4,979 matches
-
cu naturalul. Se evită în acest fel catastrofa conținută în nevoia de putere absolută accesibilă prin unelte (mai ales mecanisme) de către un om căruia i se extirpaseră sentimentele pentru a lăsa loc liber imperialistei rațiuni. Puterea absolută ar fi controlul totalitar prin mecanicizarea vieții, prin raționalizarea liberului-arbitru și randamentalizarea tuturor instinctelor într-o lume de obiecte pentru care însuflețirea ar fi „pneuma” pietrei în cădere liberă. A doua modernitate, ca universul chintesențial sugerat de a doua metaforă rațională - sistemul - după metafora
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
să stăruie fără să însemne colaps fatal. În fond, cunoașterea se blochează în cadrele puterii absolute până găsește, mai repede sau mai încet, soluția de a le străpunge, chiar de a le dizolva complet. În această privință stă mărturie experimentul totalitar al comunismului prăbușit sub greutatea ranforsărilor menite să blocheze alternativa, înainte de toate ca rezultat al cunoașterii. Paradoxul globalismului, ca și al confiscării instrumentale a societății cunoașterii, rezidă nu în falsificarea globalizării. Aceasta consolidează diferența absolută de sens și căi de
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
spus: cine anume spune adevărul filosofic? Unde se ascunde demiurgul său? 2 Minciuni fără autori. Istoriografia pare o aventură al cărei autor nu poate fi identificat. Nicio istorie a filosofiei nu se impune de la sine, poate doar într-o țară totalitară care prezintă numai versiunea ei oficială. Dar tot așa cum manualele școlare realizate sub îndrumarea unor persoane diferite sau chiar scrise de indivizi neasemănători și publicate la edituri aflate în concurență povestesc aceeași epopee schimbând doar câteva detalii, forma, istoriile filosofiei
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
deosebit de generoasă în domeniul învățământului psihologic, unde s-a constatat o abundență de înscriși pe fondul unei oferte mici de locuri de muncă la nivel național, fapt explicabil prin absența existenței acestui gen de învățământ în ultimii ani de regim totalitar. Această situație a făcut ca în scurt timp să apară peste zece mii de absolvenți de învățământ superior psihologic. Setea de cunoștințe psihologice, manifestată la noi cu atâta intensitate, este un fapt benefic social, în schimb, nu trebuie să facem greșeala
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
a zeilor, dar exercițiul ei diferă în funcție de natura puterii, de identitatea conducătorilor, de contextele politice. Există o variabilitate, fără îndoială, dar aceasta nu va conduce niciodată la supravegherea zero. Supravegherea este consubstanțială puterii. Totuși, dacă puterea, mai ales în regimurile totalitare, optează pentru modelul sacru al supravegherii verticale și anonime, cetățenii nu se lasă păcăliți: ei știu că e vorba despre o putere umană, cu nimic diferită ontologic, putere care, și ea, vrea să fie prezentă „pretutindeni și nicăieri”. Dar tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
înțelege de la sine că celălalt pol de referință rămâne, inevitabil, acea versiune a ceea ce se consideră a fi „o utopie negativă”, 1984 de George Orwell, scriitorul vizionar care va avea intuiția recurgerii la supravegherea generalizată ca practică prioritară a puterii totalitare. Supravegherea generalizată servește drept temelie autorității supreme care, în esență, înlocuiește autoritatea divină - un Big Brother al cărui portret e de ajuns pentru a-ți da sentimentul că te privește, indiferent de locul unde se află -, dar care, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
putea uita așa ceva - dacă această „supraveghere” m-a tulburat, asta se datorează și faptului că trecutul meu nu poate fi despărțit de experiența care a afectat relațiile umane în fostele țări comuniste din Est, ca de altfel sub toate regimurile totalitare, a provocat neîncredere și teamă, a distrus orice urmă de spirit comunitar. Însă nu acesta era oare scopul ei? Rana supravegherii a rămas necicatrizată, iar înlăuntrul meu ea reînvie ecouri și naște frământări, de parcă s-ar deschide de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
extrem de diferite. Termenul „supraveghere” a cunoscut în ultima vreme o extindere deosebită. Îl întâlnim folosit cu o frecvență semnificativă pentru integrarea conceptului și a practicilor supravegherii în societățile actuale. Ne referim aici nu numai la „supravegherea integrată” utilizată de regimurile totalitare, ci mai cu seamă la integrarea lingvistică a cuvântului care, dincolo de conotațiile sale obișnuite, trimite mai mult ca oricând la „supravegherea de sine”, nu pe plan moral, ca la Seneca, ci mai ales pe planul masei ponderale și al preocupărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
