mizantrop. Încă de la primele pagini, el circumscrie aria de interes a jurnalului În zona Întâmplărilor nesemnificative. Prilej al unui monolog neîntrerupt
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
analizează și reanalizează la nesfârșit comportamentul și conchide: nu avea de ales. Ca mic-burghez, ca intelectual, ca artist, ca ființă pasională sfârtecată Între visele de viking rătăcit printre efeminații Sudului, știe că n-a avut nici o șansă de a se sustrage fascismului. Dar tocmai În numele acestei fatalități, e pregătit să suporte consecințele ultime ale unei opțiuni dramatice: Pe plan filozofic, moartea mă Încântă și sunt copt pentru ea. N-aș fi demn de numele de om, dacă la cincizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
primejdioase, ale autoanalizei, Sylvia Plath detectează foarte de timpuriu cauza nefericirii sale: nu gândește Îndestul de liber, nu e capabilă să producă suficiente imagini originale. Se visează, de la optsprezece ani, scriitoare, dar știe, totodată, că nu e capabilă să se sustragă clișeelor, că nu poate fi suficient de originală. Mania de a se refugia În investigarea subconștientului, creditul orb acordat poeților moderni, carența exercițiului permanent sunt suficiente handicapuri pentru a-i induce o spaimă incontrolabilă. Intențiile ei, sunt, dintru bun Început
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de Întretăierea diverselor direcții ale spațiului confesiv: e vorba de o intimitate a textului sau de una a realității obiective? Desigur, problema pare a fi mai degrabă de natură tehnică. Însă, În ciuda ușurinței cu care poate fi deconstruită, ea se sustrage analizei. Pentru că intimitatea e evanescentă prin definiție, delicată prin autoproclamare și ubicuă prin indeterminarea structurii. Ființa care coboară În spațiul intimului este - lucru de domeniul evidenței - o ființă a transcendenței. Ea Încremenește la limita dintre două lumi, În egală măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
destul de străveziu, de altfel, ea deviază confruntarea cu forțele care scapă de sub controlul scriitorului, exilându-le Într-un spațiu al așteptării. Energia astfel economisită va contribui la stabilirea unui program ferm al autodefinirii. În viziunea lui Bernard Cathelet, intimitatea se sustrage dialecticii individ-societate, nemaifiind o monedă de schimb În asimilarea culturală; intimitatea a devenit un simulacru: spectacol simbolic care a cruțat persoanele de implicarea socială, riscul de a se dezvălui pentru a Întreprinde, dar și primejdia sufocării printr-o prea atentă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ca simulacru, ca specie de sub zodia lui ca și cum, intimitatea, intimul obligă jurnalul să-și depășească palida condiție de oglindă servilă așezată În fața realității. Așadar, jurnalul intim nu vorbește despre relația individ societate, ci despre strategiile prin care cel dintâi se sustrage presiunii constrângătoare a celei din urmă. „Spectacolul simbolic” desfășurat În și de către jurnalul intim vizează desprinderea confesiunii zilnice de balastul cuvintelor care contabilizează realul, pentru a le stârni și a le metamorfoza Într-o realitate de grad secund, adică Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
la disprețul acestuia față de stabilirea unei linii de demarcație Între „intrările” importante și cele frizând futilitatea. Admițând că un astfel de lucru ar fi posibil, aceasta ar fi Însemnat doar o artificializare suplimentară a ceea ce, prin Însăși natura sa, se sustrage controlului rațional și compozițional al scriitorului. Jurnalele intime ale creatorilor sunt Întotdeauna apropiate de literatură În virtutea unei deformații benigne, provenită din exercițiul cotidian al scrierii. Scriitorul se va plasa Întotdeauna, printr-o secretă predestinare, la Întretăierea dintre chemarea rațională, sobră
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o mai bună Înțelegere a propriului sine. O propune prin investigații făcute aproape la Întâmplare și prin reevaluarea constantă a aluviunilor depuse de efortul zilnic al scriitorului de a-și transpune În scris trăirile. Intimitatea stârnește potențialitățile textului și le sustrage aneantizării prin repetiție și absență a unui context literar. Uniformitatea... informală a scrierii se mulează pe un calapod care-i conferă expresivitate - nu numai prin strangularea cotidiană a Însemnărilor, prin caznele de a relua, sisific, lucrul de la capăt În fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pe nevrotic. El trebuie să se confeseze și trebuie să-și asume experiența confesiunii. Subiectul confesiunii este, de fapt, un eu redus la condiția interiorității. Doar că, spre deosebire de experiența religioasă, experiența interiorității nu-și acordă altă autoritate decât sinele 22. Sustrăgându-se tentațiilor exteriorității, eul suspendă orice transfer Între sine și inconștientul social, a cărui dorință manevrează mișcările obișnuite ale subiectului. De altfel, unitatea dintre subiect și ființă nu e decât o iluzie 23. Fiecare dintre aceste entități este animată de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
