2,898 matches
-
noi... viitorii ingineri trebuie să mergem și la biserică?! Dar eu știam, că numai în Iași este seminar! continuă el mirat culegerea de informații. Întreaga cameră se anima cu fiecare nelămurire a lui, însă deodată revine în cameră Florin; ascultă uimit dialogul care capta atenția camerei, avu un moment de ezitare, nu pricepea ce se întâmplă însă îi lăsă în pace. Toți erau veseli de neștiința și credulitatea lui, prilej pentru mai târziu să se amuze și dialogul continuă cu o
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ușa. Edy sărise în pat, deja se dezbrăcase din mers cu nivelul politic ridicat și a hotărât: - Costumul lui Adam nu îl dau jos în ruptul capului! Întinzându-se la perete ca un motan în așteptarea desertului la conservă. Giulia, uimită, mai mult amuzată de ținuta de oraș a lui Edy, își lăsase niște chiloței, un furou minuscul și îl urmă; venea rândul meu, pletos, slăbănog într-un chilot rupt și culmea, curat, să-mi ocup locul; Mimi neplăcându-i cămășuța
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ca să observ toate aceste detalii pentru că, în prima clipă, i-am pus mâna la ochi țiganului, carre nu înceta să necheze, parcă ar fi văzut-o pe mă-sa goală. A...tu erai", s-a întrebat ea mirată sau poate uimită de faptul că i-am pus mâna la ochi cioranului, care cred că dădea și din urechi de bucurie. "L-am adus pe Scaraoțchi ăsta să repare ventilatorul și nu vroiam să te trezesc, de-aia mă certam cu el
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
intre, bineînțeles. Așa că m-am dus să o trag puțin de limbă. Ce-i drept era foarte bună, așa că intenția mea era clară. Am întrebat-o cine e și mi-a răspuns cu nonșalanță: "Sînt iubita lui d. (adică eu)". Uimit cât de mult tupeu are, am întrebat-o despre d. (adică tot eu): cum e, când l-a cunoscut și de când sânt împreună. Ea (adică ea) mi-a relatat, cu o imaginație debordantă, cum el (adica eu) a curtat-o
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
va țopăi ceva mai mult data viitoare. Picioarele se blocau, mă enervam, dădeam cu jucăria de pământ, jucam fotbal cu ea... Când nu mai era bună chiar de nimic (și după ce-mi luam bătaia de rigoare de la ai mei, uimiți cât eram de stricător), mă apucam să demontez carcasa 43 de tablă "ca să văd ce e-n ea". Bănuiala mea este că, de fapt, aici vroisem să ajung de la bun început. Procedam barbar, prin încercare și eroare. Sigur, vedeam micile
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ajuns și noi acolo, cei doi copii se priveau în ochi. Ioana își lipise fața de sticlă și fire de păr electrizate i se lipiseră pe geam. în fața ei, cu nasul aproape atingând și el geamul, cu ochi bulbucați și uimiți, puiul de focă se uita fascinat la Ioana. Noi ne-am oprit la câțiva pași, de mână, ca să nu întrerupem dialogul care, evident, se purta între cele două ființe. Trei-patru minute de liniște au trecut până ce puiul a-ntors capul și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
semenele sale. Probabil că stereotipul unguroaicei focoase - perora Predrag - a apărut pentru că populațiile din preajmă, ca românii de pildă, erau rurale, tradiționale în sexualitate, și dacă un român a avut o dată de-a face cu o unguroaică, a rămas probabil uimit și scandalizat de nemaipomenitele lucruri pe care ea i le-a arătat, obișnuite într-un mediu urban, dar care nu erau cunoscute în mediul lui țărănesc de acasă..." Ca de obicei, cei de la masă n-au intrat în joc, se
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Auta, care izbutise să aprindă focul, se apropie de el și, văzîndu-l cu mâna pe cort, îi spuse blînd: - Nu-l desface, Iahuben. În noaptea asta stăm. De aici încolo nu mai mergem singuri: așteptăm armata. Iahuben îl privi aproape uimit. Atunci sclavul adăugă: - Tefnaht n-a vrut să ia robi din neamurile care-și schimbă locul. Atlantida vrea robi mai îndemînatici la muncă decât păstorii. Aproape de munții pe care i-ai văzut sunt și niște oaze cu oameni tocmai pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
