KorAP: Find »[drukola/base=taică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...88 89 90 ...136 >

3,383 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

dar nu era o zi nimerită pentru detalii biografice. - Dacă stau să mă gândesc, a continuat Abe, nu țin să trec iar În revistă Împrejurările copilăriei - destoinica mea mamă, educată la colegiul John Hopkins, fruntea clasei ei. Și imbecilul de taică‑meu care‑mi reproșa Întruna că n‑am ajuns membru al societății filozofice Phi Beta Kappa. Deși aveam note foarte mari. Pentru admiterea la cursurile societății respective erau suficiente notele B și C. Totuși, oricâte succese aș fi avut, - faptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
societății filozofice Phi Beta Kappa. Deși aveam note foarte mari. Pentru admiterea la cursurile societății respective erau suficiente notele B și C. Totuși, oricâte succese aș fi avut, - faptul că eram invitat să conferențiez la Yale și la Harvard - pentru taică‑meu nu conta și Îmi arunca Întotdeauna În față că n‑am intrat la Phi Beta Kappa. Mintea lui era un soi de mlaștină Okefenokee, cu luminițe neurotice care‑i jucau la suprafață. Era un ratat, desigur, dar și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
frâu prin zbierete demente, interpretând o nebunească operă de familie nonstop. Universitatea Îi accepta pe tinerii absolvenți de gimnaziu care treceau examenele de admitere. Ravelstein a intrat la Universitate la vârsta de cincisprezece ani și astfel s‑a eliberat de taică‑său și de sora pe care o detesta la fel de mult. După cum am mai spus, la mama lui ținea. Dar la Universitate s‑a lepădat complet de familia Ravelstein. - Acolo a Început adevărata mea viață mentală. Pentru mine nu exista nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
ar bucura pe Ravelstein În viața de apoi. Iar răspunsul meu era: - Ravelstein nu credea Într‑o viață de apoi. Și dacă mai există pe undeva, ce plăcere crezi că i‑ar face să‑și amintească de dobitocul ăla de taică‑său sau de orice aspect din ceea ce numim sfera noastră a muritorilor? Eu sunt cel care Îmi imaginez că o să‑mi revăd părinții morți pe lumea cealaltă. Și frații, prietenii, verii, mătușile și unchii... Rosamund adeseori dădea din cap, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

eu... Fii atent aici... Când clipesc... (Își arată un ochi.) Vezi ce-i sub pleoapă... Ai mai văzut coș sub pleoapă... Uite ce rană mi-a făcut... BĂRBATUL CU BASTON: Asta nu-i nimic. Să vezi ce herpes a avut taică-meu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Herpesul se tratează... BĂRBATUL CU BASTON (Indignat.): Herpesul se tratează? Ei află că nu-i adevărat! Nu! Herpesul nu se tratează. Taică-meu, săracul, înflorea în fiecare lună... Toată gura... așa... Pentru că herpesul, dom’le, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
făcut... BĂRBATUL CU BASTON: Asta nu-i nimic. Să vezi ce herpes a avut taică-meu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Herpesul se tratează... BĂRBATUL CU BASTON (Indignat.): Herpesul se tratează? Ei află că nu-i adevărat! Nu! Herpesul nu se tratează. Taică-meu, săracul, înflorea în fiecare lună... Toată gura... așa... Pentru că herpesul, dom’le, nu se tratează... Mai degrabă se tratează hernia! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Hernia? Ha! Nu te pricepi la hernie! BĂRBATUL CU BASTON: Oricum, nu-i așa gravă... BĂRBATUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Pauză. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL cântă netulburat la violoncel.) BĂTRÎNUL CU BASTON: Oricum, e interesant că execută fără partitură. BĂRBATUL CU ZIARUL: Da, nu e rău. DOAMNA CU VOAL: Are totu’-n cap. Și ăsta-i un talent. BĂRBATUL CU ZIARUL: Taică-meu, săracu’, știa să cânte la acordeon.. Da’ văd că nu s-a transmis... BĂTRÎNUL CU BASTON: Urechea muzicală rar se transmite. (Pauză. BĂRBATUL CU ZIARUL își desface ziarul pe jumătate ud și încearcă să citească. BĂTRÎNUL CU BASTON privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
eu, doamnă, poate să fie și Beethoven... Te înalță cât te înalță și deodată, zbang! te dă la pământ! Și mai și surzești. DOAMNA CU VOAL: Ce spui dumneata n-are nici o legătură. BĂRBATUL CU ZIARUL: Cum să n-aibă? Taică-meu, Dumnezeu să-l ierte, cânta la acordeon. Da’ nu cânta tot timpul și de obicei cânta în camera lui... BĂTRÎNUL CU BASTON: Eu zic să-l rugăm să facă o pauză. DOAMNA CU VOAL: Asta da. Să tacă măcar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
surd sau nu? Chiar și un surd, tot ar fi înțeles... BĂRBATUL CU ZIARUL (Sufocat de suferință și de neputință.): Și e și laș pe deasupra! Laș! (Către BĂRBATUL CU VIOLONCELUL.) Ești un laș! Laș! (Către ceilalți.) Incredibil. Absolut incredibil. Și taică-meu cânta, dar se-nchidea singur în camera lui... Rar dacă-l auzea cineva... (Agitându-se ca într-o cușcă.) Zău, parcă nu-i adevărat... BĂTRÎNUL CU BASTON: Uite că-i adevărat. Acu’ chiar că ar trebui să-i aruncăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
simțea... Nici nu trebuia să vorbești, schițai un gest, deschideai puțin gura... (Urlând.) Era bun simț, erau de toate... DOAMNA CU VOAL (Strigând cumva isteric.): Se purtau jupoane! BĂTRÎNUL CU BASTON (Dement.): Portjartiere! BĂRBATUL CU ZIARUL (Urlând din toate puterile.): Taică-meu cânta numai în camera lui! Singur! Noaptea! Numai noaptea! Și nimeni n-a știut niciodată! Nimeni! Numai eu! Numai eu! DOAMNA CU VOAL (Lovind cu picioarele în pământ.): Și la noi! Cânta numai fanfara... În parcul municipal... Și numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
n-o vede, n-o aude pe DOAMNA CU VIOLONCELUL.): Se poate trăi. DOAMNA CU VIOLONCELUL (Ușor disperată.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL (Se așază pe un scaun și-și întinde picioarele pe un altul.): Oh, săracu’ taică-meu, să fi trăit el să vadă toate astea... DOAMNA CU VIOLONCELUL (Alunecând spre BĂRBATUL CU ZIARUL.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Scoțând din buzunar un ghemotoc de hârtie unsuroasă.): Vreți o bucățică de halva? BĂRBATUL CU