devine președintele Franței Muriel Spark, Stareța de la Crewe 1975 Vietcong cucerește Saigon. Moare Franco Ted Hughes, Păsările Peșterii 1976 Viking I și II aterizează pe Marte Margaret Atwood, Lady Oracle 1977 Președintele Carter îl grațiază pe cei ce s-au sustras recrutărilor pentru război. Primele alegeri generale în Spania după 40 de ani. Steve Biko moare Susan Sontag, Despre fotografie și Boala ca o metaforă 1978 Papa Paul VI și Ioan Paul I mor; este ales Ioan Paul II. Menahem Begin
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
speculații cu privire la identitatea sa. Interesant de urmărit este și modul în care evoluează percepția lui Rabelais însuși asupra prezenței sale pe frontispiciul cărții: dacă în primele cărți semnează ludic, parodiind chiar ideea autorității auctoriale (sau, după unii, încercând să se sustragă cenzurii), numindu-se "Domnul Alcofribas", dar neuitând să-și adauge particula nobiliară "abstrăgător de chintesență", vom constata că, ulterior, Cartea a treia va fi alcătuită chiar de "Domnul François Rabelais, Doctor în medicină și monah al ostroavelor Hiere", Cartea a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de tipul "Cum să slăbești în șapte zile" pentru a înfrunta contradicții sociale extrem de acute. Și în sensul că, aceleași bune practici pot constitui tot atâtea elemente ale unei posibile politici imigraționale (aceea, în particular, a românilor), care să se sustragă pe de o parte insinuărilor retoricii și pe de altă parte, tentației etichetărilor și stigmatizărilor. După citirea cărții ai puternica senzație a existenței a două excese. În primul dintre acesta se emfatizează legătura dintre stereotipurile dominante, existente chiar și în
Românii. Minoritatea comunitară decisivă pentru Italia de mâine by Alina Harja şi Guido Melis () [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
care a fost furată, pentru că el nu are nici o putere) devin comice prin lipsa de sens a vieții sale pe câmpie. Neputând să înțeleagă rostul lui acolo, niște vizitatori îl suspectează pe supraveghetor că, în felul acesta, încearcă să se sustragă de la munca grea. Totuși, nu este tocmai comică pasiunea personajului de a da mărturie despre slava istorică a armatei ruse. În comentariul din final, naratorul își trădează sentimentul de admirație pe care reușește să-l provoace Zahar-Kalita: Dintr-o dată, au
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
fost înfăptuită de mulți creștini (ut a multis actum) sau, să inventeze ceva pentru a evita săvârșirea unor gesturi idolatrice și contrare eticii creștine, precum omuciderea, sau, în ultimă analiză (novissime), dacă nu i-ar fi fost posibil să se sustragă unor asemenea acte ori să dezerteze, ar trebui să se supună martiriului, după cum vrea credința celui care nu prestează serviciul militar. Prin folosirea termenului «novissime», Tertulian nu pare să accentueze căutarea cu orice preț a martiriului, dimpotrivă, pare să-l
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinilor; neidentificat cu exactitate), răstoarnă termenii acuzației făcându-i responsabili chiar pe păgâni pentru imoralitatea lor ce provoca pedeapsa divină. În Ad Demetrianum, 17, ni se prezintă o analogie evidentă conceptelor dezvoltate de Tertulian, pentru care creștinii renunțau să se sustragă vieții sociale pentru a nu pune în pericol stabilitatea Imperiului, spre deosebire de Ciprian pentru care motivul principal care sublinia disensiunea profundă a comportamentului dintre creștini și păgâni era dictată de confidența celor dintâi în Dumnezeul biblic. Persecuția nu a provocat rebeliune
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cei care asistă, complăcându-se de uciderea vreunei ființe omenești, plecând de la conștiinciozitatea lor, ar deveni din punct de vedere moral participanți la acea cruzime. Ironizând ideea numirii de joc (ludus) a unei crime, acuză oamenii că s-ar fi sustras umanității (humanitas) și implicit legăturii fraterne. Spre deosebire de alți scriitori creștini Lactanțiu folosește cu o frecvență majoră termeni de tipul omul și umanitatea: concepția sa despre sacralitatea vieții umane este mult mai distinctă și mai aprofundată. Textul ne spune că interdicția
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]