iar le uzi ca să le lipești. După aceea tai marginile cu grijă, să fie drepte. Pe urmă usuci foile la soare și apoi le lustruiești cu o bucată de fildeș. De aici încolo cartea așteaptă să fie scrisă. Iahuben asculta uimit și tot trăgea cu coada ochiului spre desișul de lângă râu, acum abia zărindu-se prin aerul amurgului. Apoi, deodată, își aduse aminte: - Vorbeai de stea adineauri... Acum ai uitat și tu:... - Nu, n-am uitat, spuse Auta zâmbind. Dar poate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care dădeau din ce nu aveau nici ei de ajuns la alții mai săraci. N-am văzut sărac să ucidă pe bogat, dar bogatul pe sărac, da. - Tu te-ai gândit vreodată dacă armata lui Puarem e săracă? Iahuben râse uimit: - Cum, armata noastră să fie săracă? Sau glumești! - Glumesc, după cum vezi. Iahuben tăcu, clătinând din cap. Apoi spuse, tot îngîndurat: - La Behdet a sărit un câine asupra mea și ca să nu-l ucid am intrat în căsuța unui om. M-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sclavul Hunanupu. Acesta se trezise din leșin și-l privea cu uimire. Ajutorul de sutaș scoase din sacul său un pumn de curmale și o turtă de grâu și i le dădu. Sclavul îl privi din nou cu privirea aceea uimită, apoi înșfacă darul și începu să mănânce grăbit. Sângele închegat de pe pânza cu care îi era legat capul fusese spălat de valuri și numai o pată roșiatică aducea aminte de izbitură. Dar scurgerea sângelui se oprise; capul nu era spart
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de ce vii la mine? - Am fost trimis la tine. Zece robi au fugit din peșteri și s-au ascuns pe Muntele de Foc. Căpetenia noastră i-a îndemnat și au fugit. I-a chemat și pe alții. Auta îl privi uimit: - Ați izbutit să fugiți!... Și aveți și căpetenie? - Da, avem, spuse tânărul. E foarte înțelept și puternic. Te cunoaște pe tine. Auta tresări, dar nu întrebă nimic. Se gândi că tânărul poate să fie vreo iscoadă de-a lui Tefnaht
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
neascuțit. Auta auzi un foșnet neîntrerupt, foarte slab, venind din acel bețișor. La semnul străinului, încercă să-l apropie de o foaie, și nici nu apucă s-o atingă bine că bețișorul făcu pe ea un semn negru. Bucuros și uimit, Auta scrise în limba atlantă semnul cuvântului stea, și apoi începu să râdă ca un copil. Străinii se ridicară toți și veniră să se uite. Atunci Auta scrise semnul cuvântului om și rosti om cu glas tare, arătîndu-se pe sine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
asta a lor? Întreabă-i... Întrebîndu-i pe străini, Auta îi tălmăci stăpânului său, el însuși parcă speriat: - Toți câți sunt aici, stăpâne, sunt bătrâni. Cel mai tânăr are cincizeci de ani. Și femeia are cincizeci de ani. - Dar ceilalți? întrebă uimit Marele Preot. - Cel mai bătrân are trei sute patruzeci de ani! Preoții îl priviră speriați. - Nu minți, Auta? îl întrebă apoi Marele Preot. Sau nu le înțelegi bine limba, și. te-ai lăudat că o știi. Dar atunci unul din străini
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străinul vârstnic zâmbi. Străduindu-se să folosească multe cuvinte vechi ale lor, amestecate cu altele atlante, pentru a-l face pe pământean să priceapă, îi spuse gata să rîdă: - Tânărul nostru prieten care călăuzește luntrele noastre... - Cine!... Cîrmaciul? zise Auta uimit. Și pe cea mare?... - Da. Meseria asta e dintre cele mai ușoare. El a fost de părere că totuși trebuie să mergem la Muntele de Foc, cum îl numești tu. Eu socoteam că e primejdios, însă el mi-a dovedit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la tine. Mai-Baka alergă după el: - Auta, nu vrei să-ți înham eu măgarii? îl întrebă fugind. Auta intra în luntre, după străini. Îi răspunse din ușă: - Nu e nevoie de măgari. Ai să vezi! Ușa se închise. Mai-Baka văzu uimit o roată de văpaie vâjâind deasupra și când luntrea, pe care el o socotise întîi butoi și apoi căruță, începu să se urce lin în văzduh, drept în sus, arcașul schimonosit de groază se trânti cu fața la pământ și începu să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strigă spre soldați în limba atlantă, cât putu de tare: - Nu vă apropiați de noi, spre binele vostru! și îndreptă țeava cu mâna întinsă spre câine. Apăsă un bumb din spatele țevii, și câinele se prăbuși pe lespezi, mort. Auta privi uimit această minune pe care n-o bănuise. Așadar, aveau arme. Iahuben, care până acum nici nu se uitase la străini, căscă gura și holbă ochii la țeava