2,431 matches
-
vedere în limbaj? Nu își pierde el poziția curentă, situarea de ființă ce apare în fenomenalitatea lumii obiective? Căci a vedea un fenomen ca existent înseamnă a-l înțelege ca altceva posibil și, implicit, a deschide distanța unui raport de transcendență. Prin urmare, "a întrezări ceea ce se află dincolo de aceste postpoziții verbale", cum spune C. Baltag, presupune a fi pe urmele referinței deviate, dislocate, suspendate în prepoziția unei medieri în care "referința semnului nu mai este "reală", ci virtuală. Suspendarea referinței
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fi, vălul în care vederea cade deodată ca într-o groapă transparentă. Fenomenologia vederii e dispusă pe verticala manifestării, căci prin ceea ce este văzut se întrevede atât nemanifestantul de "jos" al prevederii în care totul se resoarbe, cât și nemanifestatul transcendenței absolute, ochiul de "sus", supraveghetor, zburător în cerul tuturor posibilelor. Acesta rămâne invizibilul opac, imprezentabilul înălțimii inegalabile, de dincolo de vedere. Transparent e doar voalul prin lumina căruia vederea trece, cade în sine: Când te-ai deschis în mine/ clopot de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
operată de actul poetic reprezintă nu atât transcenderea realului deja actual, ci intuirea potențelor transcendente actului, deschiderea unui dincolo subzistent, dintotdeauna existent, al realului însuși. Într-adevăr, "fără deschiderea într-un "dincolo" dintotdeauna, aripile spiritului s-ar atrofia"15. Or transcendența imemorială a posibilului este inaparentul intuit pe verticala trans-ascendenței, la altitudinea unui alt nivel de structurare a realului. Esența poeziei este, prin excelență, verticalitatea", rupturile de nivel, "treceri fulgerătoare de la un palier al realului la altul"16. O trecere prin
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Umbra et pulvis 21: "Taci îngere. Clorofila e răzbunată./ Trupul meu vinovat se dizolvă-n amurg./ În albia formelor lumea abia mai înoată./ Apa arde. Malurile râului curg". O lume destrămată, dizolvată în absența luminii, în golul tăcerii și al transcendenței interzise. O lume oarbă care abia mai există în "albia formelor", își pierde conturul explicit, se de-formează resorbindu-se în magma informului 22. Regresia spre originar marchează nu doar natura mundaneității eclipsate, dar și - implicit - fenomenul imaginii, căci apa
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fi se arată ca imagine a începutului, dar începutul în sine luminează fără a fi văzut, pune în lumină fără să apară ca lumină. Deși văzut în lumina care îl înconjoară, cerul sufletului rămâne inaparentul nemanifestat, retras în pura sa transcendență: "cel care, neștiut, cum nu știm cerul/ se roagă-n cerul vieții, cer ascuns/ în el, acum, văzând ce ochii nu văd/ și ascultând, nu sunete, ci viața/ grăind fără cuvinte"38. Ceea ce se vede nu se știe, ceea ce se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
luminii care, deși se revarsă peste toate câte sunt făcându-le să strălucească în transparență, rămâne ascuns, retras în adâncul inaparentului. Perspectiva deschisă permite vederea până la suflet, la imaginea cerului din cer, dar invizibilul se dă ca invizibil, păstrându-și transcendența. Vedem lucrurile luminate de soare, dar nu putem pătrunde cu privirea în lumina sa orbitoare. "Poate e soarele/ deasupra sufletului", "nevăzutul soare", "soarele/ în ceru-ascuns, doar luminând"62. Nu e însă strălucirea soarelui care cuprinde fața evanescentă a lumii sensibile
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ne(re)cunoscut este chipul nevăzut, inaparentul ascuns în chiar vizibilul manifestării, în distanța în care lucrurile dobândesc o adâncime. A parcurge distanța înseamnă a te apropia de ceea ce nu încetează să se îndepărteze, căci chipul de sub chip își păstrează transcendența neștirbită, stă la distanță. Cu adevărat semnificativă este însă străbaterea prin peisajul distanței, meditația ca apropiere nesfârșită. A deveni chiar peisajul este un act fără tranzitivitate; vederea e lipsită de obiect, căci ea nu vede chipul voalat al naturii inaparente
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Darul acesta însă nu poate fi mărturisit, vederea e fără rostire, ceea ce se vede nu se poate spune. Deși - sau tocmai pentru că - invizibilul se dă fără măsură ori cuprindere, chipul în care el se înfățișează este o apariție ne-spusă, transcendența departelui care amuțește, provocând "jubilația odihnirii", "bucuria fără margini a descoperirii", "adorație fără cuvânt". Imaginea e smulsă din natura ei mundană, silită să-și părăsească definiția, reflectarea nemijlocită a lucrurilor, răpită și înălțată la finalitatea ei absolută, la "starea transnaturală
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