joacă întotdeauna în doi. Această diviziune permite privirii, auzului sau substitutelor lor să acționeze pentru a-i interzice celuilalt să aibă un secret, să ascundă ceva. Și pentru a-i anihila astfel puterea. Supravegherea focalizatătc "Supravegherea focalizată" În orice stat totalitar se practică supravegherea generalizată, cu tot ceea ce ea produce ca efecte în planul mentalităților și al comportamentelor civice. Democrațiile, o știm prea bine, nu se pot lipsi nici ele de supraveghere, numai că, aici, supravegherii generalizate îi ia locul o
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
face, așadar, cu o supraveghere autogenerată și reproductibilă, ceea ce explică, mai ales în contextul statelor polițienești, aversiunea pe care unii o nutresc față de vecinii lor (spioni ai intimității, ai vieții de familie) și față de portărese (surse de informație privată). Regimurile totalitare nu se sfiesc să utilizeze resursele supravegherii de proximitate bizuindu-se nu numai pe unii membri ai comunității urbane, ci și pe membrii familiei, dintre care unul sau mai mulți, presupuși a fi perfect integrați, acționează ca agenți infiltrați. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Orwell avea să evoce același mecanism în 1984, unde copiii acceptă să-și „supravegheze” și să-și denunțe părinții, după modelul celebrului „erou” sovietic Pavel Morozov care, în numele fidelității față de comunism, își trimisese tatăl în Gulag. Folosirea „proximității” de către puterile totalitare sfârșește prin a afecta încrederea în cei apropiați; neîncrederea se generalizează treptat și paralizează orice elan al oamenilor de a se reuni, de a se regrupa, de a comunica. Neîncrederea dezagregă, fărâmițează, izolează, interzice legăturile. Astfel deturnată, supravegherea de proximitate
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
apriorică pe care se întemeiază această practică este încrederea în adevărul lucrurilor ce ies la iveală în absența autocontrolului. Orizontul oricărei supravegheri este invizibilitatea, infiltrarea constantă și omniprezentă, cu rădăcini ramificate, întinse la nivelul întregii societăți civile. Când, însă, puterea totalitară se radicalizează și face din supraveghere mai degrabă o practică de intimidare decât o strategie de informare, lucrurile se schimbă. Puterea nu se mai ferește, supraveghează „la vedere”, își expune instrumentele și își afișează agenții. Ea urmărește astfel să afirme
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de rezistență cuibărite în cotloane crezute sigure sau în adăposturi răzlețe, puterea le dezintegrează inoculând spaima și nesiguranța în conștiințe și ținându-le sub o veșnică amenințare. Supravegherea ostentativă are un rol profilactic, de prevenție. Este o armă a puterii totalitare. O altă practică, încă și mai utilizată, constă în plasarea explicită a unor „informatori” pe lângă persoanele sau în mediile vizate. Oamenii se văd astfel constrânși să acționeze, să comunice, să se deplaseze în condițiile acestei supravegheri fățișe, declarate, ceea ce le
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de Stat, blocată de alianțe imprevizibile și de simpatii ce nu figurau în program. Ele sunt sursa acelor situații inedite care dau peste cap un scenariu minuțios gândit și socotit inatacabil. Supravegherea ostentativă, afișată și explicită, este proprie oricărei puteri totalitare, care o folosește pentru a înăbuși vocile protestatare și pentru a frânge orice veleitate de rezistență. Dar ceea ce reușește, indiscutabil, la scara întregului corp social - teatrul o arată -, dă greș în cazul unor indivizi pe care această gesticulație agresivă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Sub apăsarea acestei permanente tensiuni, singurătatea - pe care ființa socială o evită, încearcă să o depășească - se transformă într-un ideal, devine visul oricărui om exasperat de omniprezența supravegherii. (Ceea ce produce o răsturnare paradoxală: supravegherea care, în țările cu regim totalitar, se justifică prin dorința de a asigura funcționarea normală a sistemului social, se soldează cu efecte contrarii, afectează însuși miezul sistemului și îl pune sub semnul suspiciunii generalizate.) De altfel, acesta este și scopul real - nemărturisit, dar programat - al puterii
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
între cei patru pereți ai odăii, nici în vreo sihăstrie îndepărtată. Pretutindeni și în veci „vom fi doi”, chiar dacă celălalt nu e decât o amăgire, o umbră care se strecoară în viața ta și ți-o supraveghează... În orice societate totalitară, câteva fraze au devenit refrene curente: „Fiindcă suntem întotdeauna doi și fiindcă nici unul nu are încredere în celălalt, ce bine-ar fi să fiu singur!”; sau „N-ai unde să te adăpostești”. Ceea ce nu-i împiedică totuși pe oameni să
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
supravegherea în țările din Est. Supravegherea nu se mulțumește doar cu simpla exercitare, ea se cere dublată de o urmă scrisă, de o dovadă materială, de un reper temporal. A supraveghea și... a scrie, iată două operațiuni complementare, proprii aparatului totalitar. Oralitatea nu face aici decât să deschidă calea delațiunii și a culegerii de informații, pe care numai scrisul le atestă și le consolidează. Iar această filosofie, apropiată de practicile asiatice, este acompaniată de un uluitor mecanism de arhivare, căruia cei
