2,235 matches
-
anală sunt gălbui sau roșcate. Înotătoarele pectorale pot avea nuanțe portocalii sau roșii, în special în perioada de reproducere. Irisul ochilor cenușiu întunecat sau gălbui. În timpul reproducerii, masculii sunt mai frumoși ca de obicei, flancurile lor și capul căpătând mugurași (tuberculi nupțiali) mari albi, conici; abdomenul devine roșcat. Este răspândit în afluenții de nord și de răsărit ai Mării Negre și Mării Azov (Nistru, Bug, Nipru, Don, Doneț). A fost semnalat și în lacul Dercos, lângă Istambul. În România se cunoaște un
Virezub () [Corola-website/Science/331480_a_332809]
-
sunt galbene. Înotătoarea dorsală și caudală urmează colorația corpului, și au rânduri de pete întunecate. Mustățile sunt gălbui, de culoarea lămâii, fără o axă roșie. Peritoneul este negru. Dimorfismul sexual este pronunțat: la masculi, în epoca de reproducere, apar niște tuberculi albicioși pe cap, iar înotătoarea anală este mult mai scurtă ca la femelă; la aceasta din urmă, înotătoarele pectorale și ventrale sunt ceva mai lungi. Se hrănește cu larve de insecte acvatice (perlide, efemeride, diptere, chironomide), crustacee (lătăuși), viermi (anelide
Mreană vânătă () [Corola-website/Science/331505_a_332834]
-
sexual este evident numai în epoca de reproducere. În restul anului (în afara perioadei de reproducere) cele două sexe nu se deosebesc. La masculi, în perioada de reproducere, pe solzii părții superioare a corpului și ai flancurilor se formează câte un tubercul nupțial (numit și năsturel) cornos alb foarte evident, asemănător celor de la ciprinide. Cei mai mari tuberculi se află pe mijlocul flancurilor, iar dorsal și ventral mărimea lor scade. Pe fața dorsală a capului apar formații cornoase asemănătoare, neregulate. Corpul femelelor
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
două sexe nu se deosebesc. La masculi, în perioada de reproducere, pe solzii părții superioare a corpului și ai flancurilor se formează câte un tubercul nupțial (numit și năsturel) cornos alb foarte evident, asemănător celor de la ciprinide. Cei mai mari tuberculi se află pe mijlocul flancurilor, iar dorsal și ventral mărimea lor scade. Pe fața dorsală a capului apar formații cornoase asemănătoare, neregulate. Corpul femelelor se dilată puternic în epoca de reproducere, din cauza dezvoltării puternice a ovarelor. La majoritatea femelelor apar
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
pe mijlocul flancurilor, iar dorsal și ventral mărimea lor scade. Pe fața dorsală a capului apar formații cornoase asemănătoare, neregulate. Corpul femelelor se dilată puternic în epoca de reproducere, din cauza dezvoltării puternice a ovarelor. La majoritatea femelelor apar de asemenea tuberculi nupțiali, însă foarte reduși. Aspretele se aseamănă cu "zglăvoaca" ("Cottus gobio"), cu care este adesea confundat. În tabelul de mai jos sunt arătate deosebirile dintre aceste 2 specii. Principala diferență constă în faptul că corpul aspretelui este acoperit de solzi
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
Înotătoarele dorsale și caudale mai întunecate și mai groase decât celelalte. Înotătoarele ventrale și înotătoarea anală pot avea o nuanță gălbuie, mai pronunțată în timpul perioadei de reproducere. În perioada de reproducere, masculul dobândește o coloristică specifică și are organele perlate (tuberculi nupțiali) deasupra ochiului pe fiecare parte a capului, pe spate și flancuri. Este o specie omnivoră. Adulții se hrănesc cu nevertebrate, mai ales cu insecte acvatice, larve de insecte, viermi, moluște și crustacee pe care le caută pe fundul albiei
Babușcă de Tur () [Corola-website/Science/331231_a_332560]
-
al doilea deget, nu numai primul. Degetul II al membrelor anterioare își păstrează o oarecare independență și are întotdeauna 3 falange. Coada lor este foarte scurtă sau lipsește. Ca urmare a regimului alimentar frugivor dentiția se modifică mult: molarii au tuberculii rotunjiți și mult tociți, numărul dinților se reduce, capătă spații libere între ei și se uniformizează cu excepția caninilor care rămân dezvoltați; crestele în formă de W sunt absente. Limba este prevăzută cu papile cornoase și servește ca organ de perforație
Megachiroptere () [Corola-website/Science/332804_a_334133]
-
hialini, cu 3-4 ramificații care ies prin stomate. Conidiile sunt unicelulare, hilaine, ovoidale, de 25-30 x 15-24 µ. Ele germinează numai în prezența picăturilor de apă, formând zoospori (la temperatura de 15C) sau un filament de miceliu în alte condiții. Tuberculii sunt infectați prin intermediul conidiilor care nimeresc în sol fiind spălate de pe organele aeriene. Infectarea tuberculilor are loc prin lenticele, ochiuri sau prin leziuni. Cu cât tuberculii sunt mai aproape de suprafața solului, cu atât ei sunt mai puternic expuși infecției. De la
Phytophthora infestans () [Corola-website/Science/333688_a_335017]
-