izvor"24, a fi pe drumul care deschide departele, până la originarul care se vede de departe. Adică "bucurie și admirație. Și important era drumul și bucuria zorilor când de departe se vedea"25. Departele nu devine mai accesibil, își păstrează transcendența, dar a-l vedea - doar de departe, la distanță - presupune o calitate cu totul specială a vederii, lumina pătrunzătoare, in-sensibilă a evlaviei. "Evlavia este un fel de lumină nevăzută, un fel de străvezime ce pătrundea"26, cunoașterea care sfârșește în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumea-ntr-o lumină/ ca floarea- ntr-un grăunte viu/ abia atinsă de-o albină/ ce soarbe clipa din târziu...". Lumina în care se adună lumea o înfășoară și o desfășoară totodată; lumea se acoperă în vălul inaparentului originar, inspirată până la transcendență de miezul în care ea face implozie; dar regresia e spre esență, întru lumină, o adâncire în nemanifestarea translucidă a vieții care se descoperă, după modelul florii ce se prevede în grăuntele viu, în sămânța posibilului pur, neatins de adierea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
paranteza neafirmării, sufletul se neagă în ceea ce este, se golește de propria lumină, își împropriază non-imaginea. Închis, în semnul sferic al determinațiilor, el încă se vede, are o ființă care își interpune imaginea de sine ca ecran vizibil ce obturează transcendența invizibilului. Sfera care îl închide e semnul care îl semnifică drept prezență ce își luminează orizontul. Orizontul acesta trebuie întunecat, pus în lumina eclipsei, laolaltă cu prezența care se odihnește în el. Se cere arătat pentru a fi desființat, mărturisit
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
traversând intervalul transparent, pun trupul în condiția intermediarului. Prin trupul primitor se trece, așa cum lumina străbate prin sticlă sau prin apă; trupul ia forma fluidă a trecerii, imaginea cursivă a inaparentului care vine de departe, trece și sclipește în orizontul transcendenței. Căci ceea ce se arată sub acest chip este un non-evident neîntrupat în vizibil, nevăzut ca atare în sensibil. Trupul nu mai e acum decât forma însuflețită de modelul pe care îl primește la sine: "[...] Mie însumi îmi sunt/ râu și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
al originarului sau început absolut al creației, el este altul posibil ivit în miezul identității. Aici cuvânt încă nu e, nici lumină desfășurată în vizibilul exteriorului. Căci altul nu e exteriorul eului, cel pe care îl vede afară, în stranietatea transcendenței. Altul e imaginea de sine care, abia acum, întemeiază identitatea revelând-o în diferență, la distanță. O interioritate pură care se dă în imaginea incipientului, în odihna somnolentă - maternă - a premanifestării. Deasupra se vede peisajul conturat al deja-existentului, apariția în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Cinci studii de hermeneutică fenomenologică, ed. cit., pp. 179-180, am interpretat poemul Clopotul (1955), din vol. Clepsidra, drept o astfel de ivire a sensului ca trup poetal al auto-revelării Vieții, ca logos al inimii rostitor în lucrarea Cuvântului a cărui transcendență urcă lăuntric. 60 Mai multă noapte, vol. Întrezăriri; Inscripție pe o foaie căzută (1940), vol. Veghe, în op. cit., pp. 86, 137. 61 Cf. Noul vânător și Privind cum cresc copiii, vol. Urcuș; Cincizeci de ani, vol. Întrezăriri, în op. cit., pp.
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
că "fondul nu poate fi căutat în direcția acestui cer", adică în sensul Dumnezeului creștin care nu ar putea fi fondul pentru că "se ține la distanță" (Poeticul, Editura Univers, București, 1971, pp. 199, 203, 204). Distanța divinității e însăși definiția transcendenței sale iar fondul - dacă nu e cerul ca atare - e în direcția cerului fără fund, a înălțimii care imprimă orientarea. "Divinitatea păstrează distanța", afirmă Lévinas (Totalitate și Infinit. Eseu despre exterioritate, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 264), dar, fiind o
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în direcția cerului fără fund, a înălțimii care imprimă orientarea. "Divinitatea păstrează distanța", afirmă Lévinas (Totalitate și Infinit. Eseu despre exterioritate, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 264), dar, fiind o distanță instaurată de inegalabilul inepuizabil care e chiar raportul de transcendență, ea nu desparte ci unește, ca atare trebuie străbătută precum o transparență prin care se trece. 67 În sensul acelui Grund invocat de Schelling drept "principiu seminal al existenței", chiar dacă el rămâne ambiguu precum posibilul însuși pentru care el este
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
piatra"; "golul ulciorului mai neprețuit decât lutul/ care-l înconjoară" (Absența, în Cezar Baltag, op. cit., pp. 66, 67). 25 Lucrare ce articulează raportul fenomenologic între dispariție și apariție în intervalul unui poate și, implicit, în cel marcat de saltul în transcendența Altuia: "Să mor și să trăiesc/ între da și nu oricât aș fi preferat/ lumina lui poate" (Logică binară, în op. cit., p. 34), " Până dispari de-a binelea/ sau poate răsari/ în altă parte" (Lumina din vârful dealului, în op. cit