fermecată. Străinul stătea cu țeava întinsă spre soldați. Ei văzuseră moartea grabnică a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Eram cu un an în urmă în altă țară, unde sunt nisipuri fierbinți, și o dată am văzut niște lucruri lunguiețe, sclipitoare, pe care n-am ajuns să pun mâna... - Ai leșinat cumva? râse Hor întrerupîndu-l. Auta se uită la el uimit: - De unde știi?! - Erau ale noastre. Le-am aruncat pe pământ să vedem care e aerul și cât de mare e căldura... - Și cum ați putut afla? Doar au rămas acolo. - Ele au cercetat aerul, căldura, alte câteva lucruri și ne-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
năvălea după ei, vântul îi lovea cu putere. Pânza lor era sfâșiată și ajunsese o zdreanță. Înaintară spre răsărit un număr neștiut de zile și de nopți. Iar într-o dimineață cârmaciul, care cunoștea bine aceste mări, scoase un strigăt uimit, uitîndu-se spre miazăzi: - Știți unde suntem noi? Pe corabie nu mai erau acum decât cârmaciul, Utnapiștim, robul cu barbă neagră venit dintr-un ostrov răsăritean și Mpunzi. De ceilalți nu mai puteau ști nimic. Întoarseră capul după mâna cîrmaciului: în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un ostrov răsăritean și Mpunzi. De ceilalți nu mai puteau ști nimic. Întoarseră capul după mâna cîrmaciului: în depărtare, spre miazăzi, se zărea un țărm verde cu câteva guri bogate de râu... - Acolo e Ta Kemet! adăugă el și mai uimit. - Ești nebun! strigă Utnapiștim. Cum să fie Ta Kemet? Crezi că am trecut prin văzduh? Dar atunci unde au fost Stâlpii lui Melkart? Cârmaciul înălță din umeri, privind năuc. - Nu știu... zise într-un târziu. Eu am văzut după stele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cum am vindecat bătrânețea. Și Nefert și Auta o priviră nedumeriți. - Cum să vindecați moartea? Sau n-am auzit bine... spuse pământeanul. Străina privi înduioșată undeva în gol. - Ai auzit bine: o să vindecăm moartea. - Dar se vindecă numai bolile! strigă uimită Nefert. - Noi am izbutit s-o amânăm. Sunt împrejurări când altădată omul ar fi murit, iar noi îl înviem. Sunt însă împrejurări când nu-l mai putem învia, fie că nu știm cum, fie că nu avem cu ce. Boala
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un cerc în jurul munților unde trebuia să fie podișul. Auta încercui lanțul răsăritean. Cel care adusese placa o luă cu el, o băgă într-o cutie de mărit, și după un alt răstimp îi aduse pământeanului altă placă. Auta văzu uimit munții deslușiți și recunoscu o netezime verzuie care era podișul. Făcu un semn pe podiș, și același străin luă placa din urmă și se duse să socotească locul unde și felul cum trebuia să coboare. Auta nu-l mai urmări
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
departe, toate aceste străduțe locuite de meșteșugari se adunau într-un maidan plin de gunoaie după care se auzeau tot felul de strigăte amestecate într-o larmă cumplită. Dincolo de maidan era piața orașului. Când intrară în piață, străinul se opri uimit. Se uită la șirurile de oameni aproape goi care ședeau cu picioarele strânse sub ei în fața câte unei grămezi de marfa, și strigau din răsputeri: - Uite, meștere, pâine bună! - Pește bun! - Uite vin, meștere, uite vin! Vin bun de palmier
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
eu și tot ce mi se pare că văd numai mi se năzare! - Nu ți se năzare nimic, arcașule, decât un singur lucru: ți se năzare că suntem zei. Noi suntem oameni ca și tine! Apoi văzîndu-l pe Mai-Baka tot uimit, se întoarse spre Ntombi s-o întrebe cum a izbutit băiatul s-o aducă. - Pare dibaci! zise el. Abia acum Ntombi își veni în fire și fu în stare chiar să zâmbească. Și spuse: - Nu e dibaci. Veneam pe uliță
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zeiță, cum ți se rostește numele? Femeia necunoscută începu să rîdă: - Când ai să mă duci în stele, tot n-ai să știi? Uite, îți mai spun o dată, dar nu mai uita: Mehituasehet mă cheamă. Auta și ceilalți doi priveau uimiți. Cine putea fi pământeană care vorbea cu atâta liniște de călătoria în stele? Cu greu, Auta îi încredință și pe ceilalți doi prieteni ai săi că nu li se va întîmpla nimic în luntre. Și izbuti mai ales cu ajutorul zglobiei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]