2,502 matches
-
toată ființa asupra zgomotului, ascultă vreun semn din cameră. Silueta albă care năvălise adineaori înăuntru era aceea a Generalului de Drept, Oda Nobunaga. Luptase până la sfârșit, când văzuse că flăcările devorau templul și toți oamenii din jurul lui fuseseră doborâți și uciși. Se înfruntase corp la corp cu soldații de rând, ca și cum ar fi făcut parte dintre ei. Și totuși, luase hotărârea de a comite seppuku nu numai fiindcă își judecase reputația și găsise regretabil că trebuia să-și lase capul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu lupte pe viață și pe moarte. Tocmai când unele trupe păreau învingătoare, se prăbușeau; și tocmai când altele păreau răpuse, răzbeau înainte. Nimeni nu știa cine câștigase și, o vreme, fu o luptă oarbă. Unii oameni erau doborâți și uciși, în timp ce alții, victorioși, își strigau numele. Dintre cei răniți, unora li se spunea lași, în timp ce alții erau proslăviți ca eroi. Dacă un observator privea atent, însă, putea să vadă că fiecare se grăbea spre veșnicie, hotărându-și singur unica soartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fiecare fir de iarbă verde, iar vouă vă dau laptele lor. Dar carnea și sângele care îi dă viață să nu le mâncați. Căci, cu siguranță, totdeauna le voi cere înapoi din puterea sângelui vostru; voi cere înapoi toate animalele ucise și sufletul tuturor oamenilor uciși. Pentru că Eu, Domnul Dumnezeu, sunt Unicul Dumnezeu, atotputernic și drept, care pedepsesc nelegiuirile celor care Mă urăsc, și mă îndur față de cei care Mă iubesc și respectă poruncile Mele." Prima și cea mai importantă poruncă
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
iar vouă vă dau laptele lor. Dar carnea și sângele care îi dă viață să nu le mâncați. Căci, cu siguranță, totdeauna le voi cere înapoi din puterea sângelui vostru; voi cere înapoi toate animalele ucise și sufletul tuturor oamenilor uciși. Pentru că Eu, Domnul Dumnezeu, sunt Unicul Dumnezeu, atotputernic și drept, care pedepsesc nelegiuirile celor care Mă urăsc, și mă îndur față de cei care Mă iubesc și respectă poruncile Mele." Prima și cea mai importantă poruncă este: "Iubește-l pe Domnul
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
Dinspre pădure. Dar fiarele nu au ajuns încă acolo. Câteva doar. Suntem de-abia în septembrie. La iarnă, când se vor strânge, am să dau veste. Pot - dacă sunt ajutat - să apăr târgul de lupi! Plata pe urmă: blana fiarelor ucise, indiferent de cine!” Târgoveții, fără să creadă prea mult în spusele străinului, s-au învoit, zicându-și râzând că o să adune acesta la piei de n-o să mai aibă unde să le pună. „Trebuie să aveți încredere, e o condiție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
stăpânului. Confuziile au născut un gând periculos: lupii albi puteau fi luați drept câini. Ar fi pătruns în târg nestingheriți! În așezare mai erau cel puțin zece câini albi. Târgoveții au socotit îndelung. Cineva a zis că animalele ar trebui ucise. Stăpânii s-au împotrivit: au hotărât să țină câinii închiși în magazii, în beciuri, chiar și în casă, nu cumva vreun bezmetic, de spaimă - ori chiar într-adins - să-i ia drept lupi și să repete istoria. Erau câini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de plumb, mută accentul de pe interesul predilect istoric pe cel al unor experimente uraliene și altaice înnebunitoare prin cruzimea, varietatea, inimaginabilul lor în care îndeosebi studenții au fost torturați, călcați zi și noapte în picioare până dincolo de pragul suportabilității, genocide = uciși, sinuciși, mutilați la ordinul și sub controlul comitetului central al partidului comunist de sorginte iudeo- moscovită prin slugile nelegiuite ale abominabilei securități, a inspectorilor K.G.B., și cozile de topor alogene dar și unele românești. Când ecoul genocidului(holocaustului roșu) a
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
o statuie imensă, care Îl Înfățișa pe unul din țăranii răsculați la 1907 ținând piciorul desculț pe ceafa unui moșier linșat. Expresia de pe chipul țăranului era animalică, desfigurată de furie, de delir, de setea Împlinită a răzbunării exemplare, În vreme ce moșierul ucis, cu trăsături chircite, urâțite de durere, de perplexitate, părea că murise cerând Îndurare, cu ochii lui goi, de marmură, asasinului Îndreptățit, care nu visase la nici un fel de statuie; care, În realitate, nu visase decât să Îi ia locul „exploatatorului
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