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Și l-a acoperit căci nu cu ochii/ privea" (Rug, PD, p. 259). "Și și-a acoperit Moise fața sa, că se temea să privească pe Dumnezeu" (Ieșirea 3, 6). 66 Aici, într-adevăr, "Înaltul este un cifru esențial al transcendenței", căci, pe de o parte, "Înălțimea lui Dumnezeu se manifestă cel mai bine prin pogorârea sa în care El rămâne totuși Înaltul-Desăvârșit" iar, pe de altă parte, "doar înălțimea lui Dumnezeu poate "garanta" că înălțarea creaturii nu se preschimbă în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
-i asimila, în vederea transsubstanțierii lor în totem. Validitatea doctrinei e testată în modul radical al dumicării exponentului ei, din credința sinceră că dăinuirea ulterioară a ideii n-ar ridica probleme. Cu alte cuvinte, un adevăr aspirant la demnitatea supremă a transcendenței trebuie să convingă la proba de tranzit... intestinal. − Fie vorba între noi, câți migratori s-ar dori întâmpinați cu un asemenea respect? Și-apoi, n-au toți tupeu de misionari, încercă Ian să restabilească măsura. − Bineînțeles, onoarea de a fi
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
perechi simetrice, spre deosebire de lexicul limbilor indo-europene (E. Benveniste, 1999), unde sensurile arhaice, religioase de reprezentare a lumii erau utilizate cu prioritate. S-ar putea studia comparativ, conceptul religios de "Tată", din religiile/ miturile despre origini (Tatăl este o imagine a transcendenței, în majoritatea religiilor lumii; în tradițiile celtice întâlnim noțiunea de "tată al seminției [...] atotputernic" (J. Chevalier, A. Gheerbrant 3, 1995: 336 etc.) cu conceptul biologic de "tată" (en. paternity) etc. La fel se poate compara conceptul de "Mamă", în credințele
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
Călugăr augustin, Luther studiază teologia la Wittenberg și devine profesor. Obsedat, ca mulți dintre contemporanii săi, de ideea mîn-tuirii, el crede că numai calea mistică este cea care duce la ea. Luther începe o cercetare spirituală care îl convinge de transcendența lui Dumnezeu, de natura iremediabil înclinată spre păcat a omului și de imposibilitatea acestuia de a-și asigura mîntuirea numai prin meritele operelor pe care le înfăptuiește. Meditînd, pentru cursurile sale, asupra Epistolelor Sfintului Pavel, el crede că a găsit
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
Doar omul este singura ființă care trăiește pentru sine, celelalte entități rămân ființe în sine. Prin conștiință și intenționalitate, omul depășește datul sau fapticul dobândind ființa autentică prin lipsă. Lipsa se arată doar într-o lume care este determinată de transcendența umană. În acest caz, transcendența umană înseamnă permanentă depășire. Ființa omului se creează prin imaginație și alegere, adică prin libertate. Omul este conștiință, pentru-sine, negativitate, neantizare, transcendență, lipsă de ființă, ființă posibilă. Toate acestea spun același lucru: determinarea ființei umane
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
care trăiește pentru sine, celelalte entități rămân ființe în sine. Prin conștiință și intenționalitate, omul depășește datul sau fapticul dobândind ființa autentică prin lipsă. Lipsa se arată doar într-o lume care este determinată de transcendența umană. În acest caz, transcendența umană înseamnă permanentă depășire. Ființa omului se creează prin imaginație și alegere, adică prin libertate. Omul este conștiință, pentru-sine, negativitate, neantizare, transcendență, lipsă de ființă, ființă posibilă. Toate acestea spun același lucru: determinarea ființei umane ca libertate. Libertatea omului nu
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
prin lipsă. Lipsa se arată doar într-o lume care este determinată de transcendența umană. În acest caz, transcendența umană înseamnă permanentă depășire. Ființa omului se creează prin imaginație și alegere, adică prin libertate. Omul este conștiință, pentru-sine, negativitate, neantizare, transcendență, lipsă de ființă, ființă posibilă. Toate acestea spun același lucru: determinarea ființei umane ca libertate. Libertatea omului nu este libertate imaginară și abstractă, ci ea trebuie dobândită prin acțiune. Din acest motiv, libertatea înseamnă facticitate și responsabilitate. Existența umană în
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
același lucru: determinarea ființei umane ca libertate. Libertatea omului nu este libertate imaginară și abstractă, ci ea trebuie dobândită prin acțiune. Din acest motiv, libertatea înseamnă facticitate și responsabilitate. Existența umană în optica lui Sartre prezintă două trăsături: facticitatea și transcendența (permanenta depășire). În ,Ființă și neant, lucrare publicată în 1943, autorul conexează libertatea de alegere de orice context situațional. Există o dialectică între libertate și situație prin care facticitatea n-ar putea fi descoperită, n-ar avea nici sens. Prin
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]