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

căldură. În căldura asta, teama se topește, iar pe copil îl prinde un fel de plăcută dulceață, de parcă i-ar curge prin piept un pârâu de zahăr ars. Odată, a tras și el pe furiș un gât din sticla lui taică-su și a simțit ceva tot cam așa. Dar ăla era rachiu, arde prea tare. Acuma parcă ar purta un lămpaș în piept, încât îi vine să zâmbească. Și prin pâcla ninsorii la hotarul orașului, își mână găinile ude spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
development of a most fruitful bilateral relationship... ─ ...și să punem bazele unei largi cooperări în domeniul dezvoltării relațiilor bilaterale... ─ This can be the beginning of a beautiful friendship... În poarta casei, Iliuță zărește pe cineva, nu deslușește cine. Să fie taică-su? N-a mai dat pe-acasă de alaltăieri, iar Ilie se micșorează la gândul snopelii cu parfum de șliboviță care-l așteaptă. Mai făcând un pas, mic, înainte, își vine în fire, nu e taică-su, e prea înalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
deslușește cine. Să fie taică-su? N-a mai dat pe-acasă de alaltăieri, iar Ilie se micșorează la gândul snopelii cu parfum de șliboviță care-l așteaptă. Mai făcând un pas, mic, înainte, își vine în fire, nu e taică-su, e prea înalt, n-are șapcă, nu înjură, nu se clatină, ce mai, nu-i el! Cin’ să fie? Încă un pas. Parcă ar semăna a femeie?! Poartă niște haine albăstrii, vineții, de o culoare nemaivăzută de Ilie decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
gură, urmărind buclele celor doi de l. Uf! Greu mai e. Deodată Mureș latră, chiar sub fereastră. Cin’ să fie? Mama nu e că pe ea n-o latră cățelul și oricum e la muncă. Numai de n-ar fi taică-su. De n-ar fi. Iliuță iese în curte. Un moșneag care abia-și trage sufletul strigă de la poartă. E cineva acasă? ─ ... Am ceva de vorbit cu maică-ta, auzi? ─ ... Da’ cheamă-ți și tu cățelul ăsta că mă asurzește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