încerca să-i vadă chipul. Și părticica din el care supraviețuia percepea toate acestea. Chereas privi uluit acea apariție, apoi îi porunci lui Julius Lupus s-o omoare pe cea care, în ochii lui, era doar soția înspăimântată a Împăratului ucis. O loviră în spate, dar ea nu-și dădu seama. În genunchi, continua să-i vorbească, mângâindu-l cu mâinile pline de sânge. — Te iubesc, te voi iubi și peste șapte mii de ani. O parte din el o auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se îndepărtă, dezgustat de amintirea lașității colective. Micuțul înțelese că în insula pierdută în Marea Africii și în orașul acela îndepărtat se întâmplase ceva mai grav decât un atac al germanilor - angrivari sau cherusci - la graniță. Numele celor doi oameni uciși nu-i spuneau însă nimic. Ofițerul de gardă se întoarse, dar nu observă că - poate din vrerea zeilor atât de des pomeniți de vechii scriitori - ușa comandamentului era întredeschisă. Astfel, micuțul o zări pe mama sa, tânără și foarte frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
comploturi: Aulo Murena, un jurist foarte cult, și Fannius Caepio, urmașul unor consuli; iar la puțin timp după aceea, Cornelius Cinna, a cărui familie fusese aliata lui Caius Marius; și Valerius Soranus, un nobil samnit. Toți au fost descoperiți și uciși. Augustus a spus că se simțea ca un tigru pe o stâncă, înconjurat de o haită de molohi: și a căsătorit-o la Julia cu cel mai bun prieten al lui, omul care îl ajutase să cucerească imperiul, tatăl meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
idee despre infernul ce domnea în sânul strălucitoarei și bogatei familii imperiale. Iar deasupra tuturor stătea ea, care era, în același timp, soția lui Augustus, mama vitregă și, mai apoi, soacra Juliei, bunica vitregă a Agrippinei și a fraților ei uciși, străbunica tânărului Gajus, dar, mai ales, mama lui Tiberius; ea voia (și, în mare parte, a reușit) să-i anihileze pe ceilalți ca să-l aducă, cu o luciditate criminală inepuizabilă, pe fiul ei în fruntea imperiului și să-l mențină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și continuă: — Nu știu cât au înțeles frații mei din primejdia asta. Jurnalul lui Drusus Pe clivus Vaticanus, Agrippina, în implacabila ei văduvie lipsită de lacrimi, devenea, împreună cu cei trei băieți ai săi, un simbol, un mit. „Trei, ca și frații ei uciși“, spunea lumea, „neamul lui Germanicus înmugurește din nou“. Într-adevăr, cei trei băieți păreau o strălucită răzbunare a Destinului. Semănau atât de bine unul cu altul, încât, atunci când îi privea pe frații lui mai mici, cel mare se vedea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lor atârnau înlănțuite, dar își țineau capetele sus. În urma lor venea, pierdut, un băiețel mai mic, să fi avut vreo șapte ani. Îl puseseră în lanțuri și pe el. Din înaltul tribunei - pentru că, la doisprezece ani, chiar dacă cel învins, cel ucis era tatăl meu, eu eram nepoata învingătorului -, priveam, alături de mama. Cineva a reușit să apuce veșmântul de mătase al fetei, i l-a rupt, dezvelindu-i umărul slab. Gărzile l-au îndepărtat. I-am văzut pielea, era mai închisă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lichid. Douăsprezece edificii înconjurau Villa Jovis, o capitală mică, absurdă. Dar Gajus se plimba prin galeriile vilei, fără să treacă de granița reprezentată de atrium. Date fiind condiția lui ambiguă de oaspete prizonier, tragica moștenire a numelui și amintirea fratelui ucis, era slujit de doi-trei sclavi temători. El înțelese că, în timp ce îl serveau, se întrebau dacă aveau să-l mai vadă viu a doua zi. Îl întrebau ce dorește și observară că îi plăceau peștele din marea aceea, fructele și prăjiturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fi cățărat până aici ca să-i taie gâtul. Acum e mai ușor, dar și mai periculos. Senatorii sunt împărțiți în două tabere... Gajus zise încet: — Cred că știi cu cine trebuie să vorbești... În anii aceia, mulți își plângeau rudele ucise. Ieșeau la suprafață numele ascultate cu durere neputincioasă: Creticus, Valerius Messalla, Gracchi, Aurelius Cotta, Caecina Severus, Clutorius Priscus. Și tribunul Silius. Și Sosii, curajoșii copiști. Un șir de fantome. „Dacă i-aș avea pe ei alături“, se gândi Gajus, “în locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fi împărțită egal între ei“, îi mărturisise lui Sertorius Macro. Moștenirea aceea echivala cu o poartă deschisă spre putere. „Și-a pierdut mințile“, se gândea Macro furios în timp ce Tiberius îi expunea bolborosind testamentul acela confuz. „Fiul ucigașilor și fiul celor uciși. Vrea să pună în aceeași cușcă un șarpe și un tigru...“ În sinea lui râdea, mânios. „Asta înseamnă război civil.