formând zoospori (la temperatura de 15C) sau un filament de miceliu în alte condiții. Tuberculii sunt infectați prin intermediul conidiilor care nimeresc în sol fiind spălate de pe organele aeriene. Infectarea tuberculilor are loc prin lenticele, ochiuri sau prin leziuni. Cu cât tuberculii sunt mai aproape de suprafața solului, cu atât ei sunt mai puternic expuși infecției. De la un an la altul infecția se transmite prin miceliul din tuberculii infectați, mai rar prin miceliul din resturile vegetale. Oosporii nu prezintă interes ca rezervă de
Phytophthora infestans () [Corola-website/Science/333688_a_335017]
-
de pe organele aeriene. Infectarea tuberculilor are loc prin lenticele, ochiuri sau prin leziuni. Cu cât tuberculii sunt mai aproape de suprafața solului, cu atât ei sunt mai puternic expuși infecției. De la un an la altul infecția se transmite prin miceliul din tuberculii infectați, mai rar prin miceliul din resturile vegetale. Oosporii nu prezintă interes ca rezervă de infecție. În funcție de momentul când s-a produs atacul, de condițiile mediului și sensibilitatea soiurilor cultivate pierderile de recoltă pot fi foarte mari. Tuberculii infectați pierd
Phytophthora infestans () [Corola-website/Science/333688_a_335017]
-
miceliul din tuberculii infectați, mai rar prin miceliul din resturile vegetale. Oosporii nu prezintă interes ca rezervă de infecție. În funcție de momentul când s-a produs atacul, de condițiile mediului și sensibilitatea soiurilor cultivate pierderile de recoltă pot fi foarte mari. Tuberculii infectați pierd rezistența la putrezire și în timpul păstrării în silozuri sunt distruși de alte microorganisme.
Phytophthora infestans () [Corola-website/Science/333688_a_335017]
-
apă ("Arvicola amphibius") este mai mare, cu blana aspră și incisivi ortodonți, și este dependentă de mediul acvatic; șobolan de apă de munte ("Arvicola scherman") este mai mic, mai puțin dependent de prezența cursurilor de apă, are blana mai moale, tuberculii plantari și palmari mai reduși, iar incisivii superiori proeminează puternic înainte și are un comportament scormonitor. Astfel șobolanul de apă de munte ("Arvicola scherman") are următoarele dimensiuni: lungime cap + trunchi: 135-165 mm; membrele posterioare: 22-27 mm; coada: 55-70 mm, greutate
Șobolan de apă de munte () [Corola-website/Science/333713_a_335042]
-
cu sol mai umed: pășuni și pajiști, cu un strat ierbos bine dezolat și cu sol afânat sau cu trifoi, lucernă și în livezile cu pomi fructiferi. Este predominant erbivor, hrănindu-se cu vegetație vara și cu rădăcini, bulbi și tuberculi în timpul iernii. În România hrana constă din părțile subterane ale plantelor spontane (pășuni și fânețe) și ale plantelor cultivate precum, și a pomilor fructiferi (în terenuri cultivate și livezi). Pagubele cele mai însemnate le aduce livezilor de măr, cais, prun
Șobolan de apă de munte () [Corola-website/Science/333713_a_335042]
-
iernii mai ales sub stratul de zăpadă. Șoarecii de copac ("Arborimus") sunt arboricoli înalt specializați și consumă cantități mari de ace de pin, cu care ei își construiesc, de asemenea, cuiburile lor arboricole. Șoarecii scurmători ("Myodes") consumă diverși bulbi și tuberculi subterani și rod scoarța lăstarilor, iar în unele părți ale arealului lor, ei sunt foarte numeroși făcând pagube prin culturile rădăcinoase. Bizamul este un mare consumator de plante acvatice, dar și carnivor hrănindu-se cu cantități substanțiale de crustacee acvatice
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
sunt rotunzi și foarte mici, cât gămălia de ac, iar urechile de asemenea foarte mici, abia se văd din blană și reprezintă un exemplu de organe involuate ca urmare a vieții subterane. Membrele sunt scurte și subțiri, cu câte 5 tuberculi (pernițe elastice) plantari pe tălpile picioarelor. Tălpile anterioare sunt mai late și au gheare mai puternice, ca adaptări la săpatul galeriilor. Femelele au 2 perechi de mamele. Șoarecele subpământean se întâlnește în Europa de la coasta atlantică a Franței până în Rusia
Șoarece subpământean () [Corola-website/Science/333747_a_335076]
-
dar uneori și de 2 m. Denumirea de "orbeți" provine de la faptul că pleoapele lor sunt lipite, și din cauza aceasta pot simți cel mult deosebirea dintre întuneric și lumină, și numai în măsura în care lumina trece prin pleoape. Se hrănesc cu rădăcini, tuberculi și chiar plante verzi, producând pagube în grădinile de zarzavat. Sunt rozătoare de dimensiuni mici. Lungimea corpului 23-25 cm. Lungimea cozii de până la 3,6 cm. Au corpul rotund, alungit și cilindric, capul scurt și lat, puternic turtit dorso-ventral; terminat
Orbete () [Corola-website/Science/333784_a_335113]
-
și nord-estul Africii (regiunile nordice ale Egiptului și ale Libiei). Orbeții trăiesc în zonele de silvostepă, stepă, semideșert și deșert. Urcă în munți până la 2400 m deasupra nivelului mării. Orbeții sunt rozătoare exclusiv vegetariene. Ei consumă rădăcinile plantelor, rizomi, bulbi, tuberculi, cepe și părțile verzi ale plantelor care sunt trase în interiorul galeriei prin plafonul acesteia, după ce au fost retezate cu incisivii. În același mod sunt procurate de la suprafață plantele necesare construirii cuibului. În terenurile cultivate preferă rădăcinile de trifoi, lucernă, apoi