la dosar“, zâmbi, scoțându-și cutiuța cu „Urso“. De câte ori avea nervi, doctorul Wintris îi recomandase „Urso“. Decongestionează bila. Apăsă nervos pe butonul interfonului. De cealaltă parte a ușii, sergentul Pungă luă poziția reglementară. „Da toa’ maior. ’Nțeles. Numă că toa’... taica părinte s-a dus la vece. Ăialalți? A plecat. A mai rămas tov. inginer. Da’ a plecat și dânsul pân’ la telefoane. Cea că sună la țară să contramandeze înmormântarea. Zău că așa zicea. Cea că v-ați bătut joc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
c-ai vorbit cu mine?! Făcu un gest larg, fluturând mâinile în toate părțile, ca și cum ar fi dat intrarea pentru corul țiganilor din Rigoletto. Insul de pe pervaz îl imită, sărutând înduioșat crănicelul. - Poți să fii mândru de Preaul matale Valerian, taică Macovei! Văr, dar l-ai format bine! El cunoaște mersul vremii. Are perspective mari, dacă se ține aproape de noi, așa cum l-ai sfătuit. Până la București îi dăm perspectivele. Alea, care duc sus, pe deal, la Marea Adunare Națională, părinte. Că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
a fost dat la Leagănul „Sfânta Ecaterina“, de lângă Arcul de Triumf. Îl botezaseră Pardalian. Povestea părea că se încheiase. Aurel și-a continuat liceul în București. A terminat și Facultatea de Comerț Internațional de la A.S.E.. După epopea Revoluției de la Județeană, taică-su, Costache Trocaru, a stat o vreme ascuns în Baltă. Se spunea că și-ar fi găsit adăpost chiar la Chiru acela. Apoi a reapărut. Era de-acum patronul unei Societății comerciale, „Cotroco @ Cotroco SRL“, în care al doilea acționar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
vezi ce-i la sufletul și caracterul tău, tiristo? Pui de curvă, asta ești, amăgito. Nu te vezi? Te duci pă lună plină și-i joci din buric lu’ Chiru din Baltă și te ții de neîncepută? Ai zis la taica părinte, sub patrafir, ce faci tu în Baltă? Cum te leagănă pă apă Chiru și pune tarafu’ să-ți cânte la mandole și ghitare? Cum vă petreceți în orăcăieli și chermezeală, de răsună Balta? Crezi că nu le știe lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Balta? Crezi că nu le știe lumea? Tot satul știe parangheliile voastre, da’ tace, că e frică de Chiru și de ăia care cică i-a trimis acu din nou să acționeze, mai ceva ca la Revoluția de la Județeană. Și taica părinte știe, da are legământul de taina spovedaniei și nu poate spune, că... Popa Băncilă își făcu grăbit cruce și întinse automat mâna spre pahar. Geta mai să o sugrume pe fata veterinarei. Gâfâia: - Și mai dai și în omul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
L-am găsit, Emilian! flutura femeia voioasă din mâini. Eu îl ascunsesem să nu-l fure nenorociții ăștia și de emoționarea cu cimitiru’ am uitat. Abia acușica mi-am amintit, când fugeam după zăluda aia. Poți să-l chemi pe taica părinte să vină să vadă cum te mângâie-n cap papa de la Roma. Am dat drumul și la televizor. S-a ’ncălzit de-acuma. - Soporan se spovedea, oftă popa. Venea și se spovedea, chiar dacă îl iertasem demult. La fiecare spovedanie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
se-adunau acolo, nu știu, în nopți de deochi, fără lună, ceva în felul ăsta și țineau sfatul lor acolo. Credințe vechi, dar vezi că lingurarii spuneau că până și preoții credeau în ele, dacă așa o fi fost. - Și taică-tu ce-a făcut? - Ce să facă? Și-a făcut cruce și-am plecat. În trăsură, mi-a spus: „Magda, ține minte întâmplarea de azi. Asta-i istoria. Când o să fii bătrână, nici tu n-o să mai fii sigură de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
flori. Acum doi ani le-au dezvelit. A dat o petrecere atunci... Două camioane de cârnați și bere a-mpărțit. Și muzică, cu luminație! N-o asculta. O urmărea doar, gândindu-se cum o fi arătat atunci, puștoaică, în docar lângă taică-su. O și vedea, slăbuță, firavă, cu ochii ei mari, ochi bouleni cum îi plăcea s-o necăjească, strângându-l speriată de picior pe tatăl ei ridicat, cu biciul în mână. Zâmbi înduioșat. - Am văzut și eu multe de-astea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

cărămida falsă desprinzându-se de pe pereți e cu totul altceva. E singurătatea mare. Am făcut ouăle ochiuri, am curățat vasele, am aflat că e nevoie de detergent și că e bine să ai în pivniță borcane de zacusă administrate de taică-tu. Credeam că, obișnuit cu singurătatea mică, singurătatea mare va fi o experiență interesantă, dar n-a fost deloc așa. Am ajuns aproape să sufăr fizic, mi se dereglase capul, mi-era groază de camera mea, pe care o părăseam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
liceu teoretic din Buzău, și acum uite că sunt în Mediaș la o școală de cartier. Ce era să fac? Să-l las pe Cristi cu inepțiile lui să se califice la națională? Pentru ce? Pentru prestigiul politic al lui taică-su? Există totuși un Dumnezeu, da, da, există, acum Bălăceanu e în opoziție și ziarele de scandal nu se mai satură de el. Într-un fel, asta mă răcorește. Stau așa în fiecare zi, într-o apatie pe care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]