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
simbolic - se arată mai întâi crud și neînduplecat, pentru ca de-abia mai târziu, după violenta demonstrație de forță a autorității sale, să dea dovadă de mărinimie grațiindu-și supusul. Stăpân răzbunător la început, zeu milostiv după aceea: atribute ale puterii totalitare care nu cunoaște nici o interdicție și care, pentru a se consolida, nu slăbește nici o clipă intensitatea supravegherii politice. Tartuffe nu avea cum să nu-i cadă victimă, o victimă ce nu se va mai putea reabilita niciodată. Supravegherea domestică l-
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
prea opusă fluidității vieții și surprizelor pe care ea le oferă, surprize în stare să pună bețe în roate tuturor programelor. Va exista întotdeauna un punct slab, o breșă, un început al dislocării. Britannicus sau supravegherea totalitarătc "Britannicus sau supravegherea totalitară" În Britannicus asistăm - formula îi aparține lui Roland Barthes - la nașterea „monstrului”. La luarea puterii și la expunerea strategiilor adoptate în acest scop. O atare lectură politică a piesei nu poate ignora locul privilegiat care îi revine supravegherii în orice
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Britannicus asistăm - formula îi aparține lui Roland Barthes - la nașterea „monstrului”. La luarea puterii și la expunerea strategiilor adoptate în acest scop. O atare lectură politică a piesei nu poate ignora locul privilegiat care îi revine supravegherii în orice angrenaj totalitar, vechi sau modern. Sistemul se bazează pe secretul informațiilor obținute în mod ilicit și, în același timp, își afișează arogant omniprezența, deci atotputernicia. A nu reuși să te protejezi împotiva supravegherii capătă automat sensul unei înfrângeri, al interzicerii oricărei inițiative
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
printre spectatori. Forța tiranului e cu atât mai mare cu cât falsa lui absență merge mână în mână cu o vigilență ireproșabilă. Mânuirea complexă a supravegherii constituie o trăsătură proprie oricărei puteri, a fortiori dacă e vorba de o putere totalitară, despotică. Monstrul vă vede... Supravegherea nu își limitează funcțiile la testarea fidelității supușilor; stăpânul se servește de ea și pentru a-și destabiliza adversarii, manipulând abil mărturiile. Efect pervers, ilustrat exemplar de o scenă din Britannicus, al cărei interes se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
partener ce n-are habar de dispozitivul al cărui „obiectiv” este: tânăra fată se vede silită să se prefacă, în timp ce noi, cei din sală, asistăm la cea mai sfâșietoare dovadă a acestei „duble gândiri” care reprezintă, după Orwell, specificul supravegherii totalitare. Iunia mimează indiferența față de Britannicus, declară că nu îl iubește, mințind cu durere în suflet, căci, știindu-se privită de Nero, știe și câtă suferință îi provoacă pretinsa-i mărturisire nefericitului ei adorator. Complet derutat, acesta nu izbutește să decodeze
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
într-un loc peste care el domnește, atotputernic/ Chiar și zidurile astea, prințe, pot avea ochi/ Iar împăratul e întotdeauna prezent pretutindeni” (II, 6, v. 712-714). Nu există o avertizare mai explicită și nici o definiție mai clară a supravegherii generalizate, totalitare. Astfel, prin ceea ce spune, Iunia scoate în relief, prefăcându-se că-l omagiază, sistemul de supraveghere care funcționează fără cusur la Curtea împăratului. Iar Nero e acolo, la pândă, confirmare vie a acestui adevăr. Dincolo de informațiile culese, supravegherea totalitară are
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
generalizate, totalitare. Astfel, prin ceea ce spune, Iunia scoate în relief, prefăcându-se că-l omagiază, sistemul de supraveghere care funcționează fără cusur la Curtea împăratului. Iar Nero e acolo, la pândă, confirmare vie a acestui adevăr. Dincolo de informațiile culese, supravegherea totalitară are însă și o consecință de-a dreptul nefastă: ea modelează comportamente și afectează destinele oamenilor. Din sală, spectatorul asistă la acest dezastru, descoperă simultan atât strategia pusă în aplicare, cât și efectele ei dramatice. Manevrele murdare ale lui Nero
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Supravegherea îi conferă lui Nero un dublu statut: de stăpân atotputernic și de spectator al propriei sale victorii. Drumul spre putere este de acum încolo deschis... cu prețul nimicirii oamenilor! Domnia lui Nero - Racine ne-o spune limpede - va fi totalitară. Narcis știe asta și, în ciuda trădării sale, îl îndeamnă la prudență pe Britannicus, biet arhanghel rătăcit într-o lume plină de capcane: „ș...ț. Dar, prințe, nu e aici locul potrivit/ Să vă împărtășesc această taină. Să ieșim ș...ț
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]