Orbete () [Corola-website/Science/333784_a_335113]
-
cu fața corespunzătoare de pe maleola fibulară, cea medială cu fațeta corespunzătoare a maleolei tibiale și cea anterioară (formată din colul și capul talusului cu cu osul navicular. Aceste fețe prezintă pe lângă porțiunile articulare și suprafețe rugoase ori proeminențe (procese și tubercului) pe care se prind (inseră) diverse ligamente, precum și o serie de șanțuri sau adâncituri, cu rol de suport pentru anumite structuri ligamentare. Se articulează superior cu gamba prin intermediul articulațieie "talo-crurale", inferior cu calcaneul prin intermediul articulației "talo-calcaneene" ("subtalare") și anterior în
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
laterală care se articulează cu maleola laterală a fibulei, iar pe fața medială se află fața maleolară medială care se articulează cu maleola medială a tibiei. Pe fața posterioară a corpului talusului se află procesul posterior al talusului cu 2 tuberculi: tubercul medial și tubercul lateral, separați prin șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. Fața superioară a talusului este formată în cea mai mare parte de partea superioară a corpului talusului, pe care se află o suprafață articulară netedă în
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
care se articulează cu maleola laterală a fibulei, iar pe fața medială se află fața maleolară medială care se articulează cu maleola medială a tibiei. Pe fața posterioară a corpului talusului se află procesul posterior al talusului cu 2 tuberculi: tubercul medial și tubercul lateral, separați prin șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. Fața superioară a talusului este formată în cea mai mare parte de partea superioară a corpului talusului, pe care se află o suprafață articulară netedă în formă
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
cu maleola laterală a fibulei, iar pe fața medială se află fața maleolară medială care se articulează cu maleola medială a tibiei. Pe fața posterioară a corpului talusului se află procesul posterior al talusului cu 2 tuberculi: tubercul medial și tubercul lateral, separați prin șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. Fața superioară a talusului este formată în cea mai mare parte de partea superioară a corpului talusului, pe care se află o suprafață articulară netedă în formă de scripete, numită
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
axul lung. Marginile medială și laterală sunt scurte. Marginea medială este dreaptă și orientată posterolateral și sprijină procesul posterior al talusului. Marginea laterală este convexă și sprijină baza procesului lateral al talusului. Fața articulară calcaneană posterioară se prelungește posterior cu tubercul lateral al procesului posterior. Fața articulară calcaneană posterioară este acoperită cu cartilaj hialin și corespunde cu o fațeta similară care se găsește pe fața superioară a calcaneului, fața articulară talară posterioară a calcaneului ("Facies articularis talaris posterior calcanei"), cu care
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
corpul, această parte a colului este turtită și corespunde cu orificiul lateral al sinusului tarsului, vizibil pe fața inferioară. Pe ramura posterioară a acestei creste se inseră ligamentul talofibular anterior ("Ligamentum talofibulare anterius"), această inserție se extinde și pe doi tuberculi, aflați de-a lungul marginii anterioare adiacente a feței laterale a corpului talusului; tuberculul inferior este mai puțin pronunțat. Uneori, tuberculii sunt înlocuiți cu o depresiune sau un șanț. Pe fața laterală a colului se poate insera rădăcina medială a
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
posterioară a acestei creste se inseră ligamentul talofibular anterior ("Ligamentum talofibulare anterius"), această inserție se extinde și pe doi tuberculi, aflați de-a lungul marginii anterioare adiacente a feței laterale a corpului talusului; tuberculul inferior este mai puțin pronunțat. Uneori, tuberculii sunt înlocuiți cu o depresiune sau un șanț. Pe fața laterală a colului se poate insera rădăcina medială a retinaculului inferior al extensorilor piciorului ("Retinaculum musculorum extensorum inferius pedis"). Fața laterală a corpului talusului, situată înapoia feței laterale a colului
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
talusului situată posterior și inferior față de trohleea talusului; el are un relief complex rugos și este străbătut de un șanț orientat oblic în jos și medial, șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. Acest șanț este delimitat (mărginit) de 2 tuberculi: tubercul medial mic și tubercul lateral, care este mai proeminent. Șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui ("Sulcus tendinis musculi flexoris hallucis longi") este curbat anterior și străbate oblic de sus în jos și medial porțiunea mijlocie a procesului posterior
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]