“ Ca urmare, în timp ce Tiberius vorbea, Macro aduse la căpătâiul lui un faimos medic roman. Despre acesta se povestea cu sarcasm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rezultate extraordinare. Se gândea că, la urma urmei, creierul unui om e un pumn de substanță moale, delicată, încrețită și cenușie, cu striații de vene subțiri; pe primul îl văzuse când avea șase ani: era creierul dezvelit al unui cherusc ucis. Iar acum, în masa lui cenușie - moștenire de la Julius Caesar, Marcus Antonius, Augustus, Germanicus, care depozitaseră în el un lucru fără egal în întregul imperiu - se succedau, ordonate și lucide, însă pline de o putere explozivă, cuvintele ce aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
luat cu mâinile mele din camera imperială“. Verificară sigiliile, deschiseră scrisoarea, o citiră cu solemnitate. Și toți fură cuprinși de uimire când aflară că împăratul mort îi numea moștenitori ai imensei sale averi pe Gajus Caesar, fiul lui Germanicus, cel ucis, și pe un nepot al său, adolescent, pe nume Tiberius Geminus. Și cu toții, optimates și populares, înțeleseră că era o poruncă greu de îndeplinit. „Un duumviratus de tranziție“, șoptiră optimates, ascunzându-și entuziasmul: un guvern slab, divizat, adică plecat sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
au absorbit în mod rușinos până și proprietățile Juliei, care a murit în mizerie la Rhegium, și pe cele ale prietenilor ei“, strigară. „Au adăugat bunurile celor condamnați de legea De majestate, bogățiile confiscate de la Agrippina și de la fiii ei uciși, deci chiar și averea lui Germanicus.“ Batjocura durea mai tare decât spolierea economică. În timp ce Curia fierbea, iar șefii grupărilor, asaltați de adepți, încercau să pună la punct strategiile, un senator - care nu fusese surprins, deoarece vorbea zilnic cu Sertorius Macro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îl însoți așa cum, cu douăzeci și trei de ani în urmă, Tiberius însoțise trupul lui Augustus. Acum însă, în toate orașele, oamenii ce se îngrămădeau la marginea străzilor îl priveau, ca pe un semn divin, pe singurul supraviețuitor al familiei ucise care îl însoțea pe ucigaș pe ultimul său drum. Iar atitudinea poporului nu a fost tăcută și severă, potrivită pentru un mort - pe care nimeni nu-l băga în seamă -, ci a fost triumful tânărului viu ce mergea alături de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
egiptean, căruia îi spuse: — M-am hotărât. Și porunci de îndată: — Aici vei construi monumentul închinat tatălui meu, Germanicus, și visului de pace pentru care și-a dat viața. Și îl vom uni cu memoria mamei și a fraților mei uciși. Imhotep își înălță chipul slab, pe care vântul deșertului săpase multe riduri, privi stânca abruptă de dincolo de lac și murmură: — Mă gândesc, Augustus, la un monument asemănător celui pe care marele Senmout l-a construit în Valea de Apus întru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
hotărâri strategice pline de cruzime. Într-adevăr, Polemon, regele-poet, avea să fie alungat dincolo de graniță. A scris o epigramă despre el însuși, ascunsă printre paginile Antologiei Palatine: „Privește: țeasta asta a fost cea mai înaltă fortăreață a sufletului, învelișul minții ucise. Ea te invită: bea, bucură-te, încinge-te cu flori. Fiindcă și tu vei fi curând un înveliș gol“. Valerius Asiaticus înălță cupa: — Cât despre principele arab al nabateenilor - toți regii ținutului ăstuia se numesc Harithat, râse el -, va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și atunci când tu nici măcar nu știai că exist... Vin cu tine... Îi mângâia părul, încerca să-i vadă chipul. Chereas privi uluit acea apariție, apoi îi porunci lui Julius Lupus s-o omoare pe saga, vrăjitoarea, periculoasa soție a Împăratului ucis. O loviră în spate, dar ea nu-și dădu seama. În genunchi, continua să-i vorbească, mângâindu-l cu mâinile pline de sânge. — Te iubesc, te voi iubi și peste șapte mii de ani. Chereas strigă că era nebună. — Fă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rămăseseră doar grămezi de gunoaie și pietre. Să așteptăm să treacă noaptea, le sugeră Valerius Asiaticus colegilor săi, adăugând că n-ar fi fost prudent să coboare de pe Capitolium și să se ducă acasă. În tot acest timp, trupurile celor uciși zăcuseră pe pardoseala atriului din Domus Gaj, fără ca nimeni să se îngrijească de ele. La căderea nopții, un singur om în toată Roma, un prieten care asistase la tragedie pentru că se afla în sala isiacă, găsi curajul de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]